Transferarea persoanelor condamnate. Respingerea cererii de transferare. Motive
| Comentarii |
|
Potrivit art. 140 lit. c) din Legea nr. 302/2004, cererea de transferare a persoanei condamnate în România poate fi refuzată când există indicii suficiente că, odată transferat, condamnatul ar putea fi pus în libertate imediat sau într-un termen mult prea scurt față de durata pedepsei rămase de executat potrivit legii române.Aceste prevederi sunt aplicabile în cazul în care instanța română constată că persoana condamnată ar putea fi liberată condiționat, potrivit legii statului unde ar urma să fie transferată, într-un termen mult prea scurt, de exemplu, cu 7 ani mai devreme, în raport cu durata pedepsei rămase de executat prin aplicarea regulilor referitoare la liberarea condiționată prevăzute în legea română.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, nr. 4723 din 2 August 2006
Prin sentința penală nr. 112 din 20 iunie 2006, Curtea de Apel București a respins cererea de transferare în Republica Turcia formulată de petentul A.Y., cetățean turc, condamnat la 20 de ani închisoare prin sentința penală nr. 256 din 19 iunie 2003 a Tribunalului Bacău.
Instanța a motivat că, potrivit art. 140 lit. c) din Legea nr.302/2004, cererea de transferare poate fi refuzată, între altele, dacă există indicii suficiente că, odată transferat, condamnatul ar putea fi pus în libertate imediat sau într-un termen mult prea scurt față de durata pedepsei rămase de executat potrivit legii române.
Conform art. 59 alin. (1) C. pen. al României, condamnatul care a executat cel puțin trei pătrimi din durata închisorii mai mare de 10 ani, dacă este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei, ținându-se seama și de antecedentele sale penale. Aceste dispoziții sunt aplicabile și petentului, care a comis trei infracțiuni în concurs pentru care i s-a aplicat pedeapsa rezultantă de 20 de ani închisoare.
Instanța a reținut că, potrivit regulilor prevăzute în legea penală română, în România, petentul ar putea beneficia de liberare condiționată începând cu 19 mai 2016. Perioada ar putea fi redusă ca urmare a muncii prestate, potrivit art. 59 alin. (2) C. pen., însă aceasta este numai o ipoteză care nu poate fi analizată decât în principiu.
Instanța a conchis că, deoarece diferența între data la care petentul ar putea fi liberat condiționat în Turcia (20 mai 2009) și în România (19 mai 2016) este de 7 ani, transferul nu este oportun având în vedere dispozițiile art. 140 lit. c) din Legea nr. 302/2004.
Recursul declarat de condamnat nu este fondat.
Potrivit art. 140 lit. c) din Legea nr. 302/2004, cererea de transferare a persoanei condamnate poate fi refuzată când există indicii suficiente că, odată transferat, condamnatul ar putea fi pus în libertate imediat sau într-un termen mult prea scurt față de durata pedepsei rămase de executat potrivit legii române.
Instanța de fond a calculat corect data la care condamnatul ar putea fi liberat condiționat din executarea pedepsei în România.
Chiar dacă acesta ar presta o muncă în timpul executării, potrivit art. 59 alin. (2) C. pen., tot nu ar putea fi liberat înainte de executarea efectivă a cel puțin două treimi din pedeapsă, având în vedere că este condamnat la o pedeapsă mai mare de 10 ani.
Prin urmare, în mod corect instanța de fond a hotărât că petentul condamnat se află în situația prevăzută în art. 140 lit. c) din Legea nr. 302/2004, întrucât odată transferat ar putea fi pus în libertate la 20 mai 2009, într-un termen mult prea scurt față de durata rămasă de executat, potrivit legii române, din pedeapsa de 20 de ani închisoare și, ca atare, recursul a fost respins.
| ← Contestație la executare. Instanța competentă | Extrădare. Cetățean român având și cetățenia statului solicitant → |
|---|
