ICCJ. Decizia nr. 3992/2004. Penal. încheiere. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3992/2004
Dosar nr. 4053/2004
Şedinţa publică din 21 iulie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 123 din 13 mai 2004 a Tribunalului Arad, inculpatul C.V.G. a fost condamnat la 15 ani închisoare, pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 26, raportat la art. 175 lit. a) şi b) C. pen.
S-a reţinut că la data de 26 mai 2002, împreună cu M.E., la mobilizarea inculpatei O.D. a ajutat pe coinculpatul O.A. să ucidă pe I.M.
Împotriva sentinţei, inculpatul a declarat apel, în curs de judecată la Curtea de Apel Timişoara.
La termenul din 23 iunie 2004, curtea de apel a menţinut arestarea preventivă a inculpatului, conform încheierii din aceeaşi zi.
Împotriva acesteia, inculpatul C.V.G. a declarat recurs, considerând că se impune revocarea măsurii preventive.
Recursul nu este fondat.
Măsura arestării preventive a fost dispusă ca urmare a îndeplinirii condiţiilor, prevăzute de art. 148 lit. h) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 2 ani, iar lăsarea în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică.
Curtea constată că temeiurile invocate se menţin, astfel că, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 160b C. proc. pen.
Infracţiunea pentru care a fost cercetat şi condamnat inculpatul C.V.G., prezintă un pericol social crescut, iar atitudinea procesuală a inculpatului denotă, în raport şi natura faptei comise, concluzia că este necesară menţinerea stării de arest, cu atât mai mult cu cât tribunalul l-a condamnat la o pedeapsă de 15 ani închisoare, măsură menţinută până în prezent.
Faţă de aceste motive, în baza art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.V.G., împotriva încheierii de şedinţă din 23 iunie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în dosarul nr. 4217/P/2004.
Obligă pe recurent la plata sumei de 800.000 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 iulie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 398/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3995/2004. Penal. încheiere. Recurs → |
---|