ICCJ. Decizia nr. 6772/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 92 din 24 mai 2004, pronunțată de Tribunalul Caraș Severin, în dosarul nr. 200/P/2004, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul P.I., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
în baza art. 266 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1999, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a fost condamnat același inculpat la un an închisoare.
în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 a constatat grațiată această pedeapsă sub sancțiunea prevăzută de art. 7 din aceeași lege.
în baza art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a fost condamnat același inculpat la un an închisoare.
în baza art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a fost condamnat același inculpat la 6 luni închisoare.
în baza art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a fost condamnat același inculpat la 6 luni închisoare.
în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de un an închisoare.
în baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe un termen de încercare de 3 ani, conform art. 82 C. pen. S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.
în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., s-au respins acțiunile civile formulate în cauză de către părțile civile Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor și D.G.F.P.C.F.S. Caraș Severin.
în baza art. 445 raportat la art. 348 C. proc. pen., s-au declarat false și s-a dispus anularea următoarelor înscrisuri: centralizatoarele facturilor emise în baza cupoanelor pentru agricultură nr. 1 din 16 mai 2000, nr. 2 din 18 iunie 2000, nr. 3 din 22 mai 2000, nr. 5 din 23 mai 2000, nr. 8 din 24 mai 2000, nr. 11 din 22 iunie 2000; facturile fiscale seria CS ACA nr. 0738908 și CS ACA nr. 0738999, filele C.E.C. emise la B.C.R., sucursala Timișoara: N14-300 002 26211 din 21 iunie 2000, NM - 30000 226212 din 22 iunie 2000, NB - 30000208392 din 18 mai 2000, NM - 30000 226203 din 06 iunie 2000, NB -300000208394 din 22 mai 2000 și NB -30000208393 din 22 mai 2000.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că inculpatul P.I. este administrator la SC E. SRL, cu sediul în Bucoșnița, societate comercială înființată în luna februarie 2000 care avea ca obiect de activitate, printre altele și comercializarea de produse industriale.
La începutul lunii mai 2000 într-una din zile găsindu-se întâmplător în piața agroalimentară din Caransebeș, acesta a observat un autocamion TIR din care se vindeau persoanelor fizice saci cu îngrășăminte chimice contra cupoane agricole. Cunoscând că și părinții săi au beneficiat de astfel de cupoane agricole, inculpatul a intrat în discuții cu cel care oferea îngrășăminte chimice la vânzare și l-a întrebat care este modalitatea de lucru cu cupoanele agricole.
în urma discuțiilor avute cu persoana respectivă, acesta i-a spus că se ocupă de desfacerea de îngrășăminte chimice pe care le comercializează în schimbul cupoanelor agricole și că are nevoie de un intermediar care să-i înlesnească decontarea la bancă a acestor cupoane.
întrucât societatea inculpatului nu funcționa încă, acesta s-a oferit să efectueze operațiunile de decontare a cupoanelor agricole obținute din vânzarea îngrășămintelor chimice ca intermediar, contra unui comision.
Tot cu această ocazie, cei doi s-au înțeles ca inculpatul să primească un comision de 1,5 % pentru operațiunea de decontare a cupoanelor agricole pe societatea sa iar aprovizionarea, transportul, desfacerea să se facă de către cealaltă persoană.
După această discuție, inculpatul s-a deplasat la B.C.R. Oțelu Roșu și s-a interesat care este modalitatea de decontare, ocazie cu care a aflat detalii necesare precum și faptul că se pot obține împrumuturi cu o anumită dobândă, fără a depune vreo altă garanție decât cupoanele agricole.
întrucât afacerea i s-a părut profitabilă, inculpatul s-a întors la Caransebeș și a mai discutat încă o dată cu persoana în cauză, hotărându-se ca valoarea comisionului să fie de 1 % și nu de 1,5 %.
în baza acestor discuții și a înțelegerii dintre ei, persoana care se ocupa de comercializarea îngrășămintelor chimice a venit în perioada mai - iunie 2000 la domiciliul inculpatului din Bucoșnița și i-a dus acasă un număr de 52.454 cupoane agricole și facturi care atestau că a livrat îngrășăminte chimice către diverse persoane în contravaloarea cupoanelor aduse.
