Înlocuirea măsurii preventive. Art. 139 C.p.p.. Decizia nr. 50/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 50/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 16-01-2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 50/R
Ședința publică de la 16 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. I. M.
Judecător A. N.
Judecător G. B.
Grefier A. B.
Ministerul Public este reprezentat de procuror F. H.- din cadrul D. – Serviciul T. Timișoara.
Pe rol se află judecarea recursului declarat de D.-B. T. A., împotriva încheierii din 14.01.2014 a Tribunalului A. pronunțată în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă: inculpata intimată Ș. M. personal, în stare de arest preventiv, asistată de avocat ales P. V., pentru inculpatul intimat K. E. M. lipsă, aflat în stare de arest preventiv, avocat ales pașca V..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată depusă la dosar, o adresă, de către Penitenciarul A., din care rezultă că, inculpatul K. E. M. nu poate prezentat în fața instanței deoarece acesta se află internat la Spitalul Județean A. – secția chirurgie. În data de 14.01.2014 la orele 20,00 acestuia i s-a efectuat o apendicectomie, de urgență, aceeași adresă fiind depusă și de către apărătorul ales al acestuia.
Instanța, văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat acordă cuvânt în dezbaterea recursului.
Procurorul pune concluzii de admitere a recursului, pentru motivele arătate în scris, prin memoriul depus la dosar, casarea încheierii atacate și, în rejudecare a se dispune menținerea măsurii arestării preventive față de cei doi inculpați, pe o durată de 60 de zile, măsura dispusă de către prima instanță fiind ilegală și inoportună. Raportat la gravitatea faptelor, la conduita celor doi inculpați și la singura probă cerută de apărare a mai fi administrată, comisie rogatorie în Germania, consideră că nu a fost încălcat caracterul rezonabil al arestului preventiv.
Apărătorul ales al celor doi inculpați solicită, respingerea recursului declarat de procuror, ca nefondat, menținerea ca fiind temeinică și legală a încheierii primei instanțe, care este în concordanță de prevederile CEDO, în cauză fiind încălcat termenul rezonabil, inculpații nu mai prezintă pericol social concret pentru ordinea publică.
Inculpata Ș. M., având cuvântul, solicită punerea sa în libertate, nu este vinovată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin încheierea penală din 14.01.2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în baza art. 3002, raportat la art. 139 alin. 1, alin. 35, raportat la art. 136 alin. 1 lit. b și art. 145 Cod procedură penală, s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților: K. E. M. și Ș. M. fostă K., cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea.
S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpaților de sub efectele mandatelor de arestare preventivă nr. 49 și 50, emise de Tribunalul A. la data de 18 iunie 2013, dacă nu sunt arestați în altă cauză.
În temeiul art. 145 alin. 11 Cod procedură penală, au fost obligați inculpații, pe durata măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, să respecte următoarele obligații: să se prezinte la organul de urmărire penală, respectiv instanța de judecată, ori de câte ori sunt chemați; să se prezinte la organul de poliție în a cărui rază domiciliază – desemnat cu supravegherea, respectiv Poliția municipiului A., conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori sunt chemați; să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura; să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;
S-a atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 145 alin. 3 Cod procedură penală, conform cărora, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii de a nu părăsi localitatea sau a obligațiilor impuse, măsura obligării de a nu părăsi localitatea va fi înlocuită cu măsura arestării preventive.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această încheiere, Tribunalul A. a reținut că în cauză există indicii temeinice, în sensul art. 681 Cod procedură penală, ce nasc bănuiala plauzibilă și rezonabilă, aptă să convingă un observator obiectiv, în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, că inculpații au comis infracțiunile pentru care sunt cercetați și pentru care au fost trimiși în judecată.
Însă, cu referire la incidența cazului prevăzut la lit. f) a art. 148 Cod procedură penală, prima instanță a constatat că, la acest moment procesul, acest temei s-a modificat, conform celor ce succed.
S-a reținut că inculpații sunt cercetați în stare de arest începând cu data de 27 iunie 2013, de aproximativ 3 luni, perioadă în care au intervenit o . modificări în situația lor juridică, în măsură să estompeze, pe lângă timpul scurs, în sine, pericolul concret pentru ordinea publică, pe care l-ar prezenta dacă ar fi cercetați în stare de libertate.
Astfel, Tribunalul A. a constatat că inițial, prin încheierea nr. 42/27.06.2013, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, au fost arestați 10 inculpați implicați în presupusa activitate infracțională.
