Vătămare corporală din culpă. Art.196 NCP. Decizia nr. 520/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Curtea de Apel TIMIŞOARA - Sentințe și decizii penale / 2015

Decizia nr. 520/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 14-05-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 520/A

Ședința publică din 14 mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: L. ANI B.

JUDECĂTOR: A. N.

GREFIER: C. U.

Pe rol fiind soluționarea apelurilor declarate de inculpata B. M. F. și partea civilă G. C. împotriva sentinței penale nr. 583/19.03.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică, pentru inculpata apelantă B. M. F. lipsă, se prezintă avocat ales Iedu A. G., lipsă partea civilă apelantă G. C.,. Nereprezentate partea responsabilă civilmente E. R. asigurare Reasigurare SA și partea civilă intimată S. C. Județean de Urgență Timișoara.

P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara este reprezentat de procuror M. V..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, apărătorul ales al inculpatei, avocat Iedu A. G., învederează instanței că inculpata nu dorește să se prezinte spre a fi audiată, prin urmare, instanța constată imposibilitatea audierii acesteia, apreciind că nu dorește să uzeze de dreptul de a da declarație.

Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă și cuvântul pentru dezbaterea apelului.

Apărătorul ales al inculpatei, avocat Iedu A. G., solicită admiterea apelului, casarea hotărârii pronunțată de prima instanță și în consecință, achitarea inculpatei. Solicită a se avea în vedere că inculpata să nu face vinovată de accidentarea biciclistului, că accidentul nu s-a produs ca urmare a nerespectării vreunei reguli de circulație. Astfel, se arată că la pagina 20 din expertiza efectuată, expertul a concluzionat că rularea cu viteza limită impusă legal, respectiv de 70 km/h prezintă o probabilitate de 50% de evitare a accidentului rutier, iar angajarea în manevra de înscriere pe . prin asigurarea corespunzătoare și la momentul corect ar fi evitat producerea accidentului, ca urmare prima instanță a apreciat greșit reținând culpa sa în producerea accidentului, unica culpă fiind a persoanei vătămate.

În subsidiar, solicită să se rețină culpa comună și pe latură penală și ca urmare, aplicarea unei pedepse sub minimul special și chiar aplicarea unei pedepse cu amenda penală, ca fiind suficientă.

Cu privire la apelul formulat de partea civilă, solicită respingerea acestuia.

Procurorul solicită respingerea apelurilor formulate, considerând că hotărârea pronunțată de prima instanță este temeinică și legală, în urma probelor corect evaluate, reținându-se că inculpata a circulat cu o viteză peste limita legală, iar pe latura civilă s-a avut în vedere și culpa victimei.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr._/P/2012 întocmit de P. de pe lângă Judecătoria Timișoara, înregistrat pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 06.10.2014 sub nr._, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatei B. M. F. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 196 alin.2,3 CP.

În fapt, în esență, s-au reținut următoarele: În data de 29.09.2012, în jurul orei 9³⁰, inculpata B. M. F. a condus autoturismul marca Renault Megane, cu nr. de înmatriculare_, pe DJ 592, DJ 592, dinspre Timișoara înspre loc. Moșnița Nouă, jud. T., cu o viteză cuprinsă între 75,3 – 81,8 km/h iar, la momentul în care a efectuat o manevră de depășire într-o intersecție nedirijată, a intrat în coliziune cu bicicleta condusă de persoana vătămată G. C. și i-a cauzat acestuia leziuni care i-au pus viața în primejdie.

Prin sentința penală nr. 583/19.03.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, în temeiul art. 196 alin. 2 și 3 CP, cu aplicarea art. 5 CP a fost stabilită pentru inculpata B. M. F., pedeapsa de: 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

În temeiul art. 83 CP, s-a dispus amânarea aplicării pedepsei de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, stabilind un termen de supraveghere de 2 ani care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe, în condițiile art. 84 alin. 1 CP.

În baza art. 85 alin. (1) CP, s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, inculpata trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune T., la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86 alin. (1) CP s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) să fie comunicate Serviciului de Probațiune T..

În baza art. 404 alin. (3) CPP s-a atras atenția inculpatei asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse, instanța revocă amânarea și dispune aplicarea și executarea pedepsei.

În temeiul art. 86 CP, s-a dispus comunicarea unei copii de pe prezenta hotărâre la rămânerea definitivă a acesteia Serviciului de Probațiune T..

În baza art.19, art.25, art.86 și art.397 alin.1 CPP., raportat la art. 1357 și urm. din Codul civil, a fost admisă in parte acțiunea civilă formulată de partea civilă G. C. și în temeiul art. 397 alin.1, art. 86 CPP, raportat la art. 49 alin.1 și art. 50 alin.1 din Legea nr.136/1995 a fost obligată partea responsabilă civilmente E. R. Asigurare Reasigurare SA, în limitele contractului de asigurare, la plata către partea civilă a sumei de 1500 de euro cu titlu de daune materiale sau echivalent în lei la data plății, precum și a sumei de 10.000 euro reprezentând daune morale sau echivalent în lei la data plății.

În baza art.19, art.25, art.86 și art.397 alin.1 CPP, raportat la art. 1357 cod civil a fost admisă acțiunea civilă formulată de S. C. Județean de Urgență Timișoara și în temeiul art. 397 alin.1, art. 86 CPP, raportat la art.50 alin.1, art.55 alin.1 din Legea nr.136/1995, cu referire la art. 313 alin.1 din Legea 95/2006 a fost obligată partea responsabilă civilmente E. R. Asigurare Reasigurare SA la plata către această parte civilă a sumei de_, 16 lei.

