ICCJ. Decizia nr. 283/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 283/2008
Dosar nr. 6739/1/2007 conexa.
cudosarul nr. 7541 /1/2007
Şedinţa publică din 18 februarie 2008
Asupra plângerii de faţă.
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele.
La data de 29 noiembrie 2006 petiţionara P.C. a formulat plângere penală împotriva magistratului procuror B.C. din cadrul Direcţiei Naţionale Anticoruptie, prin care a solicitat tragerea acestuia la răspundere penală pentru săvârşirea infracţiunilor de: abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen., abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, prevăzută de art. 247 C. pen., favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen. şi omisiunea de a încunoştinţa organele judiciare, prevăzută de art. 265 C. pen.
În esenţă, petiţionara, în cuprinsul memoriului, a arătat că magistratul procuror B.C. a săvârşit infracţiunile mai susmenţionate, cu ocazia instrumentării dosarului nr. 120/P/ 2005 al aceleiaşi unităţi de parchet, având spre soluţionare mai multe plângeri precum şi lucrări declinate de la diverse unităţi de parchet, privind săvârşirea unor fapte de corupţie de către persoane care, în virtutea calităţilor deţinute - magistraţi, notari, avocaţi, înalţi funcţionari de stat şi oameni politici - în decursul timpului, au fost implicate în procesul de transfer „fraudulos" al patrimoniului SC H.C. SA Sinaia.
Prin rezoluţia nr. 1352/P/2006 din 7 mai 2007, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul procuror, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 248, art. 247 şi art. 264 C. pen., apreciindu-se că aspectele sesizate nu reprezintă fapte de natură a atrage incidenţa normelor penale.
S-a arătat în cuprinsul rezoluţiei că, în urma efectuării actelor premergătoare în dosarul nr. 120/P/2005 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, la 14 noiembrie 2006, s-a dispus în baza art. 228 alin. (6) C. proc. pen. în referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de „C.V., B.V., R.E. şi magistraţii Judecătoriei Sinaia... sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie" în legătură cu modul în care au fost înstrăinate activele SC H.C. SA către SC „C.I.T.C." SA - societate aflată în procedură de reorganizare judiciară, cauza fiind instrumentată de procuror B.C.
Prin rezoluţia nr. 10400/971/2006 din 18 ianuarie 2007 a procurorului şef al Secţiei de Combatere a Corupţiei din cadrul D.N.A., emisă în urma controlului de legalitate efectuat asupra rezoluţiei nr. 120/P/2005 din 14 noiembrie 2006, s-a dispus infirmarea soluţiei adoptată în cauza cu acelaşi număr şi reluarea cercetărilor, urmând ca procurorul să se pronunţe cu privire la toate persoanele şi în raport de toate aspectele infracţionale, ce au făcut obiectul dosarului respectiv.
În acest context au fost reluate verificările, dosarul fiind finalizat prin rezoluţia din 23 februarie 2007 emisă de procurorul B.C., rezoluţie prin care au fost supuse analizei toate aspectele ce au făcut obiectul dosarului nr. 120/P/2005, cu indicarea exactă a actelor de sesizare (în număr de 12, începând din anul 2002) a persoanelor vizate prin fiecare dintre acestea şi a infracţiunilor cu privire la care s-au efectuat acte premergătoare, precum şi cu motivarea în drept şi în fapt a soluţiilor dispuse, referitor la fiecare dintre aceste aspecte.
În aceste condiţii procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., faţă de numiţii: P.F., C.M., B.M.O., C.A., L.P.E., B.A.M., D.M., T.M., N.M., B.F., B.S., P.M., P.R., B.V., C.V., P.M., P.G., P.M.G., I.C., B.N., R.E. şi R.E.A., sub aspectul infracţiunilor sesizate.
S-a relevat că, în cauză nu pot fi reţinute în sarcina magistratului B.C. infracţiunile sesizate prin plângerea ce constituie obiectul prezentei cauze, neexistând niciun indiciu care să conducă la concluzia că acesta ar fi acţionat abuziv şi ar fi dispus soluţii părtinitoare faţă de persoanele implicate.
