Mandat european de arestare. Sentința nr. 48/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 48/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 01-04-2015 în dosarul nr. 453/59/2015
Dosar nr._ Operator 2711
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚĂ PENALĂ NR. 48/PI
Ședința publică din 01 aprilie 2015
PREȘEDINTE: G. B.
GREFIER: C. I.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara – este reprezentat de procuror E. B..
Pe rol se află sesizarea formulată de P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara pentru punerea în executare a mandatului european de arestare nr._, emis de către P. Tribunalului de M. Instanță din Draguignan – Franța pe numele persoanei solicitate B. I. precum și propunerea de prelungire a stării de arest.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă persoana solicitată B. I., în stare de arest, asistat de avocat din oficiu A. C., cu delegație la dosarul cauzei.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se că s-a depus la dosarul cauzei, prin compartimentul registratură, mandatul european de arestare emis de autoritățile judiciare din Franța, tradus în limba română, după care,
Instanța înmânează persoanei solicitate o copie de pe mandatul european de arestare emis pe numele acesteia, tradus în limba română.
Se aduce la cunoștință persoanei solicitate conținutul mandatului european de arestare, a propunerii de prelungire a arestului formulată de procuror, drepturile prevăzute de Legea nr. 302/2004, precum și drepturile conferite de regula specialității, se audiază persoana solicitată, fiind întocmit un proces-verbal în baza declarației date.
Instanța pune în discuția părților prelungirea stării de arest și predarea persoanei solicitate către autoritățile judiciare din Franța.
Procurorul solicită admiterea cererii formulată de P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în temeiul art. 102 și următoarele din Legea nr. 302/2004 și, în consecință prelungirea stării de arest a persoanei solicitate și punerea în executare a mandatului european de arestare emis de către autoritățile judiciare din Franța.
Avocatul din oficiu ales al persoanei solicitate pune concluzii de executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare din Franța, având în vedere și consimțământul exprimat la acest termen de judecată de către persoana solicitată, iar referitor la propunerea de prelungire a arestului, lasă la aprecierea instanței soluționarea acesteia.
Persoana solicitată arată că este de acord să fie predat autorităților judiciare franceze însă solicită să se dispună măsura arestului la domiciliu până la predarea sa efectivă.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată de autoritățile judiciare din Franța, comunicată prin P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, s-a solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare nr._, emis de către P. Tribunalului de M. Instanță din Draguignan – Franța pe numele persoanei solicitate B. I., pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat asupra unei persoane în stare vulnerabilă agravat de o altă circumstanță, în grup, fapte prevăzute și pedepsite de art. 311 – 1; 311 – 4; 311 – 14 din Codul penale francez.
Din cuprinsul mandatului european de arestare s-a reținut următoarea stare de fapt:
„La. data de 7 aprilie 2014 Francoise GUENEUX prin căsătorie cu numele de MASSE în vârsta de 92 de ani depunea plângere la jandarmeria din SAINT MAXIMIN LA SAINTE BAUME pentru furtul, cărții sale bancare si utilizarea acesteia în mod fraudulos. Ea explica că la data de 3 aprilie 2014 în timp ce revenea de la supermarket si parca mașina în grădină a fost importunată de doi indivizi care au urmărit-o până în gradină si care i-au luat cartea bancară și 80 de euro în bancnote. Un medic a examinat victima si a conclus la vulnerabilitatea acestei doamne văzând vârsta si starea ei de sănătate.
Istoricul contului bancar pune în evidență mai multe cumpărături frauduloase si retrageri bancare realizate după furt.
Trei retrageri au fost realizate la distribuitorul de bancnote de la banca LCL din SAINTE MAXIMIN LA SAINTE BAUME la data de 3.04.2014 la ora 11H36 și 11H37 pentru o suma de 300 și de doua ori 100 de euro.
Printre altele, mai multe cumpărăturii frauduloase au fost efectuate:
-la magazinul SPORT 2000 din SAINTE MAXIMIN LA SAINTE BAUME la data de 03.04.2014 la ora 12H07 și 12H16 pentru sumele de 973 si 459 de euro.
-la ARGEDIS si AUTOGRILL pe autostrada la stația « peco » Les Cambarettes Nord la data de 03.04.2014 la ora 12H32 si 13H10 pentru sumele de 35,30 si 100 de euro.
- la magazinul TOP ELEVEN la NICE la data de 03.04.2014 ora 14H46 pentru suma de 429 de euro.
- Ia magazinul SNC MOYON LE VERDI la NlCE în data de 03.04.2014 la orele 14H56 pentru o suma de 130 de euro.
