ICCJ. Decizia nr. 6639/2004. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 1095 din 9 septembrie 2004 a Tribunalului București, secția I penală, a fost respinsă cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul G.M., ca nefondată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:
G.M. a fost condamnat, la pedeapsa de 6 ani închisoare prin sentința penală nr. 985/2003 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin decizia nr. 713 din 5 februarie 2004 a înaltei Curți de Casație și Justiție.
Motivele invocate de condamnat (situația materială precară a familiei sale, precum și starea de sănătate a mamei sale, ce necesită îngrijiri medicale) nu reprezintă împrejurări speciale care ar determina consecințe grave pentru condamnat sau familia sa, în sensul dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 776/ A din 19 octombrie 2004, a respins apelul formulat de condamnat.
împotriva acestei decizii, în termen legal, condamnatul a declarat recurs, reiterând motivele invocate în cererea introductivă și în apel, solicitând întreruperea executării pedepsei.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 455 raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă, printre altele, când, din cauza unor împrejurări speciale, executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat sau familia acestuia.
Or, din actele aflate la dosarul cauzei, respectiv referatul de anchetă socială, rezultă că familia condamnatului obține venituri în valoare de 8.420.000 lei iar imobilul în care locuiește este compus din 2 camere, incomplet mobilate și prost întreținute, nici un membru al familiei neavând probleme de sănătate. Ca atare, motivele invocate nu constituie acele "împrejurări speciale", în sensul art. 455 raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen., care să impună întreruperea executării pedepsei iar o întrerupere a executării pedepsei, chiar pe durata maximă de 3 luni permisă de lege, nu ar fi suficientă pentru remedierea problemelor învederate de condamnat, sub rezerva că ar fi reale.
Așadar, recursul declarat de condamnat nu este fondat și, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din același cod, va fi respins.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.
| ← Emitere de cecuri fără acoperire. Înşelăciune. Art. 84... | ICCJ. Decizia nr. 2407/2004. Penal → |
|---|
