ICCJ. Decizia nr. 1888/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1888/2008
Dosar nr. 3750/44/2008
Şedinţa publică din 28 mai 2008
Asupra recursurilor de faţă;
în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 258 din 20 iunie 2006, Tribunalul Brăila, în baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică dată faptei comise de inculpatul P.M., prin actul de sesizare al instanţei, din infracţiunea de trafic de influenţă, prev. de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 republicată, în infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 republicată.
În baza art. 257 C. pen., raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 republicată l-a condamnat inculpatul P.M. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă şi la 1 an pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C.pen., respectiv:
a) dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice;
b)dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat;
c)dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie, ori de a desfăşura activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşire infracţiunii, în temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. în referire la art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen.
A interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata prev. de art. 71 C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 republicată, a obligat pe inculpaţii P.M., să restituie părţii vătămate (denunţătoare) C.J., domiciliat în comuna Crângurile, următoarele sume de bani: 35.000.000 le ROL, 1000 Euro şi 200 dolari SUA , sau c/valoarea acestor valute, la cursul valutar în lei din momentul executării prezentei sentinţe.
În baza art. 189 -191 C. proc. pen., a obligat inculpatul la 14.000.000 lei ROL cheltuieli judiciare statului (10.000.000 lei ROL la urmărirea penală şi 4.000.000 lei ROL la instanţa de fond).
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, prin Rechizitoriul Parchetului Naţional Anticorupţie - Serviciul Anticorupţie Bucureşti - Biroul Teritorial Slobozia, înregistrat sub nr. 52/P/2004, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P.M. - pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cauza fiind înregistrată la Tribunalul Ialomiţa sub nr. 266/2005.
Prin încheierea nr. 1824 din 15 martie 2005, pronunţată în dosarul nr. 1009/2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis cererea de strămutare, formulată de inculpatul P.M. şi a dispus strămutarea cauzei la Tribunalul Brăila, menţinând actele îndeplinite de Tribunalul Ialomiţa.
Cauza astfel strămutată a fost înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr. 1830 din 5 mai 2005, instanţă care constată în fapt următoarele:
În ziua de 2 noiembrie 2003, C.J., administrator la SC „J.R.C.T." SRL Dâmboviţa, şi totodată conducător auto, denunţător în cauză, se afla la volanul autocamionului cu numărul de înmatriculare B, deplasându-se pe DN - 2 de la Buzău cu destinaţia municipiul Hunedoara, având ca încărcătură băuturi alcoolice ale SC „E.C." Bucureşti, punctul de lucru Poşta Câlnău, din Judeţul Buzău. în localitatea Urziceni a fost oprit de către Poliţia Rutieră Urziceni pentru un control de rutină şi fiind cu aparatul Drager, s-a constatat că acesta avea o alcoolemie de 0,65 mg/l alcool în aerul expirat.
Totodată, conducătorului auto C.J. i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii gradului real de alcoolemie în sânge, Serviciului de Medicină Legală Slobozia. în acelaşi timp, organele de poliţie au reţinut, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehiculul, permisul de conducere al conducătorului auto, eliberându-i în schimb o dovadă, fără valabilitate, potrivit OUG nr. 195/2002. Urmare a acestei situaţii, conducătorului auto C.J. i s-a întocmit dosarul penal nr. 581/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, având ca obiect, infracţiunea prevăzută de art. 79 alin. (1) din OUG nr. 195/2002, soluţia în acest dosar urmând a fi dată de organul de cercetare penală, în funcţie de rezultatul analizelor de laborator al probelor de sânge, recoltate.
În momentul depistării, C.J. a încercat „să negocieze" cu agentul principal I.G.F., martor în cauză (declaraţie fila 115, dosar urmărire penală), însă acesta l-a refuzat categoric şi dat fiind că autocamionul trebuia să ajungă cu marfa la destinaţie, C.J. a apelat la o cunoştinţă din municipiul Bucureşti, iar acesta a condus autocamionul la destinaţie.
În raport de situaţia creată, ca urmare a suspendării permisului de conducere, C.J. se manifesta ca o persoană deprimată la locul de muncă, mulţi dintre colegi observând acest fapt, hotărând să-l ajute, astfel că martorul G.Ş. s-a oferit să-l pună în legătură cu o cunoştinţă a sa, anume cu martorul P.V., agent şef adjunct la Politia Slobozia.
Pentru realizarea acestui „ajutor", martorul G.Ş., l-a căutat telefonic pe agentul şef P.V. şi, împreună cu C.J., s-au întâlnit la intrare în Bucureşti, în zona Podului Otopeni.
Aflând cele întâmplate şi văzând că fapta se petrecuse pe raza judeţului Ialomiţa, martorul P.V. l-a contactat telefonic pe inculpatul P.M., funcţionar public, salariat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa - Biroul de Ordine Publică, al Poliţiei Municipiului Slobozia, având gradul profesional de agent şef şi funcţia de agent I, căruia i-a solicitat să se intereseze de cazul lui C.J.
Legătura fiind stabilită, în perioada următoare, C.J. a purtat discuţii prin telefon cu inculpatul P.M., primul solicitându-i inculpatului să-l ajute ca durata suspendării permisului de conducere să nu fie maximă, de 3 luni, ci să fie redusă, iar gradul de alcoolemie să nu fie la valoarea de peste 0,80 gr/l alcool pur în sânge, fiindu-i teamă de o eventuală condamnare.
În acest context, în ziua de 15 decembrie 2003, inculpatul P.M. a purtat convorbiri telefonice cu C.J., căruia i-a cerut, ca pe 16 decembrie 2003 să se deplaseze în Municipiul Slobozia şi „să fie pregătit".
