ICCJ. Decizia nr. 1038/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin încheierea penală nr. 17Iî/R/2005 din 20 ianuarie 2005, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.Ș. împotriva încheierii nr. 11/ CP din 17 ianuarie 2005, pronunțată de Tribunalul Bihor.
S-a reținut că, prin încheierea penală nr. 11/ CP din 17 ianuarie 2005, Tribunalul Bihor, a admis cererea D.I.I.C.O.T., biroul teritorial Bihor, privind prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului F.Ș.
Examinând încheierea atacată prin prisma criteriilor formulate prin recursul declarat de inculpat împotriva acesteia, instanța de control judiciar a reținut că cercetarea judecătorească nu s-a încheiat, gravitatea faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată impune menținerea măsurii preventive menționate, iar motivele invocate, cu referire la situația sa familială, pericolul social concret al faptei comise și pretinsa nelegalitate a arestării preventive, se constată a fi neîntemeiate și inapte a justifica punerea în libertate solicitată.
împotriva acestei din urmă încheieri, inculpatul a declarat un nou recurs.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Legea procesuală penală a stabilit un cadru corespunzător dispozițiilor art. 129 din Constituția româniei, revizuită, cu referire la art. 21 din legea fundamentală, pentru realizarea protecției judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface exigențele art. 1, 5, 6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
în consecință, revine părții interesate obligația de a alege și exercita în condițiile legii calea procesuală, prevăzută în C. proc. pen.
Astfel, corespunzător principiului constituțional al exercitării căilor de atac numai în condițiile legii, legea procesuală penală a reglementat dreptul examinării cauzei penale în două grade de jurisdicție, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac și titularii acestora, precum și cazurile de casare.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că inculpatul a declarat recurs împotriva încheierii prin care s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive.
Instanța competentă a examinat în fond recursul, cale procesuală prevăzută de art. 159 alin. (8) C. proc. pen., cu referire la excepția reglementată prin art. 3851alin. (2) din același cod.
împotriva acestei din urmă încheieri, inculpatul a declarat un nou recurs.
Ori, potrivit reglementării date prin C. proc. pen., în materie de control judiciar, căile de atac nu pot fi exercitate nelimitat, atât timp cât părțile ar fi nemulțumite de soluție.
Astfel, potrivit art. 3851C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare, pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.
Așadar, limitând calea de atac menționată exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, C. proc. pen. a stabilit principiul unicității acesteia, în raport de care posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.
Inculpatul a declarat recurs împotriva încheierii prin care s-a prelungit măsura arestării preventive, așa încât dreptul la această cale procesuală s-a stins prin exercitare.
Ori, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în drept.
în consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul, ca inadmisibil.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, recurentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1317/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 702/2005. Penal → |
|---|