În baza art. 4 și 7 alin. 1 din Legea 76/2008, s-a dispus prelevarea, de la inculpata B. M. F. de probe biologice, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare cu îndeplinirea obligației de informare prevăzută de art. 5 alin. 5 al Legii nr. 76/2008.

În temeiul art. 274 alin.1 CPP a fost obligată inculpata la plata sumei de 2400 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria Timișoara a reținut că în data de 29.09.2012, în jurul orei 9³⁰, inculpata B. M.-F. a condus autoturismul marca Renault Megane, cu nr. de înmatriculare_, pe DJ 592, dinspre Timișoara înspre loc. Moșnița Nouă, jud. T., în același timp, persoana vătămată G. C. și martorul P. V. deplasându-se pe biciclete, pe DJ 592 pe partea dreaptă a drumului, în fața autovehiculului condus de B. M.-F. și în aceeași direcție cu acesta.

În apropierea intersecției cu .. Moșnița Nouă, jud. T., pe un sector de drum în care limita de viteză era de 70 km/oră, inculpata s-a angajat în depășirea celor doi bicicliști, circulând cu o viteză situată în intervalul 75,3 – 81,8 km/h.

În dreptul . G. C. a virat la stânga.

Inculpata B. M.-F. a frânat, dar nu a reușit să evite coliziunea și a lovit cu partea din față a mașinii partea laterală stângă a bicicletei. Accidentul s-a produs pe DJ 592 pe sensul de mers dinspre loc. Moșnița Nouă, jud. T., înspre Timișoara.

În urma impactului, persoana vătămată G. C. fost proiectată inițial în parbrizul autoturismului, apoi a căzut pe spațiul verde situat în colțul intersecției.

La fața locului s-au deplasat echipaje de poliție și ambulanță, iar persoana vătămată a fost transportată la S. C. Județean de Urgență Timișoara.

Inculpata a fost testată de organele de poliție cu aparatul Alcotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Potrivit buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 523/A/02.10.2012 întocmit de IML Timișoara, G. C. a avut, la data de 29.09.2012, la ora 10⁴⁰ o alcoolemie de 2,45 g ‰, iar la ora 11⁴⁰ o alcoolemie de 2,30 g ‰.

Din conținutul raportului de prima expertiză medico-legală cu examinarea persoanei nr. 2769/03.12.2012, prima instanță a reținut victima a suferit vătămări care au necesitat pentru vindecare 70 zile îngrijiri medicale, iar leziunile i-au pus viața în primejdie.

Prima instanța a reținut faptul că Inculpata B. M.-F. a încălcat următoarele dispoziții legale: art. 120 alin. 1 lit. a) din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, care prevăd că: „Se interzice depășirea vehiculelor: a) în intersecții cu circulația nedirijată […]”; art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, care prevăd că: „Conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare.”; art. 123 lit. a) din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, care prevăd că: „Conducătorul de vehicul este obligat să circule cu o viteză care să nu depășească 30 km/h, în localități, […] în următoarele situații: a) la trecerea prin intersecțiile cu circulație nedirijată […]”. Trebuie făcută precizarea, raportat la declarațiile date de inculpată și martorii F. M. C. și P. V. că OUG nr. 195/2002 definește „intersecția” ca fiind: „orice încrucișare, joncțiune sau bifurcare de drumuri la nivel, inclusiv spațiile formate de acestea” (art. 6, pct. 16), în consecință nu are relevanță dacă drumul pe care intenționa să vireze partea vătămată G. C. la data producerii accidentului era un drum public sau nu, în condițiile în care legea definește distinct termenul de „drum public” (art. 6 pct. 14).

De asemenea, s-a reținut că la rândul său persoana vătămată G. C. a încălcat următoarele dispoziții legale: art. 119 lit. b) din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, care prevăd că: „Conducătorul de vehicul care urmează să fie depășit este obligat: b) să circule cât mai aproape de marginea din dreapta a părții carosabile sau a benzii pe care se deplasează”; art. 161 alin. 1 lit. f) din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, care prevăd că: „Se interzice conducătorilor de biciclete sau mopede: f) să circule în timp ce se află sub influența alcoolului […]”. Faptul că partea vătămată a circulat sub influența alcolului reiese din buletinul de examinare clinică nr 2386/01.10.2012 (f. 47 UP) și din buletinul de analiză toxicologică – alcoolemie nr. 523/A/02.10.2012, conform căruia persoana vătămată a avut, la data de 29.09.2012, la ora 10⁴⁰ o alcoolemie de 2,45 g ‰, iar la ora 11⁴⁰ o alcoolemie de 2,30 g ‰ .

Din declarațiile inculpatei B. M.-F., prima instanță a reținut că, în data de 29.09.2012, în jurul orei 9³⁰, a condus autoturismul marca Renault Megane, cu nr. de înmatriculare_, pe DJ 592, dinspre Timișoara înspre loc. Moșnița Nouă, jud. T.. Susnumita a afirmat că, în apropierea intersecției cu .. Moșnița Nouă, jud. T., a observat în fața sa, pe partea dreaptă a drumului, doi bicicliști care circulau în aceeași direcție cu ea și a decis să îi depășească. Inculpata a susținut că primul dintre bicicliști a virat la stânga fără să semnalizeze și să se asigure, iar ea nu a putut evita coliziunea, deși a frânat și a tras stânga de volan.

