ICCJ. Decizia nr. 6454/2004. Penal. încheiere. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 6454/2004

Dosar nr. 6721/2004

Şedinţa publică din 2 decembrie 2004

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Braşov, prin încheierea din 17 noiembrie 2004, a amânat judecarea apelurilor declarate de procuror şi, între alţii, inculpaţii C.P. şi T.T.M., împotriva sentinţei penale nr. 475 din 6 septembrie 2004, pronunţată de Tribunalul Braşov, dispunând totodată menţinerea măsurii arestării preventive dispusă cu privire la cei doi inculpaţi.

S-a reţinut că inculpaţii au fost condamnaţi de instanţa de fond la pedepse de 12 ani, respectiv 11 ani închisoare pentru săvârşirea unor infracţiuni de furt calificat, că ambii sunt recidivişti şi că privarea de libertate este necesară pentru buna desfăşurare a procesului penal.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs cei doi inculpaţi, solicitând înlăturarea măsurii arestării preventive şi lăsarea lor în libertate.

Recursurile sunt nefondate.

În mod corect, instanţa de apel a constatat că subzistă temeiurile de fapt şi de drept pe care s-a bazat luarea măsurii arestării preventive a celor doi inculpaţi.

Astfel, fiind în stare de recidivă postcondamnatorii, inculpaţii au pătruns prin efracţie într-o biserică din care au sustras numeroase obiecte de cult, de mare valoare, fiind condamnaţi de instanţa de fond la pedepse de peste 10 ani închisoare.

Ca atare, în mod just s-a constatat că subzistă pericolul concret pentru ordinea publică, inculpaţii fiind recidivişti, iar privarea de libertate este necesară pentru buna desfăşurare a procesului penal.

În consecinţă, recursurile inculpaţilor vor fi respinse ca nefondate, aceştia urmând să fie obligaţi la cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit avocatului desemnat din oficiu urmează a fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.P. şi T.T.M., împotriva încheierii din 17 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Braşov.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei fiecare, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru aceştia, în sumă de câte 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 decembrie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6454/2004. Penal. încheiere. Recurs