ICCJ. Decizia nr. 4487/2005. Penal

Prin încheierea din 14 iunie 2005 pronunțată în dosarul nr. 244/P/2005, Curtea de Apel Pitești, secția mixtă pentru minori și familie, în temeiul art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen., a dispus menținerea stării de arest a inculpatului D.I. trimis în judecată, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 - art. 209 alin. (1) lit. a), e) și i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.

în motivarea acestei încheieri s-a arătat că, întrucât măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale se impune menținerea acesteia în condițiile legii deoarece subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri.

împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul criticând-o pentru greșita menținere a măsurii arestării preventive și a solicitat revocarea acesteia.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune menținerea acestei măsuri.

în cauză verificând actele și lucrările de la dosar, respectiv mandatul de arestare preventivă, se constată că temeiul juridic pentru care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive îl constituie prevederile art. 148 lit. h) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea lui în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.

Analizând recursul declarat de inculpat raportat la cele mai sus arătate se constată că temeiul care a stat la baza luării măsurii arestării preventive, și anume cel prevăzut de art. 148 lit. h) C. proc. pen., nu a dispărut, mai mult chiar, în cauză a intervenit o hotărâre de condamnare în primă instanță prin care s-a reținut vinovăția acestuia pentru fapta pentru care a fost trimis în judecată, cauza aflându-se în prezent la instanța de apel.

Față de această situație, urmează a se constata că în cauză, nu au dispărut împrejurările care au justificat luarea măsurii arestării preventive și că, pe cale de consecință, nu există temeiuri care să ducă la revocarea acestei măsuri, cu atât mai mult cu cât, de la data arestării și până în prezent nu au apărut elemente noi care să justifice revocarea.

în consecință, pentru considerentele arătate, urmează a se constata că recursul declarat de inculpat este nefondat și a fi respins, ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Au fost văzute și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4487/2005. Penal