Din declarațiile persoanei vătămate G. C. s-a reținut că în data de 29.09.2012, în jurul orei 9³⁰, se deplasa pe bicicletă pe DJ 592, dinspre Timișoara înspre loc. Moșnița Nouă, jud. T., pe partea dreaptă a drumului. Acesta a afirmat că, la intersecția cu .. Moșnița Nouă, jud. T., intenționând să vireze la stânga pe acea stradă, s-a asigurat în spate și a observat apropierea autovehiculului condus de inculpată, dar a considerat că are timp să efectueze manevra în siguranță, astfel încât a inițiat virajul. Susnumitul a precizat că după ce a ajuns pe sensul opus de mers a simțit o lovitură în bicicletă și și-a pierdut cunoștința.

Din declarațiile martorului P. V. prima instanță a reținut că, în data de 29.09.2012, în jurul orei 9³⁰, se deplasa pe bicicletă pe DJ 592, dinspre Timișoara înspre loc. Moșnița Nouă, jud. T., pe partea dreaptă a drumului. Susnumitul a precizat că în fața sa circula pe bicicletă persoana vătămată G. C.. Martorul a afirmat că a observat momentul producerii accidentului și a precizat că locul impactului s-a situat pe sensul opus de mers.

Din declarația martorului F. M.-C. s-a reținut că, în data de 29.09.2012, în jurul orei 9³⁰, a condus autoutilitara marca Citroen Jumper, cu nr. de înmatriculare_, pe DJ 592, dinspre Timișoara înspre loc. Moșnița Nouă, jud. T., în spatele autoturismului marca Renault Megane, cu nr. de înmatriculare_, condus de inculpata B. M.-F.. Susnumitul a arătat că, înainte de intersecția cu .-a angajat în depășirea a doi bicicliști. Martorul a precizat că unul dintre bicicliști a efectuat viraj la stânga fără să se asigure, iar B. M.-F. nu a reușit să evite coliziunea.

Față de starea de fapt reținută în rechizitoriu, instanța de fond nu a reținut faptul că partea vătămată G. C. s-a asigurat înainte de a face virajul spre stânga în dreptul . constatat că declarația părții vătămate este susținută de declarația martorului P. V., în celălalt sens, anume că partea vătămată nu s-a asigurat anterior angajării virajului la stânga fiind considerate și declarațiile inculpatei și ale martorului F. M.-C.. Cele două grupuri de declarații fiind diametral opuse, instanța de fond nu a putut stabili care anume dintre declarații este conformă cu adevărul, în aceste condiții, neputând înlătura cu certitudine nici unul dintre grupurile de declarații.

Din raportul de prima expertiză medico-legală cu examinarea persoanei nr. 2769/03.12.2012, prima instanță a reținut în urma accidentului din data de 29.09.2012, G. C. a suferit vătămări care au necesitat pentru vindecare 70 zile îngrijiri medicale, iar leziunile i-au pus viața în primejdie.

Cu privire la legea penală aplicabilă, prima instanță a reținut că între data săvârșirii infracțiunii (29.09.2012) și data judecării a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind Codul penal. Potrivit art. 5 alin. 1 CP, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Potrivit Codului penal din 1968, fapta reprezintă infracțiunea prevăzută de art. 184 alin. 2 și alin. 4 fiind sancționată cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Potrivit noului Cod penal, fapta reprezintă infracțiunea prevăzută de 196 alin. 2 și 3 CP, fiind sancționată cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. În abstract, prevederea pedepsei cu amenda ca sancțiune alternativă cu pedeapsa închisorii duce la concluzia că legea penală nouă este lege penală mai favorabilă. Deși s-a reținut că legea penală nouă este legea penală mai favorabilă în cauză, nu acesta este temeiul unei asemenea calificări, ci faptul că, în concret, raportat la persoana inculpatei și la circumstanțele producerii infracțiunii, instanța de fond a apreciat că stabilirea unei pedepse și amânarea aplicării acesteia, chiar dacă presupune obligarea inculpatei la respectarea unor măsuri de supraveghere, este o modalitate de sancționare mai favorabilă decât aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiționată a executării acesteia conform art. 81 și următoarele din Codul penal din 1968.

S-a constatat că în drept, fapta inculpatei B. M.-F., constând în aceea că, în data de 29.09.2012, în jurul orei 9³⁰, a condus autoturismul marca Renault Megane, cu nr. de înmatriculare_, pe DJ 592, DJ 592, dinspre Timișoara înspre loc. Moșnița Nouă, jud. T., cu o viteză cuprinsă între 75,3 – 81,8 km/h (mai mare decât limita legală), a efectuat manevra de depășire într-o intersecție nedirijată, a intrat în coliziune cu bicicleta condusă de persoana vătămată G. C. și i-a cauzat acestuia leziuni care i-au pus viața în primejdie, constituie infracțiunea de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. 2 și 3 CP.

Sub aspectul laturii obiective a infracțiunii, s-a reținut că elementul material constă în acțiunea de lovire a persoanei vătămate cu partea din față a autoturismului condus de inculpată, iar urmarea imediată o reprezintă vătămarea numitului G. C., care a suferit leziuni ce i-au pus viața în primejdie.

