Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Condiții

După abrogarea art. 861 alin. (3) C. pen. prin Legea nr. 278/2006, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere poate fi dispusă și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani, atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 861 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., numai dacă instanța apreciază, ținând seama de persoana condamnatului și de comportamentul său după comiterea faptei, că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta și, chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârși infracțiuni, așa cum se prevede în art. 861 alin. (1) lit. c) C. pen.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, nr. 5432 din 21 Septembrie 2006

Prin sentința penală nr. 297 din 10 octombrie 2005, pronunțată de Tribunalul Harghita, a fost condamnată inculpata A.E. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor, prevăzută în art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen., cu reținerea circumstanței atenuante prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. c) din același cod.

Instanța a făcut aplicarea art. 71 raportat la art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), cu titlu de pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei închisorii.

Instanța a reținut că, la 20 ianuarie 2005, între inculpată și partea vătămată a intervenit o altercație pe fondul consumului de alcool, în cursul căreia partea vătămată a lovit-o pe inculpată cu palma, aceasta la rândul său aplicându-i părții vătămate două lovituri de cuțit, care i-au cauzat leziuni ce i-au pus în pericol viața.

Prin decizia penală nr. 40 din 24 martie 2006, Curtea de Apel Târgu Mureș a respins apelul inculpatei.

împotriva acestei hotărâri inculpata a declarat recurs, însă nu s-a prezentat la instanța de recurs și nici nu a depus motive scrise de recurs. Cu ocazia dezbaterilor, apărătorul desemnat din oficiu a solicitat casarea, între altele, cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, solicitând aplicarea dispozițiilor art. 861C. pen.

Cererea de aplicare a unei modalități neprivative de libertate pentru executarea pedepsei nu este întemeiată.

Chiar dacă pedeapsa de 4 ani închisoare ar face aplicabilă modalitatea prevăzută în art. 861 C. pen., ca urmare a abrogării alin. (3) a acestui articol prin Legea nr. 278/2006, înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că scopul pedepsei, astfel cum este menționat în art. 52 C. pen., nu poate fi realizat decât prin executarea efectivă a pedepsei, în limita redusă ca urmare a reținerii circumstanței atenuante prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., în raport cu persoana acesteia nefiind realizată condiția stabilită în art. 861alin. (1) lit. c) din același cod.

Recursul inculpatei a fost, însă, admis cu privire la aplicarea pedepsei accesorii, acesteia interzicându-i-se numai drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Condiții