Dat fiind, că în dimineaţa zilei de 16 decembrie 2003 C.J. se afla în Municipiul Bucureşti, în interesul societăţii comerciale pe care o avea, a scos, de la BCR, sucursala Libertăţii din Bucureşti, în baza unei file CEC, suma de 29.900.000 lei. C.J. mai avea asupra sa şi sumele de 300 Euro şi 200 dolari. Deplasându-se de la Bucureşti, către Slobozia cu un microbuz, pe ruta Lehliu - Drajna, în zona Drajna, C.J., s-a întâlnit cu inculpatul P.M., care a venit la punctul deja stabilit, din direcţia Călăraşi, cu autoturismul personal IL, marca Ford, în care se mai afla un bărbat. C.J. s-a urcat în maşina inculpatului P.M., după care s-au deplasat pe traseul Drajna -Slobozia - Bucureşti - Sudiţi, unde a coborât persoana ce-l însoţea pe inculpat, iar acesta şi C.J. s-au deplasat către municipiul Slobozia pe traseul Sudiţi - Gimbăşani - Budea, un cartier al municipiului Slobozia.
La un moment dat, inculpatul P.M. I-a întrebat pe C.J. dacă a venit „pregătit" şi, deşi acesta din urmă avea asupra sa suma de 29.900.000 lei, a crezut că inculpatul doreşte să-i facă vreo „cinste". Văzând răspunsul afirmativ al lui C.J. inculpatul a dat un telefon unei persoane, spunându-i acesteia codificat „şefu a venit motorina". La intrare în municipiul Slobozia, la solicitarea inculpatului atât acesta, cât şi C.J., s-au oprit şi au intrat în restaurantul „Paradis". Aici inculpatul I-a informat pe C.J. că situaţia este precară şi „că va merge la puşcărie, dacă nu acţionează rapid". Cu prilejul discuţiilor purtate aici, inculpatul i-a relatat lui C.J. că are relaţii şi cunoştinţe la poliţie şi la parchet, precum şi la spital, unde poate interveni, să nu i se suspende permisul de conducere pe 3 luni, alcoolemia să fie sub limita legală, iar dosarul penal referitor la conducerea sub influenţa alcoolului a unui autovehicul să nu ajungă la parchet, reţinându-se că această discuţie I-a panicat şi mai mult pe C.J.
Văzând starea acestuia şi lăsând să se creadă că are influenţă asupra funcţionările din poliţie, parchet şi spital, funcţionari pe care nu i-a nominalizat, inculpatul P.M., i-a solicitat lui C.J. suma de 2000 Euro, în care era inclusă şi contravaloare unei „mese bogate", la restaurantul „Paradis" din Slobozia, la care urma să mai participe încă patru persoane.
Crezând în spusele inculpatului şi fiind convins că acesta îi va rezolva problemele ce apăruseră, C.J. i-a înmânat inculpatului P.M., pe Ioc sumele de 30.000.000 lei, 200 dolari SUA şi 300 Euro. Inculpatul transformând sumele primite în eu i-a solicitat lui C.J. să-i mai aducă diferenţa până la 2000 Euro, respectiv încă 700 / 5.000.000 lei, la care să adauge şi un carton cu sticle de vin, pe care să-l ducă la restaurantul „Paradis" din Slobozia.
În acest context, convins fiind că inculpatul îi va rezolva problemele discutate, C.J. s-a deplasat din municipiul Slobozia în Bucureşti, pentru a face rost diferenţa de bani, pretinsă de inculpat. În acest scop, a împrumutat de la martorul D.I. suma de 1000 Euro, conform declaraţiilor date de acest martor.
În ziua de 17 decembrie 2003, însoţit de socrul său, martorul P.M., C.J. s-a deplasat cu autoturismul, condus de martor la Slobozia, unde s-au întâlnit cu inculpatul, la restaurantul „Regal" situat în zona autogării din Slobozia, după ce prealabil, la telefon, stabilise locul de întâlnire.
Deoarece în local era aglomeraţie, inculpatul şi C.J. au ieşit din restaurant, s-au urcat în maşina inculpatului, care avea geamuri fumurii şi aici, C.J., i-a înmânat sumele de 700 Euro şi 5.000.000 lei. Cu acest prilej inculpatul l-a atenţionat pe C.J. asupra faptului că trebuie să-i mai trimită un carton cu sticle cu vin şi contravaloarea mesei, în acest sens, în zilele ce au urmat, inculpatul l-a apelat telefonic pe C.J., repetându-i că întârzie cu „restul datoriei".
Dat fiind că soţia lui C.J., martora C.L.R., cunoştea cele păţite de soţul său, în familie au avut loc certuri, întrucât posibilităţile materiale erau precare, în preajma sărbătorilor de iarnă, l-a întrebat pe inculpat la telefon ce datorii mai are soţul său la el, acesta din urmă răspunzându-i că „nu face afaceri cu femeile" şi că dacă soţul său mai are să-i dea ceva să-i trimită, întrucât el, inculpatul, i-a rezolvat ce a avut de rezolvat.
S-a reţinut că având convingerea că totul va decurge în continuare aşa cum i-a promis inculpatul, C.J. a aşteptat ca permisul de conducere să-i fie trimis în municipiul Bucureşti, „la Udrişte", de unde să-l ridice personal.
Până la data de 12 februarie 2004, între inculpat şi C.J., s-au purtat mai multe convorbiri telefonice, inculpatul asigurându-l pe acesta că poate să-şi ridice permisul de conducere de la Poliţia din Slobozia.
În ziua de 11 februarie 2004, denunţătorul, însoţit de socrul său, martorul P.M. şi de soţia sa, C.L.R., s-a deplasat la Poliţia Slobozia, la biroul inculpatului P.M., pentru a-şi ridica permisul de conducere. Cum la această dată I.P.J. Ialomiţa - Serviciul Poliţiei Rutiere, nu primise rezultatul analizelor de laborator efectuate de Serviciul Medico-Legal Slobozia printr-un buletin de analiză toxicologică-alcoolemie, C.J. şi socrul său P.M. i-au reproşat inculpatului că nu a făcut nimic în sensul de a primi permisul de conducere mai devreme de 3 luni, cât fusese suspendat.
Într-o atare împrejurare, inculpatul a plecat cu un alt poliţist, cu maşina sa, la Serviciul Medico-Legal Slobozia, iar după ce inculpatul a revenit la sediul Poliţiei Slobozia, la ghişeul permise, a fost primit buletinul de analiză toxicologic - alcoolemiei în copie, care atestă o alcoolemie de 0,70 ml/l alcool pur în aerul expirat, fapta atrăgând doar o răspundere contravenţională şi cum cele 3 luni, ce constituie termenul de suspendare maxim a permisului, expirase, s-a procedat la restituirea permisului şi aplicarea unei amenzi contravenţionale de 1.000.000 lei, lui C.J.
Urmare a valorii alcoolemiei stabilite ştiinţific, Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni a dispus neînceperea urmăririi penale, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 79 alin. (1) din OUG nr. 195/2002, în ce-l priveşte pe C.J.
La 29 aprilie 2004, C.J. a sesizat Parchetul Naţional Anticorupţie, Serviciul Anticorupţie Bucureşti, Biroul Teritorial Slobozia, despre faptul că P.M., pentru a-i rezolva favorabil situaţia creată ca urmare a testării alcoolscopice, cu consecinţa suspendării permisului de conducere şi a întocmirii unui eventual dosar penal la OUG nr. 195/2002, i-a pretins suma de 2000 Euro, lăsând să se creadă că are influenţe asupra unor funcţionari, prin intermediul cărora să-i restituie permisul de conducere, să-l exonereze de răspundere penală prin diminuarea eventual a valorii alcoolemiei, motiv pentru care i-a dat efectiv 1000 Euro, 200 dolari SUA şi 35.000.000 lei.
S-a reţinut că audiat în cauză, inculpatul P.M., atât la urmărirea penală cât şi la instanţă nu a recunoscut fapta, însă la instanţă a manifestat o atitudine oscilantă, declarând că nu l-a cunoscut pe denunţătorul C.J., după care a revenit şi a arătat că l-a cunoscut pe 11 februarie 2004, când acesta a venit la sediul Poliţiei Rutiere Ialomiţa, pentru a-şi ridica permisul de conducere, că a purtat câteva convorbiri telefonice cu denunţătorul.
S-a mai reţinut că inculpatul, prin apărător, a solicitat achitarea sa, motivat de faptul că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, întrucât lipseşte obiectul material al infracţiunii, în una din cele două modalităţi alternative respectiv, primirea sau pretinderea de bani sau alte foloase materiale.
Prima instanţă a apreciat că o asemenea apărare nu poate fi primită, reţinând că probele administrate în cauză, atât în faza de urmărire penală cât şi în faza cercetării judecătoreşti şi anume: declaraţiile denunţătorului C.J., coroborate cu declaraţiile martorilor: C.L.R., P.M., D.I., I.G.F., P.V., P.V., G.Ş., S.L., C.S., S.D., D.I., M.I., dovedesc că inculpatul P.M., a pretins şi primit efectiv de la C.J., sumele de: 1000 Euro, 200 dolari SUA şi 35.000.000 lei lăsând să se creadă că în calitatea sa de agent de poliţie la IPJ Ialomiţa are influenţă asupra funcţionarilor - poliţişti - din cadrul IPJ Ialomiţa - din cadrul Serviciului de Medicină Legală Ialomiţa, pentru a determina reducerea perioadei de suspendare de 3 luni a permisului de conducere al denunţătorului C.J., diminuarea valorii alcoolemiei, sau a netrimiterii acestuia în judecată pentru o infracţiune la legea circulaţiei.
S-a reţinut că declaraţiile denunţătorului C.J., coroborate cu cele ale martorei C.L.R. şi parţial cu ale inculpatului P.M., precum şi listingul posturilor telefonice mobile a celor doi, inculpat şi denunţător, relevă că în perioada decembrie 2003 - februarie 2004 aceştia au discutat în mai multe rânduri, în total 1.846 secunde, cât şi procesul verbal din 1 octombrie 2004 privind verificarea listelor detaliate ale apelurilor telefonice efectuate de la posturile telefonice mobile ale inculpatului P.M. şi ale denunţătorului C.J., cu martorii P.V., G.Ş. şi M.I., probatorii ce dovedesc că între inculpat şi denunţător s-a menţinut tot timpul legătura, pentru rezolvarea celor promise de inculpat.
S-a mai reţinut că nota privind convorbirile ambientale purtate la 11 septembrie 2004, dintre C.J., martorul G.Ş. şi avocatul N.D., întocmită de Serviciul tehnic al Parchetului National Anticorupţie Bucureşti - Biroul Teritorial Slobozia confirmă împrejurările relevate de C.J. în declaraţiile sale şi temerea inculpatului P.M., că va fi demascat, astfel cum reiese din cele relatate de avocatul său, martorul N.D.
Totodată, s-a reţinut că adresa nr. 46523 din 27 septembrie 2004 a BCR, sucursala Libertăţii, relevă împrejurarea că la 16 decembrie 2003, administratorul C.J. al SC J.R.C.T. SRL, a ridicat cu fila CEC SR MA 300 nr. 00884543, suma de 29.900.000 lei. Coroborând acest fapt, cu depoziţiile denunţătorului C.J., cu ale martorilor P.M. şi C.L.R., prima instanţă a considerat că s-a dovedit fără putinţa de tăgadă că această sumă a fost dată inculpatului, care a şi primit-o alături de 300 Euro şi 200 dolari SUA. Diferenţa de sumă până la 2000 Euro, i-a fost dată inculpatului în ziua de 17 decembrie 2003 după cum s-a dovedit în declaraţiile martorilor P.M., D.I., C.L.R., coroborate cu ale denunţătorului C.J.
S-a mai reţinut că probatoriile relevă împrejurarea că, din punct de vedere al laturii subiective, inculpatul P.M., a acţionat cu intenţie, lăsând să se creadă că are influenţă şi că va acţiona pentru realizarea intereselor reale ale denunţătorului, creându-i totodată acestuia convingerea că prin intervenţiile sale, va rezolva favorabil situaţia creată.
Reţinând că infracţiunea de trafic de influentă se consumă în momentul în care făptuitorul, prevalându-se de influenţa presupusă sau reală pe care o are pe lângă un funcţionar, pretinde bani sau alte valori, spre a-l determina să efectueze un act, indiferent dacă ulterior a intervenit sau nu în acest sens, prima instanţă a considerat că nici susţinerea inculpatului în sensul că nu ar fi intervenit pentru denunţător, la funcţionari poliţişti, sau la lucrătorii Serviciului de Medicină Legală Ialomiţa, nu a fost primită.
