ICCJ. Decizia nr. 2862/2008. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2008

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2862/2008

Dosar nr. 28300/3/2006

Şedinţa publică din 18 septembrie 2008

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 265 de la 20 februarie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală, pronunţată în dosarul nr. 28300/3/2006, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul C.G., în prezent aflat în Arestul S.R.P., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (2¹) lit. a) C. pen.

S-a constatat că inculpatul a fost arestat în prezenta cauză de la 25 iunie 2006 la zi.

În baza art. 350 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, conform dispoziţiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, deşi unele indicii cu privire la săvârşirea infracţiunii de tâlhărie pentru care a fost trimis în judecată inculpatul C.G. există în prezenta cauză şi ele se bazează pe depoziţia martorului asistent N.D.D. care a participat la recunoaşterea făcută în faţa organelor de urmărire penală a inculpatului de către partea vătămată, precum şi pe încercarea de a-şi crea un alibi fals prin fotografiile făcute de către martora L.N., totuşi, faţă de majoritatea probelor administrate în cauză, chiar şi la urmărirea penală, dar îndeosebi la cercetarea judecătorească, rezulta un mare dubiu în legătură cu autorul infracţiunii de tâlhărie săvârşite asupra părţii vătămate l.A.C., în data de 25 februarie 2006, în sensul că este foarte probabil ca acesta să fie numitul N.M., care se afla în cercetări la poliţie pentru săvârşirea acestei fapte.

Datele care au condus la concluzia că mai degrabă acesta ar fi autorul unicei tâlhării petrecute pe pasarela C.F.R. Griviţa, la sfârşitul lunii februarie 2006, sunt actele depuse în copie la dosarul cauzei la dosar instanţă, care cuprind declaraţiile a doi martori oculari, numiţii P.L.C. şi Ş.P. la care s-a făcut referire mai sus, dar şi rezultatul textului poligraf din concluziile căruia a rezultat că inculpatul C.G. nu a prezentat modificări psihofiziologice semnificative care să fie interpretate ca indicii ai comportamentului simulat.

În plus, din depoziţiile martorilor l.V., l.F. şi S.N. a rezultat că inculpatul a fost în ziua respectivă la barul din comuna Costeştii de Vale, unde a stat între orele 11,30 - 21,00 şi a băut bere. Pe de altă parte, chiar şi partea vătămată l.A.C., în depoziţia dată în faţa instanţei, a revenit asupra declaraţiei date la urmărirea penală şi a afirmat că nu mai este atât de sigur că inculpatul ce i-a fost prezentat în boxă este aceeaşi persoană cu aceea care l-a tâlhărit pe pasarela C.F.R. Griviţa.

Chiar dacă instanţa a avut intima convingere că s-au exercitat presiuni de către inculpat, prin familia sa, asupra părţii vătămate şi martorului l.F.E., care a fost de faţă la momentul săvârşirii faptei, fiind la rândul său tâlhărit în aceeaşi împrejurare, dar refuzând categoric să participe la proces în calitate de parte vătămată, faţă de probele care tind să dovedească că autorul faptei este o altă persoană şi conform principiului in dubio pro reo, a dispus achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti ce a vizat greşita achitare a inculpatului C.G. cu privire la săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (2¹) lit. a) C. pen.

În motivarea apelului declarat s-a arătat că prima instanţă, în aprecierea probelor a avut în vedere doar declaraţiile martorilor date în faza de cercetare judecătorească, declaraţii nesincere, ignorând declaraţiile date în faza de urmărire penală care au probat, fără dubiu, vinovăţia inculpatului şi, totodată, încercarea de a zădărnici aflarea adevărului pe toate căile (mărturia mincinoasă a martorei L.N., presiunea pe care mama inculpatului a făcut-o asupra familiei l.). De asemenea, toate probele converg către concluzia că inculpatul a săvârşit fapte, având în vedere că era cunoscut că una din persoanele care vindea telefoane mobile furate (declaraţia martorului M.D.).

În faza căii de atac a apelului s-a procedat la reaudierea inculpatului, părţii vătămate şi a martorilor l.V., l.F. şi S.N., precum şi la ascultarea martorilor Ş.P. şi P.L.C., depoziţiile acestora fiind consemnate în procese-verbale separate şi ataşate la dosarul cauzei.

