ICCJ. Decizia nr. 4638/2006. Penal
| Comentarii |
|
Prin încheierea din Camera de Consiliu nr. 1/ P din 22 iulie 2006, pronunțată în dosarul nr. 3653/36/2006, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis, în baza art. 136 lit. d), cu referire la art. 146 și art. 148 lit. c) și h) C. proc. pen., propunerea de arestare preventivă a inculpatului P.I. pe o durată de 29 zile, cu începere de la 23 iulie 2006, ora 2,00 și până la 21 august 2006, ora 2,00 inclusiv, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 178 alin. (1), (2) și (3) C. pen., art. 79 și art. 81 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2000, sens în care a dispus emiterea mandatului de arestare preventivă.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a solicitat arestarea preventivă a inculpatului P.I. pe o durată de 29 de zile pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 178 alin. (1), (2) și (3) C. pen., art. 79 alin. (1) și art. 81 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
S-a reținut că, în seara de 21 iulie 2006, în jurul orelor 19,30, inculpatul P.I., în calitate de comisar de Poliție, având totodată și calitatea de comisar al Poliției Judiciare, conducea autoturismul proprietate personală pe B-dul I.C. Brătianu din municipiul Constanța, după ce consumase băuturi alcoolice.
Inculpatul circula pe banda a doua de mers și în zona cimitirului de pe B-dul I.C. Brătianu nu a acordat prioritate de trecere, victimei S.M., ce se angajase în traversarea bulevardului pe trecere de pietoni, semnalizată corespunzător. După impact, inculpatul P.I. a părăsit locul accidentului, iar la intrarea în localitatea Valul lui Traian a fost depistat și oprit în trafic de lucrători ai Poliției Județului Constanța, după ce în prealabil, a fost dat în urmărire. Ca urmare a impactului, victima a decedat în aceeași seară, la Spitalul Județean Constanța.
Cu ocazia depistării, inculpatul a fost testat cu aparatul alcooltest Drager, stabilindu-se că în aerul expirat avea o concentrație de la alcool pur de 1,11 mg/l.
Inculpatul a fost condus la S.M.L. județul Constanța - L.A.T.A. și după efectuarea analizelor de sânge s-a stabilit că la proba I-a inculpatul avea o concentrație de 2,40 grame %o, (probă recoltată la ora 20,55), iar la proba a doua avea o alcoolemie de 2,15 grame %o, (proba recoltată la ora 22,00).
Examinând propunerea formulată în raport de cele prezentate, Curtea a reținut că se impune admiterea propunerii.
Actele de urmărire penală, administrate până în această fază, respectiv: procesul-verbal de depistare în trafic al inculpatului, procesul-verbal și planșele foto de la fața locului, buletinul de analiză toxicologică a alcoolemiei, procesele-verbale de inspecție ale mașinii, declarațiile martorilor audiați până în prezent, toate se coroborează cu declarațiile inculpatului în care relatează condițiile producerii, cu următoarele precizări: că în ziua respectivă a consumat două sticle de bere, că nu a văzut-o pe victimă datorită autoturismului staționat, de pe banda unu, cât și a împrejurării că s-a angajat în fugă în traversarea bulevardului și a fost nevoit să plece de la fața locului, întrucât în zonă s-au adunat mai mulți cetățeni de etnie rromă.
Potrivit art. 148 C. proc. pen., măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 și numai în vreunul din cazurile de la "a" la "i" C. proc. pen.
Potrivit art. 143 C. proc. pen., măsura reținerii poate fi luată de organul de cercetare penală, față de învinuit dacă sunt probe sau indicii temeinice că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.
Potrivit aceluiași text de lege în alin. (3) sunt considerate indicii temeinice atunci când, din datele existente în cauză, rezultă presupunerea că persoana față de care se efectuează urmărirea penală a săvârșit fapta.
Revenind la dispozițiile art. 148 lit. c) și h) C. proc. pen., ca temei al arestării preventive, lit. c), stabilește că inculpatul a fugit ori s-a ascuns în scopul de a se sustrage de la urmărire sau de la judecată; lit. h), inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea penală prevede pedeapsa detențiunii pe viață, alternativ cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Curtea a apreciat că cerințele legale mai sus analizate sunt îndeplinite și există în prezent indicii temeinice că din datele existente până în prezent rezultă presupunerea că persoana față de care se efectuează urmărirea penală a săvârșit faptele pentru care s-a solicitat luarea măsurii arestării preventive.
Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, Curtea a constatat că acesta este îndeplinit și sunt date certe că lăsarea acestuia în libertate ar produce o indignare în rândul opiniei publice, în raport de funcția inculpatului și modul cum a procedat în situația în care, încălcând regulile de circulație a părăsit locul accidentului fiind necesară intervenția altor lucrători de poliție de la circulație pentru prinderea acestuia.
împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat recurs inculpatul P.I. criticând-o sub aspectul greșitei arestări preventive, în cauză nefiind întrunite cerințele prevăzute de art. 143,art. 148 lit. c) și h) C. proc. pen.