S-a mai reținut că raportul de cauzalitate există, astfel cum s-a concluzionat prin raportul de expertiză tehnică judiciară auto și prin raportul de prima expertiză medico-legală cu examinarea persoanei nr. 2769/03.12.2012. Instanța nu poate exclude din antecedența cauzală a vătămării persoanei vătămate faptul că inculpata a circulat cu o viteză mai mare decât viteza legală pe sectorul de drum pe care s-a produs accidentul. De asemenea, s-a reținut că faptul că partea vătămată a avut partea ei de culpă la producerea accidentului prin faptul că a rulat pe bicicletă aflat fiind în stare de ebrietate nu exclude în totalitate culpa inculpatei în producerea accidentului rutier și a vătămării, în consecință nu poate duce la excluderea din antecedența cauzală a faptei împrejurarea că inculpata rula cu o viteză mai mare decât cea permisă în sectorul respectiv de drum.

Sub aspectul laturii subiective, prima instanță a reținut că fapta a fost săvârșită din culpă fără prevedere, în sensul art. 16 alin. 4 lit. b) CP. Inculpata B. M.-F. putea și trebuia să prevadă că deplasarea cu o viteză mai mare decât limita legală și efectuarea manevrei de depășire într-o intersecție nedirijată reprezintă activități de natură a conduce la producerea unui accident de circulație.

La alegerea și individualizarea pedepsei aplicată inculpatei, prima instanță a avut în vedere gravitatea infracțiunilor săvârșite și periculozitatea infractorului, în baza criteriilor generale de individualizare prevăzute în cuprinsul art. 74 CP, raportate la starea de fapt din prezenta cauză în, respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs, motivul săvârșirii infracțiunilor și scopul urmărit, conduita după săvârșirea infracțiunilor și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

În concret, s-a reținut că inculpata nu a respectat unele dispoziții legale din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, ceea ce a contribuit la pricinuirea de vătămări părții vătămate G. C. ce au necesitat pentru vindecare 70 zile îngrijiri medicale, leziunile punându-i acestuia viața în primejdie. Însă, instanța va ține seama de faptul că în antecedența cauzală a rezultatului socialmente pericol al infracțiunii își găsește locul și conduita părții vătămate, aceasta rulând pe o bicicletă pe un drum public având o alcoolemie de 2, 45 și a reținut de asemenea, lipsa antecedentelor penale ale inculpatei, aceasta aflându-se la primul conflict cu legea penală.

Prin urmare a fost stabilită pedeapsa de 9 luni închisoare în sarcina inculpatei B. M. F. pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

În ceea ce privește necesitatea aplicării pedepsei, instanța de fond a constatat că, în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 83 CP, pedeapsa stabilită fiind mai mică de 2 ani închisoare, respectiv 9 luni închisoare; inculpata nu are antecedente penale; aceasta și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității (fila 87 dosar instanță) iar în raport de persoana inculpatei, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, s-a apreciat că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei acesteia pentru o perioadă determinată.

De asemenea, s-a constatat faptul că maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită de inculpată este de 3 ani închisoare valoare inferioară celei de 7 ani închisoare prevăzute de art. 83 alin. 2 CP iar inculpata nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată și nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților.

Prin urmare, prima instanță a dispus amânarea aplicării pedepsei rezultante de 9 luni închisoare pe un termen de supraveghere de 2 (doi) ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, stabilit în condițiile art. 84 alin. 1 CP.

Cu privire la latura civilă, prima instanță a constatat că raportat de data săvârșirii faptei (29.09.2012) în cauză sunt incidente dispozițiile art.1357 și următoarele din Noul Cod Civil, care precizează că cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, autorul prejudiciului răspunzând pentru cea mai ușoară culpă.

Totodată, a fost reținută de prima instanță existența faptei ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul sunt dovedite în cauză, astfel cum s-a reținut cu ocazia analizării laturii penale. Instanța consideră că în prezenta cauză există o culpă comună în producerea prejudiciului, în proporție de 50% (inculpată) – 50% (partea civilă), raportat la faptul că prejudiciul a fost cauzat prin acțiuni de încălcare a legislației aferente regimului circulației pe drumurile publice, astfel cum au fost menționate în motivarea laturii penale.

Cu privire la solicitarea părții civile G. C. de obligare a inculpatului la plata de daune materiale în cuantum de 5000 de euro, instanța de fond a reținut că din înscrisurile depuse la dosar nu reiese caracterul cert al acestora decât parțial, respectiv în ceea ce privește suma de 3000 de euro, dovedită prin declarația martorului P. I. care a declarat că a împrumutat-o pe iubita, fiica părții vătămate, cu suma de 3000 de euro, bani din care au fost plătite cheltuielile din timpul spitalizării. Astfel, s-a reținut că în cauza de față, raportat la relațiile apropiate care există între persoana care a acordat împrumutul și fiica părții civile este evidentă existența unei imposibilități morale de preconstituire a unei probe scrise.

Raportat la faptul că instanța a stabilit o culpă comună în producerea prejudiciului, ținând cont de prevederile art. 1371 alin. 1 Cod civil, prima instanță a acordat suma de 1500 de euro sau echivalent în lei la data plății cu titlu de daune materiale, respingând restul pretențiilor civile materiale ca neîntemeiate

Cu privire la solicitarea de obligare a inculpatei la plata de daune morale, prima instanță a reținut că prin săvârșirea infracțiunii, părții civile G. C. i-au fost produse de către inculpată prejudicii morale constând în suferințele cauzate de vătămarea suferită.