De asemenea, s-a procedat la reactualizarea fişei de cazier judiciar a intimatului-inculpat.

Prin Decizia penală nr. 99/ A de la 14 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 28300/3/2006 (nr. format vechi 1458/2007), a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 265 din 20 februarie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală, s-a desfiinţat, în totalitate, sentinţa penală apelată şi rejudecând în fond:

În baza art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (2¹) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.G., la pedeapsa de 7 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen. şi art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată prevenţia de la data de 25 iunie 2006 până la data de 20 februarie 2007 inclusiv.

În baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durate de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., s-a luat act că partea vătămată l.A.C. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 17 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 50 lei cu titlu de daune materiale către minorul l.F.E.

În baza art. 118 lit. e) C. pen., s-a confiscat în folosul statului de la inculpat suma de 690 lei.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că în considerentele hotărârii atacate s-a arătat că „deşi unele indicii cu privire la săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, pentru care a fost trimis în judecată inculpatul C.G. există în prezenta cauză şi ele se bazează pe depoziţia martorului asistent, N.D. care a participat la recunoaşterea făcută în faţa organelor de urmărire penală a inculpatului de către partea vătămată, precum şi pe încercarea de a-şi crea un alibi fals prin fotografiile făcute de către martora L.N., totuşi faţă de majoritatea probelor administrate în cauză, chiar şi la urmărirea penală, dar îndeosebi la cercetarea judecătorească a rezultat un mare dubiu în legătură cu autorul infracţiunii de tâlhărie săvârşită asupra părţii vătămate I.A.C., în data de 25 februarie 2006, în sensul că este foarte probabil că acesta să fie numitul N.M., care se afla în cercetări la poliţie pentru săvârşirea acestei fapte."

S-a mai arătat că „chiar dacă instanţa are intima convingere că s-au exercitat presiuni de către inculpat, prin familia sa, asupra părţii vătămate şi martorului l.F.E., care a fost de faţă la momentul săvârşirii faptei . faţă de probele care dovedesc că autorul faptei este o altă persoană şi conform principiului in dubio pro reo, urmează să dispună achitarea inculpatului."

Curtea de apel a constatat că instanţa de fond în aprecierea probatoriului administrat în cauză a avut în vedere anumite „probe" administrate în faza de cercetare judecătorească, ignorând probatoriul din faza de urmărire penală care dovedeşte, fără dubiu, vinovăţia inculpatului şi, totodată, încercarea acestuia de a zădărnici aflarea adevărului în cauză.

În acest sens, curtea de apel a avut în vedere mărturia mincinoasă a martorei L.N., presiunea pe care mama inculpatului a făcut-o asupra familiei părţii vătămate.

S-a constatat că instanţa de fond, la pronunţarea soluţiei de achitare a avut în vedere următoarele:

1. O probă extrajudiciară constând în depoziţiile a doi martori „aşa-zişi" oculari, numiţii P.L.C. şi Ş.P., audiaţi, în mod nemijlocit, în faţa instanţei de apel. De altfel, s-a constatat că aceşti martori oculari au telefonat şi s-au prezentat la sediul S.R.P.T. Bucureşti pentru a declara cu privire la infracţiunea de tâlhărie din prezenta cauză ulterior întocmirii rechizitoriului şi trimiterii în judecată a intimatului-inculpat şi respectiv, înregistrării cauzei pe rolul instanţei de fond.

În aprecierea veridicităţii depoziţiilor martorilor P.L.C. şi Ş.P., curtea de apel a constatat că, instanţa de fond, în mod eronat, nu a avut în vedere anumite aspecte relevante în aprecierea concludentei probei testimoniale respective:

Martorii respectivi au înţeles să declare cu privire la fapta la care au asistat abia la data de 25 august 2006, ulterior trimiterii în judecată a inculpatului, invocând, în mod pueril, faptul că, în urmă cu câteva zile, au observat într-un ziar mai vechi că tâlharul ce acţiona în zona pasarelei respective a fost prins. Prin prisma acestui aspect trebuie apreciată buna-credinţă a martorilor şi sinceritatea depoziţiilor acestora, dat fiind faptul că denunţul acestora a fost făcut după trecerea unei perioade mari de timp de la săvârşirea faptei la care pretind că au asistat. Din acest punct de vedere, curtea de apel a avut dubii cu privire la sinceritatea celor doi martori, întrucât, orice persoană, de bună-credinţă care intenţionează să colaboreze cu organele de poliţie în vederea aflării adevărului într-o cauză penală şi identificării făptuitorilor trebuie să o facă, în mod activ, într-un timp cât mai scurt cu putinţă.

Sinceritatea depoziţiei martorului P.L.C. trebuie apreciată şi prin prisma propriei sale declaraţii, dată în faţa instanţei de apel, din care a rezultat că ştie jurământul pe care trebuie să-l depună, în faţa instanţei, în calitate de martor, pentru că „s-a întâmplat, în trecut, să am calitatea de inculpat, în mai multe dosare, pentru nişte copilării, furturi."

Nu în ultimul rând, s-a constatat că martorul Ş.P. l-a recunoscut, după albumul foto, ca fiind unul dintre autorii faptei din prezenta cauză, pe martorul l.F.D., acesta din urmă şi intimatul inculpat, susţinând că şi-au petrecut timpul împreună în ziua de 25 februarie 2006 şi totuşi, l.F.D. a fost indicat de martorul Ş.P. ca fiind unul dintre autorii tâlhăriei de la acea dată.

Rezultatul testului poligraf, din concluziile căruia a reieşit faptul că intimatul inculpat nu a prezentat modificări psihofiziologice semnificative care să fie interpretate ca indici ai comportamentului simulat, or, testul poligraf nu reprezintă un mijloc de probă în sensul legii procesual-penale.

Depoziţiile martorilor l.V., l.F. şi S.N., martori care fac parte din cercul de prieteni ai inculpatului şi pe care instanţa de apel Ie-a apreciat ca fiind subiective şi total necredibile. Subiectivismul depoziţiilor acestor martori a fost apreciat prin prisma naturii raporturilor dintre aceştia şi inculpat, iar credibilitatea declaraţiilor s-a apreciat prin prisma faptului că, deşi audiaţi după aproximativ 5 luni de la data faptei, o perioadă relativ mare de timp, aceşti martori au relevat date exacte cu privire la ziua de 25 februarie 2006 şi care nu erau atât de semnificative pentru a fi reţinute cu atâta exactitate, cu atât mai mult cu cât, martorii l.V. şi l.F. şi inculpatul, fiind prieteni, frecventau acel bar.

Nu trebuie ignorat nici faptul că martorul Ş.P. l-a indicat pe martorul l.F. ca fiind unul dintre autorii faptei, or, în asemenea condiţii, nu putea fi prezent, atât în barul din comună între orele 11,30 - 21,00, cât şi pe pasarela C.F.R. ce face legătura între Calea Griviţei şi Calea Giuleşti, în jurul orelor 17,00.

4. Depoziţia părţii vătămate l.A.C. din faza de cercetare judecătorească, prin care a revenit asupra declaraţiei dată în faza de urmărire penală.

Instanţa de apel a reţinut că intimatul inculpat a încercat, prin intermediul mamei sale, numita F.M. să influenţeze declaraţiile părţii vătămate, vizitând-o la domiciliu şi contactând-o telefonic de mai multe ori inclusiv, membrii familiei acesteia, şi încercând să-i inoculeze convingerea că nu inculpatul este autorul faptei. Evident că, această situaţie a fost de natură să afecteze emoţional partea vătămată şi, astfel, explicându-se ezitarea sa, în a recunoaşte cu certitudine pe inculpat ca fiind autorul faptei, cu ocazia audierii sale în faţa instanţei de fond şi de apel.

Având în vedere considerentele expuse mai sus şi analizând întregul material probatoriu administrat în cauză, curtea de apel a reţinut următoarea situaţie de fapt:

La data de 25 februarie 2006, în jurul orelor 17,00, partea vătămată I.A.C., însoţit de martorul l.F.E., circulau pe pasarela C.F. din dreptul haltei Bucureşti-Basarab, ce face legătura între Calea Griviţei şi Calea Giuleşti.

La capătul scărilor cei doi au fost acostaţi de trei indivizi necunoscuţi. Unul dintre aceştia, mai în vârstă, a scos din buzunar un cuţit cu buton şi i-a ameninţat pe cei doi tineri.

Urmare a ameninţării, unul dintre însoţitorii agresorului i-a luat din buzunar părţii vătămate telefonul mobil marca Nokia 3100 şi suma de 20 lei, iar celălalt individ necunoscut l-a deposedat pe martorul l.F.E. de telefonul mobil marca Sagem.

Ulterior, agresorul i-a ameninţat, din nou, pe cei doi, cu cuţitul, cerându-le să plece, iar partea vătămată a fost îmbrâncit de cel care îi luase telefonul şi suma de bani.

Pe baza informaţiilor furnizate de partea vătămată a fost întocmit portretul-robot al celor doi indivizi necunoscuţi cu care a intrat în contact partea vătămată.

Folosind imaginile obţinute, organele de cercetare penale au introdus în cercul de suspecţi pe inculpatul C.G.l. şi numitul P.l., ambii domiciliaţi în comuna Costeştii din Vale, judeţul Dâmboviţa.

La data de 8 iunie 2006, partea vătămată a recunoscut din planşa foto prezentată, fotografia inculpatului, indicându-l ca fiind persoana care, la data de 25 februarie 2006, l-a ameninţat cu un cuţit, în timp ce alt individ necunoscut i-a sustras telefonul mobil şi suma de 20 lei.

La data de 25 iunie 2006, inculpatul a fost prezentat spre recunoaştere, părţii vătămate, dintr-un grup format din patru persoane. Cu această ocazie, partea vătămată l-a indicat pe inculpat ca fiind unul dintre autorii faptei, în prezenţa martorilor asistenţi N.D.D. şi C.M.

În ziua de 19 iulie 2006, organul de cercetare penală s-a deplasat în oraşul Motru, pentru a prezenta martorului minor l.F.E. fotografiile mai multor persoane suspecte, între care şi cea a inculpatului. în prezenţa martorului asistent G.N. şi a mamei sale, martorul minor a indicat fotografia inculpatului, precizând că, în proporţie de 80 %, acesta este persoana care i-a ameninţat cu cuţitul.

Martorul M.D., lăcătuş mecanic la revizia de vagoane Bucureşti Griviţa a declarat că la locul său de muncă veneau numeroase persoane care vindeau, în special, telefoane mobile, iar dintre acele persoane a recunoscut, în fotografii, pe inculpatul C.G.l.

Şi martorii l.V., R.M.D. şi M.G. au confirmat că inculpatul a valorificat, în mod repetat, telefoane mobile sustrase.

În cursul urmăririi penale, inculpatul, prin apărătorul său ales, a depus la dosar mai multe fotografii care îl înfăţişau pe inculpat la o petrecere.

Martora L.N. a arătat că a executat personal acele fotografii, la data de 26 februarie 2006, în locuinţa inculpatului care purta barbă la acea dată.

Cu ajutorul acestor fotografii coroborate cu depoziţia martorei l.N., inculpatul urmărea să dovedească împrejurarea că, atât partea vătămată, cât şi martorul l.F.E. l-au indicat, în mod greşit, ca fiind unul dintre autorii faptei, întrucât, la data respectivă, purta barbă.

La data de 15 august 2006, martora L.N. şi-a retras mărturia, precizând că, la începutul lunii martie 2006, a făcut fotografiile prezentate de apărătorul ales al inculpatului după alte fotografii pe care Ie-a primit de la concubina acestuia din urmă.

În vederea exonerării de răspundere penală a inculpatului, familia acestuia a luat din dosar adresa părinţilor părţii vătămate şi a încercat să facă presiuni asupra acestora. În acest sens, mama inculpatului a mers la domiciliul acestora şi, împreună cu concubina inculpatului, a dat mai multe telefoane familiei părţii vătămate, creând o stare de tulburare şi, evident, spaimă acestora, motiv pentru care, declaraţiile ulterioare ale părţii vătămate au devenit nesigure, ambigue şi ezitante.

Chiar dacă intimatul inculpat purta barbă (cioc) la data comiterii faptei, acest aspect nu are relevanţă în cauză, întrucât, partea vătămată nu i-a văzut bărbia, fiind acoperită de giacă. în acest sens, s-a reţinut că, atât partea vătămată, cât şi martorul ocular au văzut doar partea de mijloc a feţei inculpatului, aceştia, precizând că intimatul inculpat era neras, iar părul de pe faţă era mai intens în dreptul mustăţii.

Instanţa de apel a reţinut că, inculpatul a negat, în mod constant săvârşirea faptei, încercând, prin mijloace frauduloase, fotografii contrafăcute, martori „de ocazie", să demonstreze că, la acea dată, purta barbă, se afla în alt loc sau că altă persoană ar fi comis fapta, astfel încât, nu putea fi identificat de partea vătămată şi martorul ocular. Totodată a exercitat presiuni pentru a o determina pe partea vătămată să revină asupra declaraţiilor iniţiale şi, în acest fel, să fie exonerat de răspunderea penală.

Situaţia de fapt a fost stabilită de instanţa de apel în urma coroborării următoarelor mijloace de probă: declaraţiile părţilor vătămate, ale inculpatului şi ale martorilor audiaţi în cauză; procese-verbale; planşe foto şi raport de constatare tehnico-ştiinţifică.

Faţă de considerentele expuse anterior, curtea de apel a constatat că prezumţia de nevinovăţie reglementată de dispoziţiile art. 5² C. proc. pen., raportat la art. 66 alin. (1) C. proc. pen., a fost răsturnată în speţă, din probele administrate în cauză, rezultând, cu certitudine, că inculpatul este unul dintre autorii faptei dedusă judecăţii.

În drept, fapta săvârşită de inculpatul C.G.l. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (2¹) lit. a) C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, curtea de apel a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), constând în dispoziţiile părţii generale a Codului penal incidente în cauza dedusă judecăţii, dispoziţii ce privesc forma consumată în care s-a realizat infracţiunea, contribuţia adusă la săvârşirea faptei în calitate de coautor, limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal, gradul concret de pericol social ridicat al faptei reieşit din modul şi mijloacele de comitere a infracţiunii, în funcţie de valoarea socială patrimonială şi umană lezată şi de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, persoana şi conduita inculpatului, ţinând seama de atitudinea procesuală constant nesinceră a acestuia, de mijloacele expuse mai sus, pe care Ie-a folosit pentru a se sustrage de la răspunderea penală, de faptul că este cunoscut cu antecedente penale, nu are o ocupaţie sau un loc de muncă stabil, vârsta acestuia, precum şi faptul că are doi copii minori în întreţinere.

Faţă de datele personale ale inculpatului, având în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, precum şi stările şi circumstanţele în care a fost comisă fapta, instanţa de apel a apreciat că scopul pedepsei prevăzută de art. 52 C. pen., poate fi atins, în condiţii optime, numai prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea orientată spre minimul special prevăzut de lege, cu executarea în regim de detenţie.

Faţă de considerentele expuse anterior, apreciind sentinţa penală atacată nelegală şi netemeinică, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., curtea de apel a admis apelul declarat de parchet, a desfiinţat sentinţa penală atacată şi rejudecând în fond:

În baza art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (2¹) lit. a) C. pen., a condamnat intimatul inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus prevenţia de la 25 iunie 2006 la 20 februarie 2007 inclusiv.

Apreciind că, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana inculpatului, aplicarea pedepsei complimentare a interzicerii unor drepturi este necesară, în baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 17 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească minorului l.F.E. suma de 50 lei, cu titlu de daune materiale, reprezentând contravaloarea telefonului mobil marca Sagem sustras.

În baza art. 18 lit. e) C. pen., a confiscat, în folosul statului, de la inculpat, suma de 690 lei constând în contravaloarea telefonului mobil marca Nokia 3100 şi suma de 20 lei.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata contravalorii cheltuielilor judiciare avansate de stat în fond.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs inculpatul C.G., iniţial fără a arăta în scris motivele de recurs.

La termenul de judecată de la 19 iunie 2008, în recurs, înalta Curte a apreciat ca întemeiată cererea de amânare formulată de recurentul inculpat, în raport cu dispoziţiile art. 302 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 6 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., pentru a i se da posibilitatea acestuia să-şi angajeze un apărător, acordând termen la 18 septembrie 2008.

La dosarul cauzei au fost depuse, după ce în prealabil au fost înregistrate prin Registratura Generală a instanţei supreme sub nr. 25504 la 11 septembrie 2008, motivele de recurs formulate de recurentul inculpat C.G.l., aflate la dosarul Înaltei Curţi.

În motivele de recurs, recurentul inculpat a arătat că în cursul urmăririi penale, existând indicii că este cunoscut cu antecedente penale s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârşirea unei infracţiuni petrecute la data de 25 februarie 2006 pe pasarela C.F. Basarab faţă de partea vătămată l.F.E. Organele de cercetare penală au fost sesizate de tatăl părţii vătămate l.M., la data de 1 martie 2006, cu privire la fapta săvârşită faţă de fiul său, l.F.E.

Pe baza informaţiilor furnizate de partea vătămată s-a realizat portretul robot al celor doi indivizi necunoscuţi cu care a intra în contact partea vătămată. Abia în data de 8 iunie 2006, la mai mult de 3 luni, de la data sesizării faptei, părţii vătămate i s-au prezentat patru fotografii din albumul cu persoanele suspecte de săvârşirea unor infracţiuni. în data de 25 iunie 2006, inculpatul C.G.l. a fost prezentat spre recunoaştere părţii vătămate, într-un grup din patru persoane.

La procedura recunoaşterii din grup, deşi partea vătămată nu era absolut sigură cu privire la fizionomia persoanei ce a agresat-o, deposedând-o de telefonul mobil şi suma de 20 lei, totuşi la insistenţele organelor de urmărire penală (S.R.P.T. Bucureşti) partea vătămată l-a indicat ca fiind cel care a agresat-o.

Tot referitor la inculpat, partea vătămată a arătat că persoana care a recunoscut-o din fotografie era ca statură mai mică decât el, iar despre inculpat constata că este mai înalt decât el.

Recurentul inculpat a menţionat încă de la prima declaraţie dată în cursul urmăririi penale că nu este persoana care a săvârşit respectiva infracţiune, fiind o eroare, întrucât la data de 25 februarie 2006 nu se afla în Bucureşti, între orele 9,00 - 11,00, fiind la piaţa din oraşul Titu, judeţul Dâmboviţa, apoi între orele 11,30 - 21,00, s-a aflat într-un bar din localitate, fără a părăsi în acest interval locaţia precizată. în dovedirea celor menţionate, instanţa a audiat martorii l.V. şi l.F., precum şi numita S.N., în calitate de barmaniţă a localului.

Instanţa de judecată având dubii cu privire la vinovăţia sa a emis adrese către Ministerul Administraţiei şi Internelor - D.G.P.M.B. (adresa 1808676 din 26 decembrie 2006), fiind primite răspunsuri ce releva faptul că se afla în curs de cercetare lucrarea nr. 1808032 din 31 august 2008 privind o sesizare a numiţilor P.L.C. şi Ş.P., persoane care au fost martorii unui incident petrecut la sfârşitul lunii februarie 2006 pe pasarele C.F.R. ce face legătura între Calea Giuleşti şi Calea Griviţei, iar din cercetări s-au conturat indicii că alte persoane au comis tâlhăria.

Astfel, cele două persoane ce au făcut sesizarea au recunoscut o altă persoană decât inculpatul, ca fiind autoarea tâlhăriei faţă de 2 tineri cu vârste între 16 - 18 ani.

În concluzie, instanţa a reţinut că este una şi aceeaşi faptă comisă împotriva părţii vătămate I.A.C. şi a vărului acestuia, l.F.E., fiind descoperiţi 2 martori oculari care, prin depoziţiile lor au evidenţiat că nu inculpatul C. a comis tâlhăria faţă de partea vătămată.

Având o poziţie sinceră şi dorind a-şi dovedi nevinovăţia, prin orice probă utilă şi concludentă cauzei, recurentul inculpat a menţionat că a acceptat testul poligraf, din concluziile căruia a rezultat că nu a prezentat modificări psihofiziologice semnificative care să fie interpretate ca indicii ai comportamentului simulat.

