Distrugere. Art.253 NCP. Decizia nr. 405/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Curtea de Apel TIMIŞOARA - Sentințe și decizii penale / 2015

Decizia nr. 405/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 08-04-2015

Dosar nr._ Operator 2711

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 405/A

Ședința publică din data de 08.04.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: F. P.

JUDECĂTOR: F. M. C. FLORENȚA

GREFIER: O. IOȚCOVICI

Ministerul Public- P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara este reprezentat de procuror M. V..

Pe rol se află judecarea apelurilor declarate de P. DE PE L. JUDECĂTORIA LUGOJ, de către inculpata S.C. A. S.A. și de către partea civilă S. S., împotriva sentinței penale nr. 571/2014 din data de 17 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr._ .

Fără citarea părților.

Se constată depuse la dosar concluziile scrise formulate de către partea civilă S. S..

Dezbaterile și susținerile se află consemnate în încheierea de ședință din 25.03.2015 care face parte integrantă din prezenta și prin care, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, instanța a stabilit termen în vederea deliberării și pronunțării, la data de 08.04.2015, când:

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale constată următoarele:

P. sentința penală nr. 571/2014 din data de 17 septembrie 2014, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Lugoj, în baza art. 396 al. 5 C.pr.pen. raportat la art. 16 al. 1 lit. b teza întâi C.pr.pen. cu aplicarea art. 4 C.pen., a achitat inculpata . de administrator special C. M., administrator special fiind consorțiul format din Expert SPRL A., trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie, faptă prevăzută și pedepsită de art. 256 al. 1 C.pen. (art. 220 al. 1 C.pen. din 1969), parte civilă fiind S. S..

De asemenea, în baza art. 253 al. 1 C.pen. cu aplicarea art. 5, 136 și 137 C.pen. a condamnat inculpata . o pedeapsă de_ lei, amendă penală (120 zile-amendă 100 lei/zi), pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.

În baza art. 25 al. 5 C.pr.pen. a lăsat nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă S. S., în legătură cu infracțiunea de tulburare de posesie.

În baza art. 19 și 25 C.pr.pen., raportat la art. 397 alin. 1 C.pr.pen., cu aplicarea art. 1357 C. civ. a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă S. S. și a obligat inculpata la plata către partea civila a sumei de 3512,5 lei, reprezentând daune materiale. Au fost respinse în rest ca nefondate pretențiile civile ale părții civile, formulate în legătură cu infracțiunea de distrugere iar în baza art. 274 al. 1 C.pr.pen. a obligat inculpata la plata sumei de 2000 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această sentință penală, prima instanță a constatat următoarele:

P. încheierea penală nr. 93/18.02.2014, în baza art. 341 al. 7 pct. 2 C.pr.pen. s-a constatat legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale în dosarul 2092/P/2009 și a fost reținută cauza spre judecare cu privire la săvârșirea de către inculpata . infracțiunilor de tulburare de posesie și distrugere, fapte prevăzute și pedepsite de art. 256 și 253 C.pen. (220 al. 1 C.pen. și 217 al. 1 C.pen. din 1969 – paragrafele I și IV ale dispozitivului încheierii).

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:

Petentul S. S. s-a adresat Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj cu o plângere penală înregistrată la data de 01.10.2009, prin care a reclamat faptul că . început lucrările de deviere a unei conducte de gaz, intrând pe parcelele cu nr. top nr. A 1582/2, în suprafață de 5.800 mp, și A1582/3/1/2, în suprafață de 113 mp, al căror proprietar este, fără a avea acordul său.

Petentul a solicitat tragerea la răspundere penală a făptuitoarei pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburare de posesie, prev. de art. 220 C. pen. și distrugere din culpă, prev. de art. 219 C. pen.

P. rezoluția din data de 14.01.2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, dată în dosarul nr. 2092/P/2009 s-a dispus neînceperea urmăririi penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburare de posesie, prevăzută de art. 220 C. pen. și de distrugere, prevăzută de art. 219 C. pen. în temeiul art. 10 lit. b. C.pr.pen. față de făptuitoarea .>

Împotriva acestei soluții petentul a formulat plângere, în temeiul dispozițiilor art. 278 C.pr.pen., care a fost respinsă de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, prin rezoluția din 10.02.2010 din dosarul nr. 27/II/2/2010.

Petentul a atacat și această rezoluție la Judecătoria Lugoj, plângere ce a format obiectul dosarului nr._, iar prin sentința penală nr. 453/16.11.2010, instanța de judecată a admis plângerea petentului și a dispus, în baza art. 278 ind. 1 pct. 8 lit. b C. pr. pen., desființarea rezoluției procurorului din data de 14.01.2010, dată în dosarul cu nr. 2092/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj cu nr. 27/II/2/2010 din data de 10.02.2010 și trimiterea dosarului Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj în vederea începerii urmăririi penale față de învinuita . aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburare de posesie, prev. de art. 220 alin. 1 C. pen. și de distrugere, prev. de art. 217 alin. 1 C. pen

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria Lugoj și intimata . ce au fost respinse ca neîntemeiate de către Tribunalul T. prin decizia penală nr. 422/20.05.2011.