La aprecierea cuantumului daunelor morale a fost avută în vedere vârsta persoanei vătămate, durata de timp și îngrijirile de care a avut nevoie pentru a se recupera, gravitatea vătămărilor suferite precum și modul de viață avut de aceasta anterior accidentului.

Astfel, prima instanță a apreciat că, prin raportare la probele administrate în cauză că prejudiciul moral suferit de către aceasta este evident, atât din expertiza medico legală efectuată în cursul urmăririi penale, precum și din declarațiile martorilor audiați în cauză pe latură civilă, rezultând că un eveniment precum cel la care a fost părtașă persoana vătămată este de natură a crea în rândul oricărei persoane profunde suferințe la nivel atât fizic cât și psihic. Astfel, s-a reținut că leziunile grave la care se adaugă eforturile fizice pe care aceasta a trebui să le facă pentru a putea redobândi forța și aptitudinile fizice avute înaintea accidentului constituie tot atâtea elemente care să contureze prejudiciul suferit în dauna integrității sale fizice, ca valoare intrinsecă oricărei ființe umane. S-a mai constatat că probatoriul administrat a reliefat totodată faptul că partea civilă nu a revenit la starea fizică anterioară producerii accidentului rutier.

În ceea ce privește suma solicitată cu titlu de daune morale, instanța de fond a reținut că acestea sunt greu de cuantificat, greutate care rezidă mai ales din imposibilitatea de a le privi ca pe o compensare a suferințelor părților civile, totuși a apreciat, în raport cu împrejurările comiterii faptei și urmările acesteia, reținând și practica judiciară în domeniu, că suma solicitată de partea civilă cu titlul de daune morale este prea mare, deturnând în opinia instanței, rațiunea răspunderii civile delictuale pentru daune morale de la scopul său, transformând-o într-o cale de îmbogățire fără justă cauză și prin urmare, a apreciat că acordarea sumei de 10.000 euro daune morale reprezintă o reparație justă și echitabilă a prejudiciului moral suferit de partea civilă, cuantum stabilit prin raportate la culpa comună a părții civile cu a inculpatei la producerea prejudiciului moral.

Cu privire la persoana care a fost obligată la plata acestor daune, instanța de fond a reținut că la momentul producerii accidentului soldat cu vătămarea corporală a părții civile, inculpata conducea un autoturism asigurat pentru răspundere civilă delictuală la . Reasigurare SA, în condițiile art.51 din Legea nr.136/1995. Din analiza dispozițiilor Capitolului 3 al Legii nr. 136/1995, referitor la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule (art. 48-59), s-a dedus că răspunderea civilă contractuală a asigurătorului pentru plata despăgubirilor cuvenite persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, ori avarierea sau distrugerea de bunuri, are un caracter prioritar în raport cu răspunderea civilă delictuală a celui asigurat de răspundere civilă în temeiul unui contract de asigurare. Astfel, atunci când, în lipsa unei convenții între asigurat, asigurător și persoana păgubită, se pune problema stabilirii despăgubirilor pe calea unei hotărâri judecătorești, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de autovehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în R. se exercită direct împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia și numai în subsidiar și în mod excepțional, dacă întinderea răspunderii asigurătorului, determinată în conformitate cu clauzele contractului de asigurare și cu normele speciale care stabilesc limita maximă a despăgubirilor de asigurare, excede nivelul despăgubirilor stabilite de instanță ca fiind dovedite și cuvenite, poate fi angajată răspunderea civilă delictuală a asiguratului pentru diferența dintre limita maximă a despăgubirilor de asigurare, stabilită prin Ordin al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor și nivelul despăgubirilor în concret determinat de instanță.

Astfel, s-a reținut că în condițiile existenței și valabilității contractului de asigurare, răspunderea civilă a inculpatei este subsidiară răspunderii asiguratorului, în sensul că partea civilă urmează să fie despăgubită de asigurator în limita sumei asigurate și numai pentru diferență se va angaja răspunderea inculpatului.

În cauza de față, instanța de fond a reținut că valoarea despăgubirilor ce vor fi acordate părților civile nu depășește limita maximă a despăgubirilor de asigurare și prin urmare a fost obligată partea responsabilă civilmente E. R. Asigurare Reasigurare SA, în limitele contractului de asigurare, la plata către partea civilă a sumei de 1500 de euro cu titlu de daune materiale sau echivalent în lei la data plății, precum și a sumei de 10.000 euro reprezentând daune morale sau echivalent în lei la data plății.

Cu privire la daunele materiale solicitate de partea civilă S. C. Județean de Urgență Timișoara instanța de fond a reținut că din situația de fapt mai sus-prezentată, reiese că, urmare a faptei inculpatei a rezultat vătămarea părții civile care a fost internată în S. C. Municipal de Urgență Timișoara, aceasta necesitând îngrijiri medicale care au ocazionat cheltuieli suportate de către furnizorul de servicii medicale constituit ca parte civilă, cheltuieli dovedite prin deconturile de plată, în cauză fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale a inculpatei privitoare la faptă, prejudiciu, raportul de cauzalitate și vinovăția acestuia.

Prin urmare, a fost admisă acțiunea civilă formulată de S. C. Județean de Urgență Timișoara, și obligată partea responsabilă civilmente E. R. Asigurare Reasigurare SA la plata către această parte civilă a sumei de_, 16 lei.