Totodată, susţinerea inculpatului că pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă ar fi necesară identificarea funcţionarului pe lângă care se presupune că inculpatul are influenţă, prima instanţă a înlăturat-o, cu motivarea că în cazul infracţiunii de trafic de influentă nu este obligatoriu nominalizarea funcţionarilor asupra cărora se presupune că făptuitorul ar putea avea influenţă, fiind suficientă doar referirea la instituţia sau autoritatea care are competenţa de a îndeplini un act în legătură cu atribuţiile de serviciu în discuţie.
Ori, mai reţine instanţa că inculpatul P.M., în discuţiile avute cu denunţătorul C.J., a creat acestuia convingerea că poate interveni la IPJ Ialomiţa şi Serviciul de Medicină Legală Ialomiţa, în sensul celor dorite de C.J.
S-a mai reţinut că din adresa nr. 2231 din 25 mai 2006 a IPJ Ialomiţa rezultă că inculpatul P.M., anterior datei de 20 februarie 2004, ocupa funcţia de sectorist şi îndeplinirea atribuţiile prevăzute de Dispoziţia I.G.P.R. SR/S/124 din 14 aprilie 2003, printre care şi cea potrivit căreia avea dreptul să constate infracţiuni şi contravenţii, că în conformitate cu art. 3 pct. 1 din Legea nr. 364/2004, privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare, inculpatul P.M., avea dreptul şi obligaţia de a efectua acte de constatare a săvârşirii de infracţiuni conform legii şi că în prezent acesta îşi desfăşoară activitatea la biroul poliţiei de ordine publică, unde are atribuţii de a constata şi sancţiona contravenţii, în sensul art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000.
În raport de aceste prevederi legale, instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, în infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000.
La individualizarea pedepsei în conformitate cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cu privire la persoana inculpatului, prima instanţă a reţinut că este în vârstă de 23 ani, de profesie agent de poliţie la IPJ Ialomiţa, este căsătorit, nu are antecedente penale, are studii superioare, nu a recunoscut fapta, nu a fost de acord a despăgubi pe denunţător C.J., cu suma primită de la acesta, considerente faţă de care instanţa şi-a format convingerea că scopul pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen., în raport de gravitatea faptei şi rezonanţa sa socială, nu poate fi realizat decât prin aplicarea unei pedepse în limitele legale, pe care inculpatul P.M., să o execute prin privare de libertate.
În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. în referire la art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., instanţa a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen. pe o durată cuprinsă în limitele legii.
Având în vedere că la urmărirea penală, cât şi la instanţă, denunţătorul C.J. s-a constituit parte civilă în cauză cu sumele pe care Ie-a dat inculpatului şi a solicitat obligarea acestuia la restituirea lor, respectiv: 1000 Euro, 200 dolari SUA şi 35.000.000 lei, prima instanţă, în temeiul art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000, republicată, a obligat pe inculpatul P.M., să restituie părţii civile C.J. aceste sume.
Împotriva sentinţei penale nr. 258 din 20 iunie 2006 a Tribunalului Brăila au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi, precum şi inculpatul P.M.
Prin motivele de apel formulate în scris, parchetul a criticat hotărârea primei instanţe ca nelegală, deoarece în mod greşit i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor părinteşti, prev. de art. 64 lit. d) şi e) C. pen.
De asemenea, hotărârea primei instanţe a fost criticată ca netemeinică sub aspectul individualizării pedepsei, susţinându-se că, în raport cu gradul ridicat de pericol social al infracţiunii şi cu poziţia procesuală nesinceră a inculpatului s-ar fi impus o pedeapsă mai aspră.
În cadrul dezbaterilor, procurorul de şedinţă a invocat un motiv suplimentar de apel, susţinând că hotărârea atacată este nelegală, deoarece instanţa de fond a omis luarea unei măsuri asigurătorii asupra bunurilor inculpatului, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 78/2000.
Inculpatul a criticat hotărârea primei instanţe ca nelegală, în principal pentru motivul că judecarea cauzei a avut loc în lipsa părţii vătămate - constituită parte civilă (respectiv a denunţătorului C.J.), care nu a fost legal citată, solicitând în temeiul art. 379 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., desfiinţarea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Printr-un motiv subsidiar de apel s-a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), în referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen., deoarece fapta nu există, sau în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) în referire la art. 10 lit. d) C. proc. pen., deoarece faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii.
De asemenea, ca o consecinţă a achitării inculpatului, s-a solicitat obligarea denunţătorului la plata cheltuielilor judiciare şi a unor despăgubiri civile, cu titlul de daune materiale şi morale.
Instanţa de apel, examinând hotărârea primei instanţe în raport cu criticile formulate prin motivele de apel, precum şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 371 alin. (2) C. proc. pen., constată că ambele apeluri sunt fondate, dar numai sub aspectul greşitei aplicări a pedepsei accesorii, prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. d) şi e) C. pen.
Critica formulată de inculpat prin primul motiv de apel, în sensul că s-ar impune, în temeiul art. 379 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare, datorită faptului că judecarea cauzei a avut loc în lipsa părţii vătămate, care nu a fost legal citată se reţine ca neîntemeiată.
Astfel, denunţătorul, în cazul infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, nu are în procesul penal calitatea de parte vătămată sau de parte civilă, în înţelesul dat prin dispoziţiile art. 24 C. proc. pen.; el este, în realitate, autorul unei fapte prevăzute de legea pene respectiv a faptei încriminată prin dispoziţiile art. 61 din Legea nr. 78/2000 (modificată prin Legea nr. 116/2003), care, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, exonerat de răspundere penală, deoarece a denunţat fapta de trafic de influenţă înainte ca organele de urmărire penală să fi fost sesizate pentru acea faptă.