La data de 21.03.2012 P. de pe lângă Judecătoria Lugoj a emis o nouă rezoluție de neîncepere a urmăririi penale în dosarul 2092/P/2009, întemeiată pe prevederile art. 10 lit. b C. pr. pen., în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 220 C. pen. și pe prevederile art. 10 lit. d C.pr.pen., în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 217 alin. 1 C. pen.

Rezoluția a fost emisă față de făptuitorii R. T. R. și P. G., care însă nu aveau nicio calitate în dosarul 2092/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, dosar în care petentul S. S. a formulat plângere împotriva făptuitoarei . față de care s-a și dispus începerea urmăririi penale prin sentința penală nr. 453/16.11.2010.

Împotriva acestei rezoluții petentul S. S. a formulat plângere la prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, la data de 27.03.2012, plângere ce a fost respinsă prin rezoluția din 11.04.2012.

În motivarea acestei rezoluții au fost reiterate argumentele potrivit cărora fapta reprezentanților . contravenția prevăzută de art. 109 pct. 2 din Legea 351/2004 și nu infracțiunea de tulburare de posesie.

P. sentința penală nr.227 din 3 iulie 2012 a fost admisă plângerea petentului S. S., au fost desființate rezoluțiile contestate și s-a dispus începerea urmăririi penale față de intimata . săvârșirea infracțiunilor de tulburare de posesie, prevăzută de art. 220 alin. 1 C. pen. și de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. 1 C. pen.

În urma restituirii dosarului la procuror, la data de 04.03.2013 P. de pe lângă Judecătoria Lugoj a emis o nouă rezoluție în dosarul 2092/P/2009, de scoatere de sub urmărire penală a . săvârșirea infracțiunilor de tulburare de posesie, prev. de art. 220 alin. 1 C. pen. și de distrugere, prev. de art. 217 alin. 1 C. pen., întemeiată pe prevederile art.249 C.pr.pen, art.11 pct.1 lit. b, raportat la art. 10 lit. d, C. pr. pen. și ale art. 228 alin 6 C.pr.pen. raportat la art.10 lit.d C.pr.pen.

În motivarea rezoluției, procurorul a reținut lipsa intenției societății intimate în săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie. S-a mai reținut în rezoluția atacată că au existat avizele și acordurile necesare executării lucrărilor. De asemenea sub aspectul laturii obiective s-a reținut că nu s-a realizat elementul material al faptei prevăzute de art. 220 C.pen. din 1969. Cu privire la infracțiunea de distrugere prev de art. 217 C.pen. din anul 1969 s-a reținut că din punct de vedere al laturii subiective a lipsit intenția.

Petentul a formulat plângere împotriva acestei din urmă soluții, plângere care a fost respinsă prin rezoluția pronunțată în dosarul 311/II/2/2011 de către prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj din data de 16.09.2013, care a reținut că faptele reclamante nu intră sub incidența legii penale.

Judecătorul care a soluționat plângerea petentului împotriva acestor soluții de netrimitere în judecată a reținut că, potrivit afirmațiilor petentului, confirmate de înscrisurile depuse la dosar (certificat de moștenitor, proces verbal de punere în posesie), de expertizele efectuate în cauză, dar și prin declarațiile martorilor audiați, S. S. este proprietarul parcelelor cu nr. top A 1582/2 în suprafață de 5.800 mp și A 1582/3/1/2 în suprafață de 113 mp.

P. autorizația de construire nr. 128/15.06.2009, emisă de Primăria mun. Lugoj în favoarea Direcției Regionale Drumuri și Poduri Timișoara, a fost autorizată executarea lucrării de „mutare sau protejare a conductelor de transport gaze naturale D20 Vest I și D16 Vest II, afectate de construcția variantei de ocolire a municipiului Lugoj și mutare S.R.M.P.

La eliberarea acestei autorizații nu a fost obținut acordul petentului, în calitate de proprietar al terenurilor în suprafață de 5800 mp, identificate cu nr. top A 1582/2 în suprafață de 5.800 mp și A1582/3/1/2 în suprafață de 113 mp terenuri afectate de executarea lucrărilor mai sus menționate.

P. expertiza topografică, s-a stabilit că . efectuat lucrări pe terenul petentului S. S., respectiv lucrări de decopertare teren, săpături șanțuri de amplasare a conductelor de gaz cu adâncime de cca. 0,80 m și lucrări de readucere a terenului în starea inițială, care au fost efectuate pe lățimea de lucru de cca. 10-15 m. P. aceste lucrări au fost distruși un număr 25 de pomi fructiferi. Expertul a mai constatat de asemenea că unitatea intimată nu a respectat traseul proiectat pentru amplasarea conductelor, acestea fiind deviate de la traseul inițial cu cca. 19 m spre sud, datorită faptului că pe traseul proiectat nu se putea lucra mecanizat, datorită pantei mari a terenului.

Instanța a mai reținut că această împrejurare privind imposibilitatea efectuării unor lucrări mecanizate pe traseul inițial al proiectului nu poate constitui o cauză de exonerare de răspundere a societății intimate. Aceste dificultăți trebuiau și puteau fi prevăzute chiar din faza de proiectare a lucrării. Nici utilitatea publică a lucrării, care nu este contestată de nimeni, nu poate reprezenta la rândul său o cauză de exonerare de răspundere a S.C. A. S.A.

Deși s-a susținut că pentru executarea lucrării au fost obținute toate avizele, acordurile și autorizațiile necesare instanța a reținut, pe de o parte, că traseul inițial pentru care a fost obținută autorizația de construire nu a vizat terenul petentului pe care s-a efectuat lucrarea și nu a fost obținut acordul acestuia, iar, pe de altă parte, că prin decizia civilă nr. 1800/13.12.2011 a Curții de Apel Timișoara, pronunțată în dosarul_, a fost anulată autorizația de construire nr. 128/15.06.2009 reținându-se nelegalitatea acesteia.

De asemenea, s-a avut în vedere că potrivit art. 217 al. 1 C.pen. din 1969, infracțiunea de distrugere constă în distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuințare a unui bun aparținând altuia sau împiedicarea luării măsurilor de conservare ori de salvare a unui astfel de bun, precum și înlăturarea măsurilor luate. Latura subiectivă presupune vinovăția sub forma intenției, care poate fi directă sau indirectă

Totodată s-a ținut cont de dispozițiile art. 220 al. 1 C.pen din 1969 potrivit cărora infracțiunea de tulburare de posesie constă în ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, a unui imobil aflat în posesia altuia, fără consimțământul acestuia sau fără aprobare prealabilă primită în condițiile legii, ori refuzul de a elibera imobilul astfel ocupat. În modalitatea comisivă, fapta constă în acțiunea de ocupare, de luare în stăpânire, a unui imobil aflat în posesia altuia. Ocuparea imobilului, totală sau parțială, trebuie să fie efectivă, adică să aibă o anumită durată. Ocuparea imobilului trebuie să se realizeze fără drept, fie chiar și temporar, fără consimțământul persoanei care are posesia respectivului imobil sau fără aprobarea prealabilă primită în condițiile legii.

Judecătorul care a admis plângerea petentului a mai reținut că acțiunea intimatei a fost evident săvârșită cu intenție, dat fiind faptul că traseul conductei a fost modificat față de proiectul inițial, întrucât în concret pe teren s-a realizat că din punct de vedere tehnic lucrarea poate fi mai ușor efectuată prin modificarea traseului care a fost avut în vedere prin proiect.

Activitatea intimatei, care a pătruns fără drept pe terenul petentului pentru efectuarea lucrării de amplasare a unei conducte de gaze naturale, ocazie cu care a distrus o parte a plantației de pomi fructiferi, a fost apreciată ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor de tulburare de posesie, prevăzută de art. 220 C.pen din 1969, și distrugere, prevăzută de art. 217 C.pen din 1969.

În raport de situația de fapt și prevederile articolelor mai sus citate, instanța a apreciat că soluția Parchetului, în sensul că „faptelor le lipsesc elementele constitutive ale infracțiunilor reclamate”, nu este întemeiată.

În vederea efectuării unei analize temeinice a elementelor constitutive și a gradului de pericol social al infracțiunilor prevăzute de art. 217 C.pen. din 1969 (art. 253 C.pen.) și de art. 220 Cod penal din 1969 (art. 256 C.pen.), având în vedere și că probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, instanța a reținut cauza spre judecare.

În temeiul art. 15 al. 2 din Legea 255/2013 raportat la art. 341 al 7 pct. 2 C.pr.pen. instanța a constatat legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale și a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de învinuita S.C. A. S.A. pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburare de posesie și distrugere prevăzute de art. 256 C.pen. (art. 220 al. 1 C. pen. din 1969) și art. 253 C.pen. (art. 217 al. 1 C.pen. din 1969).

Apreciind că prin admiterea plângerii a devenit incompatibil să soluționeze fondul cauzei, în baza Deciziei nr. XV din 22 mai 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, judecătorul cauzei a formulat cerere de abținere și a înaintat dosarul completului următor, C2 penal, în vederea soluționării cererii de abținere.

Cererea de abținere a fost admisă prin încheierea pronunțată la data de 25.04.2014, dosarul fiind apoi repartizat completului 2 penal, în vederea judecării cauzei.

În cauză s-a dispus citarea în vederea audierii în calitate de reprezentant al inculpatei a administratorului special C. M.. Acesta nu s-a prezentat în vederea audierii, însă a depus la dosarul cauzei o declarație autentică în care a menționat că își menține toate declarațiile date anterior în dosarul de urmărire penală.

Părțile nu au contestat probele administrate în dosarul de urmărire penală, conform art. 374 al. 7 C.pr.pen. astfel încât acestea nu au fost readministrate în fața instanței.

Din probele administrate în cauză, instanța de fond a reținut următoarele:

În motivarea încheierii menționate, s-a reținut că inculpata a pătruns fără drept pe terenul petentului pentru efectuarea lucrării de amplasare a unei conducte de gaze naturale, ocazie cu care a distrus o parte a plantației de pomi fructiferi aparținând părții vătămate, fapte care ar întruni elementele constitutive ale infracțiunilor de tulburare de posesie și distrugere prevăzute și pedepsite de art. 256 și 253 C.pen. (220 al. 1 și 217 al. 1 C.pen. din 1969).

Potrivit art. 4 C.pen. „Legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă.”

Instanța de fond a constatat că fapta pentru care s-a reținut cauza spre judecare (prevăzută anterior de art. 220 al. 1 C.pen. din 1969) a fost dezincriminată de actualul C.pen., acesta sancționând tulburarea de posesie numai atunci când ocuparea imobilului se face prin violență sau amenințare ori prin desființarea sau strămutarea semnelor de hotar (în modalitatea incriminată anterior de dispozițiile art. 220 al. 2 C.pen.).

Astfel, s-a reținut că potrivit art. 256 C.pen. (căruia îi corespunde art. 220 al. 2 C.pen. din 1969) „Ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, prin violență sau amenințare ori prin desființarea sau strămutarea semnelor de hotar, a unui imobil aflat în posesia altuia se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.”

Având în vedere că, atât prin încheierea din data de 18.02.2014, cât și prin hotărârile anterioare definitive prin care au fost admise plângerile petentului, s-a dispus reținerea spre judecare, respectiv trimiterea cauzei la procuror pentru continuarea urmăririi penale cu privire la fapta prevăzută anterior de art. 220 al. 1 C.pen. din 1969, în prezent dezincriminată, în baza art. 396 al. 5 C.pr.pen., raportat la art. 16 al. 1 lit. b teza întâi C.pr.pen. cu aplicarea art. 4 C.pen., judecătoria a achitat inculpata pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie, prevăzute și pedepsite de art. 256 al. 1 C.pen. (220 al. 1 C.pen. din 1969) și, pe cale de consecință, în baza art. 25 al. 5 C.pr.pen. a lăsat nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civila S. S., în legătură cu infracțiunea de tulburare de posesie.

Referitor la infracțiunea de distrugere, prevăzută și pedepsită de art. 253 al. 1 C.pen. (217 al. 1 C.pen. din 1969), s-a reținut că, în fapt, petentul este proprietarul parcelelor cu nr. top A 1582/2 în suprafață de 5.800 mp și A1582/3/1/2 în suprafață de 113 mp, fapt necontestat de reprezentantul inculpatei și confirmat de expertiza topografică efectuată în cauză.

P. autorizația de construire nr. 128/15.06.2009, emisă de Primăria Municipiului Lugoj în favoarea Direcției Regionale Drumuri și Poduri Timișoara (filele 61-63 urmărire penală), a fost autorizată executarea lucrării de „mutare sau protejare a conductelor de transport gaze naturale D20” Vest I și D16” Vest II, afectate de construcția variantei de ocolire a municipiului Lugoj și mutare S.R.M.P.

La eliberarea acesteia nu a fost obținut acordul petentului S. S., care era proprietarul terenurilor afectate de executarea lucrărilor mai sus menționate.

S-a apreciat că, acest acord era obligatoriu și trebuia obținut anterior demarării lucrărilor, astfel cum dispune art. 96 lit. a din Legea 351/2004 („pentru protecția obiectivelor/sistemelor din sectorul gazelor naturale se interzice terților: a) să realizeze construcții de orice fel în zona de siguranță a conductelor de gaze naturale; în cazul în care, în mod excepțional, este necesar ca pe terenul pe care este amplasată rețeaua de alimentare cu gaze naturale să se execute o construcție, beneficiarul acesteia și/sau proprietarul vor/va suporta toate cheltuielile de modificare a traseului rețelei, cu condiția obținerii acordurilor proprietarilor sau ale deținătorilor legali ai terenului de pe traseul unde urmează să fie plasată noua conductă, precum și a avizelor autorităților competente și a autorizației de construire;”).

În acest sens, s-a dedus că reprezentantul . C. M., cunoștea că are obligația obținerii în prealabil a acordurilor proprietarilor terenurilor afectate, constatând că dovadă ar fi și faptul că a încercat obținerea acestora și că acest aspect rezultă în mod neechivoc din declarația acestui reprezentant dată la data de 19.02.2013 în dosarul de urmărire penală (fila 6 verso): „În cauză au fost obținute acordurile proprietarilor parcelelor de teren pe unde trebuia să treacă conducta, cu excepția acordului părții vătămate S. S., care a refuzat orice negociere cu juriștii firmei.”

Totodată s-a reținut că lipsa acordului proprietarului terenului a fost și motivul pentru care, prin decizia civilă nr. 1800/13.12.2011, Curtea de Apel Timișoara a anulat autorizația de construire nr. 128/15.06.2009 emisă de Primarul Municipiului Lugoj.și că potrivit concluziilor expertizei topografice efectuate în dosarul de urmărire penală de expert tehnic judiciar S. I. (fila 93 urmărire penală), . efectuat lucrări pe terenul petentului S. S., respectiv lucrări de decopertare teren, săpături șanțuri de amplasare a conductelor de gaz cu adâncime de cea 0.80 m și lucrări de readucere a terenului în starea inițială, care au fost efectuate pe lățimea de lucru de cea 10 - 15 m. Expertul topograf a estimat că a fost distrus un număr de 30 de pomi fructiferi.

Instanța de fond a observat, de asemenea că expertul topograf a mai constatat de asemenea că . a respectat traseul proiectat pentru amplasarea conductelor, acestea fiind deviate de la traseul inițial cu cea 19 m spre sud, datorită faptului că pe traseul proiectat nu se putea lucra mecanizat, datorită pantei mari a terenului.

În cauză a fost efectuată și o expertiză în specialitatea agricultură generală de expert tehnic judiciar M. D. (filele 34-38 urmărire penală), reținându-se că potrivit estimărilor expertului agricol, numărul de pomi distruși a fost de 25. Expertul a propus și trei variante de calcul al prejudiciului. Instanța anterioară a exclus varianta 1 (pe considerentul că acordarea unei despăgubiri reprezentând producția medie de fructe pe ultimii 3 ani nu reprezintă o restabilire totală a situației anterioare). De asemenea, a fost exclusă varianta 3, argumentându-se că nu se justifică acordarea către partea civilă a unor despăgubiri reprezentând valoarea producției pe ultimii 3 ani + valoarea producției pe întreaga durată de viață rămasă a pomilor distruși, întrucât partea civilă are posibilitatea de a replanta pomii distruși de inculpată. În consecință, instanța de fond a apreciat că valoarea prejudiciului produs exclusiv prin distrugere este cea determinată de expert în varianta 2 (valoarea producției de mere determinată în varianta 1 + valoarea pomilor și a manoperei de replantare a pomilor distruși), în total 3512,50 lei.

Referitor la apărarea reprezentantul inculpatei, care a invocat imposibilitatea efectuării unor lucrări mecanizate pe traseul inițial al proiectului, datorită pantei abrupte a terenului, s-a apreciat că aceasta nu poate constitui o cauză de exonerare de răspundere a societății intimate ci, dimpotrivă, inculpata putea prevedea aceste aspecte încă din faza de proiectare, iar în cazul în care dificultățile s-au ivit pe parcursul efectuării lucrărilor, trebuia modificat proiectul și obținute acordurile necesare.

De asemenea, cu privire la susținerea că lucrările efectuate erau de utilitate publică, s-a considerat că nici acest aspect nu poate constitui o cauză exoneratoare de răspundere a S.C. A. S.A., respectiv că în lipsa acordului părții civile, se putea proceda la exproprierea pentru cauză de utilitate publică a terenului, cu o dreaptă și prealabilă despăgubire.

Nici faptul că prin devierea lucrărilor s-ar fi distrus un număr mai mic de pomi fructiferi decât dacă se respecta traseul stabilit inițial, în opinia instanței de fond, nu poate fi reținut în sprijinul nevinovăției inculpatei, argumentând că, în lipsa acordului părții civile, lucrările nu trebuiau efectuate pe terenul acesteia.

Instanța de fond a mai reținut că în dosarul de urmărire penală inculpata a invocat faptul că pe terenul respectiv nu a existat o plantație de pomi fructiferi. Privitor la aceste susțineri s-a constatat că sunt contrazise de procesul-verbal întocmit la data de 09.12.2009 (fila 72 urmărire penală), în care se menționează distrugerea unui număr de aproximativ 25 de pomi fructiferi, cu precizarea că acest proces-verbal este însoțit de fotografii judiciare (filele 73-75 urmărire penală), în care se pot observa distrugerile plantației de pomi fructiferi.

Astfel, s-a apreciat că fapta săvârșită de inculpată care, în cursul lunii septembrie 2009, cu încălcarea legislației în domeniu (ce impunea, astfel cum am arătat anterior, obținerea în prealabil a acordului proprietarului terenului) a mutat o conductă de gaz, distrugând cu acea ocazie un număr de 25 de pomi fructiferi aparținându-i părții civile, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de distrugere, prevăzute si pedepsite de 253 al. 1 C.pen. (217 al. 1 C.pen. din 1969).

În cauză s-a reținut intenția indirecta, întrucât inculpata cunoștea necesitatea obținerii acordului părții civile, a prevăzut rezultatul dăunător al faptei sale – distrugerea pomilor fructiferi - rezultat pe care, deși nu l-a urmărit (fapta nu a fost săvârșită în scopul distrugerii pomilor, ci pentru realizarea obiectului de activitate al inculpatei și în interesul acesteia), a acceptat posibilitatea producerii lui.

La individualizarea judiciară a pedepsei, în baza art. 137 al. 3 C.pen., instanța anterioară a ținut seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 Cod penal care arată că stabilirea cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; antecedentele penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal.

Astfel, instanța de fond a reținut că prin fapta de distrugere săvârșită de inculpată i s-a cauzat părții civile un prejudiciu relativ redus (de 3512,5 lei), iar fapta a fost săvârșită atât în interesul persoanei juridice, cât și în interes public – distrugerea plantației de pomi fructiferi a părții civile s-a făcut în vederea mutării și protejării conductelor de transport gaze naturale, operațiune necesară pentru construirea variantei de ocolire a Municipiului Lugoj.

Totodată s-a considerat că fapta inculpatei prezintă pericol social, deoarece prin actele sale a adus atingere relațiilor care ocrotesc unul din drepturile fundamentale ale oricărei persoane, respectiv dreptul de proprietate.

Raportat la persoana inculpatei, s-a avut în vedere și faptul că aceasta este la prima abatere, nefiind cunoscută cu antecedente penale.

Având în vedere aceste considerente, în baza art. 253 al. 1 C.pen., cu aplicarea art. 5, 136 și 137 C.pen., instanța de fond a condamnat inculpata . o pedeapsă de_ lei, amendă penală (120 zile-amendă*100 lei/zi), pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.

În privința cuantumului sumei corespunzătoare unei zile-amendă, în baza art. 137 al. 3 C.pen. instanța a avut în vedere faptul că aceasta are dificultăți financiare, aflându-se în insolvență.

În baza art. 19 și 25 C.pr.pen., raportat la art. 397 alin. 1 C.pr.pen., cu aplicarea art. 1357 C. civ., a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă S. S. și respectiv obligată inculpata la plata către partea civila a sumei de 3512,5 lei, reprezentând daune materiale. S-au respins în rest ca nefondate pretențiile civile ale părții civile, formulate în legătură cu infracțiunea de distrugere iar în baza art. 274 al. 1 C.pr.pen. a fost obligată inculpata la plata sumei de 2000 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel P. DE PE L. JUDECĂTORIA LUGOJ, inculpata S.C. A. S.A. și civilă S. S..

P. de pe L. Judecătoria Lugoj a solicitat desființarea sentinței penale apelate, apreciind că este nelegală și netemeinică.

În motivare, s-a arătat în mod greșit s-a reținut prin hotărârea de condamnare că infracțiunea e distrugere a fost săvârșită de către inculpată cu forma de vinovăție a intenției indirecte, în condițiile în care inculpata avea o autorizație de construcție valabilă la momentul respectiv, era o lucrare de utilitate publică iar lipsa acordului proprietarului terenului s-a datorat faptului că acesta era nemulțumit de oferta despăgubirilor făcute de societate, aspect care nu putea fi clarificat ulterior pe cale civilă. În plus, s-a învederat că, deși s-a deviat de la traseul inițial al proiectului, prin faptul că era afectată o porțiune mult mai mică de teren (cu mențiunea că acest aspect reiese din expertiza topografică efectuată) s-a creat convingerea că inconvenientele aduse proprietarului terenului sunt și ele mai mici. S-a mai subliniat totodată că, la momentul efectuării expertizelor în cauză s-a stabilit că terenul a fost readus la situația inițială.

S-a mai precizat că, deși partea civilă a susținut că pe terenul respectiv avea o livadă cu pomi fructiferi, inculpata a invocat lipsa unei astfel de plantații iar consemnarea în procesul verbal a existenței unei livezi pe terenul în litigiu s-a făcut ca urmare a susținerii părții civile, fără a fi făcută și dovada acestui fapt. Totodată s-a învederat că evaluarea unui eventual prejudiciu s-a făcut - așa cum rezultă din expertiza tehnică – prin raportare la o plantație învecinată, în cauză neputându-se determina nici numărul pomilor distruși și nici specia acestora. În consecință, s-a concluzionat că este vorba de un prejudiciu ipotetic, nedovedit de partea civilă, lipsind deci și urmarea specifică infracțiunii de distrugere pentru care inculpata a fost condamnată.

Partea civilă S. S. a apreciat că sentința penală apelată este netemeinică și nelegală, apreciind că în cauză existau suficiente elemente pentru care inculpatei să i se aplice sancțiuni mai severe. De asemenea, consideră că suma acordată cu titlu de pretenții civile este prea mică să acopere pagubele pricinuite prin faptele inculpatei.

Inculpata S.C. A. S.A. prin reprezentant legal, în concluziile susținute oral în fața instanței de apel a solicitat admiterea apelului pe care l–a declarat în temeiul art. 421 al. 2 lit. a C.pr.pen., cu consecința desființării hotărârii atacate și a pronunțării unei noi hotărârii prin care, instanța de apel, în baza art. 396 al. 5 raportat la a. 16 al. 1 lit. a și c C.pr.pen. să dispună achitarea inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.

Examinând apelurile formulate de P. de pe lângă Judecătoria Lugoj, de către inculpata S.C. A. S.A. și de către partea civilă S. S., prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu, instanța apreciază că este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

Prima instanță a reținut corect starea de fapt pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală și în faza de judecată

prin încheierea din data de 18.02.2014, cât și prin hotărârile anterioare definitive prin care au fost admise plângerile petentului, s-a dispus reținerea spre judecare, respectiv trimiterea cauzei la procuror pentru continuarea urmăririi penale cu privire la fapta prevăzută anterior de art. 220 al. 1 C.pen. din 1969.

De asemenea, plângerea depusă de petent la data de 01.10.2009 șo precizările ulterioare nu fac referire la desființarea sau strămutarea semnelor de hotare și în consecință probatoriul administrat nu relevă împrejurarea că semnele de hotar au fost desființate sau strămutate. Este adevărat că expertiza topografică relevă împrejurarea că în partea de sud a parcelei doi stâlpi de beton se mai găsesc în teren însă sunt culcați la pământ, parțial îngropați în teren, însă aceasta nu echivalează cu desființarea sau strămutarea semnelor de hotare pe de o parte, iar pe de altă parte nu rezultă îngroparea parțială în pământ se datorează acțiunii inculpatei. Mai mult, persoana vătămată nu a făcut niciodată referire până în prezentul apel la săvârșirea faptei în modalitatea desființării sau strămutării semnelor de hotare.

Având în vedere aceste considerente, instanța de apel reține că prima instanță, în mod corect a analizat conținutul constitutiv al infracțiunii de tulburare de posesie în cele două legi penale succesive, respectiv codul penal din 1969 și actualul cod penal, și a constatat, prin prisma art. 4 C.pen. că infracțiunea de tulburare de posesie în forma prevăzută de alin. 1 al art. 220 C.pen. din 1969 a fost dezincriminată, noul cod penal incriminând fapta numai dacă este săvârșită prina amenințare sau violență sau prin desființarea ori strămutarea semnelor de hotar.

Tot numai în faza de apel, persoana vătămată a făcut referire și la existența unei amenințări din partea inculpatei și anume aceea că îl va da un judecată. Pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tulburare de posesie în forma complexă, respectiv când în conținutul acesteia intră și infracțiunea de amenințare, se impune ca persoana să fie amenințată cu săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva sa ori a altei persoane. Doctrina și practica judiciară sunt constante în a statua ca râul cu care se amenință trebuie sa fie injust. De aceea, nu constituie infracțiune amenințarea cu realizarea unui drept împotriva celui amenințat, prin folosirea unei cai legale, chiar daca aceasta l-ar expune pe cel amenințat la anumite consecințe păgubitoare.

Or, in prezenta cauza, „răul” cu care a fost amenințată persoana vătămată a fost acela ca va fi acționat în justiție.

Astfel, instanța de apel reține că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tulburare de posesie sub forma săvârșirii faptei prin una din modalitățile descrise în art. 220 alin. 2 C. pen din 1969, respectiv art. 256 C.pen. soluția de achitare ca urmare a dezincriminării faptei prev. în art. 220 alin. 1 C.pen. din 1969, fiind legală și temeinică.

În ceea ce privește infracțiunea de distrugere., Instanța de apel, reține că aceasta este pe deplin probată. Astfel, potrivit art. 96 lit. a din Legea 351/2004 („pentru protecția obiectivelor/sistemelor din sectorul gazelor naturale se interzice terților: a) să realizeze construcții de orice fel în zona de siguranță a conductelor de gaze naturale; în cazul în care, în mod excepțional, este necesar ca pe terenul pe care este amplasată rețeaua de alimentare cu gaze naturale să se execute o construcție, beneficiarul acesteia și/sau proprietarul vor/va suporta toate cheltuielile de modificare a traseului rețelei, cu condiția obținerii acordurilor proprietarilor sau ale deținătorilor legali ai terenului de pe traseul unde urmează să fie plasată noua conductă, precum și a avizelor autorităților competente și a autorizației de construire;”).

Din titlurile de proprietate, expertizele efectuate în cauză, dar și prin declarațiile martorilor audiați, S. S. este proprietarul parcelelor cu nr. top A 1582/2 în suprafață de 5.800 mp și A 1582/3/1/2 în suprafață de 113 mp.

Fapta săvârșită de inculpată care, în cursul lunii septembrie 2009, cu încălcarea legislației în domeniu (ce impunea, obținerea în prealabil a acordului proprietarului terenului) a mutat o conductă de gaz, distrugând cu acea ocazie un număr de 25 de pomi fructiferi aparținându-i părții civile, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de distrugere, prevăzute si pedepsite de 253 al. 1 C.pen. (217 al. 1 C.pen. din 1969).