- la braseria LOUNGE la NICE la data de 03.04,2014 la orele 18H52,19H10,19H24,19H29 pentru sumele de 25, 60, 8,6,50 si 1,3 euro.
Prejudiciul se ridică la suma totală de 2529,40 euro.
În urma cumpărăturilor efectuate în magazinul SPORT2000 la SAINT MAXIMIN si la stația peco TOTALE de pe autostrada Les Cambarettes Nord au fost realizate poze ale indivizilor. Doi dintre indivizi au fost interpelați: D. G. si C. BOT care recunosc in mare faptele care le-au fost reproșate. De altfel, ei au pus în cauza alți doi indivizi care au acționat cu ei: C. DRĂGHlCI si I. B..
Astfel a rezultat din cercetare ca cei patru co-autori au avut un rol activ atât în timpul furtului cărții bancare cât și a utilizării ei în scopuri frauduloase.
- D. G. si C. BOT au reperat victima în magazinul U și au pândit-o în timp ce făcea codul cărții sale bancare. C. BOT a văzut codul secret;
- D. G., C. BOT, C. D. si loan B. au urcat cu toții în mașina lor și au urmărit victima până la ea acasă.
- D. G. si C. D. au urmărit-o pe Doamna GUENEUX prin căsătorie MASSE în grădina sa, apoi D. G. i-a distras atenția, în timp ce C. D. i-a furat cartea bancară și banii.
După aceea, au plecat împreună și au făcut diferite cumpărături, C. D. a procedat la plata propriu zisă, deoarece vorbea cel mai bine limba franceză.
D. G. și C. BOT au recunoscut că și-au împărțit între ei bancnotele scoase de la distribuitor și hainele de aceeași manieră și că cu toții au beneficiat de mâncarea cumpărată pe autostradă.”
Prin încheierea de ședință din 26 martie 2015, instanța a dispus, în temeiul prevederilor art. 101 alin.5 lit.a din Legea nr. 302/2004, modificată și completată, arestarea provizorie a persoanei solicitate pe o durată de 15 (cincisprezece) zile, începând cu data de 26.03.2015, până la data de 09.04.2015 inclusiv, în acest sens fiind emis mandatul de arestare nr. 20/PI/ME/26.03.201.
În ședința publică de azi, 01.04.2015, persoanei solicitate B. I. i s-a adus la cunoștință conținutul mandatului european de arestare, iar din declarația dată în fața instanței, se reține că persoana solicitată a arătat că dorește să fie predată autorităților judiciare din Franța și că nu renunță la beneficiul regulii specialității.
Instanța, verificând admisibilitatea cererii de executare a mandatului european de arestare, constată că nu există niciun motiv de refuz al executării acestuia, fapta pentru care este solicitată persoana urmărită este pedepsită și de legea penală română, fiind îndeplinită condiția dublei incriminări, iar termenul de prescripție nu este împlinit.
Întrucât nu există niciun impediment de ordin legal la executarea mandatului european de arestare, în baza art. 102, 103 alin.6 și 107 din Legea nr. 302/2004 modificată și completată, va admite sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Se va dispune executarea mandatului european de arestare nr._, emis de către P. Tribunalului de M. Instanță din Draguignan – Franța, pe numele persoanei solicitate B. I. și predarea acestuia către organele judiciare din Franța
Se va constata că persoana solicitată a consimțit la predarea sa organelor judiciare din Franța și nu a renunțat la beneficiul regulii specialității.
În baza art. 103 al. 10 din Legea nr. 302/2004 modificată, se va menține starea de arest a persoanei solicitate dispusă prin mandatul de arestare nr. 20/PI/ME din 26.03.2015, pe o perioadă de 15 zile începând cu data de 10.04.2015 până la data de 24.04.2015 inclusiv, în vederea predării către autoritățile judiciare din Franța, neexistând posibilitatea luării măsurii arestului la domiciliu în această etapă a executării mandatului european de arestare, măsură care de altfel nu a oferit garanții suficiente nici în timpul soluționării cauzei pentru ca judecata prezentei cauze să se desfășoare în condiții optime.
În baza art. 97 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 republicată, se va dispune respectarea condiției ca în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, de către autoritățile din Franța, persoana solicitată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.
