Vătămarea corporală gravă (art. 182). Decizia nr. 358/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 358/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 26-03-2015 în dosarul nr. 5713/30/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ operator 2711
DECIZIE PENALĂ Nr. 358/A
Ședința publică de la 26 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. N.
Judecător L. Ani B.
Grefier A. J.
Ministerul Public este reprezentat de procuror M. I., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de P. de pe lângă Tribunalul T. împotriva sentinței penale nr. 735/PI/09.12.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul intimat D. A. S., asistat de avocat oficiu Ciovica Stefanită, lipsă părțile civile intimate.
Procedura de citare îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată depusă la dosar adresa emisă de Serviciul de Evidență a Persoanelor T..
Instanța a procedat la audierea inculpatului, declarația acestuia fiind consemnată în scris și atașată în filă separată la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Procurorul susține apelul declarat de P. de pe lângă Tribunalul T., solicitând admiterea acestuia, desființarea sentinței apelate și rejudecând, condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenție, sub aspectul comiterii infracțiunilor de tentativă la omor calificat și distrugere, precum și aplicarea pedepselor accesorii și complementare. Arată că hotărârea primei instanțe este netemeinică sub aspectul schimbării încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tentativă la omor calificat în vătămare corporală gravă, cu consecința aplicării unei pedepse de doar 3 ani închisoare.
Apărătorul din oficiu pentru inculpat solicită respingerea apelului formulat de parchet și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii primei instanțe, având în vedere și declarația inculpatului dată la acest termen de judecată, deoarece acesta nu se face vinovat de comiterea faptei, iar pe de altă parte chiar dacă a comis-o nu a avut intenția de a omorî partea vătămată și nici nu s-a pus în pericol viața acesteia.
Inculpatul intimat, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluționarea cauzei, arătând că este nevinovat.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 735/PI/9.12.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în baza art.386 C.p.p., s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor din rechizitoriu din art. 32 C.p., rap. la art. 188 al. 1 C.p., 189 al. 1 lit. h C.p., cu aplic. art. 41 al. 1 C.p.; art. 253 al. 1 C.p., cu aplic. art. 41 al. 1 C.p., totul cu aplic. art. 38 al. 1 C.p., în art. 182 al.2,3 V.C.p. cu aplic. art.37 lit.b V.C.p., art.217 al.1 V.C.p., cu aplicarea art.37 lit.b V.C.p., totul cu aplic.art.33,34 V.C.p. și art.5 C.p.
În baza art.386 C.p.p., s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din art.32 C.p., rap. la 188 al.1 C.p.art.189 al.1 lit.h C.p., cu aplicarea art.41 al.1 C.p., în art.20 V.C.p., rap. la art.176 lit.c V.C.p.cu aplic. art.37 lit.b V.C.p.
În baza art. 182 al.2,3 V.C.p., cu aplic. art.5 C.p., cu aplic. art.37 lit.b V.C.p., cu aplic. art.5 C.p., s-a dispus condamnarea inculpatului D. A. S. la o pedeapsă de: 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă.
În baza art. 217 al.1 V.C.p., cu aplic. art.5 C.p., cu aplic. art.37 lit.b V.C.p., cu aplic. art.5 C.p., același inculpat a fost condamnat, la o pedeapsă de: 1 lună închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.
În baza art.33 lit.a, art.34 lit.b C.p., cu aplic. art.5 C.p., s-au contopit pedepsele aplicate in pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, inculpatul urmand sa execute pedeapsa rezultanta de: 3 ani închisoare, în regim de detenție.
În baza art. 71 C.p., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II, b C.p.
În baza art.14 C.p.p. raportat la art.25 C.p.p., raportat la art.397 C.p.p. și cu aplicarea art.998, 999 C.civ. din vechiul cod civil, cu referire la art.6 al.2 din noul civil, inculpatul a fost obligat să plătească părții civile M. V., suma de 10.000 euro, daune morale.
În baza art.25 C.p.p., raportat la art.397 C.p.p. și cu aplicarea art.313 din Legea nr.95/2006, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 3.465,98 lei daune materiale către partea civilă S. C. Județean de Urgență Timișoara.
În baza art.274 al.1 C.p.p., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 4.200 lei, cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 7 al.1 și 5 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, învederându-i că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.
Corpurile delicte și mijloacele materiale de probă: colet nr. 1 (sigilat) – ce conține fragmente din lemn de diferite dimensiuni, părți componente dintr-un scaun; colet / plic nr. 2 (sigilat) – ce conține 2 fragmente din burete de culoare galbenă cu pete brun-roșcate, decupate din salteaua de pe patul victimei, prinse în procesul verbal la poz. 34/2013, urmează dosarul cauzei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 931/P/2013 din data de 04.09.2014 emis de P. de pe lângă Tribunalul T. și înregistrat pe rolul instanței la data de 09.09.2014 sub număr unic de dosar_, inculpatul D. A. S. a fost trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat, faptă prev. și ped. de art. 32 C.p., rap. la art.188 al.1 C.p., art.189 al.1 lit.h C.p., cu aplicarea art.41 al.1 C.p., distrugere, faptă prev. și ped. de art. 253 al.1 C.p., cu aplic. art.41 al.1 C.p., totul cu aplic.art.38 al.1 C.p.
În fapt, s-a reținut în sarcina inculpatului D. A. S. că în data de 08.09.2013 l-a agresat pe M. V. cu pumnii, picioarele și cu un scaun, rupând scaunul în acest proces și introducându-i victimei o bucată de lemn în anus, creându-i astfel leziuni ce au necesitat 45 zile de îngrijiri medicale, punându-i viața în pericol și distrugând un cuptor și un geam.
Analizând materialul probator administrat în cele două faze ale procesului penal, instanța a reținut următoarea stare de fapt:
Inculpatul D. A. S., domiciliat în .. 346, jud. T., a fost concubinul martorei M. C. pentru o perioadă de 11 ani, rezultând din relația lor 3 copii, însă cei doi s-au cercat și M. C. a continuat să locuiască cu tatăl său, M. V., în .. 213, jud. T..De-a lungul timpului inculpatul a încercat să se împace cu martora, dar demersurile sale nu au avut succes, martora începând să lucreze în străinătate.În noaptea de 07/08.09.2013, în jurul orelor 2300, partea vătămată M. V. se afla la domiciliul său, împreună cu soția sa, M. L. și fiica sa M. C., care tocmai venise din Cipru. De bucuria revederii, M. V. consumase alcool în acea seară. În jurul orelor 2200-2230, inculpatul a venit la locuința lui M. C., i-a bătut în geam, din stradă, solicitându-i o convorbire și să vină cu el la un bar în localitate, dar ea a refuzat să discute și să iasă cu acesta. Inculpatul a plecat de la geamul încăperii în care stătea martora, îndreptându-se către discotecă, unde a stat între orele 2300-0400, , timp în care a băut și a avut o discuție cu martorul C. I., căruia i-a spus printre altele că încă o iubește pe fosta concubină, M. C., dar nu au vorbit despre M. V..Plecând de la discotecă, inculpatul s-a întors la locuința lui M. V. și a pătruns în camera unde acesta obișnuia să stea și unde partea vătămată asculta muzică, în timp ce soția și fiica sa erau în altă cameră din alt corp de clădire.Înăuntru, inculpatul i-a reproșat lui M. V. că nu o lasă pe fiica sa să se împace cu el și l-a lovit cu pumnul pe acesta, apoi cu un scaun ce s-a rupt din izbitură. Cum victima a căzut pe pat, inculpatul a luat o bucată de lemn rezultată de pe urma ruperii scaunului și, dându-i victimei jos pantalonii, i-a introdus acea bucată de lemn în anus. În aceeași împrejurare, inculpatul a mai distrus lucruri prin casă (cablurile de la televizor, geamul de la ușă), a luat poze, certificatele de naștere ale copiilor săi, cartea de muncă a soției victimei, timp în care victima și-a pierdut cunoștința.Apoi, inculpatul, în vădită stare de ebrietate, a pătruns în camera martorei M. C., cerându-i să se împace cu el. Martora a refuzat, de față fiind și mama acesteia, M. L.. Ambele i-au cerut inculpatului să plece din casa lor, dar acesta a refuzat și a continuat să vorbească cu C., care l-a servit și cu o cafea. Într-un târziu, inculpatul a părăsit locuința celor două femei, în jurul orelor 0700, spunând lui M. C. că tatăl ei e în altă cameră, „în curul gol”. După ce inculpatul a ieșit în stradă, victima a apărut în fața ușii încăperii celor două femei fără pantaloni și fără lenjerie, afirmând că „D. l-a bătut” . M. C. a ieșit în stradă reproșându-i lui D. că de ce l-a bătut pe tatăl ei, acesta negând fapta. Datorită stării de rău a victimei, martora M. C. a apelat la serviciul 112, aceasta fiind dusă la spital.Inculpatul D. A. S. a fost audiat de poliție în 11.09.2013, când a recunoscut faptul că în data de 07.09.2013, în jurul orelor 2130, s-a deplasat la domiciliul lui M. C. și a discutat cu ea la geam, după care s-a dus la discotecă. În timp ce se afla la discotecă a fost sunat de martora M. C. (cu care tocmai stătuse de vorbă la geam), care i-a transmis să vină la ea dimineață. Inculpatul, după ce a băut în discotecă s-a deplasat la C. în jurul orelor 0530, aceasta dându-i ea drumul în casă. El recunoaște că a stat de vorbă cu C. până în jurul orelor 0710, când el a plecat spre domiciliul său, iar în urma sa a venit C. brusc să-i reproșeze că l-a bătut pe tatăl ei. Privitor la agresiunile la care l-a suspus pe M. V., inculpatul a arătat că nu el l-a bătut pe acesta și nici nu l-a văzut în acea seară. După data de 30.09.2014, inculpatul a dispărut de la domiciliul său astfel că nu a mai putut fi audiat nici de către procuror și nici de către instanța de judecată. Tatăl inculpatului, martorul D. I. și-a susținut fiul, arătând că inculpatul i-a spus lui, că a fost în seara respectivă la locuința familiei M., a stat acolo, a băut cafea, dar cu partea vătămată nu s-a văzut, susținând nu el l-a agresat pe M. V., dar după testul poligraf a dispărut de acasă și e pe „undeva” în Italia sau Spania (fără a-i putea da adresa exactă).
Aceste declarații nu au fost reținute în ceea ce privește agresarea părții vătămate, venind în contradicție cu celelalte probe din dosar.
