ICCJ. Decizia nr. 21/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr.21/2008
Dosar nr. 8644/1/2007
Şedinţa publică din 10 ianuarie 2008
Asupra plângerii de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin ordonanţa nr. 1303/P/2006 din 12 iulie 2007 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, în temeiul dispoziţiilor art. 228, alin. (4), raportat la art. 10, lit. a) C. proc. pen., art. 38 şi art. 25 C. proc. pen., precum şi ale art. 42, raportat la art. 45, alin. (1) C. proc. pen., s-au dispus următoarele:
- neînceperea urmăririi penale, pentru fapta prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), faţă de judecătorii P.V., de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, P.A.R. şi T.S.A., de la Curtea de Apel Bucureşti;
- disjungerea cauzei faţă de P.D., directorul SC F. SA, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP);
- declinarea competenţei de soluţionare a lucrării disjunse, în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.
Pentru a dispune în acest sens, procurorul a reţinut următoarele:
Prin plângerea penală adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti (declinată spre competentă soluţionare prin ordonanţa nr. 2108/P/2006, din data de 7 noiembrie 2006), numita D.A. a solicitat cercetarea judecătorilor P.V., de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, P.A.R. şi T.S.A., de la Curtea de Apel Bucureşti, precum şi a numitului P.D., director al SC F. SA, sub aspectul faptei prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), faptă pretins săvârşită cu prilejul soluţionării dosarului nr. 2078/2003, în care s-a pronunţat Decizia civilă nr. 2578 din 28 noiembrie 2003.
În motivarea plângerii penale, se arată că, admiţând recursul declarat de pârâţi, magistraţii au pronunţat o hotărâre „falsă", prin abuz, în sensul că nu au menţionat că petentei îi fusese restituit anterior bunul imobil prin sentinţa civile nr. 15492 din 12 decembrie 1997, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.
Cât priveşte pe numitul P.D., se arată că, în calitatea sa de director al SC F. SA - care administra fondul imobiliar în sectorul 2 al capitalei, acesta a alcătuit şi a transmis toată corespondenţa cu instanţele de judecată în mod abuziv, cu scopul deposedării petiţionarei de bunul revendicat.
În cursul efectuării actelor premergătoare începerii urmăririi penale, au fost solicitate dosarele nr. 10720/2002 şi 10721/2002, ale Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, nr. 1101/2003 şi 1102/2003, ale Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, nr. 2078/2003, 2080/2003 şi 1199/2004, ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a, şi, respectiv, a IV-a civilă, nr. 5988/2/2004 şi 12990/2004 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Fondul nemulţumirii petentei îl constituie soluţia dată de judecători în dosarul nr. 2078/2003, al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin care, admiţând recursul pârâţilor, instanţa a modificat Decizia tribunalului şi a respins ca neîntemeiată acţiunea în revendicare imobiliară formulată de reclamantă.
Deşi este de principiu că hotărârile judecătoreşti irevocabile intră în puterea lucrului judecat, organul de urmărire penală neavând prerogativa cenzurării lor, iar activitatea de înfăptuire a justiţiei exercitată de magistraţi, în limitele dispoziţiilor legale incidente, nu poate fi circumscrisă în nici un mod ilicitului penal, se cuvine totuşi menţiunea că, la instanţa de fond, petiţionarei îi fusese respinsă acţiunea ca inadmisibilă, judecătorii recursului modificând în parte Decizia dată în apel, în sensul că au dispus respingerea cererii ca neîntemeiată.
Faţă de argumentul potrivit căruia judecătorii reclamaţi au dat, în faza procesuală a recursului, soluţia arătată cu omisiunea menţionării împrejurării că petentei îi fusese restituit anterior bunul, prin sentinţa civilă nr. 15492/12 decembrie 1997, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, s-a reţinut că prin această hotărâre s-a dispus restituirea unui bun imobil, clădire cu mai multe apartamente şi teren, în integralitatea sa, în condiţiile în care, cu privire la unele unităţi locative, se încheiasem contracte de vânzare cumpărare cu chiriaşii. De altfel, în respectivul litigiu, petenta solicitase restituirea bunului în contradictoriu cu Primăria Sectorului 2 Bucureşti, în condiţiile în care SC F. SA este o entitate distinctă de aceasta, neputându-i fi aşadar opozabil titlul obţinut ex judicis.