Inculpatul solicită casarea încheierii și pe fondul cauzei, respingerea propunerii de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța.
Examinând hotărârea atacată sub aspectele invocate de inculpat, cât și din oficiu sub toate aspectele, conform art. 3856alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte constată că recursul formulat este fondat, pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.
Măsurile de prevenție sunt instituții de drept procesual cu caracter de constrângere, motiv pentru care legea (art. 136 C. proc. pen.) prevede că acestea se iau pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei.
în raport de faptul că prin luarea măsurilor de prevenție se aduce atingere dreptului fundamental al inviolabilității persoanei, legiuitorul a instituit garanții procesuale, care constau în condițiile care trebuie realizate cumulativ pentru a se putea dispune luarea unei astfel de măsuri.
Tot în art. 136 C. proc. pen., se prevede că alegerea măsurii de prevenție care urmează a fi luată se face ținându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura.
Potrivit art. 149 C. proc. pen., arestarea preventivă a inculpatului se poate dispune dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen. (respectiv, dacă sunt probe sau indicii temeinice că acesta a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală), există vreunul din cazurile prevăzute în art. 148 C. proc. pen., și când se consideră că arestarea inculpatului este în interesul urmăririi penale.
Revenind la cauză, prima instanță a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ cerințele legale anterior expuse, iar în ceea ce privește cazurile prevăzute de art. 148 C. proc. pen., ne aflăm în prezența celor de la lit. c), referitoare la situația când inculpatul a fugit ori s-a ascuns în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală și, respectiv, cel de la lit. h), referitor la situația când inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
înalta Curte apreciază că în cauză nu se impune luarea măsurii arestării preventive față de recurentul inculpat P.I., ci măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara prevăzută în art. 136 lit. c) C. proc. pen., raportat la art. 1451C. proc. pen.
înalta Curte constată că în raport de împrejurările în care se reține că ar fi fost comise infracțiunile pentru care este cercetat recurentul inculpat, și de persoana acestuia, oportună este măsura preventivă reglementată în art. 1451C. proc. pen.
Astfel, fără a intra pe fondul cauzei și fără a pune în discuție apărările inculpatului privind împrejurările în care susține acesta că s-ar fi săvârșit faptele sau forma de vinovăție, înalta Curte constată că în cauză nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 148 lit. c) C. proc. pen., în sensul că în cauză nu există date din care să rezulte că recurentul a fugit și s-a ascuns în scopul de a se sustrage procesului penal.
împrejurarea că în sarcina inculpatului s-a reținut că ar fi săvârșit și infracțiunea de părăsire a locului accidentului nu poate conduce automat la reținerea cazului prevăzut de art. 148 lit. c) C. proc. pen., în condițiile în care legiuitorul a încriminat fapta pretins comisă de inculpat ca infracțiune în art. 81 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2000.
Neîndoielnic este faptul că pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului sunt mai mari de 4 ani închisoare, însă înalta Curte constată că prin lăsarea în libertate a acestuia s-ar crea o stare de temere și neliniște în rândul societății civile.
Astfel, se constată că anterior date la care se reține că au fost comise infracțiunile, recurentul a avut un comportament apreciat ca pozitiv în societate și la locul său de muncă, este necunoscut cu antecedente penale, iar din declarațiile date până în prezent rezultă că acesta nu are o atitudine de obstrucționare a justiției, ci a relatat împrejurările în care s-au derulat faptele, făcându-și apărarea la care este îndrituit de lege.
După cum s-a menționat anterior, luarea unei măsuri preventive trebuie să fie individualizată în raport de criteriile prevăzute de art. 136 alin. (8) C. proc. pen., iar în cauză se constată că în raport de persoana recurentului inculpat măsura preventivă a arestării preventive este prea severă, urmând ca pe parcursul procesului penal, după admiterea probelor concludente și utile cauzei, atât în acuzare, cât și în apărare, să se dispună cu privire atât la stabilirea împrejurărilor în care au fost comise faptele, iar în cazul în care se va dovedi vinovăția inculpatului să se dispună condamnarea acestuia.
Nu în ultimul rând trebuie subliniat faptul că la alegerea măsurii preventive trebuie să se țină cont de criteriile complementare, respectiv și de scopul acestei măsuri (care trebuie să fie raportat la persoană și la împrejurările concrete ale cauzei penale), de gradul de pericol social concret al infracțiunilor pretins săvârșite, precum și de persoana inculpatului care au fost anterior analizate, criterii de altfel prevăzute de art. 136 C. proc. pen.
în concluzie, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul formulat de inculpatul P.I., va casa încheierea atacată și va respinge propunerea de luare a măsurii arestării preventive a inculpatului, măsură care va fi înlocuită cu cea a obligării de a nu părăsi țara, prevăzută de art. 136 lit. c) C. proc. pen. și art. 1451C. proc. pen.
Au fost văzute și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4631/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4628/2006. Penal → |
|---|
