ICCJ. Decizia nr. 3/2005. Secţiile Unite
| Comentarii |
|
în legătură cu aplicarea dispozițiilor art. 197 alin. (1), art. 198 și ale art. 201 C. pen., instanțele judecătorești nu au un punct de vedere unitar, pronunțându-se în mod diferit cu privire la înțelesul expresiei "act sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de același sex", în sensul prevederilor din art. 197 alin. (1) și art. 198 C. pen., precum și cu privire la înțelesul atribuit expresiei "acte de perversiune sexuală", prin art. 201 C. pen.
Astfel, unele instanțe s-au pronunțat în sensul că prin "act sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de același sex", se înțelege orice modalitate de obținere a unei satisfacții sexuale, atât prin raport sexual cu o persoană de sex diferit sau prin relații sexuale cu o persoană de același sex, cât și prin orice alt act, susceptibil a fi considerat chiar și de perversiune sexuală, dacă a fost săvârșit prin constrângerea unei persoane sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-și exprima voința.
Alte instanțe, dimpotrivă, s-au pronunțat în sensul că prin "act sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de același sex", în accepțiunea prevederilor art. 197 alin. (1) și art. 198 C. pen., se înțelege orice modalitate de obținere a unei satisfacții sexuale prin folosirea sexului sau acționând asupra sexului, între persoane de sex diferit sau de același sex, evident prin constrângere sau profitând de imposibilitatea persoanei respective de a se apăra ori de a-și exprima voința.
Aceste din urmă instanțe au procedat corect.
Potrivit art. 197 alin. (1) C. pen., infracțiunea de viol constă în "actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de același sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-și exprima voința".
Rezultă, deci, că în înțelesul art. 197 alin. (1) C. pen., orice modalitate în care au loc raporturile sexuale între persoane de sex diferit, precum și relațiile sexuale între persoane de același sex, constituie act sexual.
Dar, spre deosebire de actul de perversiune sexuală, actul sexual înseamnă, în primul rând, penetrația sexuală, indiferent dacă se realizează prin conjuncție corporală între agresor și victimă sau prin folosirea unui corp străin, iar dacă oricare dintre aceste acte are loc prin una din formele de constrângere menționate în art. 197 alin. (1) C. pen., fapta constituie infracțiunea de viol.
în această privință, este de observat că, în cazul actelor sexuale săvârșite între persoane de același sex, infracțiunea de viol se realizează prin constrângerea victimei, la oricare dintre relațiile ce se practică, în acest scop, între bărbați sau între femei, cum sunt sodomia, felația sau cunilingus, impunându-se sublinierea că, dacă asemenea practici ar fi considerate doar acte de perversiune sexuală, nu s-ar mai justifica reglementarea de la art. 197 alin. (1) C. pen., prin care s-a încriminat și violul între bărbați sau între femei.
Tot astfel, mai este de observat că victima infracțiunii de viol, atât în cazul când are același sex cu agresorul, cât și atunci când este de sex diferit, poate fi obligată fie să suporte actul sexual din partea făptuitorului, fie să îndeplinească ea însăși actul sexual, sub constrângere, asupra acestuia.
Celelalte practici sexuale care, fiziologic, nu sunt apte să producă orgasm și, deci, nu pot fi considerate "acte sexuale" în accepțiunea legii, constituie acte de perversiune sexuală, cum ar fi mângâierile obscene, fetișismul, voyerismul, exhibiționismul și bestialitatea.
Prin natura ei, perversiunea sexuală constă în practicarea de acte nefirești privind viața sexuală, diferite de cele cu caracter homosexual, concretizate în manifestări aberante ale instinctului sexual, prin care nu se urmărește realizarea unui raport sexual, ci doar obținerea excitației sexuale nefinalizate.
în raport cu prevederile art. 201 C. pen., perversiunea sexuală viciu, care constă în practicarea de acte lascive, obscene, de lubricitate, în tendința de a obține satisfacții ale instinctului sexual în afara a ceea ce este admis ca firesc, este necesar să intervină reacțiunea penală, numai atunci când actele de perversiune sexuală au fost săvârșite în public sau au produs scandal public.
Spre deosebire de perversiunea sexuală viciu, perversiunea sexuală ca manifestare anormală, ținând de psihopatologia sexuală, poate duce la săvârșirea unor fapte deosebit de periculoase contra persoanei, ceea ce face necesar un tratament penal diferențiat și eficient, care să îndeplinească și rolul de a preveni astfel de manifestări.
între aceste forme de perversiune sexuală ce vizează în mod vădit anormalitatea, s-au remarcat, prin frecvență și trăsături distinctive, următoarele: sadismul, care constă în provocarea excitației sexuale prin producerea de suferințe victimei; masochismul, la care satisfacția sexuală este determinată numai de suportarea de către subiect a unei dureri fizice; vampirismul, la care excitația sexuală este produsă de vederea sângelui victimei; mixoscopia, în cazul căreia excitația sexuală este provocată de vederea actului sexual practicat între alte persoane sau la privirea nudității.
Asemenea manifestări, cu vădit caracter patologic, necesită nu numai alegerea celor mai adecvate măsuri de coercițiune penală, ci pun, nu rareori, problema verificării responsabilității persoanelor în cauză și, evident, a stabilirii măsurilor de siguranță ce se impun să fie luate.
Așa fiind, în raport cu considerentele sus-arătate, se impune concluzia că prin "act sexual de orice natură", susceptibil a fi încadrat în infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 C. pen. și, respectiv, în infracțiunea prevăzută de art. 198 din același cod, se înțelege orice modalitate de obținere a unei satisfacții sexuale prin folosirea sexului sau acționând asupra sexului, între persoane de sex diferit sau de același sex, prin constrângere sau profitând de imposibilitatea persoanei de a se apăra ori de a-și exprima voința, iar prin "acte de perversiune sexuală", în accepțiunea prevederilor art. 201 C. pen., se înțelege orice alte modalități de obținere a unei satisfacții sexuale.
în consecință, în temeiul dispozițiilor art. 23 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și ale art. 4142C. proc. pen., a fost admis recursul în interesul legii, declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și s-a decis în sensul concluziei menționate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2/2004. Secţiile Unite | ICCJ. Decizia nr. 1/2004. Secţiile Unite → |
|---|