Astfel, partea vătămată M. V. a arătat că după ce inculpatul a venit de la discotecă, a intrat peste el în camera în care stătea și asculta muzică, consumând băuturi alcoolice în seara respectivă și i-a spus că ”dacă nu o poate rândui pe fiica lui, o să-l rânduie pe el”, inculpatul intenționând să se împace cu fiica sa. Inculpatul a lovit-o apoi cu pumnul în ochi, cu scaunul peste corp, a vrut să-i taie venele de mâna dreaptă și i-a băgat în rect piciorul care s-a rupt de la scaun, acțiuni în urma cărora partea vătămată și-a pierdut conștiința. Partea vătămată mai arată că inculpatul a spart geamul de la ușă, a descuiat ușa și așa a intrat înăuntru, a rupt cablurile de la televizor și a distrus scaunul. A mai luat din casă poze, cartea de muncă a soției sale și certificatele de naștere ale copiilor pe care îi avea cu M. C.. M. V. a mai precizat în fața instanței că inculpatul era supărat pe el fiindcă nu era de acord să se împace cu fiica sa și i-a spus că nu-l omoară, atunci când i-a cerut să o facă din cauza durerilor mari provocate de către inculpat. În faza de urmărire penală, inculpatul a menționat că inculpatul l-a amenințat că-l omoară.
Declarațiile părții vătămate se coroborează cu cele ale soției și fiicei sale.
M. C. a arătat că tatăl său asculta muzică în acea seară și că în jurul orelor 2200-2230, inculpatul a venit la locuința ei, i-a bătut în geam, din stradă, solicitându-i o convorbire, dar ea a refuzat să discute cu acesta ( inculpatul îi cerea martorei să vină cu el la un bar în localitate) și, inculpatul a plecat de la geamul încăperii în care stătea martora. În aceeași noapte, în jurul orelor 0500, inculpatul a revenit la domiciliul ei și a pătruns în camera acesteia, în vădită stare de ebrietate, cerându-i să se împace cu el. Martora a refuzat, de față fiind și mama acesteia, M. L.. Ambele susțin că i-au cerut inculpatului să plece din casa lor, dar acesta a refuzat și a continuat să vorbească cu C. (aceasta, l-a servit și cu o cafea). Martora, arată că inculpatul nu a agresat-o și nu a jignit-o și nici nu a arătat că inculpatul ar fi amenințat-o pe ea sau pe mama ei. Într-un târziu, inculpatul a părăsit locuința celor două femei, în jurul orelor 0700, dar C. arată că inculpatul i-ar fi spus că tatăl ei e în altă cameră, „în curul gol”. Și M. L. arată că inculpatul a spus de față cu ea, că „V. e în pielea goală”. Cum între timp, după ce inculpatul a ieșit în stradă, victima a apărut în fața ușii încăperii celor două femei fără pantaloni și fără lenjerie afirmând că „D. l-a bătut și i-a băgat ceva în fund”, M. L. a arătat că M. C. a ieșit în stradă reproșându-i lui D. că de ce l-a bătut pe tatăl ei, acesta negând fapta.
Martora M. L. a apreciat că inculpatul a vrut să se răzbune pe soțul ei, întrucât fiica lor se căsătorise între timp cu un alt bărbat în Cipru, iar martora Rashidi (fosta M.) C. a arătat că inculpatul a fost nervos pe tatăl ei întrucât a auzit când acesta i-a spus să nu meargă împreună cu inculpatul la discotecă.
Prezența inculpatului a fost stabilită între orele 2300-0400 în acea noapte, la discoteca localității, de către martorul C. I., care a și băut cu inculpatul și când a plecat el (martorul), inculpatul încă mai era în bar. Martorul arată că inculpatul i-a spus că încă o iubește pe fosta concubină, M. C., dar nu au vorbit despre M. V.. Același martor a mai relatat că, la trei zile după eveniment, mergând cu mașina către D., a luat-o la ocazie pe C., care i-a relatat că în acea dimineață D. a venit la ea acasă unde l-a bătut pe tatăl ei și „i-a băgat un lemn de la scaun în fund” și că martora se deplasa spre D. la poliție.
Inculpatul a fost testat cu poligraful în data de 30.09.2013 cu privire la cele întâmplate, fiind detectate modificări specifice comportamentului simulat.
Victima M. V. a fost dusă la S. C. Județean de Urgență, unde a suferit o intervenție chirurgicală în zona anusului. Din certificatul medico-legal nr. 1575/23.09.2013 reiese că M. V. a suferit leziuni la brațul stâng, pe fața dorsală a articulației pumnului drept, fracturi de coste V și IV stg. și o perforație de rect. Leziunile au fost cauzate de loviri cu și de planuri dure și intromisiunea unui corp dur intrarectal, necesitând 45 de zile de îngrijiri medicale, viața fiindu-i pusă în primejdie.
Resturile scaunului găsit rupt la fața locului au fost examinate biocriminalistic, ca și 2 fragmente dintr-un burete aflat în camera victimei. Pe bucățile de lemn a fost găsit sânge, însă insuficient pentru determinarea speciei și grupei sanguine. Pe burete a fost găsit sânge uman, grupa B.
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat, fiind reținută agravanta „prin cruzimi”.
