ICCJ. Decizia nr. 5389/2006. Penal
| Comentarii |
|
Prin încheierea de ședință din 18 august 2006, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie a dispus, printre alte măsuri, și menținerea stării de arest a inculpatului D.S.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpatului impun în continuare privarea de libertate, respectiv cele prevăzute de art. 148 lit. h) C. proc. pen.
împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat recurs inculpatul D.S.
Prin motivele de recurs, susținute oral, inculpatul a criticat hotărârea pronunțată în cauză sub aspectul greșitei mențineri a arestării preventive în condițiile în care nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri.
Inculpatul a mai arătat că este arestat de 2 ani și 6 luni, iar în cauză nu s-a pronunțat o hotărâre definitivă, fiind depășit termenul rezonabil prevăzut de legislația europeană.
Examinând hotărârea pronunțată în cauză sub aspectele invocate de inculpat, cât și din oficiu, conform art. 3866alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluția Curții de Apel fiind legală și temeinică.
Astfel, din actele și lucrările dosarului rezultă că inculpatul D.S. a fost trimis în judecată, în stare de arest, și condamnat prin sentința penală nr. 966 din 18 iulie 2005 a Tribunalului București, secția I penală la o pedeapsă rezultantă de 13 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 189 alin. (1), (2) și (5) C. pen., art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (21) lit. a) și c) C. pen., art. 189 alin. (1), (2) și (5) C. pen. și art. 194 alin. (1).
Prin aceeași sentință a fost dedusă prevenția inculpatului de la 4 mai 2004 la zi, temeiul juridic al luării acestei măsuri l-a constituit art. 148 lit. h) C. proc. pen.
împotriva sentinței de condamnare, a formulat apel inculpatul D.S.
Măsura arestării preventive a inculpatului a fost menținută succesiv și de către instanța de fond și de către cea de apel.
Curtea constată că și în prezent subzistă temeiurile de fapt și de drept care au fost avute în vedere la luarea măsurii preventive, măsură legală și temeinică, în cauză fiind respectate dispozițiile art. 3002C. proc. pen. cu referire la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., care prevăd că instanța este datoare să verifice periodic, dar nu mai târziu de 60 zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive, iar când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, instanța dispune menținerea acestei măsuri.
în raport de natura și gravitatea infracțiunilor pentru care recurentul inculpat este cercetat, de împrejurările în care se reține că acestea ar fi fost comise, cât și de urmările socialmente periculoase, înalta Curte apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de temere și insecuritate în rândul societății civile.
De asemenea, se constată că în cauză au fost administrate probe, din care rezultă presupunerea că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care este cercetat.
Caracterul rezonabil al arestării preventive nu trebuie analizat în abstract, legitimitatea menținerii acestei măsuri trebuie să fie apreciată în fiecare caz, în funcție de particularitățile cauzei, după cum constant s-a subliniat și în jurisprudența C.E.D.O.
Ori, în cauză, în raport de pericolul social concret al faptelor presupus săvârșite de recurent, de multitudinea acestora, Curtea apreciază că instanța de apel, corect, a reținut că se impune menținerea măsurii arestării preventive față de acesta.
Faptul că până în prezent a fost pronunțată o hotărâre de condamnare în cauză, hotărârea care nu este definitivă, pe de o parte, justifică menținerea acestei măsuri preventive, iar, pe de altă parte, nu aduce atingere principiului prezumției de nevinovăție, în condițiile în care limitarea libertății persoanei este făcută cu respectarea prevederilor legale.
în consecință, înalta Curte, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul inculpatului D.S., va fi respins ca nefondat.
S-au văzut și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5392/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5387/2006. Penal → |
|---|