Or, menţionează procurorul, faţă de principiile contradictorialităţii şi disponibilităţii, care guvernează materia litigiilor civile, este de înţeles că soluţia pronunţată, după evaluarea probatoriului şi aplicarea dispoziţiilor legale incidente, deşi temeinică şi legală, va nemulţumi oponentul părţii care a triumfat în proces, care are un interes total opus. Acesta are însă deschisă calea de atac stabilită de legea procesuală, cu respectarea termenelor şi condiţiilor, eventualele greşeli de judecată putând fi corectate numai în acest cadru, iar nu formulând plângeri penale împotriva magistraţilor.
Astfel, împrejurarea că judecătoarele reclamate, soluţionând cauza cu care au fost învestite, au pronunţat o soluţie defavorabilă petentei, nu poate echivala cu săvârşirea unor fapte de abuz.
Cât priveşte pretinsele fapte de abuz săvârşite de numitul P.D., în calitate de director al SC F. SA, cercetările se vor efectua de unitatea de parchet competentă, potrivit dispoziţiilor art. 25, raportat la art. 30, alin. (1), lit. a) C. proc. pen., acesta neavând nici-o calitate aptă să atragă competenţa specială de soluţionare a parchetului instanţei supreme, potrivit celor statuate de dispoziţiile art. 29 C. proc. pen.
În concluzie, s-a constatat că cele reclamate de petentă nu au corespondent şi nici susţinere în realitatea probată, în sensul că faptele pretins săvârşite de magistraţii reclamaţi nu există.
Plângerea petentei împotriva acestei ordonanţe a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluţia nr. 10491/4049/2007 din 28 august 2007 a procurorului şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În temeiul art. 278/1 C. proc. pen., petenta s-a adresat prin prezenta plângere instanţei competente, motivele fiind menţionate în partea introductivă a sentinţei.
Plângerea nu este fondată.
Obiectul prezentei plângeri nu poate fi, potrivit art. 278/1 alin. (1) C. proc. pen., decât (dispoziţia) soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă faţă de cei 3 judecători.
Pentru soluţionarea plângerii penale, potrivit art. 228 alin. (1) raportat la art. 224 C. proc. pen., procurorul a efectuat actele premergătoare necesare pentru a statua dacă este cazul, sau nu, să se înceapă urmărirea penală faţă de cei 3 magistraţi.
Conform art. 228 alin. (1) şi (4) C. proc. pen., în cazul în care, în urma efectuării actelor premergătoare, rezultă vreunul dintre cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute de art. 10 C. proc. pen., organul de urmărire penală dispune neînceperea urmăririi penale.
În cauză, actele premergătoare efectuate nu au relevat indicii în sensul existenţei faptelor reclamate de petentă, caz prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Realizarea drepturilor şi intereselor legale ale persoanelor se face în justiţie, prin hotărâri ale judecătorilor. Persoanele nemulţumite de hotărârile judecătoreşti au dreptul să exercite împotriva acestora căile de atac în termenele şi condiţiile prevăzute de lege.
Atât judecătorii primei instanţe, cât şi cei ai instanţelor de control judiciare sunt, potrivit Constituţiei, independenţi şi se supun numai legii. Reformarea hotărârilor judecătoreşti, inclusiv a părţii expozitive - astfel cum solicită petenta - are loc exclusiv pe căile de atac prevăzute de lege, nefiind posibilă prin exercitarea unor proceduri penale împotriva magistraţilor care le-au pronunţat.
În consecinţă, Înalta Curte constată că ordonanţa şi rezoluţia procurorilor sunt legale şi temeinice, fiind respectate dispoziţiile legale în materie, inclusiv cele referitoare la efectuarea actelor premergătoare.
În temeiul art. 278/1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerea petentei va fi respinsă ca nefondată.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara D.A. împotriva ordonanţei din 12 iulie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, dispusă în dosarul nr. 1303/P/2006.
Obligă petiţionara la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 209/2008. Penal. Abuz în serviciu contra... | ICCJ. Decizia nr. 2187/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