Împotriva sentinței penale nr. 583 din 19.03.2015 au declarat apel în termen legal inculpata B. M. F. și partea civilă G. C., apeluri înregistrate la Curtea de Apel Timișoara la data de 23.04.2015.

În motivarea apelului declarat de partea civilă se solicită în esență modificarea sentinței apelate în sensul obligării părții responsabil civilmente la plata sumei de 45.000 Euro daune morale și 5.000 euro daune materiale, urmare a celor 70 zile îngrijiri medicale suferite urmare accidentului rutier. Se arată că nu se contestă culpa în producerea accidentului rutier urmare a faptului că a avut o îmbibație alcoolică de 2%o, dar trebuie avută în vedere și culpa inculpatei care se deplasa cu o viteză peste limita legală și a efectuat manevra de depășire într-o intersecție nedirijată în timp ce vorbea la telefon. Se mai arată că în urma accidentului rutier a fost internat 32 de zile la Casa Austria în perioada 29.09.2012 – 30.09.2012 stabilindu-se diagnosticul de hemoperitoneu, fractură complexă C2, fractură liniară condil occipital drept, ruptură hepatică operată cu hemoperiutoneu, fracturi costale C3-C5 linia axială posterioară, insuficiență respiratorie acută remisă, sindrom rabdomioliză, CT torace – fracturi costale C3-C4,. C5-C6,C6-C7 pe linia axială posterioară, CT abdomen – destins de volum, parțial mobil cu respirația, echimoze în flancuri cu diametrul de 4 cm, zgomote intestinale prezente, Echo abdominal – lichid perihepatic repetat, lichid în creștere + lichid în spațiul Douglas, Ex. CT – lichid perihepatic în spațiul Douglas cu caracter în sânge. De asemenea s-a arătat că urmare a accidentului, a urmat un tratament medical pentru leziunile grave suferite, atât internat în spital, cât și ambulatoriu, fiind supus unei intervenții chirurgicale de urgență laparatomie, sutură hemostatică hepatică + drenaj și ulterior a fost transferat în serviciul ATI cu imobilizare cervicală pentru o lună, cu IOT, ronhopneumonie, sindrom rabdomioliza SIRS, fiind nevoit să poarte o vestă cu halou, toracic bilateral pentru o perioadă de 3 luni pentru C1 și C2. Se mai arată că pe de o parte, în urma traumei fizice cauzate de accidentul rutier a necesitat 70 de zile de îngrijiri medicale cu punerea în pericol a vieții sale, fiindu-i compromis un stil de viață normal și fiind condamnat la suferințe pricinuite de rănile rezultate, însă solicită a se avea în vedere și prejudiciul de agrement cauzat, constând în diminuarea semnificativă a mobilității, dar și de trauma psihică cauzată, perioada lungă petrecută în spital, durerile insuportabile declanșând numeroase afecțiuni cauzate de stresul fizic și psihic. Se mai solicită a se aprecia că starea fizică actuală necesită pe toată durata vieții tratamente de îngrijire și recuperare fiziologică continuă și limitarea până la excludere a opțiunilor profesionale, a perspectivelor de afirmare în plan social, profesional și familial și ca urmare, solicită a fi apreciate în mod just solicitările vizând despăgubirile morale.

În motivarea apelului declarat de către inculpată se solicită admiterea acestuia, desființarea sentinței penale și înlăturarea culpei sale cu consecința achitării întrucât a circulat cu o viteză regulamentară pe acel sector de drum și nu avea obligația de a rula cu 30 km/h așa cum se reține, solicitând în subsidiar reținerea culpei comune cu un grad mai mare de vinovăție în sarcina părții civile.

Analizând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate prin prisma motivelor de apel precum și din oficiu potrivit art. 417 al. 2 Cpp instanța de apel apreciază că hotărârea penală atacată este legală și temeinică în deplină concordanță cu starea de fapt și ansamblul probator administrat în cauză.

Astfel, în data de 29.09.2012, în jurul orei 9³⁰, inculpata B. M.-F. a condus autoturismul marca Renault Megane, cu nr. de înmatriculare_, pe DJ 592, dinspre Timișoara înspre loc. Moșnița Nouă, jud. T., în același timp, persoana vătămată G. C. și martorul P. V. deplasându-se pe biciclete, pe DJ 592 pe partea dreaptă a drumului, în fața autovehiculului condus de B. M.-F. și în aceeași direcție cu acesta.

În dreptul . G. C. a virat la stânga.

În urma impactului, persoana vătămată G. C. fost proiectată inițial în parbrizul autoturismului, apoi a căzut pe spațiul verde situat în colțul intersecției.

