ICCJ. Decizia nr. 649/2006. Penal. Contestaţie în anulare. Contestaţie în anulare
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 649/2006
Dosar nr. 23306/1/2005
(nr. vechi 7278/2005)
Şedinţa publică din 1 februarie 2006
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea depusă la această instanţă condamnatul C.I. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei penale nr. 1460 din 28 februarie 2005, pronunţată în dosarul nr. 5335/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, invocând ca unic motiv severitatea pedepsei.
Examinând contestaţia în anulare în procedura prealabilă prevăzută de art. 391 C. proc. pen., Curtea constată că aceasta este inadmisibilă.
Potrivit art. 386 C. proc. pen., contestaţia în anulare poate fi primită numai în cazurile expres şi limitativ arătate de acelaşi text de lege.
Ori, din verificarea cazurilor în care poate fi făcută contestaţia în anulare, arătate de textul de lege menţionat, se constată că motivul invocat de condamnat, respectiv greşita individualizare a pedepsei, nu este prevăzut printre acestea.
De urmare, contestaţia în anulare va fi respinsă, ca inadmisibilă, cu obligarea condamnatului contestator la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul C.I. împotriva deciziei penale nr. 1460 din 28 februarie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 5335/2004.
Obligă contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 lei, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 februarie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 63/2006. Penal. Plângere recurs. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 653/2006. Penal. Contestaţie la executare.... → |
---|