ICCJ. Decizia nr. 2407/2004. Penal
| Comentarii |
|
I.C.C.J., secţia civilă, Decizia nr. 2407 din 4 mai 2004
Prin Decizia penală nr. 133/ A din 25 februarie 2004, pronunţată în dosarul penal nr. 209/2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca inadmisibil, apelul declarat de inculpatul B.L., împotriva sentinţei penale nr. 832 din 19 decembrie 2000, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală în dosarul penal nr. 3422/2000. Apelantul a fost obligat la cheltuieli judiciare.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a avut în vedere că inculpatul, căruia i s-a respins apelul şi care se află în faza judecării recursului, a atacat aceeaşi sentinţă cu o contestaţie în anulare, modificată ulterior în apel.
Cum împotriva unei hotărâri nu se poate folosi de două ori aceiaşi cale de atac, instanţa a respins cel de-al doilea apel ca inadmisibil.
Împotriva acestei decizii, în termen legal inculpatul a declarat recurs, nemulţumit de nerezolvarea problemelor sale prin pronunţarea unei hotărâri cu încălcarea legii [(art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen.)]. Recurentul a solicitat rejudecarea cauzei.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală examinând hotărârea atacată şi sentinţa în raport de critica adusă, constată că recursul este nefondat, instanţa respingând corect ca inadmisibil cel de-al doilea apel formulat împotriva uneia şi aceleiaşi sentinţe.
Astfel: La data de 25 iunie 2003, condamnatul B.L.V. s-a adresat cu un memoriu pe care l-a intitulat „contestaţie în anulare" Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, arătând în esenţă că este nemulţumit de sentinţa acestei instanţe pronunţată în dosarul cu nr. 3422/2000, precum şi faptul că această sentinţă nu a primit-o la locul de deţinere, fiind în imposibilitatea de a exercita calea de atac a apelului.
La termenul din 5 septembrie 2003, petiţionarul a precizat că în realitate obiectul cererii sale este contestaţia în anulare împotriva sentinţei penale nr. 832/2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.
Faţă de aceste precizări, prin sentinţa penală nr. 1292 din 12 septembrie 2003 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. 7174/2003 s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, la 7 octombrie 2003 sub nr. 4990/2003.
La termenul din 17 decembrie 2003, petentul a făcut o nouă precizare în legătură cu memoriul său, arătând că înţelege să formuleze apel împotriva sentinţei penale nr. 832/2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, susţinând că nu a semnat pentru dovada de comunicare a respectivei hotărâri.
Prin încheierea de şedinţă de la acea dată, tribunalul a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea dosarului Curţii de Apel Bucureşti în vederea soluţionării apelului declarat de petiţionar împotriva sentinţei penale nr. 832/2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 3422/2000.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. 209/2004 la 15 ianuarie 2004.
Curtea a dispus efectuarea unor verificări la Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, pentru a stabili situaţia sentinţei penale la care face referire condamnatul, respectiv 832/2000.
Din referatul întocmit de biroul executări penale al Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, rezultă că prin sentinţa penală nr. 832/2000 petentul a fost condamnat la 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. e), g) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Împotriva acestei sentinţe, petentul a declarat apel la 10 octombrie 2003, dosarul a fost înaintat Curţii de Apel Bucureşti la 22 octombrie 2003, iar prin Decizia penală nr. 713 din 27 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
Până în prezent însă sentinţa la care face referire condamnatul nu este definitivă, făcând obiectul dosarului nr. 3316/2003 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Dispoziţiile art. 361 C. proc. pen., enumeră hotărârile care pot fi atacate cu apel, printre acestea nenumărându-se şi hotărârile pronunţate în apel.
Pentru considerentele exprimate, urmează în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să se respingă ca nefondat recursul declarat, motivul de recurs fiind neîntemeiat şi hotărârea pronunţată fiind legală şi temeinică.
Recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare statului, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., fiind în culpă procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul B.L.V. împotriva deciziei penale nr. 133/ A din 25 februarie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, ca nefondat.
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
Obligă pe recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 mai 2004
| ← ICCJ. Decizia nr. 6639/2004. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5465/2004. Penal → |
|---|