Procurorul a susținut prin motivele de apel că la momentul efectuării lucrărilor, autorizația de construire nu era anulată. Instanța de apel reține că indiferent de momentul anulării autorizației de construire, inculpata deviat traseul conductei, deci nu a respectat autorizația inițială de construire, De asemenea, acordul proprietarului se impunea fi dat înainte de începerea lucrărilor, Este adevărat că refuzul unui proprietar nu poate fi unul exercitat abuziv, fiind vorba de lucrări de interes public, dar așa cum s-a arătat, partea civilă nu a primit o ofertă de despăgubire reală și serioasă, mai mult acordul acestuia putea fi suplinit pe calea unei acțiuni în justiție, dar aceasta tot anterior începerii lucrării

Instanța de apel, reține că s-a dovedit împrejurarea că pe terenul respectiv a existat o plantație de pomi fructiferi, astfel cum rezultă procesul-verbal întocmit la data de 09.12.2009 (fila 72 urmărire penală), în care se menționează distrugerea unui număr de aproximativ 25 de pomi fructiferi, cu precizarea că acest proces-verbal este însoțit de fotografii judiciare (filele 73-75 urmărire penală), în care se pot observa distrugerile plantației de pomi fructiferi

Potrivit art. 91 din Legea 351?2004 Despăgubirile se vor stabili avându-se în vedere următoarele criterii:

a) suprafața de teren afectată cu ocazia lucrărilor;

b) valorile pentru producțiile estimate ale culturilor și plantațiilor afectate.

Din expertiza topografică întocmită în cauză rezultă că pe o suprafață de 800 mp există interdicții de folosire a terenului, astfel că partea civilă nu poate replanta pomi de această suprafață. Instanța de apel nu poate primi concluziile expertului agricol în sensul că merii pot fi replantați deoarece rădăcinile lor ocolesc orice obstacol întâlnit în cale, din moment ce există interdicție legală de a construi sau planta decât la o anumită distanță de traseul țevilor de gaz.

P. urmare, prejudiciul încercat de partea civilă este cele al producției pe toată durata de viață a pomilor astfel cum a fost calculat în expertiză în varianta 3, prin luarea în calcul a unei producții de mere de 15 kg pe pom în primi trei ani și 40 kg pe pom în anii de maturitate, la un preț mediu de 2, 5 lei/kg., respectiv în valoare totală de 52.812,5 lei.

Instanța de apel apreciază că se impune acordarea unor daune morale către parte civilă, având în vedere modalitatea în care partea civilă a acționat, respectiv fără a face o ofertă serioasă de despăgubire către partea civilă, fără a-l chema la negocieri, deși altor persoane a oferit astfel de despăgubiri. De asemenea, inculpata nu a luat măsuri pentru a produce cât mai puține pagube părții civile. Evaluarea prejudiciului moral s-a făcut de instanța de apel având în vedere aceste aspecte, apreciindu-se totodată că suma de 5.000 euro reprezintă o despăgubire rezonabilă.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 421 pct.1, lit. b C.pr.pen., curtea va respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpatul S.C. A. S.A. și P. de pe lângă Judecătoria Lugoj împotriva sentinței penale nr. 93 din 18.02.2014, pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosar nr._ .

În baza art. 421 pct.2, lit. a C.pr.pen., va admite apelul declarat de partea civilă S. S. împotriva aceleiași sentințe penale, va majora cuantumul daunelor materiale acordate părții civile de la suma de 3.512,5 lei la 52.912, 5 lei și obligă inculpata S.C. A. S.A. la plata acestor daune majorate, precum și la plata sumei de 5.000 euro cu titlu de daune morale.

În baza art. 249 alin. 3, 5, 6 C.pr.pen., va dispune instituirea sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor inculpatei până la concurența sumelor stabilite cu titlu de daune materiale și morale, precum și pentru plata amenzii penale.

În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., va obliga inculpata apelantă la plata sumei 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, avansate de stat în apel și în baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen. parte din cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 421 pct.1, lit. b C.pr.pen., respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpatul S.C. A. S.A. și P. de pe lângă Judecătoria Lugoj împotriva sentinței penale nr. 93 din 18.02.2014, pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosar nr._ .

În baza art. 421 pct.2, lit. a C.pr.pen., admite apelul declarat de partea civilă S. S. împotriva aceleiași sentințe penale.

Majorează cuantumul daunelor materiale acordate părții civile de la suma de 3.512,5 lei la 52.912, 5 lei și obligă inculpata S.C. A. S.A. la plata acestor daune majorate, precum și la plata sumei de 5.000 euro cu titlu de daune morale.

În baza art. 249 alin. 3, 5, 6 C.pr.pen., instituie sechestru asigurător asupra tuturor bunurilor inculpatei până la concurența sumelor stabilite cu titlu de daune materiale și morale, precum și pentru plata amenzii penale.

În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., obligă inculpata apelantă la plata sumei 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, avansate de stat în apel și în baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen. partea din cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 08.04.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

F. P. F. M. C. FLORENȚA

GREFIER,

O. IOȚCOVICI

Red. F. P./27.05.2015

Tehnored.O.I. 2 ex- 15.04.2015

Prima instanță– Judecătoria Lugoj- jud. O. S. S.

← Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr....		Strămutare. Art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP. Sentința nr.... →

Distrugere. Art.253 NCP. Decizia nr. 405/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Distrugere. Art.253 NCP. Decizia nr. 405/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA