Infracţiuni de corupţie. Legea nr. 78/2000. Decizia nr. 1533/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Curtea de Apel TIMIŞOARA - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 1533/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 12-12-2013

Dosar nr._ Operator 2711

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 1533/R

Ședința publică de la 12 Decembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. B.

Judecător L. Ani B.

Judecător C. I. M.

Grefier A. B.

Ministerul Public este reprezentat de procuror L. M. din cadrul D.N.A. – Serviciul Teritorial Timișoara.

Pe rol se află judecarea recursului declarat de P. de pe lângă ÎCCJ - D. - Serviciul Teritorial Timișoara împotriva sentinței penale nr. 800 din 25.03.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul intimat M. I. personal și asistat de avocați aleși F. M. A. din Baroul T. și A. P. din Baroul București, ambii cu împuterniciri avocațiale la dosar, prezentă fiind și inculpata intimată S. M. personal și asistată de avocat ales V. V. din Baroul T., cu împuternicire avocațială la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care sunt audiați cei doi inculpați intimați, declarațiile acestora fiind consemnate în scris și depuse la dosar.

Procurorul consideră că instanța poate administra probe și în recurs, întrucât speța nu are prevăzută cale de atac apelul, astfel că solicită audierea convorbirilor telefonice și înregistrărilor ambientale în ordine cronologică în instanță, întrucât prima instanță le-a audiat în mod invers, fiind contestate două convorbiri de către inculpatul intimat M. I., motiv pentru care s-a efectuat o expertiză în acest sens.

Instanța pune în discuție solicitarea procurorului.

Avocat A. P., pentru inculpatul intimat M. I., se opune la administrarea acestei probe, considerând că instanța, dacă consideră necesar, poate audia acele înregistrări.

Avocat F. M. A., pentru inculpatul intimat M. I., se opune, de asemenea, la administrarea acestei probe, arătând că această cerere nu s-a formulat în fața primei instanțe, că procurorul nu este necesar să fie prezent la audierea înregistrărilor, că această audiere nu trebuie să se facă în fața instanței de recurs, considerând că proba este inutilă și arătând că aceste probe au fost administrate de circa 2 ani.

Avocat V. V., pentru inculpata intimată S. M., se opune la administrarea probei, care nu este utilă și pertinentă soluționării cauzei, arătând că aceste înregistrări se pot citi, fiind redate pe suport de hârtie în mod cronologic.

Deliberând, instanța respinge cererea formulată de procuror, considerând că proba solicitată nu este utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei, proba este efectuată, ea există, iar înregistrările sunt redate pe suport de hârtie în mod cronologic.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, constatând cauza în stare de judecată, instanța acordă cuvântul asupra recursului.

Procurorul susține oral recursul declarat de D.N.A. Critică sentința ca fiind nelegală și netemeinică, nefiind motivată înlăturarea probelor privind achitarea inculpaților, nu a fost respectat principiul continuității completului de judecată, fiind mai mult de 4 judecători care au judecat această cauză, ultimul judecător preluându-l în momentul rămânerii cauzei pe fond, astfel că solicită casarea cauzei cu trimitere spre rejudecare. Menționează că inculpatul M. I. a comis fapta la îndemnul inculpatei S. M., că s-a folosit de calitatea sa de comisar la Garda financiară pentru recuperarea sumei de bani datorate acesteia, că inculpata S. M. putea să uzeze de o procedură legală pentru recuperarea prejudiciului și nu de șantaj prin intermediul inculpatului M. I.. De asemenea, șantajul a ținut până la arestarea inculpatului M. I., fiind evidentă temerea martorilor față de el. Consideră că prima instanță nu a analizat art. 13 din Legea nr. 78/2000 și în mod greșit a reținut că martorilor nu li s-a creat nici o temere, însă aceștia s-au adresat organelor de urmărire penală, ceea ce dovedește acest fapt. În cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj, iar instanța de fond nu a înlăturat toate probele în ceea ce privește soluția de achitare a celor doi inculpați, nici convorbirile înregistrate, iar implicarea inculpatei S. M. este demonstrată de la început până la sfârșit, astfel că în mod greșit a dispus achitarea inculpaților. Solicită admiterea recursului declarat de D.N.A. – Serviciul Teritorial Timișoara astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar și pronunțarea unei soluții legale și temeinice.

Avocat F. M. A., pentru inculpatul intimat M. I., solicită respingerea recursului declarat de D.N.A. întrucât acesta nu aduce critici punctuale hotărârii atacate, ci jigniri primei instanțe. Recursul este o cale de atac devolutivă, însă cu rigorile prevăzute de lege. În recursul după apel, instanța de recurs nu este ținută de instanțele anterioare în a pronunța o soluție de condamnare sau achitare. La Judecătoria Timișoara nu există un complet anticorupție, iar fapta nu este o infracțiune propriu-zisă de corupție, iar judecătorul care a soluționat cauza, a încheiat cercetarea judecătorească și a trecut la dezbateri. Menționează că succedarea judecătorilor la judecarea cauzei s-a datorat unor motive obiective, că între F. R. și P. I. T. nu există nici o relație, nefiind nici concubini și nici soț și soție și că în cauză nu a fost exercitată o acțiune de amenințare, nefiind îndeplinite condițiile impuse de art. 193 al. 1 C.p. și nici cele ale infracțiunii de șantaj în varianta constrângerii prin amenințare prev. și ped. de art. 194 al. 1 C.p. Menționează că soluția de achitare pronunțată de prima instanță pentru inculpatul M. I. este legală și temeinică și solicită să fie menținută și să fie respins recursul declarat de D.N.A. Depune în acest sens concluzii scrise la dosar.

Avocat A. P., pentru inculpatul intimat M. I., solicită, de asemenea, respingere recursului declarat de D.N.A. ca nefondat și menținerea sentinței primei instanțe ca legală și temeinică. Cu privire la recursul D.N.A., arată că acesta este desfășurat pe 37 pagini, însă până la pagina 14 se arată doar considerentele sentinței, abia apoi motivele de recurs. Referitor la schimbarea membrilor completului de judecată menționează că aceasta s-a făcut în mod obiectiv, respectiv un judecător a fost bolnav, altul a plecat din instanță ș.a. Hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, probele parchetului nu susțin acuzațiile cu privire la faptele inculpatului, că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 354 C.p.p., că prima instanță a apreciat fiecare probă în urma examinării acesteia, însă prin recursul de față se încearcă propunerea unor probe în mod neargumentat, iar în memoriul de recurs s-au folosit expresii și sintagme scoase din context, toate ducând la concluzia că D.N.A. își poate însuși cu greu o soluție de achitare a inculpaților.

Avocat V. V., pentru inculpata intimată S. M., solicită respingerea recursului declarat de D.N.A. și menținerea sentinței primei instanțe. Din probe nu rezultă că inculpata l-ar fi instigat pe M. I., neexistând acte materiale de determinare cu intenția ca acesta să comită fapte penale. Menționează că inculpata S. M. a vândut marfă unei firme, însă inculpatul M. I. nu s-a dus la ace firmă, ci la alta, care nu are nici o legătură, după cum nu există nici o legătură între F. R. și P. I. T. și cu celelalte firme. Chiar P. I. T. a infirmat că ar fi existat vreo amenințare la adresa ei sau a firmei sale. Consideră că în mod corect prima instanță a dispus achitarea inculpatei, întrucât infracțiunea nu există. Arată că inculpata S. M. este o persoană în vârstă, bolnavă, că este nevinovată și nu l-a instigat pe inculpatul M. I.. Depune concluzii scrise la dosar.

Inculpatul intimat M. I., având ultimul cuvânt, arată că motivarea recursului D.N.A. se prezintă ca și cum instanța i-ar fi ajutat pe inculpați, că nu se poate susține că în timpul dezbaterilor s-ar fi schimbat judecătorul, că nu a amenințat pe nimeni și că nu este vinovat, considerând că a participat la o „piesă de teatru”.

Inculpata intimată S. M., având ultimul cuvânt, se declară de acord cu cele susținute de apărătorul său și susține că este nevinovată.

INSTANȚA

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 800 din 25.03.2013, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a C.pr.pen. raportat la art. 10 lit. d C.pr.pen. s-a dispus achitarea inculpatului M. I., fără antecedente penale, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție, prev. de art. 194 alin. 1 C.pen., raportat la art. 13 ind. 1 din Legea nr. 78/2000, întrucât acesteia îi lipsesc elementele constitutive ale infracțiunii.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a C.pr.pen. raportat la art. 10 lit. a C.pr.pen., s-a dispus achitarea inculpatei S. M., trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la șantaj, infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție, prev. de art. 25 C. pen., art. 194 alin. 1 C.pen., raportat la art. 13 ind. 1 din Legea nr. 78/2000, întrucât fapta nu există.

