ICCJ. Decizia nr. 682/2005. Penal. Art.220 alin.1 c.pen. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 682/2005
Dosar nr. 5359/2004
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2005
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 475 din 6 aprilie 2004, Judecătoria Alba Iulia a dispus achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei P.P., la plângerea prealabilă a părţii vătămate D.I.
Prin aceeaşi hotărâre s-a mai dispus, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. c, raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., inculpaţilor S.P.M.N., B.V. şi B.O., B.P., D.G., B.M. şi B.V., C.I., T.S., H.I., M.V.M., B.A., H.I., B.S., P.P., P.M., P.M. şi P.S.R., T.E., C.N., C.M., şi C.M., T.C., T.A., T.M.E., C.N., B.M. şi B.N., pentru infracţiunea de tulburare de posesie prevăzută de art. 220 alin. (3) C. pen. (faptă din 24 februarie 2002).
În baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., cu referire la art. 131 alin. (2) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit la plângerea prealabilă formulată de partea vătămată D.I. împotriva inculpaţilor mai sus menţionaţi, pentru infracţiunea de tulburare de posesie prevăzută de art. 220 alin. (3) C. pen. (faptă din 15 - 16 martie 2003).
A fost respinsă acţiunea civilă formulată de partea civilă D.I. împotriva inculpaţilor.
În baza art. 192 pct. 1 lit. a) şi art. 192 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., a fost obligată partea vătămată D.I. la plata în favoarea statului a sumei de 20.000.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 16.800.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorii din oficiu ai inculpaţilor, s-a dispus să fie achitat de către Ministerul Justiţiei, în contul B.C.A.J. Alba.
Prin aceeaşi hotărâre s-a dispus disjungerea plângerii formulată împotriva inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 323 C. pen. şi s-a dispus trimiterea la parchet în vederea efectuării de cercetări.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Partea vătămată D.I. este preot ortodox în comuna Mihalţ, jud. Alba, iar inculpatul S.P.M. este preot greco-catolic în aceeaşi localitate.
Întrucât credincioşii greco-catolici nu beneficiau de un spaţiu adecvat în vederea oficierii slujbelor religioase, la data de 24 februarie 2002, inculpatul S.P.N., însoţit de ceilalţi inculpaţi, au pătruns cu forţa în Casa Parohială aparţinând bisericii ortodoxe din localitate, unde au oficiat slujba de dimineaţă şi un parastas.
Deoarece uşa de acces în Casa P. era încuiată cu cheia şi bătută în cuie, deoarece imobilul nu era locuit, iar cheia se afla în posesia părţii vătămate, inculpaţii au recurs la violenţă, forţând uşa.
După terminarea celor două slujbe, care au durat aproximativ 4 ore (în intervalul 9.00-13,00), inculpaţii au părăsit de bună voie Casa P., împrejurare care rezultă din declaraţiile martorilor B.P., D.V. şi C.A.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs partea vătămată D.I., criticând-o pentru nelegalitate pentru următoarele motive:
instanţa de fond nu trebuia să soluţioneze cauza, deoarece partea vătămată a solicitat extinderea procesului penal şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 C. pen. În această situaţie instanţa trebuia să constate că există între cele două infracţiuni situaţia prevăzută de art. 34 C. proc. pen. şi să trimită la parchet cauza în întregime;
S-a dispus în mod nelegal achitarea inculpaţilor, apreciindu-se greşit că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii.
Prin Decizia penală nr. 475 din 24 iunie 2004, Curtea de Apel Alba Iulia a respins, ca nefondat, recursul declarat de partea vătămată D.I.
În baza art. 192 pct. 2 C. proc. pen., a fost obligată partea vătămată D.I. la plata în favoarea statului a sumei de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare.
În baza 193 C. proc. pen., a fost obligată partea vătămată la plata în favoarea intimaţilor a sumei de 336.000.000 lei cheltuieli judiciare, în recurs.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de recurs a reţinut că la data când a avut loc incidentul, partea vătămată D.I. nu avea posesia asupra imobilului în litigiu, aspect dedus din actele dosarului, în care se arată că imobilul nu a mai fost locuit de peste 20 de ani.
S-a mai reţinut că din cuprinsul adresei emisă de Episcopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei, în anul 1998 rezultă că imobilul în litigiu este proprietatea Bisericii Ortodoxe şi are caracterul de locuinţă de serviciu repartizată părţii vătămate, în calitate de preot la Parohia Ortodoxă M. II şi care nu locuieşte în acesta, ci în casa proprietate personală.