Inculpatul a întocmit centralizatoarele, după care, împreună s-au deplasat la B.C.R. Oțelu Roșu. Acolo inculpatul a semnat contractele de creditare între B.C.R. Oțelu Roșu și SC E. SRL, iar apoi le-a depus la ghișeul băncii centralizatoarele cu facturile aferente. Funcționarul de la ghișeu a verificat centralizatoarele, a numărat cupoanele agricole, după care i-a înapoiat facturile.
Inculpatul s-a înțeles cu persoana în cauză, ca după fiecare decontare de la bancă să-i înmâneze acestuia din urmă toate facturile pentru a-și face înregistrările în contabilitatea firmei sale, urmând ca ulterior, la sfârșitul afacerii să se încheie un contract de intermediere cu comisionul stabilit, pentru întreaga afacere derulată, lucru care nu s-a mai întâmplat.
în perioada respectivă persoana respectivă l-a rugat pe inculpat, ca banii obținuți din decontarea cupoanelor să fie virați în contul său de la B.C.R. Oțelu Roșu și B.C.R. Timișoara, lucru cu care inculpatul a fost de acord.
Pentru a-și putea deschide însă cont la B.C.R. Timișoara, inculpatul a fost nevoit să-și înființeze un punct de lucru în comuna Topolovățu Mare, punct de lucru care nu a fost folosit însă niciodată de firma sa. Ulterior sumele de bani obținute din decontarea cupoanelor agricole au fost livrate de B.C.R. Oțelu Roșu în noul său cont de la B.C.R. Timișoara, de unde au fost ridicați și predați celui care se ocupa de comercializarea îngrășămintelor după ce își opera comisionul de 1 %.
Sesizându-se despre aceste nereguli, organele de poliție au solicitat Gărzii Financiare Caraș Severin să efectueze un control la SC E. SRL Bucoșnița, iar după efectuarea acestuia s-a constatat că în perioada 16 mai 2000 - 22 iunie 2000 societatea verificată a prezentat spre decontare la B.C.R. Oțelu Roșu un număr de 52.454 cupoane valorice pentru agricultură în baza unui număr de 7 centralizatoare; 1 din 16 mai 2000, nr. 2 din 18 iunie 2000, nr. 3 din 22 mai 2000, nr. 5 din 23 mai 2000, nr. 8 din 24 mai 2000, nr. 11 din 22 iunie 2000.
Aceste centralizatoare precizau faptul că în perioada 16 mai 2000 - 22 iunie 2000, SC E. SRL a livrat către beneficiarii de cupoane, îngrășăminte chimice în valoare totală de 5.245.400.000 lei.
B.C.R. Oțelu Roșu a decontat prin contul de creditare nr. 20219512097 contravaloarea celor 52.454 cupoane, în sumă totală de 5.245.400.000 lei virată ulterior, în contul de disponibil nr. 251120971 și ridicată de inculpat în calitate de administrator la SC E. SRL.
Din contul de disponibil, societatea verificată a virat toate sumele în contul 231131-10654.2/rol la B.C.R. Timișoara de unde au fost ridicate în baza filelor de C.E.C.
Din verificarea documentelor financiar-contabile aferente anului 2000 s-a constatat că societatea verificată nu a efectuat nici o aprovizionare cu îngrășăminte chimice în anul 2000. S-a verificat la librăria Ion Creangă din Caransebeș și s-a constatat faptul că SC E. SRL s-a aprovizionat de la aceasta cu facturile fiscale seria CS ACA nr. 073980 din 05 aprilie 2000, 0738999 din 18 iunie 2000, CS ACA de la nr. 0511601 la nr. 0511650 și chitanțele fiscale de la 4603801 la 4604000.
Faptul că SC E. SRL nu a funcționat rezultă și din cererile adresate D.G.F.P. Caraș Severin, P.R.T., cu nr. 2485 din 17 august 2000 și 2944 din 17 august 2001 prin care SC E. SRL a declarat că nu a desfășurat nici o activitate de la înființare și până în prezent.
