Reabilitare judecătorească. Instanța competentă

Competentă să se pronunțe asupra reabilitării judecătorești este, potrivit art. 494 C. proc. pen., fie instanța ce a judecat în primă instanță cauza în care s-a pronunțat condamnarea, fie instanța corespunzătoare în a cărei circumscripție domiciliază condamnatul.Dacă instanța ce a judecat în primă instanță cauza în care s-a pronunțat condamnarea este o instanță militară și înainte de introducerea cererii de reabilitare, printr-o modificare legislativă, cauza a fost trecută în competența instanței civile, cererea de reabilitare se judecă de instanța civilă devenită competentă să soluționeze cauza în primă instanță sau de instanța corespunzătoare acesteia în a cărei circumscripție domiciliază condamnatul. Într-un atare caz, cererea de reabilitare judecătorească, fiind subsecventă condamnării, urmează, sub aspectul competenței, regimul cauzei în care s-a pronunțat condamnarea, existent la momentul introducerii cererii de reabilitare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, nr. 4644 din 26 Iulie 2006

Prin sentința penală nr. 193 din 11 aprilie 2006, Judecătoria Mangalia și-a declinat competența de soluționare a cererii de reabilitare judecătorească formulată de petentul M.C. în favoarea Tribunalului Militar București.

Instanța civilă a reținut că, prin sentința penală nr. 1399 din 8 noiembrie 1989 a Tribunalului Militar București, M.C. a fost condamnat la 9 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută în art. 26 raportat la art. 197 alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. c) C. pen.

Judecătoria Mangalia a constatat că nu este competentă să judece cererea de reabilitare conform art. 494 C. proc. pen., întrucât nu este echivalentă din punct de vedere al competenței cu această instanță militară. Totodată, a motivat că petentul domiciliază în județul Constanța, aflat în circumscripția Tribunalului Militar București, care l-a condamnat la 9 ani închisoare.

Prin sentința penală nr. 52 din 15 iunie 2006, Tribunalul Militar București și-a declinat competența de soluționare a cererii de reabilitare judecătorească formulată de M.C. în favoarea Judecătoriei Mangalia și a sesizat înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

Instanța militară a reținut că, la data judecării, competența instanței militare a fost atrasă de calitatea de militar a inculpatului, soldat G.G., și el judecat în cauză pentru autorat la infracțiunea prevăzută în art. 197 alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. c) C. pen.

Tribunalul Militar București a motivat că, potrivit art. 26 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 14 din Legea nr. 281/2003, tribunalul militar judecă în primă instanță infracțiunile prevăzute în art. 331-352 C. pen., precum și alte infracțiuni săvârșite în legătură cu îndatoririle de serviciu comise de militar până la gradul de colonel inclusiv, cu excepția celor date în competența altor instanțe.

Or, infracțiunea de viol prevăzută în art. 197 alin. (2) lit. b) C. pen., săvârșită de G.G., a fost comisă de acesta în timp ce se afla în permisie și nu avea legătură cu serviciul militar.

Așa fiind, conchide instanța militară, potrivit art. 25 C. proc. pen., competentă să judece cauza în prezent în primă instanță, atât în privința faptelor soldatului G.G., cât și ale lui M.C. ar fi Judecătoria Mangalia, în circumscripția căreia s-au comis faptele. Prin urmare, și cererea de reabilitare judecătorească ar urma să fie judecată de această instanță.

Examinând actele dosarului, înalta Curte de Casație și Justiție constată că Judecătoria Mangalia este competentă să judece cauza referitoare la cererea de reabilitare formulată de M.C.

Potrivit art. 494 C. proc. pen., competentă să se pronunțe asupra reabilitării judecătorești este fie instanța care a judecat în primă instanță cauza în care s-a pronunțat condamnarea pentru care se cere reabilitarea, fie instanța corespunzătoare în a cărei circumscripție domiciliază condamnatul.

Din examinarea textului rezultă că cererea de reabilitare judecătorească se judecă fie la instanța care potrivit competenței a pronunțat condamnarea, fie la instanța din circumscripția unde domiciliază condamnatul.

Având în vedere momentul în care se judecă o cerere de reabilitare, rezultă că aceasta este subsecventă condamnării. Prin urmare, în privința competenței, aceasta urmează regimul judecății cauzei care a determinat cererea ulterioară, cum este cazul reabilitării.

în privința infracțiunii prevăzute în art. 197 alin. (2) C. pen., prin Legea nr. 281/2003, instanța militară a pierdut în mod absolut competența judecării ei, competența judecării acestei infracțiuni aparținând instanței civile, în cauză Judecătoriei Mangalia. De altfel, acesteia îi aparține competența și după criteriul alternativ al domiciliului, înscris în art. 494 C. proc. pen., întrucât condamnatul domiciliază în circumscripția Judecătoriei Mangalia.

în consecință, s-a stabilit competența de soluționare a cererii de reabilitare formulată de petentul M.C. în favoarea Judecătoriei Mangalia.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Reabilitare judecătorească. Instanța competentă