ICCJ. Decizia nr. 3511/2004. Penal. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3511/2004
Dosar nr. 4972/2003
Şedinţa publică din 24 iunie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 857 din 16 septembrie 2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a respins ca inadmisibilă, contestaţia la executare, formulată de condamnatul M.I.
Condamnatul a fost obligat la 400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, prin cererea înregistrată sub nr. 3859/2003, condamnatul M.I., a formulat contestaţie la executare, împotriva sentinţei penale nr. 358/2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, fiind nemulţumit de încadrarea juridică şi de faptul că nu s-a reţinut că infracţiunea a fost săvârşită, împreună cu alte persoane.
Au fost depuse la dosar copia mandatului de executare a pedepsei şi copia sentinţei penale sus-menţionate.
Tribunalul a reţinut că, prin sentinţa penală de mai sus, M.I. a fost condamnat la 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) şi e) C. pen.; s-a menţinut starea de arest şi s-a dedus prevenţia, sus-numitul fiind obligat la 5.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Hotărârea a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 2713/2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală.
Faţă de cele reţinute şi în raport de dispoziţiile art. 461 C. proc. pen., instanţa a constatat inadmisibilitatea contestaţiei la executare, deoarece motivele invocate de condamnat nu pot fi analizate pe această cale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel condamnatul, care a solicitat admiterea contestaţiei la executare şi reducerea cuantumului pedepsei la care a fost condamnat şi pe care o consideră prea mare.
Instanţa de apel a respins ca nefondat apelul condamnatului reţinând că în faţa primei instanţe acesta a solicitat pe calea contestaţiei la executare schimbarea încadrării juridice a faptei, iar în faţa instanţei de apel a invocat individualizarea greşită a pedepsei, care i-a fost aplicată, solicitări care vizează fondul cauzei şi nu reprezintă incidente apărute în cursul executării pedepsei, care să justifice aplicabilitatea dispoziţiilor art. 461 C. proc. pen.
Decizia instanţei de apel a fost atacată cu recurs de condamnat, care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi a solicitat casarea hotărârilor pronunţate şi reducerea pedepsei aplicate.
Recursul nu este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 461 C. proc. pen., contestaţia contra executării poate fi exercitată numai în cazurile expres, prevăzute de acel text de lege.
Câtă vreme printre cazurile stabilite nu figurează şi schimbarea încadrării juridice a faptei, pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat şi nici reducerea pedepsei aplicate considerate de condamnat exagerată, o contestaţie la executare prin care se tinde la asemenea modificări este inadmisibilă.
A admite contrariul ar însemna ca, pe o cale procesuală de rezolvare a unor incidente ivite în cursul executării să se antreneze puterea de lucru judecat a unei hotărâri definitive.
Aşa fiind hotărârile instanţelor prin care s-a respins ca inadmisibilă contestaţia la executare şi respectiv ca nefondat apelul sunt corecte, astfel că recursul declarat în cauză este neîntemeiat şi va fi respins, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de contestatorul condamnat M.I., împotriva deciziei nr. 606 din 14 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, ca nefondat.
Obligă pe recurentul condamnat să plătească statului 800.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, în care se include şi suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3533/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3507/2004. Penal. Plângere. Recurs → |
|---|