Din aceeaşi raţiune, legiuitorul a prevăzut, prin dispoziţiile alin. (4) al art. 61 din aceeaşi lege, obligaţia autorului traficului de influenţă de a restitui denunţătorului banii, valorile sau bunurile date pentru cumpărarea influenţei, obligaţie care nu are însă caracterul unei reparări a pagubei cauzate prin infracţiune, în sensul art. 14 C. proc. pen.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar admite că denunţătorului, care a fost leg citat şi care s-a prezentat la judecată, i s-a atribuit o calitate procesuală greşită, acest fapt nu echivalează cu judecarea cauzei „în lipsa unei părţi nelegal citate" astfel cum prevăd dispoziţiile art. 379 alin. (2) C. proc. pen., şi nu poate constitui motiv pentru desfiinţarea hotărârii apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, reţinându-se împrejurarea că în considerentele şi în dispozitivul hotărârii apelate, prima instanţă, atunci când se referă la restituirea sumelor de bani către denunţător, îl denumeşte pe acesta, în mod impropriu, „parte vătămată" sau „parte civilă" (denumire sub care a fost citat şi la judecata în apel) nu are nici o relevanţă asupra calităţii procesuale reale a denunţătorului şi nu a influenţat în nici un fel judecata.
Se reţine că este nefondat şi motivul de apel invocat de inculpat, în sensul că s-ar impune achitarea sa, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., deoarece nu sa-a făcut dovada vinovăţiei sale.
Răspunzând motivului de apel prin care inculpatul a susţinut, în primul rând, că declaraţiile date de el şi de martori înainte de data de 8 septembrie 2004, când s-a dispus începerea urmăririi penale, nu ar trebui luate în considerare ca probe, deoarece sunt doar acte premergătoare, efectuate în condiţiile art. 224 C. proc. pen., se reţine că deşi această susţinere este corectă, neluarea în considerare a acelor efectuate de procuror anterior datei începerii urmăririi penale (8 septembrie 2004) nu are nicio relevanţă asupra soluţiei pronunţate în cauză, întrucât, după începerea urmăririi a fost reaudiat atât inculpatul, cât şi martorii cu deplina respectare a garanţiilor procesuale, iar instanţa de fond a procedat la rândul ei, în cursul cercetării judecătoreşti la audierea acestora, în condiţiile prevăzute de art. 289 C. proc. pen., privind oralitatea, nemijlocirea şi contradictorialitatea şedinţei de judecată.
Astfel, s-a reţinut că prin declaraţiile date atât în cursul urmăririi penale, cât şi în instanţă, inculpatul a recunoscut doar faptul că, la solicitarea martorului P.V., a acceptat să „se intereseze" cu privire la situaţia permisului de conducere al denunţătorului C.J., fără a pretinde sau primi de la acesta vreo sumă de bani, că de asemenea, inculpatul a susţinut, în mod inconsecvent, fie că nu s-a întâlnit niciodată cu denunţătorul, fie că s-a întâlnit cu acesta numai în ziua de 3 februarie 2004, când i-a fost restituit permisul de conducere şi că aceste susţineri ale inculpatului sunt în mod evident nesincere, fiind în contradicţie cu faptele şi împrejurările ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
Astfel, se reţine că declaraţiile martorului denunţător C.J., în sensul că, în zilele de 16 şi 17 decembrie 2003, s-a întâlnit cu inculpatul P.M. în municipiul Slobozia, prilej cu care, la solicitarea inculpatului, i-a dat acestuia suma totală de 35.000.000 ROL, 1000 Euro şi 200 dolari SUA, pentru a interveni la funcţionarii de la poliţie, parchet şi Serviciul de medicină legală, cu scopul ca denunţătorul să nu fie trimis în judecată pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, cât şi pentru a obţine reducerea duratei de suspendare a permisului de conducere, se coroborează cu următoarele probe.
- declaraţiile martorilor G.Ş. şi P.V., care confirmă că în luna decembrie a anului 2003 l-au pus pe denunţător în legătură cu inculpatul P.M., pentru a-l ajuta să-şi rezolve problema privind suspendarea permisului de conducere;
- declaraţiile martorilor C.L.R. - soţia denunţătorului, care a fost la curent cu toate demersurile făcute de soţul său şi a relatat în mod detaliat despre întâlnirile pe care acesta Ie-a avut cu inculpatul în zilele de 16 şi 17 decembrie 2003 şi P.M., socrul denunţătorului, care l-a însoţit pe acesta atât la întâlnirea cu inculpatul din ziua de 17 decembrie 2003, cât şi la cea din ziua de 3 februarie 2004, când i-a fost restituit denunţătorului permisul de conducere;
- adresa nr. 46523 din 27 septembrie 2004 a B.C.R., sucursala Libertăţii, care atestă că în ziua de 16 decembrie 2003, C.J., în calitate de administrator al SC J.R.C.T. SRL, a ridicat din cont suma de 29.900.000 lei şi declaraţia martorului D.I. - din care rezultă că în luna decembrie 2003 l-a împrumutat pe denunţător cu suma de 1000 Euro, bani care îi trebuiau pentru că „avea o problemă cu permisul de conducere";
- desfăşurătorul convorbirilor efectuate de la posturile telefonice mobile ale denunţătorului C.J. şi inculpatului P.M., din care rezultă că aceştia au purtat numeroase convorbiri în perioada decembrie 2003 - februarie 2004, dintre care, un număr de 9 convorbiri au fost purtate în zilele de 15, 16 şi 17 decembrie 2003 - aspect ce confirmă susţinerile denunţătorului, în sensul că detaliile privind întâlnirile dintre cei doi au fost stabilite telefonic.
Instanţa subliniază faptul că majoritatea acestor convorbiri au fost purtate din iniţiativa inculpatului, care l-a apelat pe denunţător - fapt care contrazice susţinerile inculpatului, în sensul că a acţionat dezinteresat în favoarea denunţătorului.
Desfăşurătorul convorbirilor telefonice confirmă şi susţinerile denunţătorului şi ale martorei C.L.R., în sensul că, în zilele de la sfârşitul lunii decembrie 2003 şi începutul lunii ianuarie 2004, inculpatul l-a apelat telefonic de mai multe ori pe denunţător, pentru a-i pretinde o diferenţă de 100 Euro, sumă pe care urma să o cheltuiască pentru a oferi „o masă" persoanelor la care va interveni.
Se reţine că, apărarea inculpatului, în sensul că desfăşurătorul convorbirilor telefonice nu poate fi folosit ca probă pentru că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 91 alin. (1) şi art. 917 C. proc. pen., nu poate fi primită, deoarece aceste texte de lege se referă la interceptarea sau înregistrarea convorbirilor telefonice, pentru care este necesară autorizarea motivată a judecătorului, şi nu la desfăşurătorul convorbirilor telefonice, care reprezintă doar o evidenţă cronologică a convorbirilor telefonice, pusă la dispoziţia organelor judiciare de către operatorul de telefonie mobilă.