Vinovăția inculpatei în producerea accidentului rutier rezultă din procesul-verbal de cercetare la fața locului din data de 29.09.2012 – filele 8-10 dosar urmărire penală, schița locului producerii accidentului și planșele fotografice efectuate cu acea ocazie și care se coroborează cu raportul de expertiză tehnică – filele 23-40 dosar urmărire penală. Cu privire la dinamica producerii accidentului de circulație, în declarațiile date de inculpată atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței de judecată - fila 63 dosar fond, aceasta arată că rula cu autoturismul în localitatea Moșnița Nouă iar în apropierea intersecției cu . în fața sa, pe partea dreaptă a drumului, doi bicicliști care circulau în aceeași direcție cu ea și a luat hotărârea de a-i depăși, moment în care unul dintre bicicliști, respectiv partea vătămată, a virat la stânga fără să semnalizeze și să se asigure, iar ea nu a putut evita coliziunea, deși a frânat și a tras de volan în partea stângă. Declarațiile date de către inculpată confirmă învinuirea adusă acesteia în sensul acroșării biciclistului în apropierea intersecției și sunt conforme cu depozițiile părții vătămate care însă arată că s-a asigurat la efectuarea virajului spre stânga, observând apropierea vehiculului condus de către inculpată, dar apreciind că are timp suficient pentru efectuarea manevrei în siguranță. Declarațiile părții vătămate se coroborează cu declarațiile martorului P. V. care se deplasa de asemenea cu bicicleta pe partea dreaptă a drumului, în spatele bicicletei conduse de partea vătămată, observând momentul producerii accidentului și locul impactului situat pe sensul opus de mers. Aceeași stare de fapt este prezentată și de martorul Fernczi M. C. care rula cu autoutilitara în spatele autoturismului condus de către inculpată observând intenția inculpatei înainte de intersecția cu . se angaja în depășirea celor doi bicicliști, surprinzând momentul producerii coliziunii în momentul în care unul dintre cei doi bicicliști a efectuat manevra de virare spre stânga.

Instanța de apel apreciază că în mod corect a reținut instanța de fond că inculpata a încălcat mai multe reguli de circulație, respectiv: art. 120 alin. 1 lit. a) din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, care prevăd că: „Se interzice depășirea vehiculelor: a) în intersecții cu circulația nedirijată […]”; art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, care prevăd că: „Conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare.”; art. 123 lit. a) din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, care prevăd că: „Conducătorul de vehicul este obligat să circule cu o viteză care să nu depășească 30 km/h, în localități, […] în următoarele situații: a) la trecerea prin intersecțiile cu circulație nedirijată […]”.

De asemenea, în producerea evenimentului rutier soldat cu vătămarea integrității corporale și a sănătății părții vătămate G. C. care a necesitat pentru vindecare un număr de 70 de zile îngrijiri medicale, viața acestuia fiind pusă în pericol (așa cum rezultă din raportul de primă expertiză medico-legală nr. 2769 din 03.12.2012 întocmit de I.M.L. Timișoara aflat la fila 44 dosar urmărire penală) se reține și culpa victimei care, așa cum rezultă din buletinul de analiză toxicologică nr. 523 din 02.10.2012 întocmit de I.M.L. Timișoara – fila 45 dosar urmărire penală, avea o cantitate de alcool de 2,3%o, astfel că a încălcat dispozițiile art. 161 al. 1 lit. f din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulație pe drumurile publice care interzic conducătorilor de biciclete să circule sub influența alcoolului, precum și dispozițiile art. 119 lit. b) din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, care prevăd că: „Conducătorul de vehicul care urmează să fie depășit este obligat: b) să circule cât mai aproape de marginea din dreapta a părții carosabile sau a benzii pe care se deplasează”; art. 161 alin. 1 lit. f) din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, care prevăd că: „Se interzice conducătorilor de biciclete sau mopede: f) să circule în timp ce se află sub influența alcoolului […]”.

Prin urmare, instanța de apel apreciază că în mod corect s-a stabilit vinovăția inculpatei în producerea accidentului rutier, fiind corect stabilită o culpă comună și egală a victimei și a inculpatei.

Pentru a hotărî cu privire la cuantumul pedepsei aplicate inculpatei, instanța de apel are în vedere că, potrivit art. 72 C .pen., în vigoare la data săvârșirii faptei, care stabilea criteriile generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei. La individualizarea judiciară pedepsei, instanța de fond a reținut în sarcina inculpatei faptul că prin nerespectarea unor dispoziții legale din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, a pricinuit vătămări persoanei vătămate care au necesitat pentru vindecare 70 zile îngrijiri medicale, rezultatul socialmente periculos al infracțiunii, dar și conduita persoanei vătămate și lipsa antecedentelor penale ale inculpatei. Potrivit art. 74 alin. 1 C.p. actual: „Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; f) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.” Prin urmare, instanța de apel apreciază că raportat atât la criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art.72 C.penal anterior, în vigoare la data săvârșirii faptei cât și ale art.74 din codul penal, pedeapsa de 9 luni închisoare stabilită de către instanța de fond și pentru care s-a dispus amânarea aplicării acesteia este în măsură să reflecte gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar prin instituirea măsurilor de supraveghere în sarcina inculpatei se realizează și prevenția specială.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța de apel reține că potrivit constituirii de parte civilă – fila 51 dosar fond, partea vătămată a solicitat obligarea inculpatei la plata sumei de 45.000 euro cu titlu de daune morale și 5.000 euro cu titlu de daune materiale, solicitându-se tragerea la răspundere civilă a acesteia. Potrivit art. 19 din C.p.p. acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect „tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legilor civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale”. Potrivit alineatului 1 al art. 20, constituirea ca parte civilă se poate face până la începerea cercetării judecătorești, alineatul 2 al aceluiași articol menționând că prin constituirea de parte civilă partea care a suferit un prejudiciu trebuie să indice natura și întinderea pretențiilor, motivele și probele pe care acestea se întemeiază. În ceea ce privește introducerea în procesul penal a părții responsabile civilmente, art. 21 al. 1 arată că aceasta poate avea loc la cererea părții îndreptățite potrivit legii civile, în termenul prevăzut de art. 20 al. 1 C.p.p., adică până la începerea cercetării judecătorești. La termenul de judecată din 15.01.2015 – fila 60 dosar fond partea civilă a solicitat introducerea în cauză a părții responsabile civilmente, astfel că instanța de fond a dispus obligarea doar a acestei părți, apreciind subsidiară răspunderea inculpatei.

