ICCJ. Decizia nr. 1881/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1881/2008
Dosar nr. 9199/2/2008
Şedinţa publică din 27 mai 2008
Asupra recursului penal de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 60 din 3 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 278/1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petentul M.I.N. împotriva rezoluţiei din 6 august 2007 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 478/P/2007 şi a rezoluţiei din 29 noiembrie 2007 dispusă în dosarul nr. 1795/11/2/2007 de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în contradictoriu cu intimata B.D.L.
S-a dispus menţinerea rezoluţiilor atacate.
A fost obligat petentul la 40 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut că prin plângerea înregistrată la această instanţă la 31 decembrie 2007 petentul M.I.N. în contradictoriu cu intimata B.D.L. În temeiul art. 2781 C. proc. pen. a solicitat desfiinţarea rezoluţiei nr. 1795/11/2/2007 dispusă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti la 29 noiembrie 2007 şi a rezoluţiei din 6 august 2007 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. 478/P/2007.
În motivarea plângerii petentul susţine că a reclamat comiterea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. de către intimata B.E. - avocat în cadrul Baroului Ialomiţa şi care l-a asistat juridic într-un proces civil (nr. 2455/2004) în baza contractului de asistenţă juridică pentru care a achitat onorariul de 10.500.000 lei rol, dar intimata l-a indus în eroare prin nedepunerea interesului în rezolvarea favorabilă a cauzei şi prin renunţarea la administrarea probelor ce i-ar fi adus petentului câştig de cauză.
Prin rezoluţiile criticate în mod greşit s-a constatat că fapta imputată intimatei nu există întrucât aceasta, la încheierea contractului de asistenţă juridică l-a indus în eroare pe petent, acţiune desfăşurată şi ulterior prin renunţarea la administrarea probelor necesare şi utile soluţionării cauzei civile. In această situaţie acţiunea intimatei a condus la admiterea cererii reclamanţilor şi obligarea petentului la plata de despăgubiri.
La dosarul cauzei au fost ataşate dosarele nr. 478/P/2007 şi nr. 1795/11/2/2007 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, dar şi petentul a depus mai multe înscrisuri referitoare la cauza civilă în care acesta a figurat ca pârât.
Prima instanţă, efectuând potrivit disp. art. 2781 C. proc. pen. controlul de legalitate al rezoluţiilor criticate, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului, a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia nr. 478/P/2007 din 6 august 2007 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numita B.D.E. sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., în temeiul art. 228 alin. (4) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., constatând că fapta penală reclamată de petent nu există.
Petentul a încheiat cu intimata un contract de asistenţă juridică având ca obiect "asistarea şi reprezentarea în dosarul civil nr. 2455/2004",dar nu a rezultat că intimata a prezentat cu prilejul încheierii contractului, ori ulterior, ca adevărată o faptă mincinoasă sau, ca mincinoasă o faptă adevărată, calitatea intimatei de avocat îi permitea, potrivit art. 28 din Legea nr. 51/1995 să asiste juridic şi să reprezinte orice persoană fizică, în temeiul unui contract de asistenţă juridică.
Potrivit statutului profesiei de avocat ,prin încheierea contractului de asistenţă juridică, intimata şi-a asumat obligaţii de diligentă.
Privitor la modul defectuos în care intimata şi-a îndeplinit obligaţiile şi care a fost reclamat de petent s-a constatat că aceasta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune.
Plângerea formulată de petent împotriva rezoluţiei nr. 468/P/2007 a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluţia nr. 1795/11/2/2007 din 29 noiembrie 2007 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti reţinându-se că intimata în calitate de avocat care l-a asistat juridic a respectat obligaţiile stabilite de Legea nr. 51/1995 şi nu există indicii privind săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., sau a unei alte infracţiuni.
Prima instanţă a constatat că prin rezoluţiile criticate au fost examinate toate împrejurările reclamate de către petent şi în mod temeinic s-a stabilit lipsa indiciilor ori probelor în sensul comiterii de către intimată a infracţiunii de înşelăciune.
Activitatea intimatei de a-l asista juridic şi reprezenta pe petent în procesul civil s-a bazat pe încheierea unui contract de asistenţă juridică în temeiul Legii nr. 51/1995, obligaţiile asumate de intimată, în calitate de avocat fiind obligaţii de diligentă, iar nu de rezultat. Intimata nu şi-a asumat şi, nici nu putea, iar petentul nu a susţinut şi probat că în calitate de avocat "l-a asigurat" că va obţine câştig de cauză în procesul civil. Pe parcursul derulării procedurii de soluţionare a plângeri lor petentului, nici nu s-a invocat măcar că între intimată şi partea adverbă petentului din procesul civil(respectiv reclamanţii)ar fi existat ,,o înţelegere frauduloasă" pentru ca intimata să nu-l apere pe petent potrivit obligaţiilor asumate prin contract. Totodată se constată că intimata în calitate de avocat ce la asistat, ori reprezentat pe petent în procesul civil, avea un mandat special dat de petent în virtutea căruia exercita toate drepturile procesuale ale acestuia cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 51/1995.
