Tâlhărie săvârșită de o persoană având asupra sa o armă. Braconaj. Elemente constitutive
| Comentarii |
|
1. Deposedarea victimelor de bunuri, sub amenințarea acestora cu o armă de vânătoare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prevăzută în art. 211 alin. (21) lit. b) C. pen., referitor la fapta săvârșită de o persoană având asupra sa o armă.2. Potrivit art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 103/1996, republicată, constituie infracțiunea de braconaj vânătoarea fără permis și fără autorizație de vânătoare legală sau, după caz, fără autorizație legală, iar prin vânătoare, ca acțiune, se înțelege, așa cum prevede art. 25 alin. (1) din aceeași lege, căutarea, stârnirea, urmărirea, hăituirea, rănirea, uciderea ori capturarea vânatului sau orice altă activitate cu aceeași finalitate. Prin urmare, fapta inculpatului care, împreună cu un coinculpat, s-a deplasat pe un câmp în scopul de a căuta, hăitui și vâna animale, fără autorizație, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de braconaj la vânătoare, prevăzută în art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 103/1996, republicată, chiar dacă inculpatul nu avea asupra sa o armă de vânătoare, ci numai coinculpatul, și nici nu au reușit să împuște vreun animal.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, nr. 2554 din 18 Aprilie 2006
Tribunalul Vaslui, prin sentința penală nr. 257 din 1 iunie 2005, a condamnat pe inculpatul C.A. pentru săvârșirea infracțiunilor de braconaj prevăzută în art. 35 alin. (1) lit. a) și alin. (2) lit. b) din Legea nr. 103/1996, republicată, de nerespectare a regimului armelor și munițiilor prevăzută în art. 279 alin. (1) C. pen. și de tâlhărie prevăzută în art. 211 alin. (21) lit. a) și b) din același cod, pe inculpatul I.V., pentru săvârșirea infracțiunilor de braconaj prevăzută în art. 35 alin. (1) lit. a) și alin. (2) lit. b) din Legea nr. 103/1996, republicată, și de tâlhărie prevăzută în art. 211 alin. (21)lit. a) și b) C. pen., iar pe inculpatul C.I., pentru săvârșirea infracțiunilor de braconaj prevăzută în art. 35 alin. (1) lit. a) și alin. (2) lit. b) din Legea nr. 103/1996, republicată, și de nerespectare a regimului armelor și munițiilor prevăzută în art. 279 alin. (1) C. pen.
Instanța a reținut că, la 20 decembrie 2003, inculpatul C.I. le-a propus inculpaților C.A. și I.V. să meargă pe câmp către o pădure, pentru a hăitui și împușca niște iepuri. Inculpatul C.I. a luat arma sa de vânătoare și 2 cartușe și, împreună cu ceilalți inculpați, s-au deplasat pe câmp, unde inculpatul C.I. i-a dat arma de vânătoare și cele 2 cartușe inculpatului C.A., deși știa că acesta nu are permis de port-armă. Inculpatul C.I., însoțit de alte persoane, a revenit la domiciliul său, iar inculpații C.A. și I.V. și-au continuat deplasarea pe câmp pentru a vâna iepuri, unde s-au întâlnit cu părțile vătămate T.V. și Ț.V. Crezând că părțile vătămate au venit pentru a fura lemne, inculpatul C.A. a tras un foc în aer cu arma de vânătoare, pentru a opri autoturismul în care se aflau acestea, după care, cu aceeași armă, a amenințat părțile vătămate, coborâte din mașină, și le-a obligat să se culce la pământ.
Inculpatul C.A. i-a pus arma la gât părții vătămate T.V., amenințând că o va împușca, timp în care, inculpatul I.V., cu o secure, a lovit în autoturism. Sub amenințarea armei, cele două părți vătămate au fost determinate să se deplaseze încet cu autoturismul, iar inculpații s-au deplasat în urma autoturismului până în apropierea unei liziere, discutând ce sumă să le pretindă părților vătămate pentru a le lăsa să plece. Ajunși în apropierea lizierei, au oprit autoturismul și amenințându-i cu arma, inculpații le-au cerut roata de rezervă, drujba, o secure și au descărcat câteva bucăți de lemn. Totodată, inculpații le-au cerut părților vătămate să revină a doua zi în același loc cu o sumă de bani, pentru a le restitui bunurile.