Instanța constată că potrivit normelor legale în materie, onorariu avocațial pentru întreaga procedură de punere în executare a unui mandat european de arestare în fața instanței este în cuantum de 320 lei, la termenul de judecată când s-a soluționat fondul cauzei s-a prezentat avocat din oficiu C. A., însă la termenul de judecată din 26.03.2015, când s-a pus în discuție măsura arestării persoanei solicitate, a fost prezent dl. avocat din oficiu Pacev L., care a prestat activitățile specifice profesiei de avocat la acest termen de judecată, motiv pentru care se impune plata sumei de 320 lei din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul T., reprezentând onorariu avocat oficiu din care 100 lei onorariu parțial pentru avocat din oficiu Pacev L., iar 220 lei onorariu avocat oficiu C. A..
În baza art. 16 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 republicată, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 102, 103 alin.6 și 107 din Legea nr. 302/2004 admite sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Dispune executarea mandatului european de arestare nr._, emis de către P. Tribunalului de M. Instanță din Draguignan – Franța, pe numele persoanei solicitate B. I., fiul lui I. și O., născut la data de 09.04.1989 în Timișoara, jud. T., domiciliat în Timișoara, .. 100, jud. T., CNP_, posesor al CI . nr._ eliberat de SPCLP Timișoara la data de 14.05.2013 și predarea acestuia către organele judiciare din Franța
Constată că persoana solicitată a consimțit la predarea sa organelor judiciare din Franța și nu a renunțat la beneficiul regulii specialității.
În baza art. 103 al. 10 din Legea nr. 302/2004 modificată, menține starea de arest a persoanei solicitate dispusă prin mandatul de arestare nr. 20/PI/ME din 26.03.2015, pe o perioadă de 15 zile începând cu data de 10.04.2015 până la data de 24.04.2015 inclusiv, în vederea predării către autoritățile judiciare din Franța.
În baza art. 97 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 republicată, dispune respectarea condiției ca în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, de către autoritățile din Franța, persoana solicitată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.
Dispune plata sumei de 320 lei din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul T., reprezentând onorariu avocat oficiu din care 100 lei onorariu parțial pentru avocat din oficiu Pacev L..
În baza art. 16 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 republicată, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 01.04.2015
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. B. C. I.
Red. Gh.B. – 01.04.2015
Tehnored. C.I. – 01.04.2015/2ex.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR._
Emisă la data de 02.04.2015
C Ă T R E,
ARESTUL I.P.J. T.
Fax-0256_
Vă trimitem alăturat copia sentinței penale nr. 48/PI din 01.04.2015, pronunțată în dosarul nr. de mai sus, privind persoana solicitată B. I., având ca obiect mandat european de arestare, urmând ca dvs. să luați măsurile care se impun conform celor dispuse prin sentința penală mai sus indicată.
JUDECĂTOR, GREFIER,
G. B. C. I.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR._
Emisă la data de 02.04.2015
C Ă T R E,
MINISTERUL JUSTIȚIEI - BUCUREȘTI
SERVICIUL COOPERARE JUDICIARĂ
INTERNAȚIONALĂ ÎN MATERIE PENALĂ
Fax 0040 37.204.1079
Vă trimitem alăturat copia sentinței penale nr. 48/PI din 01.04.2015, pronunțată în dosarul nr. de mai sus, privind persoana solicitată B. S., având ca obiect mandat european de arestare.
Cu deosebită considerație,
JUDECĂTOR, GREFIER,
G. B. C. I.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR._
Emisă la data de 01.04.2015
C Ă T R E,
MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR
INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE
CENTRUL DE COOPERARE POLIȚIENEASCĂ INTERNAȚIONALĂ
BIROUL SIRENE
Fax-021_
Vă trimitem alăturat copia sentinței penale nr. 48/PI din 01.04.2015, pronunțată în dosarul nr. de mai sus, privind persoana solicitată B. I., având ca obiect mandat european de arestare, urmând ca dvs. să luați măsurile care se impun conform celor dispuse prin sentința penală mai sus indicată.
Cu deosebită considerație,
JUDECĂTOR, GREFIER,
G. B. C. I.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR._
Emisă la data de 02.04.2015
C Ă T R E,
P. Tribunalului de M. Instanță din Draguignan – Franța
Nr. fax. 00 33 1 42 71 06 53
Vă trimitem alăturat copia sentinței penale nr. 48/PI din 01.04.2015, pronunțată în dosarul nr. de mai sus, privind persoana solicitată B. I., având ca obiect mandat european de arestare, urmând ca dvs. să luați măsurile care se impun conform celor dispuse prin sentința penală mai sus indicată.
Cu deosebită considerație,
JUDECĂTOR, GREFIER,
G. B. C. I.
| ← Infracţiuni rutiere (O.U.G nr. 195/2002). Decizia nr. 319/2015.... | Mandat european de arestare. Sentința nr. 65/2015. Curtea de... → |
|---|