Totodată, s-a mai apreciat că, chiar dacă procurorul, prin rezoluţia nr. 1207P/2005 dată la 14 noiembrie 2006, a omis să se pronunţe asupra unora dintre persoanele reclamate prin numeroasele memorii care au stat la baza constituirii dosarului, nu reprezintă un aspect de natură penală, cu atât mai mult cu cât, în chiar cuprinsul rezoluţiei criticate de petiţionară este menţionat faptul că, referitor la acele persoane, existau soluţii dispuse de aceeaşi unitate de parchet sau de alte unităţi de parchet.
S-a conchis în sensul că, chiar şi în situaţia în care s-ar accepta ideea că actul emis de procuror la 14 noiembrie 2006 denotă a relativă lipsă de rigurozitate, acest aspect nu are aptitudinea de a angaja răspunderea penală a magistratului, în lipsa altor elemente care să contureze intenţia de a acţiona abuziv, în scopul de a favoriza anumite persoane.
în temeiul art. 278 C. proc. pen. petiţionara a formulat plângere, care a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluţia nr. 7727/3107/2007 din 21 iunie 2006, dată de Procurorul Şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică, din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În urma verificărilor efectuate în cauză, s-a constatat că, după reluarea cercetărilor dispuse în urma infirmării rezoluţiei dată sub nr. 120/P/2005 din 14 noiembrie 2006, efectuate de acelaşi magistrat procuror B.C., împrejurările de fapt au fost corect stabilite şi s-a dat o interpretare justă probelor administrate, ajungându-se în mod justificat la concluzia că soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de numiţii P.F., C.M., B.M.O., C.A., L.P.E., B.A.M., D.M., T.M., N.M., B.F., B.S., P.M., P.R., B.V., C.V., P.M., P.G., P.M.G., I.C., B.N., R.E. şi R.E.A., dispusă la 23 februarie 2007 sub acelaşi nr. 120/P/2005 , este legală şi temeinică, neputându-se reţine în sarcina acestora săvârşirea vreunei infracţiuni.
S-a constatat că cercetările efectuate nu au confirmat săvârşirea de către magistratul procuror a unor fapte penale, cu prilejul instrumentării şi soluţionării dosarului 120/P/2005 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de Combatere a Corupţiei.
Fiind nemulţumită de soluţia dată, petiţionara, în termen legal, a formulat şi depus plângere atât la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, cauza înregistrându-se sub nr. 6739/1/2007 cât şi la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, care ulterior, a fost înregistrată pe rolul Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 7541/1/2007.
Deşi legal citată, petiţionara P.C. nu s-a prezentat la niciunul din termenele acordate, pentru a-şi susţine apărările în faţa instanţei, iar Înalta Curte constatând incidenţa dispoziţiilor art. 34 lit. d) C. proc. pen., a dispus conexare celor două cauze, astfel cum rezultă din cuprinsul practicalei prezentei sentinţe.
Analizând actele şi lucrările dosarului în temeiul dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte constată că rezoluţia nr. 1352/P/2006 dată la 7 mai 2007 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva magistratului procuror B.C., este legală şi temeinică.
Ca o garanţie a respectării legalităţii în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, dispuse în timpul urmăririi penale, să facă plângere împotriva acestora, fără însă a se aduce atingere autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare.
Accesul liber la justiţie este reglementat de legiuitor, iar cel nemulţumit de soluţia dată de procuror se poate adresa judecătorului de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, aşa cum de altfel, a procedat şi petiţionara prin plângerea ce face obiectul verificării în cauza de fată.