Faptul că intimata a renunţat la administrarea unor probe în procesul civil nu poate conduce la constatarea comiterii faptei penale, acţiunea intimatei ca avocat înscriindu-se în limitele exercitării drepturilor procesuale ale părţii pe care o asista/reprezenta.
De altfel, sentinţa civilă nr. 913 din 4 august 2006 pronunţată în dosarul nr. 2455/2004 a făcut obiectul recursului declarat şi soluţionat prin Decizia civilă nr. 581/R din 7 noiembrie 2006,când au fost examinate atât renunţarea pentru petent de către intimată la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, dar şi materialul probator administrat în cauză, recursul petentului M.N.M. fiind respins, ca nefondat.
Aşa fiind, prima instanţă a constatat că plângerea petentului a fost temeinic examinată şi corect s-a constatat că fapta penală reclamată de petent nu există, măsura neînceperii urmăririi penale faţă de intimată fiind legală şi temeinică.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petentul M.I.N., susţinând în esenţă, prin concluziile scrise depuse la dosar, că a pierdut procesul civil ce a făcut obiectul dosarului nr. 2455/2004 aflat pe rolul Judecătoriei Feteşti datorită relaţiilor existente între intimată şi judecătorul cauzei, că nu a participat la şedinţele de judecată în care intimata în calitate de avocat, a renunţat la probele şi excepţiile formulate anterior şi că, prin acţiunea sa cu rea-credinţă, intimata i-a creat un prejudiciu petentului.
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate şi sub toate aspectele conform art. 385/6 alin. (39 C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat.
Din actele existente la dosarul cauzei rezultă că între petent şi intimată a fost încheiat un contract de asistenţă juridică, având ca obiect asigurarea de către intimata în calitate de avocat înscris în Baroul Ialomiţa, a asistenţei juridice şi a reprezentării petentului în dosarul civil nr. 2455/2004 aflat pe rolul Judecătoriei Feteşti. În care avea calitatea de pârât şi care s-a finalizat printr-o hotărâre judecătorească(sentinţa civilă nr. 913 din 4 august 2006) nefavorabilă petentului.
În speţă, petentul a formulat plângere penală împotriva intimatei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune în contracte prev. de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., inducerea în eroare constând în aceea că pe parcursul soluţionării cauzei civile sus-menţionate intimata a renunţat la administrarea probelor în apărare.
Potrivit Statutului profesiei de avocat, în cazul în care se angajează să asiste şi/sau să reprezinte un client într-o procedură legală, avocatul îşi asumă obligaţii de diligentă, iar nu de rezultat; asista rea şi reprezentarea clientului impun diligentă profesională adecvată, pregătirea temeinică a cauzei, cu promptitudine, potrivit naturii cazului ,a experienţei şi crezului său profesional.
Este adevărat că din actele depuse la dosar rezultă că la unul dintre termenele de judecată, intimata a solicitat anumite probe în combaterea acţiunii formulate de reclamanţi, la care ulterior a renunţat în parte, după cum tot astfel nu a mai susţinut excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, ridicată prin întâmpinare.
Această conduită a intimatei este circumscrisă contractului de asistenţă juridică şi reprezentare pe care l-a încheiat cu petentul şi a mandatului pe care acesta i l-a încredinţat pentru susţinerea intereselor sale.
Modul defectuos în care un avocat îşi asistă şi/sau reprezintă clientul în cauza pentru care a fost angajat, dacă este apreciat ca atare de către acesta din urmă, nu atrage, prin el însuşi, o răspundere penală a avocatului pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, executarea necorespunzătoare a unui contract putând antrena eventual o răspundere civilă profesională a avocatului.
În mod corect s-a reţinut atât de către procurorul care a instrumentat plângerea, respectiv procurorul ierarhic superior acestuia, cât şi de instanţa de fond investită cu soluţionarea plângerii împotriva soluţiei procurorului că în cauză nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de lege pentru a putea reţine săvârşirea de către intimată a infracţiunii de înşelăciune, astfel încât recursul de faţă este nefondat şi urmează a fi respins, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de petiţionarul M.I.N. împotriva sentinţei penale nr. 60 din 3 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1838/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1888/2008. Penal → |
|---|
