ICCJ. Decizia nr. 6907/2004. Penal. Legea nr.141/1997; art.279 alin.1 c.pen. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 6907/2004

Dosar nr. 2215/2004

Şedinţa publică din 23 decembrie 2004

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, prin rechizitoriul din 26 septembrie 2002, trimite în judecată pe inculpaţii:

1. S.L., pentru infracţiunile de:

contrabandă, prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141/1997;

b) nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 279 alin. (1) C. pen.;

2. T.R., pentru:

a) complicitate la infracţiunea de contrabandă, prevăzută de art. 26, raportat la art. 176 din Legea nr. 141/1997 şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 279 alin. (1) C. pen.

Actul de învinuire reţine, în esenţă, că, la data de 13 martie 2002, inculpaţii, cetăţeni italieni, intră în România, fără să declare organelor vamale că au o armă şi muniţie, în stare de funcţionare.

Tribunalul Cluj, prin sentinţa penală nr. 374 din 22 iulie 2003, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., îi achită pe inculpaţi, cu motivarea esenţială, că ei nu au intenţionat să săvârşească vreo infracţiune.

Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus să i se restituie inculpatului S.L. arma de vânătoare şi cele 265 cartuşe de vânătoare.

Parchetul de pe lângă aceeaşi instanţă critică sentinţa, motivând că în mod greşit inculpaţii au fost exoneraţi de răspundere penală.

Critica este nefondată.

Prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, pe care a calificat-o corespunzător.

Actele dosarului atestă, fără dubiu, că, atunci când au intrat în România, inculpaţii au prezentat toate actele cerute de organele vamale şi poliţia de frontieră şi că acestea nu au avut nimic de obiectat.

Împreună cu paşapoartele, inculpaţii au prezentat şi autorizaţia pentru armă şi muniţie.

Ajunşi în localitatea Floreşti, inculpaţii au declarat, din nou, poliţistului de acolo, că au o armă şi muniţie.

La Inspectoratul de Poliţie al judeţului Cluj, inculpaţii au declarat încă o dată, că au intrat în România cu arma şi muniţia în discuţie.

Înainte de a pleca în România, inculpatul S.L. a obţinut autorizaţia pentru arma cu care intenţiona să vină în România, armă pe care inculpaţii nu au ascuns-o, atunci când au trecut graniţa.

Evident, deci, că inculpaţii nu au intenţionat să încalce legile române.

Din oficiu, nu se constată motive de casare, care să fie luate în considerare.

Aşa fiind, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul parchetului va fi respins, conform dispozitivului deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 63 din 26 februarie 2004 a Curţii de Apel Cluj, privind pe inculpaţii T.R. şi S.L.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 decembrie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6907/2004. Penal. Legea nr.141/1997; art.279 alin.1 c.pen. Recurs