ICCJ. Decizia nr. 7/2006. Penal
Comentarii |
|
Prin plângerea penală prealabilă formulată la 16 decembrie 2004, petentul B.G. a solicitat înaltei Curți de Casație și Justiție condamnarea făptuitorilor C.V.E. și B.T. pentru săvârșirea infracțiunii de calomnie, prevăzută de art. 206 C. pen., precum și obligarea acestora la plata de daune morale.
Prin încheierea nr. 185 din 10 februarie 2005 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-a scos cauza de pe rol și a fost trimisă la Judecătoria sectorului 1 București, cu motivarea că făptuitorul C.V.E., în calitatea sa de secretar de stat la S.S.P.R., nu a avut calitatea de membru al guvernului și, astfel, nu sunt incidente dispozițiile art. 29 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Prin sentința penală nr. 2352 din 30 septembrie 2005 a Judecătoriei sectorului 1 București s-a admis excepția necompetenței după calitatea persoanei și, în baza art. 42 C. proc. pen., s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea înaltei Curți de Casație și Justiție. S-a motivat că ulterior datei când partea vătămate pretinde că a fost calomniată, făptuitorul C.V.E. a devenit deputat.
Examinând plângerea penală prealabilă formulată de petent, înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este greșit îndreptată, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 40 alin. (2) C. proc. pen., dobândirea calității după săvârșirea infracțiunii nu determină schimbarea competenței, cu excepția infracțiunilor săvârșite de persoanele prevăzute în art. 29 pct. 1. Cum infracțiunile săvârșite de senatori și deputați se judecă, în primă instanță, de înalta Curte de Casație și Justiție, conform prevederilor art. 29 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., declinarea de competență ar fi fost corectă dacă, pentru persoanele arătate în art. 29 pct. 1, nu s-ar aplica dispozițiile art. 279 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., potrivit cărora plângerea prealabilă se adresează organului competent să efectueze urmărirea penală.
Cum plângerea penală a fost adresată direct instanței de judecată, pentru considerentele arătate mai sus, s-au văzut și prevederile art. 285 C. proc. pen., înalta Curte a trimis cauza Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, competent să efectueze urmărirea penală.
← ICCJ. Decizia nr. 78/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 61/2006. Penal → |
---|