Prin notele scrise depuse la fila 100 dos.instanței, apărătorul din oficiu a solicitat schimbarea încadrării juridice cu privire la această faptă în vătămare corporală gravă, prin punerea în primejdie a vieții persoanei, prevăzută și pedepsită de art.182 al.2,3 V.C.p. De asemenea, s-a mai solicitat și cu privire la infracțiunea de distrugere, starea de recidivă și concursul de infracțiuni, aplicarea legii penale mai favorabile-legea veche. Cererea este întemeiată. Ceea ce deosebește infracțiunea de vătămare corporală gravă de infracțiunea de tentativă de omor este intenția cu care a acționat inculpatul. Acesta a venit la fiica părții vătămate, fosta sa concubină cu care a avut o relație de 11 ani din care au rezultat 3 copii și de care era încă îndrăgostit. M. C. s-a despărțit de el în cursul anului 2013, întrucât inculpatul nu dorea să muncească. În seara respectivă, i-a cerut martorei M. C. să vorbească cu el și să meargă împreună la discotecă. A întâmpinat refuzul martorei și s-a dus singur la discoteca din . alcoolice și a spus martorului C. I. că încă o iubește pe fosta sa concubină. La plecare, s-a oprit la locuința părții vătămate, de data asta direct în camera acesteia, unde aceasta asculta muzică, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Dorind să se împace cu martora M. C., chiar dacă aceasta se și raliase între timp într-o altă relație cu un alt bărbat din Cipru, inculpatul a hotărât să se răzbune pe victimă care nu era de acord cu împăcarea și cu relația lor și care s-a opus în seara respectivă ca cei doi să meargă la discotecă; înainte de a începe să-l lovească cu pumnul în față pe M. V. a afirmat că ”dacă nu o pot rândui pe fiica ta, o să te rândui pe tine”. Apoi inculpatul a luat un scaun și a început să lovească victima peste corp, în urma loviturilor distrugând scaunul. Piciorul de la scaun l-a introdus în rectul părții vătămate perforându-l și punând viața victimei în primejdie. S. a precizat în adresa de la fila 8 vol.II dos.u.p., că nu se poate stabili dacă penetrarea a avut loc în mod repetat, dubiu care profită inculpatului. În aceeași împrejurare, inculpatul a spus victimei că nu vrea să o omoare și în vâltoarea produsă a mai distrus niște obiecte din casă și a luat cu sine poze, cartea de muncă a soției victimei și certificatele de naștere ale copiilor pe care îi avea cu M. C.. Apoi, inculpatul s-a dus în camera doamnelor unde a discutat normal cu ele și a băut o cafea, spunându-le în final că victima se află în camera sa un fundul gol.
Instanța a apreciat că toate aceste împrejurări nu denotă intenția inculpatului de a ucide victima, ci de a-i provoca suferințe fizice caracteristice unei lovituri grave în scopul de a o umili, pentru a se răzbuna pe tatăl celei pe care încă o iubea, vinovat și el de despărțirea lor. Totodată, instanța a mai avut în vedere și zonele vizate de inculpat, natura instrumentului cu care a fost lovită victima, precum și intensitatea loviturilor, acestea necircumscriindu-se intenției de a ucide, ci praeterintenției, chiar dacă în lipsa intervenției chirurgicale, victima putea muri. Aceeași împrejurare se regăsește și în cazul infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută în vechiul cod penal la art.182 al.2,3 V.C.p., încadrare care a fost reținută de către instanță, prin admiterea cererii formulate în apărare, în temeiul art.386 C.p.p.
Inculpatul a mai fost trimis în judecată și pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere în formă simplă, în contextul în care din ansamblul probator rezultă că acesta a distrus cablurile de la televizor, geamul, scaunul și cuptorul părții vătămate.
Raportându-se la faptele reținute în sarcina inculpatului, prin schimbarea de încadrare juridică, la starea de recidivă și la concursul de infracțiuni, instanța a reținut că legea penală veche este în ansamblul său mai favorabilă inculpatului, decât cea nouă, reținută de parchet în rechizitoriu, urmând a reține incidența art.5 C.p.
În ceea ce privește starea de recidivă, instanța a apreciat că în mod eronat parchetul a reținut recidiva ca urmare a unei condamnări de 10 luni închisoare prin d.p. a Curții de Apel Timișoara nr. 1380/R/12.09.2011, arestat în 13.09.2011 și liberat în 06.06.2012 cu un rest de 36 de zile, în cauză fiind incidentă pluralitatea intermediară, potrivit NCP, respectiv recidiva postexecutorie potrivit VCP, tratamentul sancționator al acesteia din urmă fiind mai blând, în contextul în care agravarea pedepsei este facultativă, iar sporul în cazul concursului de infracțiuni pentru pluralitatea intermediară este obligatoriu.
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului instanța a ținut seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art.74 C.p., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, starea de pericol creată, natura și gravitatea rezultatului produs, motivul săvârșirii infracțiunii, antecedentele penale ale inculpatului, conduita sa procesuală, precum și persoana acestuia.Fapta inculpatului prezintă un grad de pericol social deosebit, prin actele sale numitul D. A. S. aducând o atingere gravă relațiilor sociale referitoare la ocrotirea dreptului oricărei persoane la bunurile sale și mai ales la integritatea corporală.
La stabilirea pedepsei instanța a luat în considerare și persoana inculpatului. Astfel, instanța a reținut că inculpatul s-a sustras de la urmărirea penală și de la judecată, în declarația dată în fața organelor de poliție nerecunoscându-și faptele. Potrivit fișei de cazier, acesta este cunoscut cu antecedente penale ca urmare a unei condamnări de 10 luni închisoare prin d.p. a Curții de Apel Timișoara nr. 1380/R/12.09.2011, arestat în 13.09.2011 și liberat în 06.06.2012 cu un rest de 36 de zile, ceea ce atrage incidența art.37 lit.b V.C.p. Totodată, instanța a mai reținut că potrivit unei condamnări din 1996 pentru tentativă de omor, acesta a fost obligat și la tratament medical psihiatric, după executarea pedepsei. În prezenta cauză, inculpatul nu a fost expertizat psihiatric.
Raportându-se la toate aceste aspecte, în vederea atingerii scopului pedepsei, instanța a constatat ca fiind necesară aplicarea unei sancțiuni privative de libertate.
În ceea ce privește latura civilă a procesului penal, instanța a reținut că partea vătămată M. V. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 10.000 euro, reprezentând despăgubiri civile – daune morale, conform declarației precizate în fața instanței de judecată în vreme ce S. C. Județean de Urgență Timișoara s-a constituit parte civilă cu suma de 3.465,98 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare ale victimei.
Potrivit dispozițiilor art.998 din vechiul C.civ., cu referire la art.6 al.2 din noul C. Civ., orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe cel din vina căruia s-a ocazionat a-l repara.
Față de aceste dispoziții legale și având în vedere materialul probator administrat în cauză, instanța a constatat că într-adevăr, prin săvârșirea faptei sale ilicite rezultând leziuni la brațul stâng, pe fața dorsală a articulației pumnului drept, fracturi de coste V și IV stg. și o perforație de rect, leziunile necesitând 45 de zile de îngrijiri medicale și punând în primejdie viața victimei, care a necesitat intervenții medicale, inculpatul a cauzat prejudicii morale părții civile – de 59 de ani, pensionar, prejudicii care se impun a fi reparate.
Împotriva sentinței penale nr. 735/PI/09.12.2014 pronunțată de Tribunalul T. a declarat apel, în termen legal, P. de pe lângă Tribunalul T., apel înregistrat la Curtea de Apel la data de 13.01.2015.
În motivele de apel formulate de P. de pe lângă Tribunalul T. s-a criticat hotărârea pentru netemeinicie, întrucât prima instanță a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșită de inculpat, din infracțiunea de tentativă la omor calificat în vătămare corporală gravă, cu consecința aplicării unei pedepse de doar 3 ani închisoare. S-a arătat că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor, întrucât inculpatul în urma unor discuții cu partea vătămată, a lovit-o pe aceasta cu pumnul, apoi cu un scaun care s-a rupt din izbitură, victima căzând la podea, iar inculpatul a luat o bucată de lemn rezultată de pe urma ruperii scaunului, amenințând-o că o va omorî, după care, i-a dat jos pantalonii și i-a introdus bucata de lemn cu violență în anus. Victima a fost transportată la spital unde a suferit o intervenție chirurgicală, din certificatul medico legal rezultând că victima a suferit mai multe leziuni cauzate de loviri cu și de planuri dure și intromisiunea unui corp dur intrarectal, necesitând 45 de zile îngrijiri medicale. S-a apreciat că inculpatul a avut o intenție clară în acțiunea sa, folosind metode cauzatoare de suferințe prelungite și de maximă intensitate. S-a mai arătat că inculpatul are antecedente penale iar felul în care acționează în fața semenilor și a legilor, rezultă din faptul că după comiterea infracțiunilor a părăsit domiciliul și nu s-a prezentat nici în fața primei instanțe pentru a da declarații.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate prin prisma motivelor de apel precum și din oficiu potrivit art.417 al.2 cpp, instanța de apel apreciază că apelul declarat de către P. de pe lângă Tribunalul T. este întemeiat doar în privința cuantumului pedepsei aplicată inculpatului, pentru considerentele ce vor fi prezentate.
În prealabil se impune precizarea că suntem în prezența căii de atac declarate de către P. de pe lângă Tribunalul T., contestându-se greșita schimbare a încadrării juridice a faptei inculpatului din infracțiunea de tentativă de omor calificat în infracțiunea de vătămare corporală gravă, cu consecința aplicării unei pedepse de doar 3 ani închisoare. În acest sens, poziția procesuală a inculpatului manifestată în fața instanței de apel prin care acesta a negat săvârșirea infracțiunii de care este acuzat nu se justifică. În declarația dată inculpatul arată că a avut o discuție cu numita M. C. cu care are doi copii, cu privire la intențiile sale în ceea ce privește soarta minorilor și locul unde aceștia vor sta, având în vedere că ea își manifestase intenția de a se stabili în Cipru, astfel că, a mers la domiciliul numitei M. C., iar la ora 22,30 a plecat la discoteca din . două beri. Inculpatul arată că la ora 5,30 a fost sunat de către M. C. care i-a cerut să vină până la locuința sa ceea ce inculpatul a făcut, și a discutat cu aceasta și cu mama ei aproximativ două ore, perioadă de timp în care nu l-a văzut pe partea vătămată, că după ce a plecat de la locuința părții vătămate, aflându-se în stradă a fost strigat de M. C. care l-a întrebat dacă el este cel care l-a bătut pe tatăl ei și dacă a văzut în ce stare se află acesta, inculpatul răspunzând negativ la cele două întrebări, întorcându-se în poartă și văzându-l pe partea vătămată în pielea goală. În continuarea declarației inculpatul a arătat că M. C. locuiește într-un corp al clădirii împreună cu copii, iar partea vătămată locuiește în alt corp al clădirii, între cele două existând o ușă care este mascată de un dulap, astfel încât pentru a ajunge de la un corp de clădire în celălalt se merge prin curte, că după ce a fost anunțat de M. C. cu privire la starea tatălui acesteia s-a dus acasă pentru a-și lua bani și buletinul ca să meargă cu partea vătămată la spital. Poziția procesuală a inculpatului este contrazisă de rezultatul testării poligraf care a concluzionat că inculpatul prezintă modificări specifice comportamentului simulat.
Deși inculpatul nu a fost audiat de către instanța de fond, această poziție procesuală manifestată în fața instanței de apel coincide cu declarația olografă dată în fața organelor de poliție la data de 11.09.2013 – filele 13,14 dosar UP. În fața instanței de fond inculpatul nu s-a prezentat la termenele de judecată acordate, dar vinovăția acestuia rezultă din ansamblul probator administrate în cauză și analizat în mod amplu de către prima instanță. Având în vedere că vinovăția inculpatului în ceea ce privește agresiunile exercitate asupra părții vătămate nu formează obiectul exercitării căii de atac nu vor fi reluate probele administrate în cauză, instanța de apel urmând a face precizări cu privire la încadrarea juridică dată faptei comise de către inculpat și contestată de către reprezentantul Parchetului de pe lângă Tribunalul T. în sensul greșitei schimbări a încadrării juridice a faptei comise de inculpatul Dumirtașcu A. S., din infracțiunea de tentativă de omor calificat în infracțiunea de vătămare corporală gravă.
Instanța de apel apreciază că instanța de fond a apreciat că inculpatul se face vinovat de atingerea adusă integrității corporale a părții vătămate M. V., fiind condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 al.2,3 Cod penal anterior cu aplic art. 5 din codul penal și art.37 lit.b Cod penal anterior.
Scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel că orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală. Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept a persoanei, a drepturilor și libertăților acesteia, la prevenirea infracțiunilor, precum și la educarea cetățenilor în spiritul legii. Pentru aceasta, procesul penal se desfășoară atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății, potrivit dispozițiilor prevăzute de lege. În desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului. Legea obligă organele de urmărire penală și instanțele de judecată să aibă rol activ și pe întreg cursul procesului penal să respecte dreptul de apărare garantat de stat învinuitului, inculpatului și celorlalte părți, în procesul penal, obligație respectată în prezenta cauză conform spetei (D. contra României).
Orice persoană, bucurându-se de prezumția de nevinovăție, este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale, printr-o hotărâre penală definitivă. Învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția. Acuzării, îi revine obligația de a arăta învinuitului care sunt acuzațiile cărora le va face obiectul și a oferi probe suficiente pentru a întemeia o declarație de vinovăție. Statul este obligat să asigure acuzatului dreptul la apărare (el însuși sau cu asistenta unui avocat) și săi permită, să interogheze sau să pună să fie audiați martorii acuzării. Acest drept, nu implică numai un echilibru între acuzare și apărare, ci, impune ca audierea martorilor să fie în general, în contradictoriu. Elementele de probă trebuie să fie în principiu, produse în fata acuzatului în audientă publică și în vederea unei dezbateri în contradictoriu”. (plenul Hotărârii nr.6 din decembrie 1988 Barbera, Mesesegueși Jabordo versus Spania). Vinovăția nu se poate stabili decât în cadrul juridic procesual penal, cu probe, sarcina administrării acestora revenind organului de urmărire penală și instantei judecătorești. Probele trebuie să fie concludente și utile, ceea ce presupune, necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.
În prezentul dosar, garanțiile cu privire la un proces echitabil au fost respectate, atât din perspectiva dreptului intern cât și al disp.art.5 și 6 din Conventia europeanăa Drepturilor Omului. În fata Tribunalului T., în primul ciclu procesual, inculpatul D. A. S. nu a fost audiat și nu s-a prezentat în fața instanței, dar instanța de apel în baza efectului devolutiv al căii de atac a făcut demersuri în vederea asigurării participării inculpatului la proces și a procedat la audierea acestuia, declarația inculpatului fiind consemnată în scris și atașată în filă separată la dosar- filele 25,26 dosar apel. În același timp inculpatul a declarat în fața instanței de apel că nu are de propus alte probe.
Noțiunea de proces echitabil cere ca instanța internă de judecată să examineze problemele esențiale ale cauzei și să nu se mulțumească să confirme pur și simplu rechizitoriul, trebuind să-și motiveze hotărârea (Cauza Helle împotriva Finlandei, Hotărârea din 19 decembrie 1997, Cauza B. împotriva RomânieiHotărârea din 15 decembrie 2007). Curtea Europeană, arată de asemenea, că prezenta acuzatului la ședința de judecată are o importanță esențială pentru o bună soluționare a cauzei, în sensul că instanța trebuie să examineze nu numai personalitatea acestuia și starea sa de spirit la momentul comiterii infracțiunii pentru care este trimis în judecată, ci și mobilurile activității sale infracționale, iar „asemenea aprecieri au a cântări substanțial în soluția ce urmează a fi pronunțată; caracterul echitabil al procedurii impune atât prezenta acuzatului cât și a celorlalte părți vătămate, civile sau responsabile civilmente la instanță, alături de apărătorii lor”. (cauza CEDO Kremzow contra Austriei din 21 septembrie 1993).
P. a solicitat condamnarea inculpatului pentru tentativă la omor calificat la pedeapsa închisorii, într-un cuantum sporit, cu privare de libertate, criticând schimbarea încadrării juridice și pe cale de consecință și cuantumul pedepsei.
În privința încadrării juridice a faptei comise de inculpat, Curtea reține următoarele:
Omorul se săvârșește cu intenția de a suprima viața unei persoane (animus necandi), iar nu cu intenția generală de a vătăma. Expresia „uciderea unei persoane”, utilizată de textul art.174 C.pen. anterior reluată de art. 188 Cod penal, cuprinde implicit ideea orientării acțiunii spre un rezultat specific, constând în moartea victimei. Doctrina mai folosește noțiunea de „dol special”, definit ca voința de a suprima viața persoanei, sau „intenție precisă”, prevăzută special de lege ca element constitutiv al unor infracțiuni cu privire la care se incriminează producerea unui rezultat determinat. Intenția are două forme: directă și indirectă. Fapta este săvârșită cu intenție directă când infractorul„prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârșirea acelei infracțiuni” (art.16 pct.3 lit.a C.pen.), iar cu intenție indirectă când„prevede rezultatul faptei sale și, deși nul urmărește, acceptă posibilitatea producerii lui” (art.16 pct.3 lit.b C.pen.). Ceea ce deosebește deci, intenția directă de cea indirectă, este elementul volitiv. În timp ce la intenția directă, făptuitorul are o atitudine fermă fată de rezultatul constând în moartea victimei, voind să se producă acel rezultat și nu altul, la intentia indirectă făptuitorul are în vedere o pluralitate de efecte posibile, dintre care unul este moartea victimei, fiindu-i indiferent care dintre aceste rezultate se va produce.
În practica judiciară,confirmându-se opiniile exprimate în doctrină, intentia de ucidere se deduce din materialitatea actului („dolus ex re”) care, în cele mai multe cazuri, relevă poziția infractorului fată de rezultat. Demonstrează astfel intenția de a vătăma: intensitatea loviturilor cu care inculpatul a lovit-o pe victimei, cu pumnul în față, lovirea victimei cu un scaun în zona corpului, piciorul de la scaunul rupt fiind introdus de către inculpat în rectul părții vătămate perforându-l. Se impune precizarea că inculpatul a acționat astfel întrucât din punctul său de vedere partea vătămată era responsabilă de despărțirea sa de femeia pe care o iubea și cu care avea 2 copii, apreciind că prin agresarea părții vătămate se răzbună pe nedreptatea care i s-a creat.
Deosebit de importante pentru caracterizarea poziției făptuitorului fată de rezultat, sunt împrejurările în care sa produs manifestarea de violentă și care, indiferent de materialitatea actului, pot să releve sau să infirme intenția de ucidere.
Esențial pentru încadrarea juridică a faptei inculpatului, după caz, în tentativă la omor calificat, ori în vătămare corporală gravă prev.de art.182 C.pen.este stabilirea formei și modalității vinovăției cu care a săvârșit infracțiunea.
Dacă în cazul infracțiunii de vătămare corporală gravă inculpatul acționează cu intenția generală de vătămare, în cazul tentativei la omor intenția este de ucidere. Este adevărat că infracțiunea prevăzută în art.182 alin.2 C.pen.poate avea ca element subiectiv și intenția depășită, însă, în acest caz, făptuitorul acționează nu cu intenția de omor, ci cu cea generală de vătămare corporală, rezultatul mai grav – punerea în primejdie a vieții persoanei – fiind imputat acestuia pe baza culpei, ipoteză unanim acceptată judiciar și caracteristică pentru forma mixtă de vinovăție „praeterintentie”. La infracțiunea de omor există intenție în legătură cu starea de pericol pentru viața victimei, în timp ce în cazul vătămării corporale starea de pericol îi este imputabilă făptuitorului pe baza praeterintenției.
În cazul infracțiunii de omor, rămasă în forma tentativei, actele de punere în executare a omorului, săvârșite până în momentul intervenției evenimentului întrerupător, trebuie să releve – prin natura lor și împrejurările în care au fost săvârșite – că infractorul a avut intenția specifică de omor, iar nu intenția generală de a vătăma. Astfel, există tentativă de omor și nu vătămare corporală, ori de câte ori inculpatul acționează în așa mod încât provoacă leziuni la nivelul organelor vitale ale organismului victimei ori folosește instrumente sau procedee specifice uciderii. Nu are relevantă timpul necesar pentru îngrijiri medicale, deoarece acesta este caracteristic infracțiunilor de vătămare corporală și nu exprimă dinamismul interior al actului infracțional. Anumite stări ale infractorului (stare de ebrietate avansată) ori defectuozitatea mijloacelor folosite de el în executarea actului, nu au relevantă în sine, întrucât intenția de omor se deduce din modul în care a acționat, iar nu din elemente exterioare. Forma și modalitatea intenției, element al laturii subiective a infracțiunii, rezultă din materialitatea actului, din relațiile personale anterioare existente între inculpat și victimă, din obiectul vulnerant folosit, numărul și intensitatea loviturilor, zona anatomică vizată, comportamentul ulterior al inculpatului.
Pentru existenta infracțiunii de vătămare corporală gravă prevăzută în art.182 alin.2 C.pen., este necesar ca, pe plan subiectiv, în raport cu rezultatul produs, inculpatul să fi acționat cu praeterintentie. În vederea delimitării infracțiunii de vătămare corporală gravă de tentativa la omor, în stabilirea laturii subiective, trebuie să se tină seama de toate datele de fapt, începând cu obiectul folosit, intensitatea cu care au fost aplicate loviturile, regiunea spre care au fost îndreptate acestea, urmările ce se puteau produce și terminând cu împrejurarea dacă lipsa unei asistente medicale calificate și de urgentă punea în primejdie viața victimei. Ceea ce deosebește infracțiunea de vătămare corporală gravă având ca urmare punerea în primejdie a vieții persoanei de tentativa la infracțiunea de omor, este poziția subiectivă a făptuitorului fată de acțiunile care constituie latura obiectivă a infracțiunii.
În timp ce în cazul faptelor prevăzute în art.182 alin.2 teza ultimă C.pen., inculpatul acționează cu praeterintentie – în sensul că, urmărind să lovească victima sau săi cauzeze o vătămare corporală, se produce o consecință mai gravă și anume punerea în primejdie a vieții acesteia, consecință care depășește intenția făptuitorului și în raport cu care el se află în culpă – în cazul tentativei la infracțiunea de omor, acesta acționează numai cu intenție. Practica judiciară este unanimă atunci când reliefează că „pentru stabilirea poziției subiective a făptuitorului trebuie să se tină seama de toate împrejurările în care fapta a fost comisă, de obiectul folosit, de regiunea corpului vizată și de urmările produse sau care sar fi putut produce, iar dacă nu se poate stabili culpa făptuitorului în ceea ce privește consecința mai gravă produsă, atunci acesta va răspunde pentru tentativă la infracțiunea de omor”.
Probele testimoniale ale dosarului, administrate nemijlocit în fata tribunalului relevă fără echivoc că inculpatul D. A. S. nu a acționat cu intenția indirectă de a ucide.
Relevantă în acest sens este chiar declarația părții vătămate care arată că inculpatul a venit în camera sa fiind nemulțumit de intenția fiicei sale de a despărți de el, astfel că a lovit-o cu pumnul în ochi, cu scaunul peste corp și i-a băgat în rect piciorul care s-a rupt de la scaun, spărgând geamul de la ușă, rupând cablul de la TV și luând din camera părții vătămate, poze, certificatele de naștere ale copiilor pe care inculpatul îi are cu fiica părții vătămate. Partea vătămată a mai arătat că inculpatul era supărat pe el întrucât nu era de acord să se împace cu fiica sa, iar în momentul în care partea vătămată i-a cerut inculpatului în momentul exercitării agresiunilor „să îl omoare întrucât îi cauzase dureri mari”, inculpatul i-a spus că „nu îl omoară”.
Din raportul de expertiză medico legală a victimei nr. 1575/23.09.2013 întocmit de către IML Timișoara, rezultă că victima M. V. a necesitat 45 de zile de îngrijiri medicale, suferind leziuni la nivelul brațului stâng, pe partea dorsală a articulației pumnului drept, fracturi de coaste 5 și 4 stânga și o perforație de rect, pentru care a fost necesară o intervenție chirurgicală în zona anusului.
Intensitatea loviturilor aplicate părții vătămate, împrejurarea că agresiunile exercitate nu au vizat zone vitale, inculpatul lovind la întâmplare atât cu palma cât și cu scaunul în direcția părții vătămate, fără a urmări atacarea unei anumite zone care să poată conduce la concluzia că a urmărit suprimarea vieții victimei, faptul că, cea mai importantă leziune este cea cauzată de intervenția chirurgicală la nivelul anusului urmare a introducerii piciorului de la scaun în rect, afirmația părții vătămate potrivit căreia în momentul exercitării agresiunilor inculpatul a arătat că nu îl va omorî, conduc la concluzia că inculpatul nu a prevăzut rezultatul faptei sale și nu a acceptat posibilitatea producerii lui, săvârșind astfel infracțiunea vătămare corporală gravă și nu cea de tentativă la omor calificat, astfel cum a fost trimis în judecată.
Apreciind corectă încadrarea juridică dată faptei de către instanța de apel fiind în prezența infracțiunii de vătămare corporală gravă, instanța de apel apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului de către instanța de fond nu este corect individualizată.
Potrivit art. Potrivit art. 74 alin. 1 C.p. actual: „Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; f) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.”. Atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte și durata sancțiunii și natura sa pe de altă parte.Criteriile generale de individualizare a pedepselor sunt expres prevăzute de legiuitor în dispozițiile art.74 C.pen. și orice abatere de la judicioasa lor utilizare în procesul de stabilire și aplicare a pedepsei presupune analizarea obiectivă a probelor de la dosar care duc la aplicarea acestora.
Infracțiunea de vătămare corporală gravă aduce atingere relațiilor sociale referitoare la ocrotirea dreptului oricărei persoane la integritatea sa corporală, iar asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și protecție a statului. În speță, pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului apelant nu este justificată pentru a conduce la atingerea acestor deziderate. Prin urmare, instanța de apel apreciază că se impune majorarea pedepsei aplicată inculpatului de către prima instanță.
Astfel, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p. se va admite apelul declarat de P. de pe lângă Tribunalul T. împotriva sentinței penale nr. 735/PI/09.12.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Se va desființa în parte sentința penală apelată și rejudecând, se va decontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului D. A. S. și se vor repune pedepsele în individualitatea lor.
Se va majora de la 3 ani la 5 (cinci) ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 al. 2, 3 C.p. din 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b C.p. din 1969 și art. 5 C.p.
În temeiul art. 33 lit. a, art. 34 lit. b C.p. din 1969 cu aplicarea art. 5 C.p. se vor contopi pedepsele aplicate în cauză, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 5 (cinci) ani închisoare în regim de deținere.
Se vor menține în rest dispozițiile hotărârii penale atacate.
Văzând și dispozițiile art. 275 alin. 3 C.p.p.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p. admite apelul declarat de P. de pe lângă Tribunalul T. împotriva sentinței penale nr. 735/PI/09.12.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Desființează în parte sentința penală apelată și rejudecând:
Decontopește pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului D. A. S. și repune pedepsele în individualitatea lor.
Majorează de la 3 ani la 5 (cinci) ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 al. 2, 3 C.p. din 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b C.p. din 1969 și art. 5 C.p.
În temeiul art. 33 lit. a, art. 34 lit. b C.p. din 1969 cu aplicarea art. 5 C.p. contopește pedepsele aplicate în cauză, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 5 (cinci) ani închisoare în regim de deținere.
Menține în rest dispozițiile hotărârii penale atacate.
În temeiul art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina statului.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul T. a sumei de 200 lei, onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 26 martie 2015.
Președinte, Judecător,
A. N. L. Ani B.
Grefier,
A. J.
Red. AN/2.04.2015
Tehnored A.J. /2 ex/3.04. 2015
Prima instanță: Trib. T.- Cernus D.
| ← Alte modificări ale pedepsei (art.585 NCPP). Decizia nr.... | Infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006).... → |
|---|
