ICCJ. Decizia nr. 61/2006. Penal
| Comentarii |
|
Petiționarul M.D. a formulat plângere la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție solicitând tragerea la răspundere penală a magistraților L.G., L.V., G.M., V.G., G.L., B.V., A.M. și N.L., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Prin rezoluția din 10 martie 2005 dată în dosarul nr. 223/P/2005 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație, s-a dispus, conform art. 228 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de intimați, întrucât faptele reclamate nu există.
Din examinarea actelor efectuate în cauză a rezultat că persoana vătămată M.D. s-a pensionat, la data de 1 septembrie 1997, iar prin decizia nr. 119536/1999 a Oficiului de Pensii Galați, i-a fost stabilită o pensie lunară în cuantum de 779.411 lei.
Fiind nemulțumit atât de cuantumul pensiei cât și de modul de calcul, petiționarul a formulat contestație, fiind însă respinsă prin decizia nr. 371 din 22 septembrie 2000 a D.G.M.P.S. Galați.
Ulterior, a formulat acțiune în contencios administrativ, pronunțându-se decizia civilă nr. 1745/2000 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ, prin care s-a dispus respingerea acțiunii ca nefondată.
Hotărârea instanței de fond a rămas definitivă prin decizia nr. 472 din 5 februarie 2003 pronunțată în dosarul nr. 2078/2002 al Curții Supreme de Justiție, secția contencios administrativ, respingându-se recursul petiționarului M.D.
De asemenea, atât contestația în anulare cât și cererea de revizuire formulate de petiționar au fost respinse, întrucât motivele invocate nu s-au încadrat în nici una dintre situațiile expres prevăzute de art. 318 și art. 322 C. proc. pen.
Examinându-se, astfel, probele administrate de instanța de contencios administrativ, s-a apreciat că magistrații care au participat la soluționarea cauzelor în fond și în căile de atac nu au încălcat dispozițiilor legii, faptele de abuz în serviciu sesizate de persoana vătămată neexistând în materialitatea lor.
împotriva rezoluției procurorului, petiționarul a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție care a fost respinsă prin rezoluția din 19 aprilie 2005 dată în dosarul nr. 7159/138/H/2005.
în temeiul dispozițiilor art. 2781C. proc. pen., petiționarul M.D. a formulat plângere la înalta Curte de Casație și Justiție, considerând că rezoluția Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, secția urmărire penală și criminalistică, dată în dosarul nr. 223/P/2005 este nelegală și netemeinică.
Examinând plângerea, în conformitate cu dispozițiile art. 278 alin. (7) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Galați sub nr. 1745 din 13 noiembrie 2000, petiționarul M.D. a chemat în judecată pârâta D.M.S.S.J. Galați, solicitând anularea deciziei nr. 37 din 22 septembrie 2000 prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva deciziei de pensionare nr. 119536/1999 privind trecerea de la pensia de invaliditate, la pensia pentru limită de vârstă în condițiile legii nr. 57/1992 și a O.U.G. nr. 102/1999.
în cauză, instanța a dispus efectuarea unei expertize contabile stabilindu-se că petiționarul M.D. a fost trecut de la pensia de invaliditate la pensia pentru muncă și limită de vârstă începând cu data de 1 decembrie 1999 când a împlinit vârsta de 50 ani și avea o vechime în muncă de 25 ani și 3 luni.
Calculul pensiei s-a făcut cu respectarea prevederilor Legii nr. 3/1977 și a prevederilor art. 11 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 565/1996, în baza veniturilor salariale din ultimii 10 ani de activitate.
în atare condiții, s-a constatat că pensia stabilită prin Decizia de pensionare nr. 119536/1999 a fost corectă, astfel încât acțiunea civilă formulată de petiționar a fost respinsă ca nefondată.
Hotărârea a rămas definitivă prin decizia nr. 472 din 5 februarie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, respingându-se recursul declarat de petiționar ca nefondat.
Analizând actele premergătoare efectuate în cauză, rezultă că magistrații au pronunțat hotărârile cu respectarea dispozițiilor legale, dispunând administrarea probelor pe care le-au apreciat ca fiind utile soluționării cauzelor.
împrejurarea că petiționarului i-a fost respinsă acțiunea civilă precum și contestația în anulare respectiv cererea de revizuire nu poate să conducă la reținerea în sarcina magistraților a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Singurul temei al răspunderii penale este săvârșirea unei infracțiuni.
în speță, însă, inexistența faptei presupune și inexistența infracțiunii reclamate și pe cale de consecință imposibilitatea fundamentării obiective a tragerii la răspundere penală a făptuitorilor.
Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 2781alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerea petiționarului M.D. va fi respinsă, ca nefondată, menținându-se rezoluția nr. 223 din 10 martie 2005 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, secția urmărire penală și criminalistică.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționarul a fost obligat la plata sumei de 80 RON (800.000 lei) cheltuieli judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 526/2006. Penal. Art. 248 Cod Penal. Fond → |
|---|