Prin adresă, organele de poliție au solicitat la B.C.R. Oțelu Roșu să pună la dispoziție centralizatoarele menționate anterior și contractele de credit dar după intrarea în posesia lor, acestea au fost supuse unei constatări tehnico-științifice grafice, ocazie cu care s-a constatat că o parte din centralizatoarele precum și contractele de credit au fost completate și semnate de inculpat, iar o parte din centralizatoare de numitul B.I.
Conform rechizitoriului prejudiciul produs statului, prin decontarea cu încălcarea dispozițiilor legale în materie a celor 52.454 cupoane agricole este de 10.546.668.000 lei din care 5.245.400.000 lei majorări de întârziere conform OG nr. 11/1996.
Reținând această stare de fapt, prima instanță a constatat că faptei inculpatului îi lipsește elementele constitutive necesare pentru a putea constitui infracțiunea de înșelăciune prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (2) și (5) C. pen., și că existența celorlalte fapte reținute în sarcina inculpatului și vinovăția acestuia cu privire la aceste fapte au fost dovedite.
Din probatoriul administrat în cauză s-a reținut că, în fapt, inculpatul a realizat o activitate de intermediere, dându-și acordul ca, în schimbul plății unui comision de către deținătorul și proprietarul cupoanelor agricole, operațiunile de decontare a acestor cupoane să se deruleze prin intermediul societății SC E. SRL, al cărui administrator era.
S-a apreciat că deși prevederile art. 11 pct. 2 din O.G. nr. 32/1999 interzic vânzarea-cumpărarea cupoanelor agricole, vânzarea-cumpărarea nu poate fi confundată cu intermedierea, iar în speța de față nu s-a făcut dovada faptului că inculpatul ar fi cumpărat sau ar fi vândut cupoane agricole.
Totodată, cu privire la aceeași faptă imputată inculpatului, prima instanță a reținut că evidențele contabile, analitice și sintetice ale SC E. SRL Bucoșnița au fost distruse, că nu s-a procedat la reconstituirea acestor evidențe contabile conform prevederilor legale și nici nu s-au stabilit persoanele vinovate de distrugerea arhivei societății.
De asemenea, din expertiza contabilă efectuată de către expertul O.F., s-a reținut că datorită lipsei unei evidențe contabile și a unei evidențe primare, nu se poate stabili existența unui prejudiciu în sarcina inculpatului.
Din aceeași expertiză s-a desprins și faptul că documentele depuse de către inculpat la B.C.R. Oțelu Roșu au fost întocmite cu respectarea prevederilor P.G. nr. 3/1999, H.G. nr. 102/1999 și H.G. nr. 103/1999.
Având în vedere cele expuse, prima instanță a reținut că, în lipsa existenței certe a unui prejudiciu, nu se poate vorbi despre existența infracțiunii de înșelăciune, iar inculpatul, realizând o activitate de intermediere, acțiunea sa nu se circumscrie elementului material specific infracțiunii de înșelăciune care este acțiunea de inducere în eroare.
Ca urmare s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea de înșelăciune constatându-se, că lipsește elementul material și urmarea imediată specifice infracțiunii de înșelăciune.
împotriva sentinței penale pronunțată de prima instanță au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș Severin și partea civilă Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului, primul recurent criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul greșitei achitări a inculpatului pentru infracțiunea de înșelăciune, iar cel de-al doilea pentru greșita respingere a pretențiilor civile formulate.
Se motivează în recursul parchetului că activitatea inculpatului de a induce în eroare Statul român prin prezentarea centralizatoarelor fictive, care reflectă o activitate de aprovizionare și desfacere a îngrășămintelor chimice, activitate care nu a avut loc în realitate, în scopul obținerii unui folos material injust întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2) și (5) C. pen.
Partea civilă apelantă a susținut faptul că prejudicierea de către inculpat a bugetului statului a fost făcută în detrimentul Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului, în al cărui buget au fost incluse sumele necesare instituirii sistemului de cupoane pentru agricultori, pentru anul 2000, astfel că în mod greșit instanța a respins pretențiile formulate.
Curtea de Apel Timișoara a respins, ca nefondate, apelurile declarate reținând că din probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că inculpatul a realizat o activitate de intermediere, dându-și acordul ca în schimbul unui comision plătit de deținătorul cupoanelor agricole, operațiunile de decontare a acestora să se deruleze prin intermediul societății comerciale E. SRL Bucoșnița, a cărui administrator era inculpatul, activitate ce nu poate fi confundată cu vânzarea-cumpărarea cupoanelor, această din urmă activitate fiind interzisă conform art. 11 pct. 2 din O.G. nr. 32/1999.
A mai reținut instanța de apel că în cauză, datorită unor neconcordanțe existente în actul de control al Gărzii Financiare și lipsei unor evidențe primare și contabile nu s-a putut stabili existența unui prejudiciu cert în sarcina inculpatului, astfel că pentru considerentele arătate în mod just prima instanță a dispus achitarea inculpatului pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune.
în ce privește apelul părții civile s-a constatat că în mod corect instanța de fond nu a acordat despăgubiri civile în condițiile în care nu s-a stabilit în sarcina inculpatului producerea vreunui prejudiciu.
Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și partea civilă Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale (p. civilă modificându-și denumirea) care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
în motivele de recurs ale parchetului se invocă greșita achitare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2) și (5) C. pen., și pentru omisiunea constatării grațierii pedepsei stabilită pentru infracțiunea prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Se susține în esență că atât instanța de fond cât și cea de apel au reținut corect vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri în acte contabile și uz de fals însă nu au valorificat infracțiunea mijloc folosită de către inculpat în dovedirea infracțiunii scop, înșelăciunea, cu consecința realizării unor foloase pentru sine, în sumă de 5.297.854.000 lei.
Cât privește argumentarea instanțelor că nu s-ar fi produs un prejudiciu în dauna părții civile recurente se solicită a fi înlăturate concluziile expertizei contabile efectuate în cauză care s-a rezumat la analiza unor acte fictive care nu au la bază o verificare serioasă și pertinentă prin raportare la realitatea intrărilor și ieșirilor în gestiunea societății a cantităților de îngrășăminte menționate în facturi și celelalte documente contabile.
Referitor la cea de-a doua critică a parchetului se susține că întrucât activitatea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată s-a desfășurat în perioada 16 mai - 22 iunie 2000, iar prin Legea nr. 543/2002 s-au grațiat pedepsele până la 5 ani închisoare aplicate de către instanța de judecată, infracțiunea prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1990 nefiind exceptată de la aplicarea actului de clemență se impunea a se constata incidența acestor dispoziții în ce privește pedeapsa stabilită pentru săvârșirea acestei infracțiuni.
în recursul său partea civilă solicită casarea hotărârilor pronunțate de instanțele inferioare și rejudecând înalta Curte să admită acțiunea civilă și să-l oblige pe inculpat la plata despăgubirilor civile.
Recursurile declarate în cauză sunt întemeiate.
Examinând hotărârile pronunțate, respectiv actele și lucrările de la dosar, în raport de motivele de casare invocate, cât și din oficiu în limitele prevăzute de art. 3859alin. (3) C. proc. pen., se constată că cele două instanțe, contrar prevederilor art. 4 C. proc. pen., nu au manifestat rol activ în desfășurarea procesului penal în sensul că nu au administrat toate probele necesare aflării adevărului, cu privire la faptele și împrejurările cauzei.
Astfel, deși infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2) și (5) C. pen., pentru care inculpatul a fost trimis în judecată este o infracțiune de rezultat, caracterizată prin provocarea unor pagube materiale, limitele pedepsei fiind condiționate de cuantumul pagubei respective, cu ocazia efectuării expertizei contabile în cursul procesului penal, acest aspect esențial nu a fost edificat.
Dimpotrivă se concluzionează de către expert că nu au fost prezentate suficiente documente pentru a se putea stabili un prejudiciu cert și real precum și persoanele răspunzătoare, aspecte care pot fi lămurite numai după refacerea evidențelor tehnico-operative și a celor contabile sintetice și analitice.
în mod repetat expertul susține în răspunsurile sale la mai multe obiective stabilite de instanță că nu își poate exprima o opinie în lipsa prezentării unor evidențe gestionare și contabile.
Pe de altă parte este de observat că instanțele nu s-au preocupat de identificarea și audierea numitului N., persoană despre care inculpatul a declarat în mod constant că se ocupa cu strângerea cupoanelor agricole și de la care inculpatul le prelua, le centraliza și le prezenta la bancă primind în schimb sumele de bani pe care inculpatul le preda aceluiași "partener de afaceri" (cum îl numește inculpatul) N., oprindu-și pentru activitatea desfășurată un comision.
Semnificativ în acest sens este faptul că la dosarul nr. 200/P/2004 al Tribunalului Caraș Severin, se află copia unei sentințe penale nr. 187/2003 a aceleiași instanțe în care se fac referiri și este descrisă activitatea desfășurată în legătură cu cupoane agricole a unei persoane numită B.N., care se impunea a fi citată pentru a se verifica dacă este persoana indicată de inculpat în declarațiile sale și pentru a fi audiată în legătură cu aspectele invocate de inculpat în apărările sale.
Fără a lămuri toate aspectele legate de existența sau inexistența prejudiciului, eventual de întinderea acestuia, precum și de activitatea desfășurată de inculpat, instanța în mod greșit a declarat terminată cercetarea judecătorească și a pășit la judecarea cauzei, pronunțând în ce privește faptele de înșelăciune pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, o soluție care nu este susținută de probele administrate în cauză.
Referitor la pedeapsa stabilită și menținută de instanțe pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), înalta Curte constată, că această infracțiune nu este exceptată de la grațiere, nefiind menționată la pct. B din Legea nr. 543/2002 și având în vedere practica constantă în sensul că inculpatul trimis în judecată pentru infracțiunea prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991 beneficiind de dispozițiile Legii nr. 543/2002 dacă nu este exceptat pentru alte considerente, apreciază ca fiind greșită soluția instanțelor de a-i refuza inculpatului beneficiul grațierii pedepsei de un an închisoare aplicată pentru infracțiunea menționată, motiv pentru care urmează a casa hotărârile pronunțate și sub acest aspect.
Pentru considerentele arătate, înalta Curte va admite recursurile declarate, va desființa hotărârile instanțelor de fond și de apel numai cu privire la dispoziția de achitare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune și la omisiunea constatării grațierii pedepsei aplicate pentru infracțiunea prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), făcând aplicarea art. 1 din Legea nr. 543/2002 pentru această pedeapsă în condițiile prevăzute de art. 7 din același act normativ.
Urmează ca în ce privește faptele de înșelăciune pentru care inculpatul a fost trimis în judecată să se trimită cauza spre rejudecare în aceste limite, la prima instanță pentru a fi identificat și audiat în calitate de martor numitul N. și a se face o nouă expertiză pentru a se putea stabili cu certitudine dacă inculpatul prin activitatea sa a produs sau nu un prejudiciu, iar în caz afirmativ pentru a fi stabilit cu exactitate cuantumul acestuia.
în condițiile în care se susține că documentele de evidență primară și contabilă, imperios necesare pentru efectuarea expertizei, nu pot fi puse la dispoziția expertului, deoarece aceste evidențe ar fi fost distruse printr-o depozitare necorespunzătoare, urmează a se proceda la reconstituirea acestora în conformitate cu prevederile Legii nr. 82/1991 și a normelor Ministerului Finanțelor.
Instanța de rejudecare va stabili obiectivele expertizei care va fi efectuată pe baza verificărilor și analizei evidențelor primare, tehnico-operative, contabile analitice și sintetice, a balanțelor de verificare și a bilanțului contabil, evidențe care vor fi puse la dispoziția expertului desemnat de instanță, de către organele care au obligația păstrării acestora și respectiv a reconstituirii lor în cazul distrugerii.
Numai după administrarea acestor probe și eventual și a altora pe care le va aprecia utile cauzei, instanța se va putea pronunța asupra vinovăției sau nevinovăției inculpatului sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune și a pretențiilor ridicate de partea civilă recurentă.
Cu ocazia rejudecării instanța a trebuit să aibă în vedere și celelalte aspecte invocate de recurenți și după verificarea lor s-a pronunțat în consecință.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6771/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 6739/2005. Penal → |
|---|
