ICCJ. Decizia nr. 398/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs

Decizii penale ICCJ 2004

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 398/2004

Dosar nr. 3238/2003

Şedinţa publică din 22 ianuarie 2004

Asupra recursului de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 233 din 12 martie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a condamnat pe inculpatul V.D. la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2), lit. a), d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

Totodată, instanţa a interzis inculpatului să se afle în municipiul Bucureşti, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei, a menţinut starea de arest, cu deducerea prevenţiei de la 22 mai 2002 până la zi şi a luat act că partea vătămată Radu Lucian nu are pretenţii civile.

S-a reţinut, în fapt, urmare probelor administrate, că, în seara de 22 februarie 2002, în jurul orei 22,00, inculpatul şi alţi trei tineri neidentificaţi au întâlnit în Parcul G. pe victima R.L., care, era însoţită de B.G. şi I.A. Unul dintre cei trei tineri neidentificaţi a luat telefonul mobil al părţii vătămate şi l-a dat inculpatului, iar când aceasta a solicitat restituirea aparatului, inculpatul a refuzat categoric, adresându-i injurii, lovind-o cu pumnii şi cerându-i în schimb suma de 500.000 lei.

Prin Decizia nr. 301 din 4 iunie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul solicitând achitarea pe considerentul că violenţele au fost exercitate exclusiv de D.M., iar, în subsidiar, reducerea pedepsei.

Recursul declarat nu este fondat:

Prima critică nu poate fi luată în considerare, deoarece partea vătămată şi martorul B.G. au susţinut constant că inculpatul, pe care l-au recunoscut la prezentarea din grup, a exercitat acte de violenţă pentru păstrarea telefonului mobil sustras de o altă persoană din anturajul său.

Cealaltă critică este, de asemenea, nefondată, deoarece, în raport de datele personale ale inculpatului minor (neîncadrat în muncă sau vreo formă de învăţământ) şi poziţia lui nesinceră, instanţele au individualizat în mod corect pedeapsa.

Aşa fiind, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b), C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat recursul declarat, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de inculpatul V.D. împotriva deciziei nr. 301 din 4 iulie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, ca nefondat.

Compută din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 22 mai 2002, la zi.

Obligă pe recurent să plătească statului 1.400.000 lei cheltuieli judiciare în care se include şi onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 400.000 lei ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 ianuarie 2004.

← ICCJ. Decizia nr. 3973/2004. Penal  ICCJ. Decizia nr. 3992/2004. Penal. încheiere. Recurs →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 398/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs