ICCJ. Decizia nr. 582/2005. Penal. Art197alin3 c. pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 582/2005
Dosar nr. 3811/2004
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 205 din 9 mai 2003, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), combinat cu art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., Tribunalul Braşov l-a achitat pe inculpatul C.T., pentru infracţiunile de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen. şi de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) A constatat că acesta a fost reţinut şi arestat preventiv în perioada 3 iulie – 28 august 2002, precum şi că persoana vătămată, prin reprezentanţii legali nu s-a constituit parte civilă. A dispus ca statul să suporte cheltuieli judiciare avansate.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că probele administrate în cauză nu au dovedit că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată, partea vătămată C.V. plecând de bună voie cu inculpatul în ziua de 5 iunie 2002 la unchiul inculpatului, unde au stat până în ziua de 8 iunie 2002, fără ca inculpatul să întreţină raport sexual cu aceasta.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi partea vătămată, prin apărător. Procurorul a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, constând în greşita apreciere a probelor, care dovedesc săvârşirea ambelor infracţiuni pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, solicitând desfiinţarea sentinţei şi condamnarea inculpatului.
S-a reţinut că partea vătămată nu şi-a motivat apelul şi nu s-a prezentat în faţa instanţei de apel.
Prin Decizia penală nr. 164 din 17 mai 2004, Curtea de Apel Braşov, a respins apelurile, ca nefondate, reţinând că prima instanţă a făcut o justă apreciere a probelor administrate, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecării.
Că s-a dovedit că, între familiile inculpatului şi părţii vătămate, de etnie rromă, consăteni din Sâmbăta de Sus, comuna Voila, jud. Braşov, a intervenit în anul 2000 o înţelegere privind căsătoria şi că deşi între timp părinţii părţii vătămate s-au răzgândit, inculpatul a hotărât în ziua de 5 iunie 2002, să plece împreună cu partea vătămată la unchiul său, martorul C.V., din satul Sebeş, jud. Braşov. În acest scop, a apelat la serviciile martorului G.V., care i-a transportat cu autoturismul pe inculpat şi partea vătămată, precum şi pe părinţii inculpatului, martorii C.E. şi M. Toţi martorii de mai sus, precum şi martora G.E., de la domiciliul căreia au plecat, au declarat constant că partea vătămată s-a urcat în autoturism bine dispusă, iar când martora a întrebat-o dacă doreşte să se căsătorească, aceasta a râs. La locuinţa din satul Sebeş a martorului C.V. au rămas numai inculpatul şi partea vătămată, părinţii întorcându-se acasă pentru a pregăti nunta. Partea vătămată a rămas de bună voie până în ziua de 8 iunie 2002, când a venit şi a luat-o cu un autoturism martorul L.G., transportând-o la sediul poliţiei din comuna Voila. În tot acest timp, părţile au locuit împreună, fără a întreţine raporturi sexuale, iar partea vătămată a avut libertatea de mişcare deplină, nefiind obligată să rămână de bună voie, a participat chiar la muncile câmpului, ajutând familia unchiului inculpatului. În ziua de 6 iunie 2002, inculpatul s-a dus la familia părţii vătămate pentru a se înţelege în legătură cu nunta, dar a fost respins.
S-a mai reţinut că, deşi partea vătămată a susţinut că a fost forţată să întreţină de două ori raport sexual cu inculpatul, în cursul urmăririi penale declarând că a fost bătută de către acesta, având urme de violenţă pe spate şi pe picioare, în faza de judecată a declarat că, deşi nu a fost ameninţată sau bătută, s-a culcat cu inculpatul de frică, la examinarea făcută în ziua de 10 iunie 2002 de către Cabinetul de medicină legală Făgăraş s-a constatat că nu prezintă leziuni traumatice şi că este virgină.
Certificatul medico-legal nr. 156/ C din 10 iunie 2002, eliberat de Cabinetul de medicină legală Făgăraş nu a fost prezentat organelor de urmărire penală, acesta fiind depus numai la cererea inculpatului în cursul judecăţii.
La data de 11 iunie 2002, Serviciul medico-legal judeţean Braşov a eliberat certificatul medico-legal nr. 1754/E, concluzia fiind că persoana examinată, pe numele C.V., în vârstă de 12 ani, din comuna Voila, satul Sâmbăta de Sus, prezintă o deflorare recentă care poate data de circa o săptămână. Numai acest certificat a fost depus la organul de urmărire penală.