S-a reținut că prin încheierea nr. 47/19.07.2013, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive față de 8 dintre cei 10 inculpați, iar, față de inculpații P. L. M. și Valea I., arestarea preventivă fiind înlocuită cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, la propunerea procurorului.
De asemenea, s-a reținut că la data de 29.07.2013, prin încheierea nr. 48, dosar_, a fost admisă o nouă propunere formulată de D. și s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive, cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea și față de inculpatul Ș. F..
S-a constatat că în atari condiții, au rămas în stare de arest preventiv inculpații L. G. C., F. G. A., M. A. E., N. I. C., Ș. H., C. L. R. și K. I., față de aceștia măsura fiind prelungită pe încă 30 de zile, prin încheierea nr. 50/20.08.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului A..
Totodată, s-a reținut că prin rechizitoriu, față de inculpații arestați s-a dispus neînceperea sau scoaterea de sub urmărire penală pentru unele infracțiuni, concomitent cu punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterii în judecată a acestor inculpați pentru alte infracțiuni. La fel s-a procedat și în cazul inculpaților trimiși în judecată în stare de libertate.
Tribunalul A. a apreciat că a menține în continuare starea de arest a celor șapte inculpați ar echivala cu încălcarea principiul egalității de tratament, în condițiile în care, în raport cu ceilalți inculpați, cercetați în stare de libertate, neputându-se dovedi că temeiul prevăzut de art. 148 lit. f teza a II-a Cod procedură penală, pericolul concret pentru ordinea publică, a rămas neschimbat doar fără de aceștia, câtă vreme toți inculpații din prezentul dosar sunt cercetați pentru același gen de infracțiuni, circumstanțele reale și personale fiind similare. Sub acest aspect, s-a reținut că inculpații aflați în stare de arest preventiv nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, sunt persoane tinere, au domiciliu stabil, familii închegate, un bun nivel de instruire școlară.
S-a arătat că deși infracțiunile pentru care sunt cercetați sunt deosebit de grave, pericolul social al faptelor, ca trăsătură esențială a infracțiunii, însă, nu se confundă cu pericolul la care face referire art. 148 lit. f teza a II-a Cod procedură penală.
Prima instanță a reținut că gravitatea faptelor și limitele de pedeapsă prevăzute de lege nu pot constitui singurele temeiuri de apreciere asupra pericolului pentru ordinea publică. Așa cum s-a statuat constant și în jurisprudența CEDO, măsura arestării este o măsură excepțională, astfel că luarea, ca și menținerea ei, trebuie dispuse doar în cazuri temeinic justificate.
S-a mai arătat că prezervarea opiniei publice este apreciată ca un element pertinent și suficient pentru privarea de libertate a unei persoane, dacă se bazează pe fapte de natură să arate că eliberarea respectivei persoane ar tulbura în mod real ordinea publică.
Tribunalul a reținut că potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, persistența motivelor plauzibile de a se bănui că o persoană privată de libertate a comis o infracțiune, este o condiție sine qua non a regularității menținerii în detenție însă, totuși, după o anumită perioadă de timp, ea nu mai este suficientă, fiind necesar ca instanțele să aducă alte motive care să justifice continuarea privării de libertate.
S-a reținut că necesitatea de menținere a ordinii publice, inclusiv protecția oricărui acuzat împotriva arbitrariului, constituie un motiv ce poate justifica continuarea privării de libertate însă, cu toate acestea, acest motiv nu poate fi pertinent și suficient decât dacă se bazează pe fapte de natură să dovedească că eliberarea inculpaților, ar tulbura efectiv ordinea publică.
S-a apreciat de către tribunal că prin mediatizarea, deja excesivă a acestei cauze, s-ar putea înfrânge și prezumția de nevinovăție, de care beneficiază inculpații, potrivit căreia orice persoana este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă, considerându-se că publicul larg, ar trebui să înțeleagă că pericolul concret pentru ordinea publică, pe care îl prezintă o persoane cercetată penal, se limitează la îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 148 lit. f Cod procedură penală și nu neapărat la pericolul social al faptei incriminate, regula fiind cercetarea persoanei în stare de libertate, iar excepția, cercetarea în stare de arest.
Prima instanță a arătat că prin hotărârea Scundeanu c. România din 16 februarie 2010, CEDO a sancționat utilizarea excesivă a noțiunii de pericol pentru ordinea publică în situații abstracte, deși existau suficiente motive pentru a considera că inculpatul a comis o infracțiune și s-a amintit că referirea la pericolul pentru ordinea publică trebuie să se bazeze pe probe, nu pe prezumții și presupuneri.
De asemenea, s-a reținut că în hotărârea C., s-a reliefat necesitatea furnizării unor motive pertinente și suficiente pentru a justifica necesitatea menținerii în stare de detenție provizorie, în lipsa unor fapte concrete, pe baza cărora să se estimeze riscul lăsării acuzatului în libertate, concomitent cu motivarea imposibilității de a aplica măsuri alternative detenției.
Tot din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, prima instanță a reținut că durata rezonabilă a detenției, conform art. 5 paragraf 3 din Convenție, se apreciază în concret, instanțele naționale având obligația să prezinte argumentele prelungirii măsurii, prin raportare la probe, care trebuie să evidențieze, după trecerea unei perioade de timp, fie pericolul de fugă, fie pericolul să se sustragă de la judecată, fie riscul săvârșirii de noi infracțiuni, fie zădărnicirea aflării adevărului, prin influențarea unei părți din proces sau a unui martor ori că va exercita presiuni asupra victimei, însă s-a considerat că în dosar nu există probe în sensul celor de mai sus.
S-a arătat că mai mult decât atât, inculpații N., M., Ș., C. și K. au recunoscut faptele reținute în sarcina lor.
De asemenea, s-a reținut că inculpatul L. nu a recunoscut faptele, iar inculpatul F. s-a prevalat de dreptul la tăcere, acest aspect însă neavând nici o influență asupra posibilității de a analiza condițiile de înlocuire a măsurii arestării preventive și față de aceștia.
Tribunalul a reținut că sub aspectul caracterului rezonabil al măsurii arestării preventive, în acord cu jurisprudența Curții EDO, instanța trebuie să analizeze posibilitatea aplicării unor măsuri alternative, pentru a asigura prezența inculpaților la proces, dintre cele prevăzute la art. 136 alin. 1 lit. b și c sau art. 136 alin. 2 Cod procedură penală.
Prin urmare, s-a apreciat că temeiul avut în vedere la luarea și prelungirea măsurii arestării preventive s-a modificat și că se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă, neprivativă de libertate, în sensul celor solicitate de inculpați.
De asemenea, s-a apreciat că obligațiile ce vor fi impuse inculpaților sunt în măsură să asigure buna desfășurare a procesului penal, astfel că Tribunalul A. a înlocuit măsura arestării preventive a inculpaților L. G. C., F. G. A., N. I. C., M. A. E., Ș. H., Cherevereșan L. R. și K. I., cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, dispunând punerea de îndată în libertate a inculpaților de sub efectele mandatelor de arestare preventivă nr. 57, 61, 55, 60, 58, 56 și 54 - emise de Tribunalul A. la data de 27 iunie 2013, dacă nu sunt arestați în altă cauză.
Totodată au fost obligați inculpații, pe durata măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, să respecte următoarele obligații: să se prezinte la organul de urmărire penală, respectiv instanța de judecată, ori de câte ori sunt chemați; să se prezinte la organul de poliție în a cărui rază domiciliază – desemnat cu supravegherea, respectiv Poliția orașului L. (pentru inculpatul N. I. C.) și Poliția municipiului A. (pentru ceilalți 6 inculpați - secția în a cărei rază teritorială se află domiciliile), conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori sunt chemați; să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura; să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme; impunându-se totodată inculpaților ca pe durata măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara să respecte următoarele obligații, respectiv să nu se apropie de ceilalți inculpați din dosar și de martorii nominalizați în rechizitoriu și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect și atrăgând de asemenea acestora atenția asupra dispozițiilor art. 145 alin. 22 Cod procedură penală.
Împotriva încheierii din 14.01.2014 a Tribunalului A. pronunțată în dosar nr._, a declarat recurs D. B. T. A., înregistrat la Curtea de Apel Timișoara, la data de 15 ianuarie 2014.
Examinând încheierea penală recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept potrivit disp.art. 385 ind.6 C.p.p, instanța constată că recursul formulat de către D. B. T. A. este fondat, pentru următoarele considerente.
Astfel, din actele și lucrările dosarului rezultă că inculpații Ș. M. și K. E. M. au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul întocmit de D. B. T. A. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 8 din Lg.39/2003 raportat la art. 323 al.1 c.p; art. 10 din Lg.143/2000 raportat la art. 3 alin.2 din Lg.143/2000; art. 10 din Lg.143/2000 raportat la art. 2 alin.2 din Lg.143/2000; art. 25 cp raportat la art. 2 alin.2 din Lg.143/2000, toate cu aplicarea art. 41 al.2 c.p, reținându-se în sarcina acestora că în perioada octombrie 2010 - ianuarie 2011, cei doi inculpați împreună cu alte persoane au inițiat un grup infracțional neorganizat la care au aderat și alte persoane și au organizat, condus și finanțat în mod repetat activitatea de instigare la importul, exportul și transportul fără drept, în trei rânduri, de droguri de mare risc, respectiv 12, 641 kg heroină pe ruta Turcia- Belgia- Germania, în scopul de a le comercializa în Olanda și de a obține beneficii materiale ilicite.
Raportat la probele administrate până în prezent, se poate constata că în speța de față sunt indicii temeinice în sensul că inculpații ar fi comis infracțiunea reținută în sarcina lor de către organul de urmărire penală, fapte care sunt pedepsite de legea penală cu închisoare mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică, raportat la natura faptelor de care sunt acuzați inculpații, modalitatea de comitere a faptelor descrise de procuror, cantitatea mare de substanțe stupefiante, care se presupune că ar fi fost traficată la instigarea celor doi inculpați ( peste 12 kg de heroină).
De la luarea măsurii arestării preventive și până în prezent, în opinia instanței de recurs nu au survenit elemente de natură probatorie care să fi condus la ideea că nu mai subzistă temeiurile care au condus la luarea măsurii arestării preventive față de cei doi inculpați - mamă și fiu, de altfel, nici instanța de fond nu motivează punerea în libertate a inculpaților pe un astfel de considerent, apreciindu-se în continuare că sunt indicii temeinice că cei doi inculpați ar fi comis infracțiunile reținute în sarcina lor, chiar dacă pe parcursul procesului penal nu au recunoscut săvârșirea faptelor. În același sens se poate constata că infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată inculpații sunt deosebit de grave, atât raportat la limitele de pedeapsă cu care sunt pedepsite aceste infracțiuni, cât și cantitatea mare de droguri traficată în cadrul grupului infracțional constituit ( peste 12 kg de heroină), drog de mare risc, implicarea a mai multor persoane în organizarea și derularea activității de traficare a drogurilor, care ar fi finanțată de cei doi inculpați, conform actului de sesizare al instanței, dorința de câștig ilicit raportat la asemenea activitate infracțională de mare anvergură. Nu în ultimul rând se impune precizarea că o parte din membrii grupului infracțional din care se presupune că făceau parte și inculpații au fost condamnați în străinătate pentru trafic de droguri.
Este evident că gravitatea faptelor nu poate constitui singurul temei de apreciere asupra pericolului pentru ordinea publică, însă este un element deosebit de important și raportat la toate particularitățile cauzei se impune precizarea că inculpații au domicilii în străinătate, existând acest pericol de părăsire a țării în mod ilicit, chiar dacă s-ar impune obligativitatea de a nu părăsi țara.
În opinia instanței de recurs este prioritar interesul general a apărare a ordinii publice, față de interesul particular al inculpaților de lăsare in libertate, impunându-se în continuare menținerea măsurii arestării preventive, pentru buna desfășurare a procesului penal, întrucât în speța de față neîndoielnic sunt întrunite condițiile prev. de art. 148 lit.f c.p.p, infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată inculpații fiind pedepsite de legea penală cu închisoare mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Nu au fost administrate probe că ar exista riscul săvârșirii de noi infracțiuni, că s-ar dori zădărnicirea aflării adevărului, în sensul influențării unei părți sau a unui martor din proces, dar acest aspect nu este suficient pentru punerea în libertate a inculpaților.
Din lecturarea motivării încheierii penale recurate, singurul aspect care s-a arătat în legătură cu punerea în libertate a inculpaților, a fost acela că inculpații nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, aspect care a fost cunoscut de la bun început și că efectuarea unei comisii rogatorii internaționale s-ar putea întinde pe o durată mai mare de timp, însă nici acest ultim aspect nu poate constitui temei al punerii în libertate a inculpaților, instanța de fond fiind obligată să efectueze demersuri pentru efectuarea acestei probe importante în vederea soluționării cauzei, probe propuse de inculpați în apărarea lor.
Cu privire la durata măsurii arestului preventiv, instanța de recurs apreciază că nu s-au depășit limitele rezonabile a unei astfel de măsuri, în raport cu complexitatea cauzei, de natura probelor care trebuie administrate, astfel că sub acest aspect măsura arestului preventiv nu ar fi viciată.
Raportat la toate particularitățile cauzei, jurisprudența existentă în materia judecării infracțiunilor privind traficul ilicit de droguri, instanța apreciază că soluția adoptată de Tribunalul A., de înlocuire a măsurii arestării preventive a inculpaților Ș. M. și K. E. M. cu măsura obligării de a nu părăsi țara este eronată și se impune casarea încheierii penale recurate și pe cale de consecință, menținerea arestului preventiv a celor doi inculpați,urmând ca legalitatea și temeinicia acestei măsuri să fie verificată în termen legal de 60 zile.
Pentru aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d C.p.p. va fi admis recursul declarat de D. – B. T. A., împotriva încheierii din 14.01.2014 a Tribunalului A. pronunțată în dosar nr._, casată încheierea penală recurată cu privire la măsura preventivă a inculpaților K. E. M. și Ș. M. și rejudecând, în baza art. 3002 C.p.p. raportat la art. 160b C.p.p. va fi menținută starea de arest a inculpaților K. E. M. și Ș. M. urmând ca legalitatea și temeinicia acestei măsuri să fie verificate în termenul legal de 60 de zile.
Va fi respinsă cererea de înlocuire a măsurii arestării formulată de inculpații K. E. M. și Ș. M..
În baza art. 192 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515 pct. 2 lit. d C.p.p. admite recursul declarat de D. – B. T. A., împotriva încheierii din 14.01.2014 a Tribunalului A. pronunțată în dosar nr._ .
Casează încheierea penală recurată cu privire la măsura preventivă a inculpaților K. E. M. și Ș. M. și rejudecând:
În baza art. 3002 C.p.p. raportat la art. 160b C.p.p. menține starea de arest a inculpaților K. E. M. și Ș. M. urmând ca legalitatea și temeinicia acestei măsuri să fie verificate în termenul legal de 60 de zile.
Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării formulată de inculpații K. E. M. și Ș. M..
În baza art. 192 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 Ianuarie 2014.
Președinte, C. I. M. | Judecător, A. N. | Judecător, G. B. |
Grefier,
A. B.
RED: A.N/17.01.2014
Dact: A.B. 2 exempl/ 20 Ianuarie 2014
Prima inst.: jud. M. C. - Tribunalul A.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR._
DATA- 20.01.2014
Către,
TRIBUNALUL A.,
Alăturat vă restituim dosarul Dvs. nr._ (196 file), la care se află atașate dosarele nr:_ al Curții de Apel Timișoara (35 file);_ al Curții de Apel Timișoara (19 file);_ al Tribunalului A. ( supliment – nenumerotat);_ al Tribunalului A. (38 file);_ al Curții de Apel Timișoara (12 file);_ al Curții de Apel Timișoara (8 file) și dosarul de urmărire penală nr. 49/D/P/2012 al D. – B. T. A. (272 file), privind pe inculpații K. E. M. și Ș. M., dosar care ne-a fost necesar la soluționarea recursului declarat de procuror, recurs care a fost admis prin decizia penală nr. 50/R/16.01.2014, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul cu numărul de mai sus.
Grefier,
A. B.
Dosar nr._
Data – 16.01.2014-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
CĂTRE,
PENITENCIARUL A.,
Vă facem cunoscut că prin decizia penală nr. 50/R/16.01.2014, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul cu numărul de mai sus, s-a dispus:
„În baza art. 38515 pct. 2 lit. d C.p.p. admite recursul declarat de D. – B. T. A., împotriva încheierii din 14.01.2014 a Tribunalului A. pronunțată în dosar nr._ .
Casează încheierea penală recurată cu privire la măsura preventivă a inculpaților K. E. M. fiul lui E. și M., născut la data de 15.09.1987 și Ș. M. fiica lui A. și I., născută la data de 27 mai 1969 și rejudecând:
În baza art. 3002 C.p.p. raportat la art. 160b C.p.p. menține starea de arest a inculpaților K. E. M. și Ș. M. urmând ca legalitatea și temeinicia acestei măsuri să fie verificate în termenul legal de 60 de zile.
Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării formulată de inculpații K. E. M. și Ș. M..
În baza art. 192 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 Ianuarie 2014.”
Președinte, Grefier,
C. I. M. A. B.
| ← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 242/2013. Curtea... | Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 1372/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