Se mai reţine că, la dosarul de urmărire penală a fost depusă şi transcrierea convorbirii ambientale purtată la data de 11 septembrie 2004, între denunţător şi martorul N.D., apărătorul inculpatului P.M., faţă de care începuse, la data de 8 septembrie 2004, urmărirea penală pentru infracţiunea de trafic de influenţă şi că, din conţinutul acestei convorbiri, purtată în prezenţa martorului G.Ş. şi înregistrată de ambele părţi, rezultă că inculpatul - prin intermediul apărătorului său - era preocupat să găsească o cale „amiabilă" pentru ca dosarul de urmărire penală să nu-şi urmeze cursul, înregistrare care, contrar celor susţinute de inculpat prin motivele de apel, această înregistrare poate constitui mijloc de probă, conform dispoziţiilor art. 916 alin. (2) C. proc. pen.
Şi celelalte aspecte invocate în faţa instanţei de apel, care în opinia inculpatului dovedesc nevinovăţia sa, au fost examinate de instanţă, aceasta concluzionând că nu sunt de natură a conduce la înlăturarea vinovăţiei inculpatului.
În acest sens s-a reţinut că relaţia de duşmănie dintre inculpat şi martorul D.I. (invocată de inculpat) nu dovedeşte că infracţiunea de trafic de influenţă este o înscenare pusă la cale de acest martor.
Tot la fel, argumentele potrivit cărora în zilele de 16 şi 17 decembrie 2003, inculpatul nu se afla în Slobozia ci la un tratament în Bucureşti precum şi condiţiile meteo nefavorabile traficului ce făceau imposibilă deplasarea inculpatului la orele reţinute în actul de acuzare şi de instanţă nu au fost reţinute de instanţa de apel ca făcând dovada imposibilităţii întâlnirii inculpatului cu denunţătorul în zilele şi la orele indicate de denunţător.
Instanţa a apreciat că, în ce priveşte experimentul extrajudiciar efectuat la solicitarea inculpatului, prin care se stabileşte timpul necesar pentru deplasarea de la Bucureşti la Slobozia, acesta nu poate fi acceptat ca probă, dat fiind că nu pot fi reconstituite condiţiile meteorologice şi de trafic din zilele respective.
Având în vedere susţinerile denunţătorului, în sensul că în dimineaţa zilei de 16 decembrie 2003, mai înainte de a se deplasa din Bucureşti la Slobozia, a ridicat din contul SC J.R.C.T.SRL Bucureşti, al cărui administrator era, suma de 29.900.000 lei, instanţa de apel a admis cererea formulată de inculpat şi a solicitat Băncii Comerciale Române, sucursala Libertăţii Bucureşti, să comunice ora efectuării acestei tranzacţii.
Prin adresa nr. 2970 din 3 ianuarie 2007 (fila 167 dosar apel) Banca Comercială Române, sucursala Libertăţii Bucureşti, a comunicat că în baza de date există doar data, nu şi ora efectuării tranzacţiei, în consecinţă, inculpatul nu a putut combate susţinerile denunţătorului, în sensul că operaţiunea bancară s-a efectuat în dimineaţa zilei de 16 decembrie 2003, iar până în jurul orei 1100 acesta a avut timp să ajungă în localitatea Drajna, situată la aproximativ 100 km de Bucureşti, unde s-a întâlnit cu inculpatul.
Se reţine că, întrucât denunţul a fost făcut după câteva luni, este normal ca denunţătorul să nu poată indica decât cu aproximaţie orele la care s-au consumat faptele, iar faptul că suma scoasă de denunţător din contul SC J.R.S.T. SRL nu a fost folosită în interesul societăţii, ci a fost dată inculpatului, ar putea constitui, aşa cum corect s-a susţinut prin motivele de apel, temei pentru atragerea răspunderii penale a denunţătorului, dar acest aspect nu are nicio relevanţă în prezenta cauză.
Pentru aceste considerente, Curtea reţine că inculpatul a săvârşit faptele pentru care a fost trimis în judecată, astfel că este neîntemeiat motivul de apel care vizează achitarea sa în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., conchizându-se că fapta săvârşita de inculpat, în modalitatea şi împrejurările mai sus arătate, întruneşte atât în ceea ce priveşte conţinutul obiectiv, cât şi sub aspectul laturii subiective, elementele constitutive ale infracţiunii de tracic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000.
S-a mai reţinut că, din probele administrate în cauză rezultă că în discuţiile purtate cu denunţătorul C.J., inculpatul, care era agent de poliţie la IPJ Ialomiţa, i-a format acestuia convingerea că are influenţă şi că va interveni la funcţionarii din cadrul instituţiei în care lucrează, din cadrul Serviciului de Medicină Legală şi Parchetului, pentru falsificarea rezultatului alcoolemiei, neîntocmirea dosarului penal şi reducerea duratei de suspendare a permisului de conducere, iar împrejurarea că inculpatul nu a nominalizat funcţionarii la care va interveni este lipsită de relevanţă, deoarece pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă este suficientă referirea la instituţiile ai căror funcţionari au ca atribuţii de serviciu actele ce constituie obiectul intervenţiei, concluzionându-se că este neîntemeiat şi motivul de apel formulat de inculpat, vizând achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), în referire la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
S-a reţinut că nu este fondat nici motivul de apel al Parchetului, în sensul că pedeapsa aplicată inculpatului este prea blândă, apreciind că prima instanţă a efectuat o corectă individualizare a pedepsei, fiind pe deplin respectate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv, gradul ridicat de pericol social al infracţiunii, împrejurările în care aceasta a fost săvârşită, precum şi de aspectele referitoare la persoana inculpatului, care este căsătorit, nu are antecedente penale şi are studii superioare; având totodată, în vedere, poziţia procesuală nesinceră a inculpatului, care nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii, se apreciază că în mod corect prima instanţă a considerat că scopul şi funcţiile pedepsei, prevăzute de art. 52 C. pen., ar putea fi atinse prin aplicarea unei pedepse situată la limita minimă prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, cu executarea prin privare de libertate.
În ce priveşte motivul de apel invocat de parchet, care vizează omisiunea primei instanţe, de a dispune luarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor inculpatului, Curtea apreciază că dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 78/2000 trebuie coroborate cu dispoziţiile art. 163 alin. (6) lit. b) C. proc. pen., potrivit cărora luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie doar „în cazul în care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă", însă, întrucât persoana vătămată (denunţătorul C.J.) are capacitate de exerciţiu deplină şi nu a solicitat luarea măsurilor asigurătorii, nici în cursul urmăririi penale şi nici în faza judecăţii, nu poate fi imputată instanţei neluarea acestor măsuri.
Se apreciază ca fiind întemeiată critica formulată de parchet, privind greşita aplicare a pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor părinteşti şi a dreptului de a fi tutore sau curator, prevăzute de art. 64 lit. d) şi e) C. pen., reţinând că, întrucât infracţiunea săvârşită de inculpat este o infracţiune de corupţie, care nu are legătură cu exercitarea drepturilor părinteşti, nu este justificată decăderea inculpatului din exercitarea acestor drepturi şi nici din exercitarea dreptului de a fi tutore sau curator, urmând a fi înlăturată dispoziţia privind aplicarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. d) şi e) C. pen., sub acest ultim aspect, fiind fondat şi apelul declarat de inculpatul P.M., căruia i se creează o situaţie favorabilă prin înlăturarea pedepsei accesorii.
Pentru motivele arătate, prin Decizia penală nr. 21 A din 2 februarie 2007, Curtea de Apel Galaţi, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi şi de inculpatul P.M. în sensul înlăturării dispoziţiilor art. 64 lit. a) şi e) C. pen. privind interzicerea acestor drepturi, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie -Serviciul Teritorial Galaţi şi inculpatul P.M.
Parchetul, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14 şi 18 C. proc. pen. a criticat hotărârea sub aspectul individualizării pedepsei şi al neaplicării prevederilor art. 20 din Legea nr. 78/2000.
Cu privire la pedeapsa aplicată, se motivează în sensul că pericolul social concret al faptei comise de inculpat este reliefat atât de modalitatea în care a fost comisă, calitatea inculpatului, cât şi natura infracţiunii ce a făcut obiectul cercetărilor.
Relaţiile sociale protejate de lege prin incriminarea unor fapte de acest gen, ca fapte de corupţie sunt cele referitoare la buna desfăşurare a atribuţiilor de serviciu, activitate de a cărei bună desfăşurare este incompatibilă cu suspiciunea că funcţionarii pot fi influenţaţi, în exercitarea atribuţiilor lor, de persoane care au influentă reală sau presupusă asupra lor.
Mai mult decât atât, gravitatea unor fapte de natura celor deduse judecăţii este reliefată de incriminarea acestora într-o lege specială, cu consecinţa modificării limitelor de pedeapsă prevăzută de lege, în sensul majorării, în ambele condiţii a maximului special, în sensul că potrivit prevederilor art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr .78/2000, text de lege reţinut la încadrarea juridică a faptei comise de inculpatul P.M., maximul pedepsei prevăzut de art. 257 C. pen., se majorează cu 2 ani, prin urmare, în mod nejustificat, instanţele de judecată, de fond şi de apel nu au dat eficienţă la individualizarea pedepsei, tuturor criteriilor legale, raportate la limitele de pedeapsă prevăzute de lege, manifestând o atitudine neexigentă la stabilirea pedepsei. Se mai subliniază că, inculpatul nu a recunoscut fapta reţinută în sarcina sa, încercând pe parcursul urmăririi penale influenţarea martorului-denunţător, în vederea relatării unei alte situaţii de fapt, favorabile, cu consecinţa înlăturării răspunderii penale, aspect reţinut şi în motivarea hotărârii instanţei de apel care învederează atitudinea oscilantă a inculpatului, cu prilejul audierii, cu privire la aspectele esenţiale ale cauzei, respectiv întâlnirea şi cunoaşterea martorului-denunţător, convorbirile telefonice dintre cei doi, precum şi atitudinea nesinceră a inculpatului, încercarea acestuia de a găsi „o cale amiabilă" prin obţinerea unei soluţii de neurmărire penală.
Cu privire la faptul că instanţa nu a luat măsura asiguratorie la care era obligată, potrivit dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 78/2000 coroborate cu art. 163 alin. (6) lit. b) C. proc. pen. se arată că aceasta echivalează cu nepronunţarea asupra acestui aspect.
Inculpatul P.M. a criticat Decizia, invocând ca motive de casare dispoziţiile art. 3859 pct. 10, 18 şi 21 C. proc. pen.
În principal, a solicitat casarea sentinţei şi deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât soluţionarea cauzei s-a făcut cu citarea necorespunzătoare a părţii vătămate C.J., constituită parte civilă. în subsidiar, a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. întrucât fapta nu există, sau în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii. Înalta Curte, examinând cauza, în raport de motivele invocate, cât şi din oficiu constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente :
Din examinarea motivelor de recurs invocate în scris şi susţinute cu ocazia dezbaterilor consemnate în practicaua hotărârii se constată că, atât parchetul cât şi inculpatul au reiterat criticile din apel (cu excepţia criticii privitoare la pedeapsa accesorie, critică admisă în apel) motiv pentru care motivele de recurs nu vor mai fi reluate în detaliu. Luând în discuţie mai întâi recursul declarat de inculpat, având în vedere cazurile de casare invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins.
Primul motiv de recurs întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 21 C. proc. pen. prin care se solicită admiterea recursurilor, casarea deciziei atacate şi a sentinţei de fond şi trimiterea cauzei spre „o completă şi competentă soluţionare la instanţa de fond deoarece în fazele procesuale precedente soluţionarea cauzei s-a făcut fără citarea corespunzătoare a părţii vătămate", constituită parte civilă este nefondat, întrucât astfel cum s-a reţinut şi de instanţa de fond şi respectiv apel, în mod corect denunţătorul C.J. a fost citat şi audiat în calitate de martor şi nu în calitate de parte vătămată, constituită parte civilă.
Aceasta, întrucât, denunţătorul, în cazul infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, nu are în procesul penal calitatea de parte vătămată sau de parte civilă, în sensul dat de dispoziţiile art. 24 C. proc. pen., denunţătorul fiind autorul unei fapte penale exonerat de răspundere penală în condiţiile alin. (2) al art. 6 din Legea nr. 78/2000. Pentru acest motiv, obligaţia autorului traficului de influenţă de a restitui denunţătorului banii, valorile sau bunurile date pentru cumpărarea influenţei nu are caracterul unei reparări a pagubei cauzate prin infracţiune în sensul art. 14 C. proc. pen.
Nici cel de-al doilea motiv de recurs prin care s-a invocat incidenţa cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10 şi 18 C. proc. pen. nu este fondat. Invocând aceste cazuri de casare, inculpatul a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., susţinând că fapta nu există sau achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., deoarece îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii.
Potrivit art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când instanţa nu s-a pronunţat cu privire la unele probe administrate, ori asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului.
Pentru a ne afla în ipoteza acestui caz de casare, trebuie să existe o „omisiune esenţială", adică mai întâi omisiunea să fie cu privire la examinarea de către instanţă a unor probe sau cereri iar în al doilea rând, omisiunea să fie de natură a afecta interesele legitime ale unei părţi şi implicit de a influenţa soluţia procesului.
Or, este de observat că instanţele manifestându-şi rolul activ, au administrat toate probele necesare aflării adevărului atât din oficiu cât şi la cererea părţilor, probele fiind examinate şi apreciate în spiritul dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen.
Nu s-a omis pronunţarea asupra vreunei cereri sau asupra examinării vreunei probe administrate, toate apărările inculpatului fiind analizate în raport de probatoriul administrat în cauză, astfel cum rezultă din ampla motivare a deciziei.
De altfel, inculpatul, deşi invocă ca temei al casării pct. 10 al art. 3859 , nu indică expres care este „omisiunea esenţială" în sensul textului mai sus citat ci face o analiză proprie a probelor din dosar spre a-şi demonstra nevinovăţia.
Motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau condamnare, de asemenea nu poate fi primit.
În conformitate cu textul mai sus citat, există eroare gravă de fapt atunci când situaţia de fapt reţinută prin hotărâre este contrară probelor administrate.
Pentru a fi incidente aceste dispoziţii legale, eroarea de fapt trebuie să fie gravă, respectiv să fi influenţat asupra soluţiei pronunţată în cauză şi să fie vădită, neîndoielnică.
În speţă, nu suntem în prezenţa unei erori grave de fapt, astfel cum susţine inculpatul, din probele administrate în cauză rezultând fără dubiu că inculpatul a săvârşit infracţiunea de trafic de influenţă, constând în aceea că a pretins şi primit de la denunţătorul C.J. sumele de 1.000 Euro, 200 dolari şi 35.000.000 lei, lăsând să se creadă că în calitatea sa de agent de poliţie la I.P.J. Ialomiţa are influenţă asupra funcţionarilor poliţişti - din cadrul I.P.J. Ialomiţa - din cadrul Serviciului de Medicină Legală Ialomiţa, pentru a determina reducerea perioadei de suspendare de 3 luni a permisului de conducere al denunţătorului C.J., diminuarea valorii alcoolemiei sau a netrimiterii acestuia în judecată, pentru o infracţiune la legea circulaţiei.
Situaţia de fapt reţinută de instanţe confirmă probele administrate în cauză, probe care fiecare în parte au fost examinate în raport de apărările făcute de inculpat, acestea fiind următoarele (fără a mai indica ce anume se dovedeşte prin fiecare probă, acest aspect fiind în detaliu motivat de instanţa de fond şi apel): declaraţiile denunţătorului C.J., declaraţiile martorilor audiaţi atât în faza de urmărire penală cât şi în faţa instanţei, listingul apelurilor telefonice din perioada decembrie 2003 -februarie 2004, proces-verbal din 1 octombrie 2004 privind verificarea listelor detaliate ale apelurilor telefonice efectuate de la posturile telefonice mobile ale inculpatului P.M. şi ale denunţătorului C.J., cu martorii P.V., G.Ş. şi M.I., notă privind convorbirile ambientale purtate la data de 11 septembrie 2004 adresa nr. 46523 din 27 septembrie 2004 a B.C.R.
Toate aceste probe administrate în scopul aflării adevărului, au fost examinate de instanţe, iar la aprecierea lor nu s-a omis examinarea unora sau altora, aşa încât această omisiune să influenţeze soluţia dată în cauză.
Instanţele au avut în vedere toate apărările inculpatului, admiţând probe în acest sens, iar înlăturarea apărărilor s-a făcut temeinic motivat, pentru fiecare susţinere în parte.
Recursul parchetului este nefondat sub aspectul ambelor critici.
Astfel, este greşită susţinerea parchetului în sensul că instanţele nu s-au pronunţat cu privire la luarea măsurii asigurătorii, întrucât astfel cum este de observat (chiar din motivarea recursului se reţine că instanţa de apel a respins acest motiv) instanţa s-a pronunţat asupra acestui motiv de apel al parchetului prin respingerea lui având în vedere dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 78/2000 coroborate cu dispoziţiile art. 163 alin. (6) lit. b) C. proc. pen.
Este nefondată şi critica parchetului cu privire la individualizarea pedepsei, real fiind că pericolul social al faptei săvârşită de inculpat este ridicat, dat fiind atât de natura infracţiunii, de modalitatea în care a fost săvârşită, dar şi de calitatea inculpatului şi nu în ultimul rând de atitudinea acestuia pe parcursul procesului penal.
Înalta Curte apreciază că instanţele au dat eficienţă tuturor criteriilor prevăzute la art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) privind individualizarea pedepsei şi că pedeapsa aplicată prin cuantum şi mod de executare este în măsură să realizeze scopul prevăzut de legiuitor astfel cum este circumscris în dispoziţiile art. 52 C. pen.
Examinând din oficiu cauza nu se constată motive care să conducă la casarea hotărârii, astfel că în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Galaţi şi de inculpatul P.M., cu obligarea recurentului intimat inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi şi inculpatul P.M., împotriva deciziei penale nr. 21/A din 9 februarie 2007 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat intimat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1881/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1909/2008. Penal → |
|---|