S-a mai reţinut că, pentru a clarifica această situaţie, prima instanţă a dispus efectuarea unei expertize medico-legale la Institutul de medicină legală Mina Minovici, expertiză care nu s-a putut efectua întrucât partea vătămată a plecat cu părinţii în Italia. Instanţa conchide că faţă de contradicţie dintre cele două certificate medico-legale şi conduita adoptată de familia părţii vătămate, de a ascunde primul certificat, care constată că partea vătămată este virgină şi nu prezintă leziuni traumatice, nu se poate trage concluzia că aceasta a fost deflorată. Chiar dacă s-ar reţine concluziile ultimului certificat, tot nu s-ar putea stabili că inculpatul este autorul deflorării, atâta timp cât data deflorării este stabilită cu aproximaţie „de circa o săptămână", ceea ce poate însemna şi data de 4 iunie, adică anterior plecării părţilor la martorul C.V.
Referitor la lipsirea de libertate în mod ilegal a părţii vătămate s-a apreciat de către instanţa de apel, deosebit de edificatoare declaraţia martorului L.G., care nu se află în nici o relaţie cu părţile, care a declarat în faza de judecată că părţile au ieşit din casa martorului C.V. ţinându-se de mână, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic şi din discuţiile avute a reieşit că partea vătămată a mers de bună voie cu inculpatul, acesta afirmând că a fost forţată numai la sediul Poliţiei Voila, sub influenţa mamei sale care era foarte revoltată şi care i-a vorbit pe ţigăneşte.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie susţinând în esenţă: că instanţele nu au valorificat în suficientă măsură probele administrate în cauză şi în consecinţă au ajuns la concluzia că inculpatul C.T. nu se face vinovat de săvârşirea vreunei infracţiuni.
Examinând cauza în raport de motivul de recurs analizat prin prisma dispoziţiilor art. 3259 pct. 171 C. proc. pen., constată că recursul este nefondat.
Dând sens dispoziţiilor art. 3 C. proc. pen., privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, instanţele au reţinut şi apreciat numai acele probe pe care le-am apreciat ca reflectând adevărul, ţinând seama de întregul material probator administrat în cauză.
Totodată, invocând dispoziţiile art. 66 C. proc. pen., care consacră în favoarea inculpaţilor prezumţia potrivit căreia inculpatul este prezumat nevinovat până la dovedirea vinovăţiei sale prin date certe, s-a concluzionat că în urma administrării tuturor probelor nu s-a putut răsturna această prezumţie şi stabili cu certitudine vinovăţia inculpatului.
Astfel cum este prezentat cu lux de amănunte, în sentinţă s-a dovedit că partea vătămată, în ziua de 5 iunie 2002, a plecat de bună voie cu inculpatul la unchiul acestuia C.V., unde au stat până în ziua de 8 iunie 2002, când a luat-o cu un autoturism martorul L.G.
De asemeni, fratele mai relevă că partea vătămată a avut libertate de mişcare, în tot acest timp participând la muncile câmpului ajutând familia unchiului inculpatului ceea ce îndreptăţeşte concluzia că nu se justifică reţinerea în sarcina inculpatului a infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzut de art. 189 alin. (2) C. proc. pen.
Cât priveşte cealaltă infracţiune pentru care inculpatul a fost achitat, infracţiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în raport de cele două acte (certificate medicale legale) de la dosar care conţin concluzii contradictorii de împrejurare că efectuarea unei noi expertize nu a putut fi posibilă, întrucât partea vătămată a plecat din ţară, dar şi de declaraţiile contradictorii ale părţii vătămate, inculpatului şi martorilor, singura condiţie care se impune este aceea că neînlăturându-se, prin probe certe de vinovăţie prezumţia de nevinovăţie, dubiul îi profită inculpatului.
Aşa fiind, urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov împotriva deciziei penale nr. 164 din 17 mai 2004 a Curţii de Apel Braşov, privind pe inculpatul C.T.
Onorariul pentru apărarea din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 581/2005. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 584/2005. Penal. Plângere. Recurs → |
|---|