În temeiul art. 192 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea infracțiunilor pentru care s-a dispus achitarea, au rămas în sarcina statului

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul nr. 171/P/2010 din 04.03.2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara, înregistrat la instanță la data de 10.03.2011 sub numărul de mai sus, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului M. I., pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție, prev. de art. 194 alin. 1 C.pen. rap. la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000, precum și a inculpatei S. M., trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la șantaj, infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție, prev. de art. 25 C. penal raportata la art. 194 alin. 1 C.pen. combinat cu art. 13¹ din Legea nr. 78/2000.

În sarcina inculpatului s-a reținut, în esență, că în calitate de comisar superior în cadrul Gărzii Financiare - Secția T., la instigarea inculpatei S. M., s-a deplasat la magazinul alimentar aparținând . Timișoara, administrată în fapt de martorul F. R. M. și în urma constatării unor nereguli fiscale în activitatea societății, l-a constrâns prin amenințarea cu aplicarea unor sancțiuni contravenționale severe pe acesta și pe prietena acestuia, martora P. I. T., asociat al SC ., ca această societate să achite în mod injust o datorie de 7.235,54 lei către . Timișoara, aparținând lui S. M., faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj, infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție, prev. și ped. de art. 194 al. 1 Cp. rap. la art. 13 ind. 1 din Legea nr. 78/2000.

În sarcina inculpatei S. M. s-a reținut că fapta de a-l instiga pe inculpatul M. I. să se deplaseze, în calitate de comisar superior în cadrul Gărzii Financiare - Secția T. în data de 23.12.2010 la magazinul alimentar aparținând . Timișoara, administrată în fapt de martorul F. R. M., iar acesta, în urma constatării unor nereguli fiscale în activitatea societății, l-a constrâns prin amenințarea cu aplicarea unor sancțiuni contravenționale severe pe acesta și pe prietena acestuia, martora P. I. T., asociat al SC ., ca această societate să achite în mod injust o datorie de 7.235,54 lei către . Timișoara, aparținând inculpatei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la șantaj, infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție, prev. și ped. de art. 25 Cp., rap. la art. 194 al. 1 Cp. comb. cu art. 13 ind. 1 din Legea nr. 78/2000.

S-a reținut că în data de 23.12.2010, inculpatul M. I. s-a prezentat la punctul de lucru al STEFTUNRAY SRL Timișoara, unde se aflau martorele T. E., A. D. M., vânzătoare în cadrul magazinului. După ce a așteptat plecarea tuturor clienților din magazin, inculpatul M. I. a întrebat-o pe martora T. E. de prezența martorei P. I. T., prietena martorului F. R. M., aceștia trăind și locuind împreună de 11 ani, martora fiind însărcinată în luna a șaptea, cei doi administrându-și împreună patrimoniul. S-a arătat că martora P. I. T. este asociat unic și administrator la o altă societate comercială, respectiv ., având ca obiect de activitatea comerțul cu amănuntul. Inculpatul M. I. s-a legitimat martorei T. E., precizând că este comisar de la Garda Financiară. Martora T. E. i-a propus inculpatului M. I. să îl sune pe șeful ei, respectiv martorul F. R. M., însă inculpatul i-a comunicat că nu dorește să discute cu acesta, ci numai cu martora P. I. T.. Martora T. E. l-a apelat telefonic pe martorul F. R. M., iar apoi a fost apelată și de martora P. I. T., aceasta transmițându-le celor doi că la punctul de lucru respectiv se află inculpatul M. I. de la Garda Financiară T..

Până la sosirea celor doi martori inculpatul M. I. i-a solicitat martorei T. E. efectuarea monetarului, întrebând-o dacă funcționează casa de marcat. Răspunzându-i-se că începând din ziua respectivă se defectase, inculpatul M. I. i-a solicitat celeilalte vânzătoare să menționeze pe o jumătate de coală de hârtie format A4, numele firmei, faptul că nu s-a eliberat bon fiscal clienților, identificarea exactă a monetarului în sumă totală de 352 lei, după care i-a solicitat martorei T. E. să semneze și să menționeze olograf . numărul cărții de identitate.

S-a menționat că toată această operațiune a fost efectuată de către inculpatul M. I. după ce și-a declinat calitatea, însă fără a solicita înscrierea în registrul unic de control, fără a prezenta un ordin de serviciu și fără a încheia vreun proces verbal în acest sens. Bucata de hârtie despre care s-a făcut vorbire mai sus a fost întocmită într-un singur exemplar și după completare a fost însușită de către inculpat, care a introdus-o în geanta personală.

S-a reținut că prezența inculpatului M. I. la punctul de lucru aparținând . Timișoara a fost determinată de inculpata S. M., asociat la . Timișoara. Astfel, întrucât SC ., reprezentată de martora P. I. T. acumulase la societatea inculpatei S. M. o datorie de 7.235,54 lei (conform calculului de la fila nr. 216), rezultată ca urmare a livrării unor mărfuri a căror contravaloare nu a putut fi achitată în termen, inculpata S. M. a apelat la inculpatul M. I., pe care îl cunoștea îndeaproape, solicitându-i acestuia ca folosindu-se de calitatea sa oficială, să o determine pe martoră să își îndeplinească obligațiile financiare. Faptul că inculpatul M. I. nu s-a deplasat la sediul societății comerciale datornice, ci la sediul societății administrată faptic de către martorul F. R. M., se poate explica prin aceea ca inculpata S. M. l-a îndrumat pe acesta să se deplaseze la locația respectivă, unde exista punctul de lucru al prietenului martorei P. I. T., aspect menționat chiar de către inculpat în declarația sa.

S-a mai arătat că inculpatul M. I. le-a adus la cunoștință celor doi martori sus menționați faptul că reprezentanții unei societăți comerciale din Timișoara, respectiv . Timișoara, ar fi intervenit la o persoană din București pentru a-și recupera o datorie pe care societatea administrată de martora P. I. T., SC . fi avut-o la aceștia, a menționat că acea persoană din București ar fi apelat la el în vederea recuperării respectivei datorii, explicând astfel prezența sa alături de cei doi.

S-a reținut că inculpatul M. I. le-a adus la cunoștință martorilor F. R. M. și P. I. T. faptul că efectuase un „control de specialitate” la . Timișoara, ocazie cu care le-a menționat că a constat nereguli care se sancționează cu amendă contravențională în cuantum de 8.000 lei și suspendarea activității pe o perioadă de trei luni, afirmând că a încheiat și un proces verbal în acest sens, le-a fixat celor doi martori termen limită de achitare a datoriei către . Timișoara data de 27.12.2010, afirmând că în cazul în care aceștia se vor conforma vor scăpa de sancțiunile cu care îi amenințase.

S-a mai precizat că demersul nelegal al inculpatului M. I., efectuat la solicitarea inculpatei S. M., acela de a exercita presiuni asupra celor doi martori, în sensul achitării de către martora P. I. T. în condiții de stres și sub amenințare, a unei datorii pe care aceasta o recunoștea și intenționa să o stingă în condiții amiabile, a generat acesteia din urmă, însărcinată în luna a șaptea, probleme de sănătate, expunându-se pe larg problemele medicale ale martorei și susținându-se că acesta este și motivul pentru care denunțul din data de 27.12.2010, depus la D. - Serviciul Teritorial Timișoara, a fost efectuat de către prietenul martorei P. I. T., martorul F. R. M.. Inculpatul M. I. i-a repetat martorului obligativitatea achitării respectivei datorii, precizându-i că aceasta poate fi plătită și în tranșe, îndrumându-l din nou să se deplaseze la sediul . Timișoara unde să ia legătura în acest sens cu inculpata S. M., cu privire la care folosea apelativul „baba”.

S-a arătat că în urma denunțului formulat de către martorul F. R. M., prin ordonanța D. - Serviciul Teritorial Timișoara emisă în dosarul nr. 171/P/2010 la data de 27.12.2010, s-a dispus autorizarea cu titlu provizoriu a interceptării și înregistrării convorbirilor și comunicărilor efectuate prin telefon și în mediu ambiental, pe o durată de 48 de ore, de către F. R. M. și M. I., interceptările date în baza ordonanței mai sus amintite fiind redate parțial în cuprinsul rechizitoriului și integral în procesele verbale aflate în dosarul de urmărire penală.

S-a susținut că din conținutul acestor convorbiri rezultă în mod clar că între cei doi inculpați a avut loc înțelegerea pentru ca cei doi martori să achite sub amenințarea inculpatului datoria către S. M., că răspunzătoare de recuperarea datoriei nu este contabila societății inculpatei, martora C. M., inculpata fiind direct implicată în această problemă, că i-au fost stabilite martorului F. R. M. termene și sume certe prin care să achite datoria acumulată (filele 90-93), că între cei doi inculpați există o legătură directă, că inculpatul avea o preocupare ieșită din comun de a-l determina pe martor să achite suma de bani datorată de către prietena sa, relevând presiunea psihică datorată amenințărilor pe care inculpatul le-a exercitat atât asupra acestuia, cât și asupra martorei P. I. T.. Ca aspect relevant care atestă legătura dintre cei doi inculpați, s-a considerat faptul că acesta din urmă și-a petrecut noaptea de revelion la restaurantul aparținând . Timișoara, în care sunt asociați în proporții egale inculpata S. M., soțul acesteia, martorul S. loan N., fiica acestora C. D. M. și soțul acesteia C. D., fiind redate și discuțiile telefonice purtate între inculpatul M. I., martorul S. I. și inculpata S. M. (filele 96-103).

S-a reținut că din convorbirea purtată în mediul ambiental între martorul F. R. M., inculpata S. M. și martora Andrașm L. în ziua de 11.01.2011 începând cu orele 12,45,07 (filele nr. 104-109) reiese starea de tulburare în care se afla martorul F. R. M. și atitudinea fermă și explicită a inculpatei S. M., întărită și de către martora A. L., ambele făcând referire explicită la inculpatul M. I., despre care au afirmat că dacă martorii își achită datoria vor scăpa de sancțiunile cu care amenințase acesta:

În baza autorizației de percheziție nr. 1 emisă la data de 11.01.2011 de către Judecătoria Timișoara în dosarul_, în biroul inculpatului M. I. aflat în sediul Gărzii Financiare - Secția Județeană T., din Timișoara, .. 9b, . la verificarea conținutului unei borsete de culoare neagră, aflată pe biroul inculpatului și aparținând acestuia, a fost identificat un înscris reprezentând un extras al Oficiului Național al Registrului Comerțului privind datele de identificare ale SC ., datat 23.12.2010, conținând 2 file, la care era capsat un bilețel de culoare galbenă conținând următorul text olograf: „._ R._ P. I. T. AR 28.02.1978.”, iar pe verso: „CNP_”, iar în interiorul unei genți tip servietă de culoare maro, aparținând inculpatului M. I. a fost identificată o jumătate de coală albă format A4, aceeași cu cea descrisă la începutul rechizitoriului. Activitățile desfășurate cu ocazia percheziției mai sus amintite au fost materializate în procesul verbal și anexele aferente, inclusiv planșa foto, aflate la filele 49-59 din dosarul de urmărire penală.

S-a mai precizat că potrivit raportului de constatare tehnic-o științifică (filele 115-135), s-a stabilit că deplasarea inculpatului M. I. la punctul de lucru al ., s-a efectuat fără respectarea prevederilor legale cu privire la efectuarea controlului operativ inopinat, că documentul încheiat cu ocazia prezenței inculpatului la punctul de lucru a reprezentat doar un înscris menit să inducă martorilor o stare de alarmare, iar în cazul în care aceștia nu și-ar fi achitat, în modul injust stabilit de către inculpat, datoria către inculpata S. M., să fie folosit ca o amenințare cu aplicarea unei sancțiuni contravenționale severe, ceea ce, de altfel, s-a și întâmplat, același lucru rezultând din documentele ridicate de la Garda Financiară - Secția T. la data de 13.01.2011 (filele 289-345), din care rezultă că verificare inopinată nu fusese planificată oficial și nici înregistrată în evidențele acestei instituții, cât și din declarația martorului B. I., coleg de serviciu al inc. M. I., cei doi fiind desemnați de către conducătorul instituției să formeze o echipă de control (fila 148).

S-a concluzionat că inculpatul M. I., folosindu-se de calitatea sa de funcționar investit cu exercițiul autorității de stat, cu atribuții în prevenirea și combaterea încălcărilor actelor normative ce reglementează buna credință și corectitudinea în derularea activităților dintre societăți comerciale și dintre acestea și statul însuși, a transformat aceste atribuții în instrumente de constrângere ale unor comercianți care și-au recunoscut în mod cinstit debitele datorate din cauza dificultăților financiare și au intenționat să și le rezolve pe cale amiabilă, determinându-i prin amenințări să acționeze derutați și depășiți de limitele financiare disponibile în sensul de a-i determina să își achite datoria pentru ca inculpata S. M. să-și recupereze în mod injust creanța. Instigat de către inculpata S. M., inculpatul M. I. a transformat un serviciu public într-o pârghie de satisfacere a unor interese private, știrbind imaginea instituției din care face parte și generând neîncredere în rândul cetățenilor. Prin activitatea sa infracțională, inculpatul M. I. a generat un sentiment de neîncredere în conștiința comunității și agenților economici, legat de obiectivitatea eficienței acțiunilor de constatare, a abaterilor și a sancțiunilor legale și a „vândut” încrederea cu care a fost investit în scopuri strict mercantile.

Situația de fapt reținută în rechizitoriu a fost probată cu următoarele mijloace de probă existente in dosarul de urmărire penală: declarație olografă, original, M. I. din 13.01.2011; Declarație învinuit M. I. . nr._/13.01.2011 original; Declarație inc. M. I. . nr._/14.01.2011 în original; cazier judiciar M. I.; declarație olografă S. M. din 13.01.2011, ambele în original și copie CI.; Declarație olografă S. M. din 24.01.2011, original; Declarație învinuit S. M. . nr._/24.01.2011, original și copie CI.; Cazier judiciar S. M.; Proces-verbal de percheziție din data de 13.01.2011, în original, împreună cu înscrisurile aferente (declarație P. R. în original, monetar - copie, verificări ORC - copie și bilet cu mențiuni . planșa foto; Denunțul olograf F. R. din 27.12.2010, original; în original, încheiere nr. 57/29.12.2010 Judecătoria Timișoara, autorizațiile 100, 101 de interceptare și înregistrare a unor convorbiri și solicitarea aferentă; Proces-verbal din 03.01.2011 de redare a dialogului ambiental din 29.12.2010 dintre F. R. cu S. M. și A. L., original; Proces-verbal din 13.01.2011 de redare a cinci convorbiri telefonice dintre F. R. cu M. I., S. M. și A. D., original; Proces-verbal din 13.01.2011 de redare a patru convorbiri telefonice dintre M. I. cu S. M. și „Dănuța”, original; Proces-verbal din 12.01.2011 de redare a dialogului ambiental, 11.01.2011, dintre F. R. cu S. M. și A. L., original; Proces-verbal din 09.02.2011 de redare a trei convorbiri telefonice dinte M. I. și S. I., original; Rezoluție de efectuare a unei constatări tehnico-științifice și raportul constatare nr. 171/P/2010 din 18.01.2011, ambele în original; Declarație tipizată martor F. R. ._/11.01.2011, original; Declarație tipizată martor F. R. ._/11.01.2011, original, împreună cu chitanța PMK V_ 29.12.1010 emisă de Pamiskorones pentru 500 lei, în copie; Declarație tipizată martor P. I. T. . nr._/12.01.2011, original; Declarație tipizată martor M. Ș. . nr._/13.01.2011, original și copie CI.; Declarație tipizată martor T. E. . nr._/11.01.2011, original și copie CI.; Declarație tipizată martor A. D. . nr._/11.01.2011, original și copie CI.; Declarație tipizată martor B. I. . nr._/13.01.2011, original; Proces-verbal din 28.12.2010 de ridicare a unor înscrisuri, în copie, de la F. R. cu înscrisurile aferente; Proces-verbal din 12.01.2011 de ridicare a unor facturi și extrase cont de la F. R. și copii ale acestora; Verificări ORC pentru firmele ȘTEFTUNRAY SRL, PAMISKORONES SRL; Proces-verbal din 14.01.2011 de verificare la firma D. DAMA DAR SRL, în original și copii ale documentelor aferente; Verificare ORC privind pe DENI DAMA DAR SRL; Declarație tipizată martor P. R. . nr._/14.01.2011, original și copie proces-verbal contravenție . nr._ cu chitanța aferentă . nr._, copie declarație olografa P. R. din 20.12.2010 și copie CI.; Declarație tipizată martor A. L. . nr._/24.01.2011, original; Declarație tipizată martor A. L. ._/25.01.2011, original și copie CI.; Declarație tipizată martor S. O. ._/10.02.2011, original și copie CI.; Declarație tipizată martor C. M. ._/27.01.2011, original și copie CI.; Declarație tipizată martor C. D. ._/27.01.2011, original și copie CI.; Declarație tipizată martor S. loan . nr._/27.01.20 în original; Declarație tipizată martor S. I. . nr._/10.02.20 IV original și copie CI.; Dovada din 27.01.2011 de ridicare a unor înscrisuri de la ., cu înscrisurile aferente; Adresa D.N.A. din 12.01.2011 către GF T. și răspunsul_/TM/13.01.2011, împreună cu înscrisurile menționate în acesta; Adresa ANAF-GF T._/TM/13.01.2011 cu documentația aferentă; ordonanța din 14.01.2011 de delegare a unor ofițeri de poliție judiciară DGA pentru verificări acte medicale, adresa DG;_/31.01.2011 și referat cuprinzând verificările dispuse, proces verbal redare convorbiri la apeluri de urgență și documentele aferente; proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală S. M., . nr._/17.02.2011, original; proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală M. loan, . nr._/18.02.2011, original.

În cauză numiții F. R. M. și P. I. T. nu s-au constituit părți vătămate și părți civile, fiind audiați în calitate de martori în temeiul art. 82 C.p.p.

La termenul din data de 20.06.2012 s-a dispus efectuarea expertizei autenticității înregistrărilor audio vizând înregistrările din data de 27.12.2010, ora 15:13:35 dintre F. R. M. de la postul telefonic_ și M. I. aflat la postul telefonic_, redată în rechizitoriu la paginile 90-92, iar a doua convorbire din data de 27.12.2010, ora 15:29:40 dintre aceleași persoane și aceleași posturi telefonice, redată în rechizitoriu la paginile 92-93, ambele transcrise prin procesul verbal din data de 13.01.2011, având următoarele obiective: să se stabilească dacă respectivele înregistrări sunt autentice; să se stabilească dacă acestea conțin urme de alterare sau dacă în cuprinsul lor sunt introduse fragmente dintr-o înregistrare ambientală, în sensul dacă înregistrările sunt rezultatul unui mixaj.

La termenul din data de 31.10.2012 au fost reformulate obiectivele expertizei criminalistice, aceasta având ca unic obiectiv să se stabilească dacă înregistrările reprezintă mixaje sau colaje.

În cursul cercetării judecătorești a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri, proba testimonială cu martorii F. R. M., P. I. T., T. E., A. D. M., B. I., M. Ș., B. I., A. L., C. D. M., S. I. N., Szegedy O. K., C. M., precum și proba cu expertiza criminalistică având ca unic obiectiv să se stabilească dacă înregistrările reprezintă mixaje sau colaje.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a constatat următoarele:

Cu privire la legalitatea mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală, din analiza înscrisurilor administrate în cauză s-a reținut că rezoluția de începere a urmăririi penale din data de 27.12.2010 s-a dat la orele 14:30, fiind înregistrată o convorbire ambientală în data de 27.12.2010 începând cu orele 13:55:58, deci anterior începerii urmăririi penale, respectiv în faza actelor premergătoare, neexistând la dosar procesul-verbal reglementat de art. 224 alin. 3 C.pr.pen..

Omisiunea organului de urmărire penală de a întocmi procesul-verbal reglementat de art. 224 alin. 3 C.pr.pen. atrage nulitatea relativă, în condițiile art. 197 alin. 1 și 4 ale aceluiași cod. Prin urmare, încălcarea prevăzută de art. 224 alin. 3 C.pr.pen. poate fi invocată în cursul efectuării actului când partea este prezentă, sau la primul termen când partea a lipsit la efectuarea actului, invocarea acestei omisiuni pentru prima dată în faza cercetării judecătorești fiind tardivă, în condițiile în care inculpaților li s-a adus la cunoștință materialul de urmărire penală în zilele de 17 și 18.02.2011, iar aceștia au declarat că nu au cereri de formulat.

În ceea ce privește interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice și ambientale prin Ordonanța de autorizare cu titlu provizoriu din data de 27.12.2010, ora 12:30, aceasta a fost dată într-adevăr înainte de începerea urmăririi penale, respectiv data de 27.12.2010, orele 14:30.

S-a susținut în apărare că obținerea autorizațiilor de interceptare în faza actelor premergătoare încalcă prevederile art. 91¹ C. proc. pen., fiind necesar și obligatoriu a fi dispusă începerea urmăririi penale împotriva persoanei ale cărei convorbiri urmează a fi interceptate.

Analizând respectarea cerințelor specifice prevăzute în art. 91¹ alin. (1) și (2) C.p.p., normă specială față de art. 203 alin. 1 C.pr.pen., care reprezintă singura condiție de valabilitate a interceptărilor ca mijloace de probă în procesul penal, reiese că autorizarea se dispune dacă sunt date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni (…), astfel că interceptările audio/video pot fi realizate și în faza actelor premergătoare pe baza indiciilor temeinice existente privind pregătirea sau comiterea unei infracțiuni care se urmărește din oficiu. Din interpretarea sistematică a acestor texte de lege reiese că legalitatea interceptărilor nu este condiționată de începerea urmăririi penale, acestea putând fi autorizate și în faza actelor premergătoare, având valoare de probe în sensul art. 64 Cod procedură penală.

Așa cum a reținut Curtea Constituțională prin Decizia nr. 962 din 25 iunie 2009 (publicată în Monitorul oficial nr. 563 din 13 august 2009), interceptarea și înregistrarea convorbirilor poate fi dispusă, așa cum se prevede în alin. 1 al art. 91^1 C.p.p., la cererea procurorului care efectuează ori supraveghează urmărirea penală, astfel că într-o primă interpretare se poate reține că administrarea unor astfel de mijloace de probă este plasată obligatoriu în cadrul primei faze a procesului penal. Având însă în vedere că potrivit textului de lege anterior menționat este suficientă și existența unor indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni, aspect al textului de lege nemenționat în decizia Curții Constituționale nr. 962 din 25 iunie 2009, text din care reiese, așa cum s-a arătat mai sus, că interceptările se pot realiza și în faza actelor premergătoare, în cauză urmează a fi respinse apărările inculpatului formulate în această privință.

În ceea ce privește omisiunea organului de urmărire penală de a întocmi procesul-verbal reglementat de art. 224 alin. 3, proces verbal în care să fie consemnate înregistrările efectuate înainte de începerea urmăririi penale, rămân valabile cele mai sus menționate cu privire la tardivitatea invocării acestei nulități relative.

Au fost respinse și apărările potrivit cărora mijloacelor de probă reprezentate de înregistrările efectuate în cauză nu li s-a putut stabili autenticitatea, având în vedere că din concluziile expertizei criminalistice administrate în cauză reiese că nu au fost depistate elemente care să conducă la concluzia că înregistrările în litigiu au fost supuse unor operațiuni de prelucrare precum mixaje sau colaje, precum și faptul că înregistrările anterior menționate se coroborează cu declarațiile inculpaților și ale martorilor, astfel că nu există îndoieli cu privire la autenticitatea acestora.

În fapt, la data de 27.12.2010 martorul F. R. M., administrator și asociat la .., a formulat la sediul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara un denunț față de inculpatul M. I., comisar superior în cadrul Gărzii Financiare - Secția Județeană T., denunț în care a susținut că acesta l-a amenințat cu aplicarea unei amenzi de opt mii de lei și suspendarea pe 3 luni a societății .. în cazul în care .., societate la care concubina sa, P. I. T., este asociat unic și administrator, nu achită până la data de 27.12.2010 o datorie către ..

În cuprinsul acestui denunț martorul F. R. M. a mai precizat că inculpatul a afirmat că a fost sunat de un coleg de la București ca să rezolve problema acestei datorii, că inculpatul s-a prezentat în data de 23.12.2010 la sediul .., singur și fără a anunța în prealabil un comisar de la Garda Financiară, că s-a întocmit un proces verbal pe jumătate de coală A4 din care rezulta că s-ar fi constatat o sumă de 350 lei care nu a fost bătută la casa de marcat, calculatorul fiind stricat, documentul fiind scris de D. (care se afla în probă) și semnat de L..

În ceea ce privește calitatea sa la .., martorul F. R. M. a arătat în cuprinsul denunțului că a renunțat la părțile sociale din .., prietenul său Mătuaru Ș. rămânând asociat unic la această societate, însă în realitate tot el se ocupa de afacerile acestei firme.

S-a reținut că susținerile din denunțul martorului F. R. M. se coroborează în parte cu declarația inculpatului M. I., care a confirmat faptul că s-a prezentat singur în data de 13.12.2010 la sediul .., că i-a sugerat vânzătoarei ca în situația în care casa de marcat nu funcționează să efectueze un monetar pe care să-l înscrie într-un registru special, că a purtat într-un bar alăturat magazinului o discuție cu martorul F. R. M. în legătură cu datoria „soției” acestuia la o altă societate comercială.

De asemenea, martora T. E., vânzătoarea L. menționată în denunț de martorul F. R. M., a confirmat faptul că inculpatul s-a prezentat singur la sediul .. și că a efectuat monetarul (într-un singur exemplar) împreună cu acesta, monetar pe care a făcut mențiunea că nu poate elibera bon fiscal deoarece calculatorul este stricat. Martora A. D. M., menționată de asemenea în denunț de martorul F. R. M., a declarat că inculpatul s-a prezentat în apropierea sărbătorilor de C. din anul 2010 la sediul .., ocazie în care i-a spus colegei sale să facă monetarul, acesta fiind scris de ea pe o coală de hârtie în ceea ce privește rezultatul efectuării acestui monetar.

În baza autorizației de percheziție nr. 1 emisă la data de 11.01.2011 de către Judecătoria Timișoara în dosarul_, în biroul inculpatului din sediul Gărzii Financiare - Secția Județeană T. a fost efectuată o percheziție, iar în interiorul unei genți aparținând acestuia, a fost identificată o jumătate de coală albă format A4, din care reiese că la .., în data de 23.12.2010, ora 15,00, au existat vânzări de bunuri direct către populație în valoare de 352 lei, sumă pentru care nu s-a eliberat bon de la casa de marcat deoarece era defect aparatul, înscrisul fiind semnat de T. E., C.I. TM_. Din planșele foto efectuate cu ocazia acestei percheziții reiese că în borseta inculpatului s-a găsit și un bilețel cu datele de identificare ale .. și cu numele martorei P. I. T..

Din declarația inculpatului M. I., coroborată cu declarația inculpatei S. M., cu declarațiile martorilor P. I. T. și F. R. M. și cu înregistrările convorbirilor telefonice și ambientale reiese că inculpatul a aflat de datoria .. către firma .. și că a făcut demersuri pentru a o determina pe martora P. I. T., administrator la .., să achite această datorie.

Astfel, la data de 27.10.2010 la ora 15.13.35 și la ora 15.29.40 între martorul F. R. M. și inculpatul M. I. s-au purtat discuții telefonice din care reiese că inculpatul i-a fixat martorului anumite termene pentru achitarea datoriei restante, spunându-i că până în data de 10 ianuarie trebuie să achite întreaga sumă, precizând ca totuși „n-o fi foc” dacă mai rămân zece milioane neachitate după acea dată.

Martorul F. R. M. a achitat către .., pentru .., suma de 500 lei prin chitanța . V_/29.12.2010 J, astfel cum reiese din chitanța anterior menționată și din declarația martorei A. L..

Din înscrisul emis de .. rezultă că .. avea anterior achitării sumei de 500 lei la data ce 29.12.2012 un sold debitor de 7.235,54 lei, sumă necontestată de inculpați.

Fapta păgubitoare pentru martorul F. R. M. s-a susținut că este aplicarea unei amenzi contravenționale .., întemeiată pe faptul că în data de 23.12.2010 nu s-a eliberat bon de casă pentru suma de 352 lei.

Potrivit art. 10 lit. b din OG 28/1999 constituie contravenție dacă, potrivit legii penale, nu este considerată infracțiune, neîndeplinirea obligației operatorilor economici de a se dota și de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale avizate conform art. 5 alin. (2), la termenele stabilite la art. 6, cu excepția prevăzută la art. 1 alin. 4 (...), iar potrivit art. 1 alin. 4 din același act normativ, până la repunerea în funcțiune a aparatelor de marcat electronice fiscale, operatorii economici utilizatori sunt obligați să înregistreze într-un registru, special întocmit în acest sens, toate operațiunile efectuate (…).

Potrivit raportului de constatare întocmit la data 18.01.2011, în temeiul art. 11 pct. 3 din OUG 43/2002, de către specialistul H. C. F. din cadrul D. - Serviciul Specialiști, rezultă că deplasarea inculpatului M. I. la punctul de lucru al .. s-a efectuat fără respectarea prevederilor legale cu privire la efectuarea controlului operativ inopinat, fără respectarea obligației prevăzute in Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 952/04.07.2005 ca la orice acțiune să participe minimum doi comisari și a obligației de consemnare în Registrul unic de control a începerii controlului operativ din data de 23.12.2010.

S-a concluzionat că inculpatul, comisar în cadrul Gărzii financiare, nu mai putea transpune constatările efectuate în data de 23.12.2010 într-un proces verbal de contravenție în anul 2011, la o dată relativă, întrucât constatările acestuia și-au pierdut tocmai caracterul inopinat-operativ ca rezultat al controlului, precum și faptul că la .. nu existau dovezi de ascundere a bazei impozabile, care să nu fie supusă impozitării. Astfel, s-a reținut că deși nu s-au emis bonuri fiscale pentru toate livrările efectuate, societatea a înregistrat contravaloarea acelor livrări în registrul special prevăzut de HG nr. 479/2003 pentru perioada când casa de marcat nu era în funcțiune.

Deși din copia Registrului special al .. reiese faptul că ultimele înregistrări sunt din data de 17.08.2010, deci la o dată anterioară săvârșirii faptei, reținând că mai sus menționatele concluzii ale specialistul H. C. F. din cadrul D. - Serviciul Specialiști se coroborează cu înregistrările telefonice din data de 28.12.2010, ora 14:42:25 dintre martorul F. R. M. și martora A. D., s-a reținut faptul că la data săvârșirii faptei operațiunile efectuate fără înregistrarea în casa de marcat erau consemnate în registrul special prevăzut de art. 1 alin. 4 din OG 28/1999.

Din documentele ridicate de la Garda Financiară - Secția T. la data de 13.01.2011 rezultă că la data de 23.12.2010 nici o verificare inopinată nu fusese planificată oficial, nici înregistrată în evidențele acestei instituții. Din declarația martorului B. I., membru în echipa de control din care face parte și inculpatul M. I., rezultă că acesta nu avut cunoștință de efectuarea vreunui control la .., despărțindu-se la data anterior menționată de colegul său de echipă după efectuarea unui control la S.C. Simetria Pres S.R.L.

În drept, infracțiunea de șantaj prevăzută de art. 194 alin. 1 C. pen., în forma constrângerii prin amenințare, absoarbe infracțiunea de amenințare prevăzută de art. 193 C. pen. Există infracțiunea de șantaj în forma anterior menționată, raportat la situația de fapt reținută în cauză, atunci când o persoana este constrânsă prin amenințare, cu o faptă păgubitoare îndreptată împotriva sa, să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi în mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul.

Caracteristica acestei infracțiuni este atingerea libertății persoanei de a lua hotărâri și de a se manifesta potrivit voinței proprii, creându-i-se o stare de temere. Încălcarea libertății persoanei trebuie să aibă drept scop obținerea în mod injust a unui folos, pentru sine sau pentru altul.

Elementul material al laturii obiective presupune o acțiune de constrângere, în sensul de a se impune unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva împotriva voinței sale. Amenințarea presupune efectuarea de către făptuitor a unui act care să inspire victimei temerea ca în viitor ea, soțul ei sau o rudă apropiată va suporta un rău, constând în săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte păgubitoare, temere care o pune în situația de a nu mai avea resursele morale necesare pentru a se opune pretențiilor autorului faptei. A face ceva înseamnă a acționa într-un anumit fel sub presiunea constrângerii. Între acțiunea făptuitorului și urmarea produsă trebuie să existe o legătură de cauzalitate.

Sub aspectul formei de vinovăție, infracțiunea de șantaj nu se poate comite decât cu intenție directă, calificată prin scop. Într-adevăr, autorul acționează având reprezentarea că prin fapta sa va exercita o constrângere ilicită asupra victimei pentru a o determina să facă, să nu facă, să dea sau să sufere ceva și urmărește producerea acestui rezultat cu scopul de a dobândi un folos injust, pentru sine sau pentru altul.

Cu privire la inculpatul M. I., pentru a fi întrunite în cauză elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj, este necesar să se demonstreze, mai presus de orice îndoială, că acesta l-a constrâns pe martorul F. R. M., prin amenințare cu o faptă păgubitoare îndreptată împotriva lui, de natură să îl alarmeze, să o convingă pe martora P. I. T., administrator la .., să achite în mod injust datoria acestei societăți comerciale către .., societate comercială la care inculpata S. M. avea calitatea de asociat.

Deși .. avea o datorie de 7.235,54 lei către .., nu se poate reține că modalitatea la care a recurs inculpatul M. I. pentru a determina achitarea acestei datorii avea un caracter just, astfel că prima instanță a reținut că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj in ceea ce privește existența unui mod injust de atingere a scopului, în condițiile în care pentru achitarea acestei datorii este permisă doar utilizarea căilor legale.

În cauză, inculpatul M. I. nu a urmărit obținerea în mod injust a unui folos pentru sine, ci pentru inculpata S. M., asociată la .. Inculpatul M. I. a încercat să-l determine pe martorul F. R. M. să facă ceva, respectiv să facă demersuri pentru achitarea datoriei .. către ..

Presupusa sancțiune contravențională (amendarea și/sau suspendarea activității) care a făcut obiectul constrângerii prin amenințare, ar fi fost aplicată de Garda Financiară, prin reprezentanții săi, .., dar aceasta, fiind o persoană juridică, nu poate fi subiect pasiv al infracțiunii de amenințare și, implicit, nici al infracțiunii de șantaj. Eventualele fapte păgubitoare de natură să îl alarmeze se susține că erau asupra martorului F. R. M., ca o consecință a presupusei amendări și/sau suspendări a activității .., despre care se susține că era administrată în fapt de către acesta.

Sarcina probei revine acuzării, iar în cauză nu s-a dovedit mai presus de orice îndoială că presupusa sancțiune contravențională (amendarea și/sau suspendarea activității ..) ar fi fost păgubitoare pentru martorul F. R. M..

Astfel, prima instanță a reținut că, pe de o parte, probele sunt insuficiente pentru a demonstra că F. R. M. ar fi fost într-adevăr administrator în fapt al .., având în vedere că se sprijină doar pe declarația martorului M. Ș., reprezentant legal al .., pe declarația martorei T. E. și pe un proces verbal neautentificat, neînregistrat în registrul de intrări-ieșiri al .. și nici măcar datat, proces verbal prin care M. Ș. îl „împuternicește pe F. R. M. ca delegat al firmei .., având drept de semnătură și de decizie în numele firmei”. Declarația martorului M. Ș., în sensul că actul sub semnătură privată anterior menționat nu a mai fost folosit în alt mod, coroborată cu faptul că acest act sub semnătură privată nu era apt să producă vreo consecință juridică, în condițiile în care era neînregistrat, nedatat și nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 71 din Legea 30/1990 pentru transmiterea dreptului de a reprezenta societatea, respectiv acordarea în mod expres numitului M. Ș. a dreptului de a transmite dreptul de administrare, naște mari îndoieli în ceea ce privește calitatea de „administrator în fapt” a martorului F. R. M. la ...

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar accepta ideea că F. R. M. era la data săvârșirii faptelor administrator în fapt la .., din interpretarea dispozițiilor art. 71 alin. 3 din Legea 31/1990, potrivit cărora administratorul care, fără drept, își substituie altă persoană răspunde solidar cu aceasta pentru eventualele pagube produse societății, coroborată cu faptul că orice răspundere este condiționată de existența culpei, precum și cu faptul că, în speță, la .. exista registrul special cu evidența încasărilor efectuate la data de 23.12.2010 fără înregistrarea lor în casa de marcat, rezultă că „administratorul în fapt” F. R. M., nu era în culpă în ceea ce privește modul de administrare a .., astfel că nu ar putut fi tras la răspundere, deci nu i s-ar fi putut produce nici o faptă păgubitoare.

Aceleași concluzii s-au desprins și din interpretarea dispozițiilor art. 72 din Legea 31/1990, care prevăd că obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat și de cele special prevăzute în această lege. Potrivit art. 1539 cod civil din 1864, în vigoare la data săvârșirii faptei, mandatarul este îndatorat a executa mandatul atât timp cât este însărcinat și este răspunzător de daune-interese ce ar putea deriva din cauza neîndeplinirii lui. Obligația mandatarului estre una de mijloace, iar nu de rezultat, mandatul considerându-se îndeplinit dacă mandatarul a depus toate diligențele pentru îndeplinirea mandatului. Fiind o obligație de mijloace, nerealizarea rezultatului nu este prin ea însăși o dovadă a culpei mandatarului („administratorul în fapt” F. R. M.), deci mandantul (administratorul M. Ș.) ar trebui să probeze că mandatarul nu și-a îndeplinit obligația de mijloace și din această cauză nu s-a obținut rezultatul (în speță, nu s-a evitat sancționarea contravențională a ..), probă imposibil de făcut în condițiile în care registrul special mai sus menționat exista și era completat.

De asemenea, nu s-a dovedit nici că „administratorul în fapt” F. R. M. primea vreo remunerație pentru buna administrare a .., și nici că participa în vreun fel la profit, astfel că eventuala sancționare contravențională a societății nu avea cum să-l prejudicieze nici prin faptul că nu i s-ar mai fi plătit remunerația ca sancțiune pentru presupusa proastă administrare, nici prin faptul că .. își diminua profitul său avea pierderi datorită eventualei amendări sau suspendări a activității.

Având în vedere cele mai sus arătate, s-a reținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj în ceea ce privește existența unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva martorului F. R. M..

O altă condiție pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj este aceea ca răul cu care se amenință, consecința negativă, să aibă un caracter injust, iar în cazul în care răul care face obiectul amenințării are caracter just nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de amenințare.

În speță, dacă .. ar fi putut fi într-adevăr amendată sau suspendată, în sensul că ar fi fost întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 10 lit. b din OUG 28/1999 și sancționate de art. 11 pct. 1 lit. b din același act normativ, iar controlul ar fi fost realizat în mod legal, astfel încât sancțiunea contravențională anterior menționată să fie legală și să poată fi efectiv aplicată, fapta păgubitoare pentru .., implicit și pentru administratorul acestei societăți de a i se aplica o amendă și/sau de a fi suspendată ar fi avut un caracter just, astfel că nu ar fi fost întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de amenințare sub acest aspect, deci nici ale infracțiunii de șantaj.

Având în vedere însă că .. nu i se putea aplica o amendă și/sau nu putea fi suspendată, în condițiile în care controlul nu a fost efectuat într-o echipă compusă obligatoriu din doi comisari, nu s-au făcut înregistrările obligatorii în registrul de control, s-a pierdut caracterul inopinat al controlului, existând și caietul cu evidența încasărilor, s-a apreciat că răul cu care se presupune că s-a amenințat, respectiv aplicarea unei sancțiuni contravenționale, a avut un caracter injust, în sensul că s-a amenințat cu aplicarea unei sancțiuni contravenționale care în realitate nu ar fi putut fi aplicată, decât, eventual, într-un mod injust.

În speță, deși amenințarea nu avea aptitudinea producerii rezultatului care făcea obiectul amenințării, acest rău nefiind realizabil, fapta de amenințare ar putea totuși exista dacă răul ar fi perceput ca realizabil în imaginația celui amenințat, în speță martorul F. R. M..

Din înregistrarea convorbirii telefonice din data de 27.12.2010, ora 15:13:35 purtate între martorul F. R. M. și inculpat, înregistrare din care reiese stabilirea termenelor pentru achitarea datoriei .. către .. s-ar putea trage concluzia că martorul F. R. M. era într-adevăr îngrijorat în ceea ce privește posibila sancționare a .. Astfel, acesta a afirmat că: (…) eu tot stau pe cuie și nu știu ce să fac. Pe cine, cu cine să vorbesc?”, iar după ce inculpatul i-a răspuns: „Deci nu mai sta pe cuie, stai pe fân acum!”, martorul F. R. M. a răspuns: „Atunci e mai liniștitor”. Aceeași concluzie s-ar putea trage și din convorbirea purtată în mediul ambiental între martorul F. R. M., inculpata S. M. și martora Andrașm L. în ziua de 11.01.2011.

Principiul aflării adevărului impune însă analizarea concludenței tuturor probelor, care trebuie coroborate cu celelalte probe legal administrate, motiv pentru care au fost analizate și celelalte probe, pentru a se stabili dacă răul care a făcut obiectul amenințării a fost perceput ca realizabil în imaginația martorului F. R. M..

Din audierea înregistrării telefonice din data de 28.12.2010, ora 14:42:25 dintre martorul F. R. M. și martora A. D., reiese că F. R. M. cunoștea faptul că o condiție esențială pentru întrunirea elementelor constitutive ale contravenției prevăzute de art. 10 lit. b din OUG 28/1999 și sancționate de art. 11 pct. 1 lit. b din același act normativ, este aceea ca în caz de defectare a aparatelor de marcat electronice fiscale, până la repunerea în funcțiune a acestora, să se emită înregistrarea într-un registru special întocmit în acest sens a tuturor operațiunilor efectuate. Certitudinea cunoașterii de către martorul F. R. M. a importanței existentei registrului special și a completării acestuia de către vânzătoarea T. E. rezultă din modul în care acesta a formulat întrebarea adresată martorei A. D., respectiv: „Doamna L. o scris în caietul acela special, avea deja bănuții încasați sau nu-i avea scriși?” De asemenea, martorul F. R. M. i-a cerut de nu mai puțin de patru ori martorei A. D. să-i confirme că este sigură de faptul că registrul special era completat la data săvârșirii faptei, martora A. D. făcând și precizarea că registrul era „tot scris”.

Față de ceste considerente, instanța de fond a apreciat că există mari îndoieli că martorul F. R. M. a perceput ca fiind realizabil răul care a constituit obiectul amenințării, respectiv posibilitatea ca .. să fie sancționată contravențional pentru fapta prevăzută de art. 10 lit. b din OUG 28/1999 și sancționată de art. 11 pct. 1 lit. b din același act normativ.

Aceste îndoieli au rezultat și din faptul că martora T. E., vânzătoare la .., a declarat că i s-a părut ciudată modalitatea de efectuare a controlului, deoarece nu i se mai întâmplase până atunci să se prezinte în control o sigură persoană, în cei 17 ani de experiență în comerț. Martora a mai declarat că primul act pe care îl efectuează de obicei persoanele care efectuează un astfel de control este solicitarea registrului unic de control, pe care nu își amintește dacă inculpatul M. i l-a cerut. În condițiile în care o simplă vânzătoare a identificat o parte din problemele pretinsului control efectuat de inculpatul M. I., aceleași cu problemele identificate de specialistul H. C. F. din cadrul D., Serviciul Specialiști, există mari îndoieli că „administratorul în fapt” F. R. M., administrator real și asociat la .., fost asociat la .., nu și-a dat seama că este imposibilă aplicarea unei sancțiuni contravenționale in temeiul pretinsului control efectuat de inculpatul M. I..

Având în vedere că îndoiala profită celui acuzat (in dubio pro reo), respectiv inculpatului M. I., s-a reținut că în speță nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj nici în ceea ce privește perceperea răului ca realizabil în imaginația celui amenințat, și, implicit, nici în ceea ce privește condiția ca fapta păgubitoare îndreptată împotriva lui să fie de natură să îl alarmeze. În plus, așa cum s-a arătat mai sus, nu s-a dovedit nici existența vreunei fapte păgubitoare pentru martorul F. R. M., astfel că pe acesta nici nu avea ce să-l alarmeze.

În cuprinsul rechizitoriului s-a mai reținut că inculpatul a exercitat presiuni și asupra martorei P. I. T., administrator la .., pentru achitarea datoriei de 7.235,54 lei către .., datorie pe care martora o recunoștea, demersuri despre care se susține că au condus la probleme medicale în legătură cu sarcina acesteia. În condițiile în care amenințarea cu presupusul rău privind amendarea sau suspendarea .. era exercitată asupra martorului F. R. M., în scopul de a-l determina pe acesta să o convingă pe martora P. I. T. să achite datoria . către .., martora P. I. T. nefiind în nici un fel amenințată cu producerea vreunui rău, susținerile din rechizitoriu privind exercitarea de presiuni supra acestei martore, care i-ar fi determinat problemele medicale în legătură cu sarcina, în opinia primei instanțe nu pot avea nici o relevanță în cauză.

Pentru toate aceste considerente, în baza prezumției de nevinovăție de care beneficiază inculpatul, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a C.pr.pen, raportat la art. 10 lit. d C.pr.pen., s-a dispus achitarea inculpatului M. I. în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de șantaj, infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție, prev. de art. 194 alin. 1 C.pen., raportat la art. 13 ind. 1 din Legea nr. 78/2000, întrucât acesteia îi lipsesc în mai multe privințe elementele constitutive ale infracțiunii.

În ceea ce privește solicitarea reprezentatului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara privind anularea în temeiul art. 13, 346 C.p.p. a înscrisurilor olografe pe jumătate de coală A4 precum și a bilețelului galben conținând înscris olograf înregistrat în Registrul de Corpuri Delicte al D. Timișoara la poziția 3/2011, s-a constatat că în cauză nu există temeiuri de anulare a acestor înscrisuri.

Cu privire la inculpata S. M., trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la șantaj, infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție, prev. de art. 25 C. penal rap. la art. 194 alin. 1 C.pen. combinat cu art. 13¹ din Legea nr. 78/2000, s-a reținut faptul că instigarea este o formă a participației penale ce constă în acțiunea prin care o persoană determină, cu intenție, pe o altă persoană să săvârșească o infracțiune.

În cuprinsul denunțului formulat de martorul F. R. M. acesta a precizat că inculpatul a afirmat că a fost sunat de un coleg de la București ca să rezolve problema datoriei de 7.235,54 lei către .., iar din materialul probator administrat în cauză nu există dovezi mai presus de orice îndoială că inculpata S. M. este cea care l-a determinat pe inculpatul M. I. să facă demersuri pentru recuperarea datoriei sus menționate. De asemenea, pentru existența participației penale sub forma instigării este necesară săvârșirea unei infracțiuni, iar în cauză s-a dispus achitarea inculpatului M. I. în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a C.pr.pen. raportat la art.10 lit. d C. pr. pen. cu privire la infracțiunea de șantaj, neintrând în discuție nici instigarea neurmată de executare prevăzută de art. 29 C. pen.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a C.pr.pen., raportat la art. 10 lit. a C.pr.pen., s-a dispus achitarea inculpatei S. M. pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la șantaj, infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție, prev. de art. 25 C. pen., art. 194 alin. 1 C.pen., raportat la art. 13 ind. 1 din Legea nr. 78/2000, întrucât fapta nu exista.

În ceea ce privește solicitarea reprezentatului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara privind confiscarea în temeiul art. 19 din Legea 78/2000 a sumei de 500 lei, în condițiile în care această sumă nu i-a fost achitată inculpatei ci .., plata făcându-se în mod legal pentru .., prin chitanța . V_/29.12.2010 J, în cauză nu există temeiuri pentru confiscarea acestei sume.

Împotriva sentinței penale nr. 800 din 25.03.2013, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ a declarat recurs P. de pe lângă I.C.C.J. – D.N.A.- Serviciul Teritorial Timișoara, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 3.10.2013, sub nr._ .

În motivarea recursului procurorul arată că sentința penală atacată este nelegală și netemeinică întrucât, atunci când a analizat probele administrate pe parcursul procesului penal, instanța de judecată a comis mai multe erori de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare a inculpaților M. I. și S. M.. Se mai susține că sentința penală atacată este nelegală întrucât nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, hotărârea fiind dată cu nerespectarea dispozițiilor art. 356 C.p.p. și dispozițiilor art. 63 alin. 2 C.p.p. De asemenea, se consideră că sentința penală atacată este nelegală întrucât judecătorul care a judecat cauza pe fond, nu făcea parte dintr-un complet specializat de corupție, așa cum prevede Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, iar în ceea ce privește continuitatea completului de judecată, acest principiu nu a fost respectat, fiind încălcate prev. art. 292 pct. 2, 3 Cod proc.penală, ceea ce atrage reluarea de la început a dezbaterilor.

Din analiza sentinței recurate, prin prisma motivelor de recurs invocate și analizate din oficiu, potrivit art.385⁹ al.3 C.p.p. ,Curtea reține următoarele:

Referitor la motivul de recurs invocat de procuror în sensul că sentința recurată este nelegală și netemeinică, întrucât atunci când a analizat probele administrate pe parcursul procesului penal instanța de judecată a comis mai multe erori grave de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare a inculpaților M. I. și S. M., instanța constată că acesta este nefondat.

Conform dispozițiilor art. 345 alin. 2 C.p.p. instanța poate pronunța condamnarea inculpatului dacă se constată că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat. Dacă din ansamblul materialului probator nu se poate reține vinovăția inculpatului pentru săvârșirea faptei ce a făcut obiectul trimiterii în judecată și, în ciuda eforturilor din faza de cercetare judecătorească, dubiile nu au putut fi înlăturate, persistând o stare de incertitudine, aceasta exclude posibilitatea pronunțării unei hotărâri de condamnare, în cauză operând principiul in dubio pro reo, ideea de certitudine, care trebuie să fundamenteze o soluție de condamnare neputându-se contura. În raport cu aceste prevederi legale, sentința recurată este legală și temeinică, prima instanță efectuând o analiză completă și amplă a probatoriului, analiză pe care instanța de recurs și-o însușește ca pertinentă.

Inculpatul M. I. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj prev. de art. 194 alin. 1 C.p. rap. la art. 13 ind. 1 din Legea nr. 78/2000, reținându-se că în calitate de comisar superior în cadrul Gărzii Financiare – Secția T., la instigarea inculpatei S. M. s-a deplasat la magazinul alimentar aparținând . Timișoara, administrat în fapt de martorul F. R. M. și în urma constatării unor nereguli fiscale în activitatea societății, l-ar fi constrâns prin amenințarea cu aplicarea unei sancțiuni contravenționale severe pe acesta și pe prietena acestuia, martora P. I. T., asociat al SC ., ca această societate să achite în mod injust o datorie de 7235,54 lei către . Timișoara, aparținând inculpatei S. M..

În ceea ce o privește pe inculpata S. M., aceasta a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 25 C.p. rap. la art. 194 alin. 1 C.p. coroborat cu art. 13 ind. 1 din Legea nr. 78/2000, reținându-se că l-ar fi instigat pe inculpatul M. I. să comită infracțiunea pentru care acesta a fost trimis în judecată.

Instanța de recurs își însușește starea de fapt reținută de prima instanță, precum și raționamentele de interpretare ale probatoriului administrat atât în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată.

Potrivit art. 194 alin. 1 C.p. „Constrângerea unei persoane prin violență sau amenințare, să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi în mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.”

De asemenea, potrivit art. 13 ind. 1 din Legea nr. 78/2000, infracțiunea de șantaj, prevăzută la art. 194 din Codul penal, în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute la art. 1, se pedepsește cu închisoare de la 7 la 12 ani.

În cauză elementul material al laturii obiective presupune o acțiune de constrângere prin amenințare în sensul de a impune unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva împotriva voinței sale.

În ceea ce privește amenințarea, aceasta este definită de Codul penal, în art. 193, potrivit căruia „fapta de a amenința o persoană cu săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva ei, a soțului ori a unei rude apropiate, dacă este de natură să alarmeze”.

Referitor la fapta săvârșită de către inculpatul M. I. instanța constată că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj. Astfel, presupusa sancțiune contravențională care a făcut obiectul constrângerii prin amenințare ar fi urmat a fi aplicată de către Garda Financiară societății . Timișoara, societate față de care martorul F. R. M., față de care se susține prin rechizitoriu că a avut loc amenințarea, nu avea nici o calitate în societatea respectivă la momentul producerii așa-zisei amenințări.

Astfel, așa cum rezultă din depoziția martorului M. Ș., reprezentant legal al . Timișoara, procesul-verbal, nedatat, neautentificat și neînregistrat în registrul de intrări-ieșiri al . Timișoara, prin care martorul M. Ș. l-ar fi împuternicit pe martorul F. R. M. ca delegat al firmei . având drept de semnătură și de decizie în numele firmei, nu a fost folosit în niciun mod. Pe de altă parte, acest proces-verbal fără dată, fără număr de înregistrare și neautentificat nu putea produce nici un efect juridic potrivit art. 71 al. 1 din Legea nr. 31/1990 republicată.

Pe de altă parte, datoria pe care ., administrată de către martora P. T., o avea către ., societate administrată de inculpata S. M., nu avea nici o legătură cu . Timișoara, societate care ar fi fost constrânsă prin aplicarea unei sancțiuni contravenționale.

De altfel, chiar martorul F. R. M. în declarația dată în fața instanței (f. 184 dosar fond) a arătat că datoria în cauză era a firmei . administrată de martora P. I. T., iar între acesta și . nu există nici o relație juridică.

Astfel, în cauză nu s-a dovedit faptul că presupusa sancțiune contravențională constând în amendarea și/sau suspendarea activității . ar fi fost păgubitoare pentru martorul F. R. M., întrucât la data producerii așa-zisei amenințări, martorul nu era nici măcar administrator în fapt al ..

De asemenea, tot în ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunii, în cauză nu a existat un rău care să inspire o temere reală în imaginația celui amenințat, respectiv martorul F. R. M..

Potrivit proceselor-verbale privind înregistrarea convorbirilor din data de 27.12.2010, respectiv 28.12.2010, rezultă faptul că martorul cunoștea în mod cert faptul că o condiție esențială pentru existența contravenției prev. de art. 10 lit. b din OUG nr. 28/1999, contravenție care ar fi putut fi reținută în sarcina ., este aceea ca în caz de defectare a aparatelor de marcat electronice fiscale, până la repunerea în funcție a acestora, să se omită înregistrarea într-un registru special întocmit în acest sens a tuturor operațiunilor efectuate, ori în cauză din discuția purtată cu martora A. D. rezultă faptul că martorul F. cunoștea faptul că acel registru special era completat la data săvârșirii faptei.

Chiar și martora T. E., vânzătoare la . a arătat faptul că în cei 17 ani de experiență în comerț nu s-a întâmplat niciodată faptul ca la control să se prezinte o singură persoană și că primul act pe care-l efectuează orice persoană este solicitarea Registrului unic de control, pe care inculpatul M. nu l-a solicitat.

De asemenea, potrivit raportului de constatare întocmit de expertul H. C. din cadrul D.N.A. aflat la dosarul cauzei, rezultă faptul că față de reglementările legale în vigoare inculpatul M. I., în calitate de comisar al Gărzii financiare, nu își putea exercita singur atribuțiile de control inopinat obiectiv, deoarece la orice acțiune participă minim doi comisari și nu mai putea transpune constatările efectuate în data de 23.12.2010 într-un proces-verbal de contravenție în anul 2011, la o dată relativă, întrucât constatările acestuia și-au pierdut caracterul inopinat operativ ca rezultat al controlului.

Astfel, în cauză pretinsa amenințare nu era aptă să inspire o temere martorilor F. R. M. sau P. I. T., în condițiile în care aceștia în calitate de persoane care se ocupau cu activități comerciale, cunoșteau activitatea de control a Gărzii financiare, respectiv faptul că orice control se înregistrează în Registrul unic, că echipa de control este formată din minim doi comisari, și că procesul-verbal de contravenție trebuie încheiat pe loc.

Mai mult decât atât, martorul F. R. M. cunoștea faptul că nu avea nici o legătură cu societatea care ar fi putut fi amendată și nici cu societatea care trebuia să plătească datoria, astfel încât în cauză nu s-a dovedit existența vreunei fapte păgubitoare îndreptată împotriva acestuia, de natură să-l alarmeze.

Curtea înlătură și susținerile din actul de sesizare a instanței referitoare la faptul că inculpatul M. I. ar fi exercitat presiuni și asupra martorei P. I. T. pentru achitarea datoriei către ., deoarece în cauză nu s-a dovedit faptul că martora P. ar fi fost amenințată în vreun fel cu producerea vreunui rău, presupusa amenințare producându-se în persoana martorului F. R. M. privind amendarea sau suspendarea ..

În ceea ce privește fapta reținută în sarcina inculpatei S. M., în mod corect prima instanță a dispus achitarea acesteia în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a C.p.p. rap. la art. 10 lit. a C.p.p., întrucât pentru existența participației penale sub forma instigării este necesară săvârșirea unei infracțiuni, iar în cauză față de inculpatul M. I. s-a dispus achitarea potrivit art. 11 pct. 2 lit. a C.p.p. rap. la art. 10 lit. d C.p.p.

Referitor la motivul de recurs invocat de procuror în sensul că sentința recurată este nelegală și netemeinică, întrucât nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, hotărârea fiind dată cu nerespectarea disp. art. 356 C.p.p. și a disp. art. 63 alin. 2 C.p.p., instanța de recurs constată că acesta este nefondat.

Astfel, din considerentele hotărârii recurate instanța constată că prima instanță a motivat corespunzător sentința recurată, respectând disp. art. 356 C.p.p. în sensul că la stabilirea stării de fapt instanța a făcut referire la toate probele administrate în cauză cu referire la temeiurile de drept corespunzătoare.

Contrar susținerilor procurorului, instanța la pronunțarea soluției de achitare a avut în vedere toate probele administrate atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată și nu a înlăturat nicio probă, așa cum se susține în motivele de recurs. Chiar și în ceea ce privește probele administrate în faza de urmărire penală, prima instanță, ca urmare a excepției privind legalitatea acestora invocată de către inculpați, a analizat legalitatea probelor (filele 6,7 din sentința recurată) și nu a înlăturat nici o probă, constatând că invocarea nulității relative de către inculpați cu privire la anumite probe, respectiv interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice și ambientale, nu s-a efectuat în termenul prevăzut de lege.

În ceea ce privește motivul de recurs invocat de procuror în sensul că sentința recurată este nelegală, întrucât judecătorul care a judecat cauza pe fond nu făcea parte dintr-un complet specializat de corupție, așa cum prevede Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, iar în ceea ce privește continuitatea completului de judecată, acest principiu nu a fost respectat, fiind încălcate prev. art. 292 pct. 2 și 3 C.p.p., ceea ce atrage reluarea dezbaterilor, instanța de recurs constată că acesta este nefondat.

Astfel, potrivit art. 292 C.p.p. „Instanța judecă în complet de judecată a cărui compunere este cea prevăzută de lege.

Completul de judecată trebuie să rămână același în tot cursul judecării cauzei. Când aceasta nu este posibil, completul se poate schimba până la începerea dezbaterilor.

După începerea dezbaterilor, orice schimbare intervenită în compunerea completului atrage reluarea de la început a dezbaterilor.”

De asemenea, potrivit art. 385 ind. 9 al. 1 pct. 3, hotărârea este supusă casării dacă „instanța nu a fost compusă potrivit legii ori sau încălcat prevederile art. 292 alin. 2 sau a existat un caz de incompatibilitate”.

Din interpretarea dispozițiilor legale sus menționate rezultă faptul că, completul de judecată se poate schimba până la începerea dezbaterilor, iar sancțiunea nerespectării acestei reguli este reluarea de la început a dezbaterilor și respectiv casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei potrivit art. 385 ind. 15 pct. 2 lit. c C.p.p.

În cauză însă nu suntem în prezența nerespectării dispozițiilor art. 292 C.p.p., întrucât chiar dacă pe parcursul cercetării judecătorești completul de judecată s-a schimbat, la începutul dezbaterilor a fost respectată regula în sensul că, completul de judecată a rămas același, așa cum rezultă din încheierea penală nr. 800 din data de 13.03.2013 dată în acest dosar (fila 343 dosar primă instanță).

În ceea ce privește susținerile procurorului referitoare la faptul că judecătorul cauzei nu a avut un ordin de serviciu care să-i permită să soluționeze cauze de corupție, instanța de recurs constată că acesta nu reprezintă un caz de casare limitativ prevăzut de lege și mai mult decât atât așa cum rezultă din adresa depusă de Judecătoria Timișoara, Biroul de informare și relații publice, rezultă faptul că în cadrul Judecătoriei Timișoara nu există complete specializate pentru judecarea infracțiunilor de corupție, astfel încât nu au fost încălcate în cauză dispozițiile legale invocate de către procuror.

Curtea constată că în cauză nu este dat niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ alin.1 C.p.p.

Pentru aceste considerente, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b C.p.p. instanța va respinge ca nefondat recursul declarat de P. de pe lângă ÎCCJ - D. - Serviciul Teritorial Timișoara împotriva sentinței penale nr. 800 din 25.03.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ .

În baza art. 192 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b C.p.p. respinge ca nefondat recursul declarat de P. de pe lângă ÎCCJ - D. - Serviciul Teritorial Timișoara împotriva sentinței penale nr. 800 din 25.03.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ .

În baza art. 192 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 12 Decembrie 2013.

Președinte,JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

G. B. L. ANI B. C. I. M.

Grefier,

A. B.

Red. C.I.M./16.12.2013

Tehnored. A.B.

2 ex./ 08 Ianuarie 2014

Prima instanță L. M. T.