De asemenea, se constată, în urma actelor premergătoare efectuate în cauză, că procurorul, după reluarea verificărilor în cauza ce a instrumentat-o sub nr. 120/P/2005, a reţinut corect şi în detaliu situaţia de fapt, ajungând la concluzia că se impunea, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale pentru fiecare din intimaţii făptuitori, cercetaţi sub aspectul infracţiunilor sesizate, cele susţinute de petiţionară având mai degrabă caracterul unor suspiciuni şi nemulţumiri faţă de modul în care intimatul procuror şi-a desfăşurat activitatea de investigare şi cercetare. Totodată, s-a mai reţinut în mod corect că, în urma probatoriului administrat în dosar, nu s-au verificat nici sesizările petiţionarei privind săvârşirea actelor de corupţie, nefiind îndeplinite cerinţele art. 222 C. proc. pen., privind plângerea ca mod de sesizare.
Totodată, se mai constată că soluţia de neîncepere a urmăririi penale împotriva intimatului procuror B.C., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 247, art. 248 , art. 264 C. pen., presupuse a fi săvârşite de acesta, dispusă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, este legală şi temeinică.
Din întreg probatoriul administrat în cauză nu rezultă faptul că pe parcursul instrumentării dosarului penal ce a făcut obiectul cauzei nr. 120/P/2005, cu ocazia efectuării actelor de cercetare penală specifice activităţii de premergătoare începerii urmăririi penale, intimatul şi-ar fi îndeplinit cu rea credinţă şi în mod defectuos atribuţiile de serviciu sau ar fi săvârşit vreun act material , care să aibă valenţele vreunei fapte de natură penală.
În speţă, nu s-au identificat indicii sau alte elemente din care să rezulte că în timpul efectuării actelor specifice de cercetare penală intimatul magistrat procuror B.C., cu ocazia instrumentării dosarului nr. 120/P/2005, ar fi săvârşit vreo faptă de natură a antrena răspunderea sa penală. De altfel, deficienţele formale ale rezoluţiei nr. 120/P/2005 din 14 noiembrie 2006 au fost remediate în urma verificării efectuate asupra acesteia, fiind ulterior infirmată, în condiţiile procedurii prevăzute de art. 278 C. proc. pen., prin emiterea rezoluţiei nr. 10400/971/2006 a procurorului ierarhic superior, ceea ce a determinat reluarea cercetărilor sub toate aspectele semnalate.
Prin urmare, în mod justificat, s-a apreciat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, că susţinerile petiţionarei sunt simple afirmaţii fără niciun suport probator, exprimându-şi mai degrabă nemulţumirea faţă de modul în care s-au derulat cercetările în dosarul nr. 120/P/2005 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de Combatere a Corupţiei.
Pe de altă parte, persoanele care îndeplinesc o activitate judiciară în cadrul instanţelor judecătoreşti, aşa cum este cazul intimatului B.C., procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, îndeplinindu-şi atribuţiile profesionale, ce le revin pentru rezolvarea cauzelor deduse cercetării penale, prin pronunţarea unor soluţii pe care le consideră legale şi temeinice, în raport de probele administrate, iar aceste soluţii, pot fi ulterior verificate şi, eventual, desfiinţate prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege.
Or, în speţă nu a fost făcută dovada că intimatul, cu ocazia emiterii rezoluţiei nr. 120/P/2005 dată la 23 februarie 2007, ar fi săvârşit vreo faptă de natură a atrage răspunderea sa penală, petiţionara fiind nemulţumită de faptul că, pe parcursul cercetării cauzei anterior menţionate, ar fi depus la dosar în anul 2004 „ peste 1000 pagini de înscrisuri", care ulterior nu s-au mai regăsit, „documente şi probe care susţineau vinovăţia persoanelor nominalizate, care au fost distruse".
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. va respinge ca nefondată plângerea formulată de petiţionara P.C. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. 1352/P/2006 din 7 mai 2007 dată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, pe care o va menţine ca fiind legală şi temeinică
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2). proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara P.C. împotriva rezoluţiei nr. 1352/P/2006 din 7 mai 2007 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, în dosarul cu acelaşi număr.
Menţine rezoluţia atacată.
Obligă petiţionara la plata sumelor de câte 500 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2215/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 284/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
