ICCJ. Decizia nr. 6810/2005. Penal
| Comentarii |
|
Tribunalul București, secția I penală, prin sentința penală nr. 227 din 24 februarie 2005, a dispus, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., art. 101,art. 104 și art. 106 C. pen., internarea inculpatului minor A.V.M., într-un centru de reeducare până la împlinirea vârstei de 18 ani și i s-a atras atenția asupra dispozițiilor art. 108 alin. (2) C. pen., referitoare la revocarea măsurii.
Anterior, prin sentința penală nr. 1311 din 18 octombrie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., în infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., și în temeiul art. 101 C. pen., art. 104 și art. 106 din același cod, s-a dispus internarea inculpatului într-un centru de reeducare, dar această hotărâre a fost desființată, ca urmare a admiterii apelului declarat de parchet, prin decizia penală nr. 950/ A din 13 decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la același tribunal.
Pentru a pronunța sentința penală nr. 227 din 24 februarie 2005, Tribunalul București a reținut că, în ziua de 10 iulie 2004, în jurul orelor 19,00, inculpatul A.V.M. împreună cu minorul S.C. l-au observat, așezat pe o bancă, în Parcul Herăstrău, pe partea vătămată I.A. care vorbea la telefon. Făptuitorii au luat hotărârea să sustragă telefonul mobil al părții vătămate și în acest scop s-au apropiat și i-au solicitat o țigară. S.C. a mers în spatele victimei, care și-a pus telefonul în buzunarul de la cămașă, iar inculpatul a rămas în fața acesteia.
Sesizând intenția celor doi minori, constată instanța, partea vătămată a încercat să se ridice dar, în acel moment, inculpatul a introdus mâna în buzunarul acesteia, i-a luat telefonul mobil și a fugit împreună cu făptuitorul. Surprins de gestul inculpatului I.A. a căzut pe bancă, iar ulterior A.V.M. a fost reținut de gardienii publici care se aflau în zonă.
Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia penală nr. 573/ A din 14 iulie 2005, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului și s-a luat act de retragerea apelului Parchetului de pe lângă Tribunalul București.
împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs inculpatul A.V.M. care a solicitat schimbarea măsurii educative a internării într-un centru de reeducare prevăzută de art. 104 C. pen., care s-a luat față de el, cu libertatea supravegheată măsură prevăzută de art. 102 C. pen., deoarece a sustras telefonul mobil de la partea vătămată prin surprindere, fără să lovească victima, nu are antecedente penale și s-a integrat în societate muncind împreună cu tatăl și frații săi.
Examinând recursul declarat de inculpatul minor în raport cu motivul invocat care se va analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859pct. 14 C. proc. pen., înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Instanțele au stabilit o corectă situație de fapt în concordanță cu materialul probator administrat în cauză, iar încadrarea juridică este legală.
Deoarece A.V.M. a luat telefonul mobil din buzunarul de la cămașa părții vătămate prin smulgere, după ce făptuitorii s-au postat unul în față iar celălalt în spatele victimei în momentul în care acesta încerca să se ridice de pe bancă, dar s-a dezechilibrat și a căzut ceea ce constituie un act de violență prin care s-a asigurat posibilitatea însușirii bunului respectiv, în mod just s-a reținut că fapta întrunește conținutul infracțiunii de tâlhărie.
Totodată, instanța de apel a făcut o corectă evaluare a criteriilor prevăzute de art. 100 C. pen., avute în vedere la alegerea măsurii educative dispusă față de inculpat ținând seama de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de starea fizică, de dezvoltarea intelectuală și morală, de comportarea lui, de condițiile în care a fost crescut și în care a trăit și de celelalte elemente de natură să caracterizeze persoana minorului.
Solicitarea recurentului inculpat de a se schimba măsura educativă a internării într-un centru de reeducare, cu libertatea supravegheată, măsură prevăzută de art. 103 C. pen., nu poate fi primită întrucât, astfel cum rezultă din referatul de anchetă socială, minorul provine dintr-o familie dezorganizată, este neșcolarizat, fără ocupație, trăia pe stradă și dormea în stația de metrou Aviatorilor la data comiterii faptei, se întreținea din spălatul parbrizelor și cerșit, fura și era consumator de aurolac.
Așadar, critica formulată de inculpat cu privire la alegerea unei alte sancțiuni, respectiv măsura libertății supravegheate nu poate fi avută în vedere deoarece în cauză s-a ținut cont de toate criteriile legale în mod plural, măsura educativă dispusă, prevăzută de art. 104 C. pen., oferind posibilitatea unei reeducări viitoare eficiente a minorului.
De asemenea, verificând decizia instanței de control judiciar nu s-a constatat nici existența vreunui caz de casare din cele prevăzute de art. 3859alin. (3) C. proc. pen., care poate fi luat în considerare din oficiu.
Față de aceste considerente, înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.V.M. în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 38516 alin. (2), raportat la art. 381 alin. (1) C. proc. pen., și art. 192 alin. (2) din același cod, recurentul a fost obligat la plata sumei de 120 lei ce au reprezentat cheltuieli judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4487/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 6818/2005. Penal → |
|---|