În motivarea hotărârii instanţa de control judiciar a mai arătat că din analiza întregului material probator rezultă că intenţia inculpaţilor nu a fost aceea de a lua în stăpânire imobilul, ci au avut dorinţa firească de exercitare liberă a dreptului la libertatea credinţei religioase, un drept fundamental garantat şi protejat de Constituţia României, iar în consecinţă, soluţia de achitare a inculpaţilor, dispusă de prima instanţă este corectă.
Cu privire la cel de al doilea motiv de recurs invocat de partea vătămată, instanţa de control judiciar a reţinut că aceasta a solicitat tragerea la răspundere a inculpaţilor şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 C. pen., dar la ultimul termen de judecată, când cauza al cărui obiect îl forma cercetarea inculpaţilor pentru infracţiunea prevăzută de art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP), era în stare de judecată, astfel că în această fază procesuală reunirea cauzelor şi trimiterea în întregime a dosarului la parchet nu era necesară pentru soluţionarea procesului şi buna înfăptuire a justiţiei.
Considerând că hotărârile au fost pronunţate cu încălcarea legii, împotriva acestora, în temeiul art. 409 şi a art. 410 alin. (1) partea I pct. 71 teza I C. proc. pen., procurorul general al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare, criticându-le în sensul că, judecătorul care a participat la judecarea în fondşi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţia care ar putea fi dată în cauză.
În motivarea recursului în anulare sa arătat că judecătorul M.G. a considerat că la săvârşirea faptei au participat mai multe persoane şi în şedinţa din 30 ianuarie 2004 a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice a faptei, reţinând forma agravantă a infracţiunii de tulburare de posesie, prevăzută de art. 220 alin. (3) C. pen.
Examinând recursul în anulare în raport de motivul invocat, se cotată că nu este fondat, pentru considerentele ce urmează;
Potrivit art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP), infracţiunea de tulburare de posesie constă în ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, a unui imobil aflat în posesia altuia, iar agravanta prevăzută de alin. (3) al aceluiaşi articol, pedepseşte această faptă dacă se săvârşeşte de două sau mai multe persoane împreună, cu închisoare de la un la 7 ani.
Verificând actele şi lucrările dosarului, se constată că partea vătămată D.I. a formulat plângere împotriva inculpaţilor S.P.M.N., B.V. şi B.O., B.P., D.G., B.M. şi B.V., C.I., T.S., H.I., M.V.M., B.A., H.I., B.S., P.P., P.M., P.M. şi P.S.R., T.E., C.N., C.M., şi C.M., T.C., T.A., T.M.E., C.N., B.M. şi B.N., pentru infracţiunea de tulburare de posesie, prevăzută de art. 220 alin. (3) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare de posesie, prevăzută de art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP)
Prima instanţa, din oficiu şi exercitându-şi pe deplin rolul să activ, a examinat cauza sub toate aspectele şi cum, în plângerea prealabilă partea vătămată a precizat că la săvârşirea faptei au participat mai multe persoane, în mod justificat la termenul de judecată din 30 ianuarie 2004, a pus în discuţie conform dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de tulburare de posesie săvârşită de două sau mai multe persoane împreună, care este prevăzută de art. 220 alin. (3) C. pen.
Cum instanţa a constatat că încadrarea juridică dată faptelor cu care a fost sesizată prin plângerea parţii vătămate nu era corectă, era obligată să pună în discuţie schimbarea încadrării juridice a acestora, împrejurare ce nu poate fi interpretată ca o exprimare anterioare a părerii cu privire la soluţia care ar putea fi dată în cauză.
În consecinţă, hotărârile în cauză au fost pronunţate cu respectarea dispoziţiilor procedurale şi în consecinţă, recursul în anulare urmează să fie respins ca nefondat.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 4141, raportat la art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul în anulare să fie respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţieîmpotriva sentinţei penale nr. 475 din 6 aprilie 2004 a Judecătoriei Alba Iulia, deciziei penale nr. 475 din 24 iunie 2004 a Tribunalului Alba, privind pe inculpaţii S.P.M.N., B.V., B.O., B.P., D.G., B.M., B.V., C.I., T.S., H.I., M.V.M., B.A., B.S., P.P., P.M., P.M., P.S.R., T.E., C.N., C.M., C.M., T.C., T.A., T.M.E., C.N., B.M., B.N. şi P.P.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 680/2005. Penal. Art.257,215 alin1 c pen.... | ICCJ. Decizia nr. 685/2005. Penal. întrerupere executare... → |
|---|