Referitor la cuantumul daunelor morale, se constată că acestea au fost corect evaluate în raport de suferințele fizice și traumele psihice suportate de partea civilă. Trebuie reținut că nu orice daună se concretizează prin stări de fapt, ci se menține la nivelul trăirilor psihice. Tulburarea, prin fapta care creează suferințe de ordin psihic, dăunează climatului moral sănătos, de care are dreptul să beneficieze orice persoană, "creează o stare de neliniște, de zbucium interior, de zdruncinare a mersului calm și pașnic al vieții sufletești, deci o daună". Evaluarea daunelor morale, chiar atunci când existența lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, ci doar pe baza unei aprecieri subiective, în care rolul hotărâtor îl au posibilitățile de orientare a judecătorilor în cunoașterea sufletului uman și a reacțiilor sale. De aceea, referitor la daunele morale, s-a arătat că nu se poate pune problema evaluării lor precise în bani, în adevăratul sens al cuvântului, dar această împrejurare nu îl poate împiedica, prin ea însăși, pe judecător ca, prin apreciere, să stabilească nivelul despăgubirilor, care, în circumstanțele unui caz dat, ar putea constitui o reparație suficientă. În speță, suma de 10.000 euro stabilită cu titlu de echivalent al prejudiciului suferit se situează într-un cuantum corespunzător și se află în raport de cauzalitate directă cu fapta inculpatei. Este în afara oricărei îndoieli că partea vătămată a suferit vătămări psihice urmare a accidentului de circulație în care a fost implicată dar acest eveniment rutier nu se poate transforma într-o îmbogățire fără justă cauză. dar instanța, la cuantificarea cuantumului daunelor morale trebuie să se alinieze practicii judecătorești în cauze similare și să stabilească anumite criterii subiective care să poată fi aplicabile spețelor similare. În speță, suferințele părții vătămate au fost mari în condițiile în care aceasta a suferit o . afecțiuni, respectiv ..de la 1 la 2 din motive. La acordarea daunelor morale, instanța trebuie să aibă în vedere că drept cauze ale accidentului de circulație soldat cu vătămarea integrității corporale a părții civile s-a reținut culpa comună a inculpatei și a victimei, concluzie la care a ajuns și instanța de apel și care trebuie să se reflecte și în cuantumul despăgubirilor civile acordate cu titlu de daune morale. Cu toate acestea, instanța este obligată să se raporteze la jurisprudența în materie, la nivelul salariului mediu pe economie, la nivelul de trai al colectivității, astfel încât să stabilească cu titlu de daune morale o sumă care să păstreze un grad de rezonabilitate, să nu constituie o îmbogățire fără just temei. Față de toate aceste aspecte, instanța de apel apreciază că se impune menținerea cuantumului daunelor morale acordate de către instanța de fond . Cuantumul daunelor materiale acordate de prima instanță rezultă din actele și chitanțele aflate la dosarul cauzei și din care se desprind cheltuielile efectuate de victimă pentru serviciile refacerea capacității de muncă și a stării de sănătate, cheltuieli care se află în raport de cauzalitate directă cu fapta inculpatei, partea civilă nefăcând dovada decât a împrumutului de 3.000 euro contractat de la martorul P. I. care și-a împrumutat iubita cu această sumă de bani necesară pentru achitarea cheltuielilor de spitalizare ale tatălui. În sensul dovedirii daunelor materiale solicitate de către partea vătămată a fost audiat martorul P. I. – fila 93 dosar fond, persoană care a împrumutat-o pe fiica victimei cu suma de bani menționată. S-a mai solicitat și audierea martorului P. V. – fila 90 dosar fond care a arătat că nu știe despre cuantumul cheltuielilor efectuate de către partea vătămată întrucât nu a fost interesat, astfel încât declarația acestui martor nu este în măsură să dovedească temeinicia pretențiilor materiale solicitate în cuantum de 5.000 euro. Reținându-se culpa comună a victimei în producerea accidentului de circulație, în mod corect a fost acordată suma de 1.500 euro cu titlu de daune materiale, fiind dovedite prin probele administrate în cauză efectuarea cheltuielilor în cuantum de 3.000 euro.

Astfel, în temeiul art. . 421 pct. 1 lit. b C.p.p. vor fi respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpata B. M. F. și partea civilă G. C. împotriva sentinței penale nr. 583/19.03.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ .

În temeiul art. 275 alin. 2 C.p.p. vor fi obligate inculpata și partea civilă la plata a câte 200 lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b C.p.p. respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpata B. M. F. și partea civilă G. C. împotriva sentinței penale nr. 583/19.03.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ .

În temeiul art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă inculpata și partea civilă la plata a câte 200 lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat în apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 14.05.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

L. ANI B. A. N.

Grefier,

C. U.

Red.-A.N.-19.05.2015

Tehnored- .C.U.-21.05.2015

Prima inst.: jud. N. C. – Judecătoria Timișoara

← Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Încheierea...		Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP.... →

Vătămare corporală din culpă. Art.196 NCP. Decizia nr. 520/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Vătămare corporală din culpă. Art.196 NCP. Decizia nr. 520/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA