ICCJ. Decizia nr. 3507/2004. Penal. Plângere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3507/2004
Dosar nr. 2389/2004
Şedinţa publică din 24 iunie 2004
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Petentul I.N. a formulat plângere sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., constând în aceea că, în calitate de judecător la Judecătoria Agnita, numitul N.V. a pronunţat sentinţa civilă nr. 853 din 16 octombrie 2001, cu încălcarea dispoziţiilor legale, iar numiţii A.E. şi O.A. în calitate de reprezentanţi ai Primăriei Nocrich au eliberat două adeverinţe cu menţiuni contradictorii, fapte care l-au prejudiciat grav pe petiţionar.
Sesizând cu această plângere Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a dispus prin rezoluţia din 22 martie 2002, neînceperea urmăririi penale faţă de N.V., judecător la Judecătoria Agnita, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), disjungerea cauzei în ce priveşte săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual şi uz de fals de către numiţii A.E. şi O.A. şi trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Agnita în vederea efectuării cercetărilor penale sub acest din urmă aspect al săvârşirii infracţiunii, prevăzută de art. 289 şi art. 291 C. pen.
Împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale petentul a formulat plângere, susţinând motivele invocate iniţial.
Plângerea împotriva acestei soluţii a fost respinsă prin rezoluţia din 27 februarie 2004 a procurorului general al parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, rezoluţie împotriva căreia petentul a formulat plângere la Curtea de Apel Alba Iulia.
Prin sentinţa penală nr. 9/2004, instanţa a respins ca nefondată plângerea constatând că rezoluţia atacată este temeinică şi legală, întrucât prin pronunţarea sentinţei civile, judecătorul N.V. nu a făcut decât să interpreteze şi să aprecieze materialul probator din cauză, fără a acţiona cu intenţia de a vătăma eventualele drepturi ale petentului.
S-a reţinut că în mod corect s-a apreciat că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz, în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Împotriva acestei hotărâri petentul a formulat recurs criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recursul este nefondat.
Din actele şi lucrările dosarului se constată că menţinerea rezoluţiei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia este legală şi temeinică, nefăcându-se dovada celor susţinute de petiţionar în sensul că judecătorul N.V., ar fi comis fapte care să întrunească elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu.
În cauză nu au existat indicii, care să conducă la concluzia că acesta ar fi acţionat cu rea credinţă, pentru a vătăma drepturile şi interesele petiţionarului, prin hotărârea pe care a pronunţat-o.
De altfel apelul declarat de petiţionar împotriva sentinţei civile prin judecătorul N.V. a fost respins de Tribunalul Sibiu, petiţionarul declarând că urmează să promoveze recurs.
Aşa fiind pronunţarea unei eventuale hotărâri greşite de către un judecător, nu constituie temei al răspunderii penale.
Hotărârile judecătoreşti pot fi atacate la instanţele de control judiciar, iar procurorul nu are posibilitatea să cenzureze legalitatea şi temeinicia hotărârilor atâta timp cât acestea nu sunt definitive.
Judecătorul cauzei şi-a argumentat hotărârea pronunţată, iar aprecierea probelor şi a temeiurilor legale avute în vedere nu pot face obiectul unor fapte penale.
Ca urmare rezoluţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, de neîncepere a urmăririi penale este legală astfel că nu se justifică desfiinţarea ei.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de petiţionarul I.N., împotriva sentinţei nr. 9 din 1 aprilie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia, ca nefondat.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 700.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3511/2004. Penal. Contestaţie la executare.... | ICCJ. Decizia nr. 58/2004. Penal. Recuzare. Recurs → |
|---|
