ICCJ. Decizia nr. 3501/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3501/2005

Dosar nr. 3366/2005

Şedinţa publică din 3 iunie 2005

Asupra recursului de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 23 mai 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II–a penală, s-a dispus menţinerea stării de arest preventiv a inculpatului P.N.E. Încheierea a fost pronunţată în cadrul soluţionării apelului declarat de inculpat împotriva sentinţei penale nr. 522/2005 a Tribunalului Bucureşti prin care a fost condamnat la 4 ani închisoare pentru infracţiunea de tâlhărie.

Inculpatul, nemulţumit de menţinerea stării de arest, a declarat recurs împotriva încheierii pronunţate de curtea de apel.

Examinându-se actele dosarului se constată că recursul nu este întemeiat. Dispoziţia instanţei de a se menţine starea de arest preventiv este legală, având în vedere că temeiurile care au determinat arestarea nu s-au schimbat şi justifică în continuare, privarea de libertate pentru buna desfăşurare a procesului.

În consecinţă, recursul inculpatului se va respinge ca nefondat cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.N.E. împotriva încheierii din 23 mai 2005 pronunţată în dosarul nr. 1680/M/2005 alCurţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă recurentul inculpat să plătească suma de 800.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 iunie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3501/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs