Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 6/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 19-01-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.6/CO
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 19 ianuarie 2015
PREȘEDINTE: I. P.
GREFIER: C. P.
P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a fost reprezentat de procuror C. M. U..
Pe rol se află judecarea contestației formulată de contestatorul G. R. P. împotriva sentinței penale 709/24.11.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul în stare de detenție asistat de avocat oficiu B. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind alte cereri instanța acordă cuvântul părților asupra contestației.
Avocatul din oficiu al condamnatului contestator solicită admiterea contestației și reducerea pedepsei la maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea de viol.
Procurorul pune concluzii de respingere a contestației ca nefondată și de menținere a sentinței penale contestate ca fiind legală și temeinică arătând că pedeapsa aplicată nu depășește maximul prevăzut de legea nouă având în vedere starea de recidivă a condamnatului.
Condamnatul G. R. P. lasă la aprecierea instanței soluționarea contestației.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 709/PI/24.11.2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._,
În baza art. 598 al.1 lit. d C.p.p., s-a respins contestația la executare formulată de condamnatul G. R. P., fiul lui T. și F., născut la data de 20.10.1970, privind pedeapsa de 14 ani închisoare aplicată prin s.p. nr. 282/22.06.2007 a Tribunalului V., rămasă definitivă prin d.p. nr. 242/23.01.2008 a ÎCCJ, ca nefondată.
Pentru a pronunța această sentință penală, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 28.08.2014 sub număr unic de dosar_, contestatorul condamnat G. R. P. a solicitat instanței să dispună reducerea pedepsei de 14 ani închisoare ce i-a fost aplicată, la maximul de 12 ani prevăzut de dispozițiile Noului Cod penal care sancționează în prezent fapta pentru care a fost condamnat.
În motivare, contestatorul condamnat a arătat că în prezent fapta pentru care a fost condamnat se sancționează cu închisoarea cuprinsă între 5 și 12 ani, iar lui i s-a aplicat o pedeapsă de 14 ani.
A mai arătat contestatorul că fapta pentru care a fost condamnat nu este o agravantă sau o faptă deosebit de gravă. De asemenea, a mai susținut că nu se face vinovat de săvârșirea respectivei fapte, aceasta fiindu-i înscenată de concubina sa.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 6 C.p. și art. 4 din Legea nr. 187/2012.
Sub aspectul probatoriului, Judecătoria Timișoara a administrat, în temeiul art. 67 alin.2 C. proc. pen., proba cu înscrisuri, respectiv: fișa cazier judiciar, copia MEPÎ nr. 324/2005 din 24.01.2008 al Tribunalului V..
În ședința publică din data de 10.10.2014 reprezentanta Ministerului Public a invocat excepția de necompetență materială a Judecătoriei Timișoara și a solicitat declinarea competenței de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului T. întrucât contestatorul se află în executarea mandatului nr. 324/2005 din 24.01.2008 emis de Tribunalul V..
Prin sentința penală nr. 3707 din 10.10.2014, în temeiul art. 47 C. proc. pen. rap. la art. 36 alin. 1 lit. a C. proc. pen., Judecătoria Timișoara a admis excepția de necompetență materială a acestei instanțe, iar în temeiul art. 50 C. proc. pen, rap. la art. 595 C. proc. pen., a declinat competența de soluționare a cererii de aplicare a legii penale mai favorabile formulate de persoana condamnată G. R. P., fiul lui T. și F., născut la data de 20.10.1970, în favoarea Tribunalului T., în considerarea faptului că Judecătoria Timișoara nu este instanța corespunzătoare în grad instanței de executare în a cărei circumscripție se află locul de detenție având în vedere împrejurarea că petentul a fost condamnat în primă instanță de către Tribunalul V., iar la data formulării cererii acesta se afla încarcerat în P. Timișoara.
Astfel, la data de 10.11.2014 contestația la executare a fost înregistrată pe rolul Tribunalului T. sub același număr unic de dosar,_ .
Totodată, pe rolul Tribunalului T., la data de 10.11.2014, a fost înregistrată o nouă cerere de contestație la executare formulată de contestatorul condamnat G. P. R., sub nr. de dosar_, întemeiată pe aceleași motive ca prima.
Astfel, contestatorul condamnat a arătat, în susținerea acestei cereri, că infracțiunea pentru care a fost condamnat în baza art. 197 C.p. din 1969 a fost preluată de către 202 N.C.p. care prevede o pedeapsă maximă de 12 ani, iar lui i s-a aplicat o pedeapsă de 14 ani.
De asemenea, a susținut că infracțiunea de viol pentru care a fost condamnat nu există.
În ședința publică din data de astăzi, 24.02.2014, tribunalul a pus în discuție, atât în dosarul nr._, cât și în dosarul nr._, reunirea acestora, iar conform art. 43 al. 2 lit. c C.p.p. cele două dosare au fost reunite, având în vedere că au același obiect și aceeași parte.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
Prin sentința penală nr. 282/22.06.2007 pronunțată de Tribunalul V. – Secția Penală în dosarul nr._, desființată în parte prin decizia penală nr. 64/A/03.10.2007 a Curții de Apel G. – Secția Minori și Familie, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 242 din 23.01.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, contestatorul condamnat G. R. P. a fost condamnat la o pedeapsă de 14 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b Cp. din 1969 pe o perioadă de 2 ani, pentru comiterea infracțiunii de viol prev. de art. 197 al. 1, 3 teza I Cp din 1969, cu aplicarea art. 37 lit. b C.p. din 1969, iar în temieul art. 71 Cp din 1969 i s-au interzis acestuia drepturile prevăzute de art. 64 lit. a, b Cp din 1969.
În fapt, s-a reținut în sarcina contestatorului condamnat G. R. P. că în ziua de 22.10.2006, în jurul orei 15:00, prin violență a întreținut raporturi cu partea vătămată D. L. I., în vârstă de 14 ani.
În baza sentinței penale nr. 282/22.06.2007 pronunțată de Tribunalul V. – Secția Penală în dosarul nr._, desființată în parte prin decizia penală nr. 64/A/03.10.2007 a Curții de Apel G. – Secția Minori și Familie, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 242 din 23.01.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 324/2005 din 24.01.2018.
Potrivit art. 595 C.p.p., când, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează să se execute, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 4 și 6 C.p.
Potrivit dispozițiilor art. 4 C.p., legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă.
Condamnatului i-a fost aplicată o pedeapsă de 14 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 al. 1,3 din V.C.p.
Infracțiunea de viol pentru care a fost condamnat numitul G. R. P. a fost preluată cu același conținut de N.C.p. la art. 218 al. 3, care prevedea pedeapsa închisorii cuprinsă între 5 și 12 ani, astfel că pedeapsa aplicată depășește maximul special prevăzut de legea nouă.
Însă în sarcina condamnatului a fost reținută și starea de recidivă postexecutorie, prev. de art.37 lit.b V.C.p., regăsită la art.41 C.p., rap. la art.43 al.5 C.p., astfel că limitele de pedeapsă devin închisoare de la 7 ani și 6 luni și 18 ani, iar în acest context pedeapsa aplicată este inferioară limitei maxime potrivit NCP.
Pentru aceste considerente, în baza art. 598 al.1 lit. d C.p.p. s-a respins contestația la executare formulată de condamnatul G. R. P. privind pedeapsa de 14 ani închisoare aplicată prin s.p. nr. 282/22.06.2007 a Tribunalului V., rămasă definitivă prin d.p. nr. 242/23.01.2008 a ÎCCJ, ca nefondată.
Împotriva acestor dispoziții a formulat contestație condamnatul G. R. P. care deși nu a motivat-o în scris și-a susținut-o oral și a arătat faptul că deși pentru infracțiunea de viol se prevede un maxim de pedeapsa de 12 ani, instanța i-a menținut o pedeapsă de 14 ani închisoare.
Examinând contestația formulată de petent potrivit prevederilor art. 4251 alin. 4 rap. la art. 416, 418 C.pr.pen., instanța constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:
Prima instanță a procedat la analizarea comparativă a textelor de lege privind violul și a constatat faptul că într-adevăr dispozițiile art. 218 alin. 3 C.p. care ar fi aplicabile în prezent condamnatului prevăd o pedeapsă cuprinsă între 5 și 12 ani.
Cu toate acestea condamnatul solicită a se face abstracție de starea sa de recidivă, fapt pe care instanța nu îl va putea înlătura deoarece s-ar pătrunde peste autoritatea de lucru judecat a sentinței penale nr. 282/2007 a Tribunalului V. definitivă prin decizia penală nr. 242/2008 a ÎCCJ.
Ca urmare a reținerii stării de recidivă limitele de pedeapsă ce puteau fi aplicate condamnatului s-ar fi majorat cu o treime, starea de recidivă reținută acestuia fiind regăsită în dispozițiile art. 41 C.p. rap. la art. 43 alin. 5 C.p.
În această situație maximul special de pedeapsă la care s-ar fi putut ajunge pentru infracțiunea de viol nu ar fi fost de 12 ani, ci 18 ani, astfel că pedeapsa ce i-a fost aplicată de către Tribunalul V. se încadrează și în această situație sub limita specială prevăzută de lege.
Date fiind cele mai sus reținute, instanța urmează ca în temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală să respingă ca nefondată contestația formulată de contestatorul G. R. P. împotriva sentinței penale 709/24.11.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
În baza art. 275 alin. 2 C.p.p., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat și va dispune plata sumei de 100 lei din fondul Ministerului Justiției către Baroul Avocați T. onorariu av. oficiu..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală respinge ca nefondată contestația formulată de contestatorul G. R. P. împotriva sentinței penale 709/24.11.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
În baza art. 275 alin. 2 C.p.p., obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat și dispune plata sumei de 100 lei din fondul Ministerului Justiției către Baroul Avocați T. onorariu av. oficiu..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 19.01.2015
PREȘEDINTE,
I. P.
GREFIER,
C. P.
Red. I.P./10.02.2015
Tehnored. C.P./4 ex/10.02.2015
Primă instanță: Trib.T.- jud.D.C.
| ← Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 42/2015. Curtea de... | Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|
