Verificare măsuri preventive (art.206 NCPP). Decizia nr. 64/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 64/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 25-03-2015 în dosarul nr. 5024/108/2014/a1
Dosar nr._ operator 2711
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 64/CO
Ședința publică din 25 martie 2015
PREȘEDINTE: F. P.
GREFIER: O. IOȚCOVICI
Ministerul Public- P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiției – Direcția de I. a Infracțiunii de Criminalitate Organizată și Terorism- Serviciul Teritorial Timișoara este reprezentat de procuror A. S..
Pe rol se află soluționarea contestației formulată de inculpatul M. I. împotriva încheierii penale din data de 17 martie 2015, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ 14.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul M. I., asistat de avocat B. C., desemnat din oficiu, cu delegație pentru asistență juridică la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, la interpelarea instanței, inculpatul arată că își menține contestația.
Nemaifiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri pe contestație.
Avocatul din oficiu al contestatorului solicită admiterea contestației formulată de inculpat împotriva încheierii pronunțate de prima instanță prin care a fost menținută față de acesta măsura preventivă a controlului judiciar cu consecința revocării acestei măsuri, argumentând că inculpatul și-a respectat toate obligațiile ce i s-au impus odată cu luarea măsurii preventive și s-a angajat să se prezinte ori de câte ori va fi chemat în instanță, în situația revocării măsurii. De asemenea, arată că solicită revocarea măsurii și pentru că inculpatul intenționează să se angajeze. În plus, consideră că la acest moment nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive a controlului judiciar față de inculpat.
Procurorul pune concluzii de respingere a contestației, apreciind că încheierea primei instanțe este temeinică și legală. Precizează că, în cauză există suspiciunea rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani și că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive subzistă. Totodată consideră că se impune menținerea controlului judiciar pentru buna desfășurare a procesului penal, învederând că în cauză urmează a fi administrat un amplu probatoriu, constând în audierea persoanei vătămate și a unor martori.
Inculpatul, având cuvântul, achiesează la concluziile avocatului său și depune la dosar copii de pe dovada emisă la data de către Postul de Poliție Șemlac și de pe Programul de supraveghere întocmit la data de 28.10.2014 de către Biroul Supraveghere Judiciară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean A. pentru a face dovada susținerii că a respectat toate obligațiile impuse. De asemenea, precizează că a încheiat un contract de comodat în baza căruia ar putea locui într-un imobil din A. și are posibilitatea să se angajeze la o societate comercială cu contract de muncă.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
P. încheierea penală din data de 17 martie 2015 pronunțată în dosarul nr._ 14, Tribunalul A., în baza art. 208 alin.5 Cod procedură penală rap. la art. 207 alin.4 Cod procedură penală a menținut măsura preventivă a controlului judiciar dispusă prin decizia penală nr. 30/DL din 15 mai 2014 a Curții de Apel Timișoara, față de inculpatul M. I., începând din 28 martie 2015 până la 26 mai 2015 inclusiv iar în baza art. 242 alin.1 Cod procedură penală a respins cererea de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar formulată de apărătorul inculpatului M. I..
Pe fond, prima instanță a amânat judecarea cauzei pentru data de 9 aprilie 2015 orele 11,00, pentru când inculpatul, partea civilă M. L. C. și părțile vătămate M. B. prin reprezentant legal M. G. și C. A. G. cunosc termenul și a dispus citarea martorilor P. I., B. G. M. și S. D., acesta din urmă cu mandat de aducere. De asemenea, a dispus emiterea unei adrese către Biroului de Supraveghere Judiciară din cadrul I.P.J. A. pentru a încunoștința Postul de Poliție Semlac despre termenul stabilit pentru data de 9 aprilie 2015 orele 11,00.
Pentru a pronunța această încheiere, sub aspectul măsurii preventive luată față de inculpat, tribunalul a reținut că, potrivit art. 242 Cod procedură penală,
„Revocarea măsurilor preventive și înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă:
(1) Măsura preventivă se revocă, din oficiu sau la cerere, în cazul în care au încetat temeiurile care au determinat-o ori au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii, dispunându-se, în cazul reținerii și arestării preventive, punerea în libertate a suspectului ori a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
(2) Măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1)”.
De asemenea, s-a avut în vedere că instituția revocării arestării preventive operează în primul rând pentru motive de nelegalitate ori când nu mai există temeiuri care să impună menținerea acesteia, aceasta însemnând înlăturarea măsurii luate fără a se dispune o altă măsură mai ușoară. În speță, prima instanță nu a constatat niciun motiv de nelegalitate a măsurii preventive a controlului judiciar.
Procedând la analizarea temeiurilor care au determinat luarea măsurii preventive a controlului judiciar față de inculpatul M. I. și împrejurările concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, instanța de fond a remarcat faptul că, acestea nu s-au modificat și impun în continuare menținerea acesteia.
S-a apreciat totodată că inculpatul se află în situația prevăzută de art. 202 alin. (1) Cod procedură penală, reținându-se că, astfel cum rezultă din probele administrate de procuror, există suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit faptele pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și s-a constatat că măsura preventivă a controlului judiciar este necesară în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii acestuia de la urmărirea penală sau judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni.
În opinia primei instanțe, de la momentul luării măsurii preventive a controlului judiciar față de inculpatul M. I., nu a intervenit nici un aspect care să conducă la concluzia că nu mai există temeiurile care au determinat luarea măsurii ori că acestea s-au schimbat. Totodată, a apreciat că, la acest moment procesual, revocarea măsurii preventive a controlului judiciar a inculpatului M. I., acuzat de săvârșirea unor infracțiuni de o gravitate deosebită, nu se justifică și că eventualele împrejurări privind necesitatea deplasării în afara limitei teritoriale a localității Semlac jud. A., de către inculpatul M. I. pot fi valorificate conform art. 215 alin.8 și 9 Cod procedură penală.
Pentru considerentele antemenționate, s-a constatat că măsura preventivă a controlului judiciar luată față de inculpatul M. I. este proporțională cu gravitatea acuzației aduse și necesară pentru realizarea scopului urmărit și reținând corect că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri, tribunalul a respins cererea de revocare formulată de inculpat și pe cale de consecință, a menținut măsura preventivă a controlului judiciar.
Împotriva încheierii Tribunalului A. a formulat contestație inculpatul M. I., solicitând revocarea măsurii preventive constând în control judiciar, arătând, în esență că, a respectat până în acest moment toate obligațiile impuse odată cu luarea măsurii și că ar avea posibilitatea să se angajeze cu contract de muncă și să locuiască în A..
Examinând contestația, în limitele prevăzute de art. 4251 alin. 4 rap la art. 206 C.pr.pen. instanța constată contestația neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 202 C. pr. pen. la verificarea legalității și temeiniciei măsurii preventive se impune a analiza dacă existe probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă privind săvârșirea unei infracțiunii, măsură preventivă să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.
Astfel, în privința inculpatului M. I. există probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă privind săvârșirea infracțiunilor pentru care este cercetat, respectiv proxenetism în formă continuată, prev. de art. 213 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art.35 alin. 1 Cod penal, art.5 Cod penal și trafic de persoane în formă continuată, prev. de art.210 alin. 1 lit. a) raportat la art.182 lit. c) Cod penal, cu aplic, art.35 alin. 1 Cod penal, art.5 Cod penal (victimă M. L. C.); trafic de persoane în formă continuată, prev. de art.210 alin.1 lit. a) raportat la art. 182 lit. c) Cod penal, cu aplic, art.35 alin. 1 Cod penal, art.5 Cod penal (victimă P. I.); trafic de persoane în formă continuată, prev. de art.210 alin.1 lit. a) raportat la art. 182 lit. c) Cod penal, cu aplic, art.35 alin. 1 Cod penal, art.5 Cod penal (victimă C. A. G.), trafic de persoane în formă continuată, prev. de art.210 alin.1 lit. a) raportat la art.182 lit. c) Cod penal cu aplic, art.35 alin.1 Cod penal, art.5 Cod penal (victimă H. D. I.), tentativă la trafic de persoane, prev. de art.32 Cod penal raportat la art.210 alin.(l) lit. a) raportat la art.182 lit. c) Cod penal, cu aplic, art.5 Cod penal (victimă I. M.), tentativă la trafic de minori, prev. de art.32 Cod penal raportat la art.211 alin.1 raportat la art.182 lit. c) Cod penal, cu aplic, art.5 Cod penal (victimă minora A. G.), instigare la agresiune sexuală în formă continuată, prev. de art. 47 Cod penal raportat la art.219 alin. 1, alin.2 lit. a, b, c, d Cod penal, cu aplic, art.35 alin. 1 Cod penal, art.5 Cod penal, pornografie infantilă în formă continuată, prev. de art.374 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplic, art.35 alin. 1 Cod penal art.5 Cod penal toate cu aplic. art.38 alin. 1, 2 Cod penal, probe administrate în cursul urmăririi penale, care au fost luate în considerare pentru trimiterea în judecată a inculpatului precum și în cursul cercetării judecătorești până în acest moment, neintervenind elemente noi care să modifice substanțial situația de fapt inițială.
Potrivit art.242 C.pr.pen „Măsura preventivă se revocă, din oficiu sau la cerere, în cazul în care au încetat temeiurile care au determinat-o ori au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii, dispunându-se, în cazul reținerii și arestării preventive, punerea în libertate a suspectului ori a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
Măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. 1”.
Ori la acest moment procesual după cum s-a arătat deja, nu se constată o modificare a temeiurilor care au justificat luarea măsurii controlului judiciar, iar revocarea acesteia, nu este de natură să asigure o bună desfășurare a procesului penal.
Critica contestatului în sensul că revocarea acestei măsuri nu ar impieta asupra desfășurării procesului, s-ar angaja la o societate comercială din A. și ar locui în aceeași localitate, nu poate justifica admiterea prezentei contestații, având în vedere și stadiul procesului penal, în cauză cercetarea judecătorească fiind în plină desfășurare.
De asemenea, Curtea reține că revocarea măsurii controlului judiciar și cercetarea acestuia în libertate ar avea un ecou negativ în rândul indivizilor, ecou ce le-ar putea crea convingerea că pot oricând săvârși astfel de fapte grave, fără a suporta rigorile legii.
Gradul de pericol al infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul este deosebit, gravitatea fiind accentuată de limitele de pedeapsă pentru această infracțiune, de modul și circumstanțele de comitere a acesteia, precum și de impactul social al infracțiunilor de acest gen, care necesită luarea unor măsuri de prevenire și combatere ferme.
Instanța conchide că există indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă de natură a proba că este posibil ca inculpatul să fi săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată, că sunt întrunite cumulativ exigențele imperative ale art. 202 alin. 1 și 3 Cod proc.pen.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul M. I. împotriva încheierii penale din data de 17 martie 2015 pronunțată de Tribunalul A., secția penală în dosarul nr._ 14 și va fi menținută încheierea atacată.
În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., va obliga inculpatul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în prezenta contestație.
De asemenea, va dispune plata sumei de 100 din fondurile Ministerului Justiției către Baroul T., cu titlu de onorariu avocat oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b C.pr.pen., respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul M. I. împotriva încheierii penale din data de 17 martie 2015 pronunțată de Tribunalul A., secția penală în dosarul nr._ 14.
Menține încheierea atacată.
În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în prezenta contestație.
Dispune plata sumei de 100 din fondurile Ministerului Justiției către Baroul T., cu titlu de onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25 martie 2015.
PREȘEDINTE,
F. P. GREFIER,
O. IOȚCOVICI
Red. F.P/15.04.2015
Tehnored. O.I./4 ex./02.04.2015
Prima instanță – Tribunalul A. – jud. C. B. M.
| ← Înşelăciunea (art. 215 C.p.). Decizia nr. 306/2015. Curtea de... | Alte modificări ale pedepsei (art.585 NCPP). Decizia nr.... → |
|---|








