ICCJ. Decizia nr. 35/2005. Penal. Art.239 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 35/2005
Dosar nr. 876/2004
Şedinţa publică din 5 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 300 din 3 noiembrie 2003, Tribunalul Bihor a dispus condamnarea inculpatului C.R.C. la trei pedepse de câte un an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea a 3 infracţiunii, prevăzute de art. 239 alin. (2) şi (3) C. pen.
În baza art. 33 – art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit cele trei pedepse, urmând ca inculpatul să execute pe cea mai grea de un an şi 6 luni închisoare.
A mai fost condamnat acelaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966 la o pedeapsă de 6 ani închisoare, iar în baza art. 37 alin. (3) din Decretul nr. 328/1966 la o pedeapsă de un an închisoare.
În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 s-a constatat că pedeapsa de 6 luni şi respectiv, de un an închisoare se graţiază.
S-a constatat că părţile vătămate nu s-au constituit părţi civile.
În sfârşit, s-a dedus din pedeapsa aplicată, timpul arestului preventiv şi s-a dispus obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, în noaptea de 15 aprilie 2000, inculpatul a fost oprit de organele de poliţie, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, fără a deţine permis de conducere. Cum inculpatul mirosea a alcool, a fost invitat de organele de poliţie să i se recolteze probe biologice, dar a refuzat. În aceste condiţii, inculpatul a îmbrâncit un poliţist, apoi pe un alt poliţist. Când s-a încercat să i se scoată cheile din contact, inculpatul a călcat peste cascheta poliţiştilor, adresându-le cuvinte jignitoare şi lovituri, refuzând recoltarea probelor biologice.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul C.R.C., solicitând admiterea, casarea hotărârilor şi în rejudecare achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., susţinând că nu a comis acte de violenţă împotriva poliţiştilor, decât pentru a se apăra de modul abuziv al acestora de a-l duce cu forţa la spital, pentru recoltarea probelor biologice, iar pe de altă parte că refuzul său privind recoltarea, a fost legitim.
Prin Decizia penală nr. 5/ A din 15 ianuarie 2004, Curtea de Apel Oradea a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
Instanţa de control judiciar a motivat soluţia în raport de probele administrate în cauză, care confirmă starea de fapt reţinută de instanţă, care a condus la o corectă încadrare juridică a faptelor şi o justă individualizare a pedepselor.
Împotriva acestei decizii inculpatul a formulat recurs, reiterând nevinovăţia sa în săvârşirea faptelor pentru care a fost condamnat, solicitând achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 12 C. proc. pen.
A mai solicitat potrivit cazului de casare prevăzut de art. 385 pct. 14 C. proc. pen., reţinerea circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 – art. 76 C. pen. şi pe cale de consecinţă aplicarea unei pedepse sub minimul special a cărei executare să fie suspendată prin aplicarea art. 81 C. pen.
În subsidiar, în baza art. 385 pct. 10 C. proc. pen., a cerut trimiterea dosarului la instanţa de apel pentru ca instanţa de control judiciar să se pronunţe asupra unor probe esenţiale.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Din actele şi lucrările dosarului se constată că instanţele au reţinut corect situaţia de fapt, făcând o corectă încadrare juridică, sub aspectul infracţiunilor reţinute.
Apărarea inculpatului, în sensul că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost condamnat, este neîntemeiată urmând a fi înlăturată.
Din declaraţiile părţilor vătămate, poliţiştii, care pentru efectuarea unui control au oprit pe inculpat şi care în derularea evenimentelor i-au cerut acestuia să meargă pentru efectuarea recoltării probelor biologice, arată că: „acesta s-a enervat, a început să înjure, apoi, a început să ne lovească pe toţi".
Aceste susţineri se coroborează şi cu declaraţiile martorilor B.L., H.M., P.T., L.I., J.V., F.R., P.O. şi P.C.
Deşi inculpatul nu a recunoscut decât comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a autoturismului, fără a poseda permis de conducere, negând faptul că i-ar fi ultragiat pe poliţişti sau că s-ar fi sustras de la recoltarea probelor biologice, celelalte probe administrate şi nu în ultimul rând, chiar recunoaşterea inculpatului în sensul că, a avut un incident cu poliţiştii, dar că s-ar fi apărat de agresiunea acestora, confirmă starea de fapt reţinută, exercitarea actelor de violenţă asupra celor trei părţi vătămate aflate în exerciţiul atribuţiunilor de serviciu.
În atare situaţie apărările inculpatului, care invocă modul legitim de apărare împotriva actelor nelegale şi abuzive ale poliţiştilor sunt neîntemeiate.
Referitor la apărarea formulată în sensul că, a condus autoturismul fără permis într-o stare de puternică tulburare pricinuită de necesitatea internării de urgenţă a fiicei sale, şi drept consecinţă se impune reţinerea circumstanţelor atenuante, este de asemenea, neîntemeiată.
Raportând cele de mai sus la împrejurările în care s-a comis fapta, nu există nici un temei în a se reţine că inculpatul s-a dedat la violenţe ca urmare atitudinii ori comportării manifestată de părţile vătămate.
Chiar dacă în cadrul conflictului, părţile vătămate au manifestat o atitudine fermă, aceasta a avut loc ca urmare a atitudinii violente şi nelegale a inculpatului, deci din culpa sa care nu poate fi transferată în sarcina părţilor vătămate.
Pentru aceste considerente, arătate mai sus, verificând hotărârea atacată şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existenţa altor motive ce pot duce la casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpat este nefondat şi va fi respins ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 C. proc. pen.
Văzând şi prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C.R. împotriva deciziei penale nr. 5/ A din 15 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Oradea.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3497/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3500/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs → |
|---|