Curtea de Apel Iași, prin decizia penală nr. 53 din 21 februarie 2006, a respins apelurile inculpaților.
în termenul legal, împotriva deciziei penale au declarat recurs inculpații C.A. și I.V., solicitând achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, iar inculpatul I.V., și pentru comiterea infracțiunii de braconaj, susținând că nu a avut asupra sa o armă.
Recursurile declarate de cei doi inculpați nu sunt fondate.
Analizând actele și lucrările de la dosar se constată că atât prima instanță, cât și instanța de apel au reținut o corectă situație de fapt, confirmată de probele administrate în cauză, cărora le-au dat o justă și completă interpretare, stabilind vinovăția inculpaților și încadrând faptele comise de aceștia în textele de lege corespunzătoare.
în ce privește critica formulată de inculpați sub aspectul greșitei lor condamnări pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie prevăzută în art. 211 alin. (21)lit. a) și b) C. pen. se constată că nu poate fi primită.
Astfel, conform art. 211 alin. (1) C. pen., fapta inculpatului de a lua, prin amenințare, bunurile aflate asupra victimei, constituie infracțiunea de tâlhărie.
Raportând aceste prevederi la situația din speță, se reține că, la 20 decembrie 2003, inculpații C.A. și I.M., folosind amenințarea cu arma, au oprit autoturismul în care se aflau părțile vătămate și le-au deposedat de mai multe bunuri, iar apoi le-au cerut părților vătămate să vină a doua zi în același loc cu o sumă de bani, pentru a le restitui bunurile.
Or, împrejurarea că inculpații, folosind amenințarea cu arma de vânătoare, au deposedat părțile vătămate de bunuri, solicitându-le pentru restituirea acestora o sumă de bani, rezultă din probele administrate în cauză.
Așa fiind, fapta inculpaților de a lua din posesia părților vătămate bunurile, prin constrângere, amenințându-le cu arma, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prevăzută în art. 211 alin. (21) lit. a) și b) C. pen., pentru care au fost condamnați, astfel că solicitarea de a fi achitați cu privire la săvârșirea acestei infracțiuni este lipsită de fundament.
Nefondată este și solicitarea inculpatului I.V. de a fi achitat pentru săvârșirea infracțiunii de braconaj, susținând că el nu a avut asupra sa o armă de vânătoare.
în acest sens, se reține că, potrivit art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 103/1996, republicată, constituie infracțiunea de braconaj la vânătoare fapta săvârșită fără permis de vânătoare și autorizație legală sau, după caz, fără autorizație legală, iar conform art. 25 alin. (1) din aceeași lege, prin vânătoare, ca acțiune, se înțelege căutarea, stârnirea, urmărirea, hăituirea, rănirea, uciderea ori capturarea vânatului sau orice altă activitate cu aceeași finalitate.
Or, din probatoriile dosarului rezultă că inculpatul I.V., în urma înțelegerii realizate cu ceilalți inculpați, a ieșit în teren pentru a căuta, hăitui și vâna iepuri, fără autorizație.
Chiar dacă inculpații nu au reușit să împuște niciun iepure și, deși inculpatul I.V. nu avea arma de vânătoare asupra sa, în raport cu prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 103/1996, republicată, conform cărora prin vânătoare se înțelege și căutarea, stârnirea, urmărirea sau hăituirea vânatului, activități ce au ca finalitate rănirea, uciderea ori capturarea vânatului și sunt incriminate prin dispozițiile art. 35 din Legea nr. 103/1996, republicată, se constată că în mod corect instanțele au reținut în sarcina inculpatului I.V. săvârșirea infracțiunii de braconaj.
în consecință, recursurile inculpaților C.A. și I.V. au fost respinse.
| ← Strămutare. Temeiuri | Furt calificat. Instalații de siguranță și dirijare a... → |
|---|
