ICCJ. Decizia nr. 894/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.894/2004
Dosar nr. 3877/2003
Şedinţa publică din 13 februarie 2004
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 434 din 18 iunie 2003, pronunţată de Tribunalul Timiş, a fost condamnat inculpatul S.C.I. la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 61 C. pen., s-a revocat liberarea condiţionată pentru restul de 716 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 795 din 8 decembrie 1999 a Tribunalului Timiş, rest contopit cu pedeapsa aplicată, la care se adaugă un spor de 6 luni închisoare, în final, inculpatul urmând a executa 8 ani şi 6 luni închisoare.
Prin aceeaşi sentinţă a mai fost condamnată şi inculpata G.C. la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen.
A fost menţinută starea de arest a inculpaţilor şi s-a computat perioada arestării preventive cu începere de la 9 septembrie 2002, la zi.
Sub aspectul laturii civile, inculpaţii au fost obligaţi să plătească părţii civile V.A., suma de 130 euro şi 1.400.000 lei cu titlu de despăgubiri civile.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
În noaptea de 6 septembrie 2002, în jurul orelor 24,00, partea vătămată s-a aflat în Gara de Nord din Timişoara, de unde urma să plece cu trenul în Italia. La un moment dat, partea vătămată a fost abordată de inculpata G.C. şi de R.O. (scos de sub urmărire penală şi sancţionat administrativ în faza de urmărire penală), care s-au oferit să-l găzduiască. Pentru a o convinge pe partea vătămată de bunele lor intenţii, cei doi au condus-o la locuinţa, unde au venit şi coinculpatul S.C.I. şi concubina acestuia, L.A. (scoasă de sub urmărire penală şi sancţionată administrativ), după care cei cinci, s-au deplasat prin diferite baruri unde au consumat băuturi alcoolice, în final îndreptându-se spre zona Cartierului Bega cu un autoturism. Partea vătămată a luat loc pe bancheta din spate a autoturismului, lângă ea aşezându-se inculpata G.C. Conform înţelegerii dintre inculpaţi, la un moment dat, G.C. a început să ţipe după ajutor, motivând că partea vătămată ar fi încercat să abuzeze sexual de ea, context în care inculpatul S.C.I. a intervenit şi a început să lovească victima cu pumnii în faţă, timp în care G.C. i-a sustras portofelul în care se aflau 190 euro, 400.000 lei, permisul de conducere, cartela telefonică şi câteva iconiţe religioase.
După comiterea infracţiunii, inculpaţii şi persoanele care i-au însoţit au plecat cu autoturismul şi în aceeaşi noapte au schimbat valuta, sumele obţinute împărţindu-le între ei.
În urma agresiunii, partea vătămată a suferit leziuni care au necesitat 6 zile îngrijiri medicale.
Situaţia de fapt expusă a fost stabilită pe baza proceselor-verbale încheiate de organele de urmărire penală, planşelor foto executate în cauză, raportului medico-legal, depoziţiilor martorilor R.O., L.A., E.T., M.D. şi P.M., probe coroborate cu declaraţiile inculpaţilor.
Curtea de Apel Timişoara prin Decizia penală nr. 301/ A din 13 august 2003, a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, a desfiinţat sentinţa penală atacată numai pe latura civilă şi a înlăturat obligarea inculpaţilor la plata sumelor de 190 euro şi 400.000 lei, dispunând totodată, confiscarea acestor sume în folosul statului.
Apelurile declarate de inculpaţi au fost respinse ca nefondate.
Împotriva acestei decizii, inculpatul S.C.I. a declarat recurs prin care a solicitat reducerea pedepsei aplicate.
Recursul nu este fondat.
Instanţa de fond a stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, încadrând corespunzător din punct de vedere juridic fapta comisă în textul de lege mai sus-menţionat, iar instanţa de apel a constatat că sub acest aspect, hotărârea pronunţată este legală.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, Înalta Curte constată că au fost respectate criteriile, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se seama atât de pericolul social concret al faptei comise cât şi de persoana făptuitorului.
Astfel, la dozarea pedepsei s-a avut în vedere împrejurările în care infracţiunea a fost săvârşită (respectiv, faptul că victima a fost atrasă, noaptea, într-un loc puţin circulat, după o înţelegere prealabilă între coinculpaţi) şi urmările acesteia (partea vătămată a fost deposedată de acte şi de toţi banii, a suferit leziuni care au impus mai multe zile de îngrijiri medicale pentru vindecare).
Referitor la profilul moral al inculpatului, din probele administrate rezultă că acesta a avut o poziţie oscilantă cu privire la fapta pentru care a fost trimis în judecată şi a comis infracţiunea în stare de recidivă postcondamnatorie. Sub acest ultim aspect, este de relevat că inculpatul a fost anterior condamnat, prin sentinţa penală nr. 795 din 8 decembrie 1999 a Tribunalului Timiş la pedeapsa de 5 ani închisoare, tot pentru săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie.
Toate aceste elemente de circumstanţiere ale faptei şi făptuitorului au fost analizate de instanţa de fond şi verificate de instanţa de control judiciar, pedeapsa aplicată în cuantumul stabilit, fiind bine dozată, de natură a asigura realizarea scopului coercitiv şi preventiv-educativ al sancţiunii penale, motiv pentru care recursul declarat nu este fondat şi va fi respins, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.C.I., împotriva deciziei penale nr. 301 din 13 august 2003 a Curţii de Apel Timişoara.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 891/2004. Penal. Art.197 alin.2 c.pen. Recurs... | ICCJ. Decizia nr. 929/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs → |
|---|