Recurentul inculpat a precizat faptul că a fost arestat în cauză la data de 25 iunie 2006, instanţa de fond dispunând achitarea sa în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. şi punerea în libertate în data de 21 februarie 2007, după aproximativ 8 luni de arest preventiv.

Parchetul a declarat apel împotriva hotărârii instanţei de fond, iar curtea de apel a dispus reaudierea martorilor l.V., l.F. şi S.N. Martorii audiaţi şi-au menţinut declaraţiile date în faţa instanţei de fond şi au susţinut că inculpatul în data de 25 februarie 2006 nu s-a aflat în Bucureşti, ci în localitatea de domiciliu.

La data de 18 februarie 2008 instanţa de apel a dispus amânarea pronunţării pentru data de 25 februarie 2008, iar la data de 27 februarie 2008 a repus cauza pe rol, în vederea audierii martorilor P.L.C. şi Ş.P.

La termenul din 31 martie 2008 au fost audiaţi martorii P.L.C. şi Ş.P., fiind întrebaţi în faţa instanţei dacă inculpatul prezent în calitate de intimat inculpat este cel pe care l-au recunoscut din planşele foto la P.T.F. Răspunsul acestora a fost negativ, precizând că au recunoscut o altă persoană, iar inculpatul nu le este cunoscut.

La data de 14 aprilie 2008, instanţa de apel, prin Decizia penală nr. 99/ A din 14 aprilie 2008, a dispus admiterea apelului declarat de parchet şi condamnarea sa la pedeapsa de 7 ani închisoare.

Recurentul inculpat apreciază că instanţa de apel a comis o gravă eroare, considerând că martorul audiat l.F. este una şi aceeaşi persoană cu l.F.D., recunoscut din planşele foto de către martorul Ş.P. la data de 25 august 2006.

Astfel, în mod eronat s-a reţinut faptul că martorul l.F. în depoziţia sa a ascuns adevărul, în sensul că, la data săvârşirii faptei, nu putea fi împreună cu inculpatul în barul din localitatea de domiciliu, deoarece în opinia instanţei de apel, a participat la comiterea faptei.

În realitate, ambele persoane cunoscute sub numele de l., au domiciliul în comuna Costeşti, judeţul Dâmboviţa, însă sunt două persoane diferite, având identităţi şi date de stare civilă diferite.

Contrar tuturor martorilor reaudiaţi, instanţa de apel, în mod netemeinic şi nelegal a considerat că el a săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 211 C. pen.

Recurentul inculpat a apreciat că s-a produs o gravă eroare, cu consecinţe deosebit de grave pentru el, fiind întreţinător de familie, având copii minori, a fost trimis în judecată pe nedrept, executând 8 luni de arestare preventivă nelegală, iar în prezent condamnat la pedeapsa închisorii pentru o infracţiune pe care în mod cert nu a săvârşit-o.

Faţă de motivele invocate, recurentul inculpat a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea deciziei penale atacate şi menţinerea hotărârii instanţei de fond privind achitarea sa.

La termenul de astăzi, în recurs, apărătorul recurentului inculpat, în concluziile orale, în dezbateri a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului declarat, casarea deciziei atacate şi menţinerea sentinţei pronunţată de prima instanţă, respectiv de achitare a inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., deoarece din probele administrate nu a rezultat că inculpatul a comis tâlhăria. Totodată, a învederat că instanţa de apel a reţinut, în mod greşit, că inculpatul a fost confundat cu o altă persoană, fiind imposibil ca o persoană recunoscută din planşele foto să fie în acelaşi timp cu inculpatul şi să participe la săvârşirea faptei. De asemenea, a mai arătat că în declaraţiile martorilor de la dosar fond, unii dintre ei au arătat că au fost ameninţaţi de organele de anchetă, fiind influenţaţi de organele de urmărire penală, reţinându-se greşit că familia inculpatului ar fi influenţat partea vătămată, declaraţiile nefiind menţinute la instanţe, depunând la dosar concluzii scrise.

Concluziile apărătorului intimatului parte vătămată, ale reprezentantului Ministerului Public, cuvântul în replică al apărătorului recurentului inculpat asupra recursului declarat de recurentul inculpat, poziţia apărătorului recurentului inculpat desemnat din oficiu, precum şi poziţia recurentului inculpat, din ultimul cuvânt, au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

În concluziile scrise depuse în şedinţa publică de astăzi, la dosarul cauzei, aflate la dosarul Înaltei Curţi, apărătorul recurentului inculpat a menţionat că urmare a probatoriului administrat în faza de cercetare judecătorească, atât la instanţa de fond, Tribunalul Bucureşti, secţia a ll-a penală, cât şi la instanţa de apel, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, s-a putut constata nelegalitatea activităţilor desfăşurate de organele de urmărire penală, în cursul urmăririi penale, respectiv influenţarea declaraţiilor părţii vătămate l.F.E.; stăruinţa şi insistenţa organelor de poliţie de a indica pe recurentul inculpat, la procedeul recunoaşterii din grup, deşi partea vătămată nu era absolut sigură cu privire la fizionomia persoanei ce a agresat-o; influenţarea martorilor l.V., M.D. şi ameninţarea martorului R.M.D.

În faţa instanţei de fond, partea vătămată a arătat că nu este sigură în privinţa identităţii inculpatului, deoarece la data când s-a făcut recunoaşterea din grup acesta avea capul descoperit, era proaspăt ras şi purta un tricou verde, în timp ce la data săvârşirii faptei avea faţa acoperită de un fes şi de gulerul canadienei, fiind neras. Tot referitor la inculpat, partea vătămată a arătat că persoana care a recunoscut-o din fotografie era ca statură mai mică decât el, iar despre inculpat constata că este mai înalt decât el.

Potrivit depoziţiilor martorilor l.V., l.F. şi S.N. s-a dovedit faptul că, la data de 25 februarie 2006, recurentul inculpat nu se afla în Bucureşti, între orele 9,00 - 11,00, fiind la piaţa din oraşul Titu, judeţul Dâmboviţa, apoi între orele 11,30 - 21,00, într-un bar din localitate, fără a părăsi în acest interval locaţia precizată.

Instanţa de fond a dispus efectuarea testului poligraf, din concluziile căruia a rezultat că recurentul C.G.l. nu a prezentat modificări psihofiziologice semnificative care să fie interpretate ca indicii ai comportamentului simulat.

De asemenea, apărătorul a mai menţionat că în faţa instanţei de apel, la termenul din 31 martie 2008 au fost audiaţi martorii P.L.C. şi Ş.P., persoane care au fost martorii unui incident petrecut la sfârşitul lunii februarie 2006 pe pasarela C.F.R. ce face legătura între Calea Giuleşti şi Calea Griviţei. întrebaţi în faţa instanţei dacă îl cunosc pe inculpatul prezent în sala de judecată, aceştia au răspuns negativ, menţionând că au recunoscut din planşele foto la P.T.F. alte persoane.

Totodată, au fost arătate soluţiile dispuse prin hotărârile pronunţate de prima instanţă şi de instanţa de apel, considerându-se că aceasta din urmă a comis o gravă eroare, deoarece martorul audiat l.F. este una şi aceeaşi persoană cu l.F.D., recunoscut din planşele foto de către martorul Ş.P. la data de 25 august 2006.

Contrar materialului probator şi a tuturor martorilor audiaţi în cauză, instanţa de apel, în mod netemeinic şi nelegal, a considerat că recurentul inculpat a săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 211 C. pen., fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385 ⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.

Faţă de motivele invocate s-a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea deciziei penale atacate şi menţinerea hotărârii instanţei de fond, privind achitarea inculpatului, în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Examinând recursul declarat de recurentul inculpat C.G.l. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul inculpatului ca fiind fondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod greşit instanţa de apel a stabilit situaţia de fapt şi vinovăţia intimatului inculpat C.G.l. în săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (2¹) lit. a) C. pen., ignorând conţinutul unor mijloace de probă administrate în cursul cercetării judecătoreşti, în primă instanţă, cât şi în apel, cu privire la împrejurări faptice, respectiv declaraţia părţii civile I.A.C., declaraţiile martorilor R.M.D., M.D., N.L., l.V., l.F.E., S.N., l.V., l.F., declaraţiilor martorilor I.A.C., acesta fiind ascultat în această calitate la instanţa de apel, l.V., l.F., S.N., Ş.P., P.L.C., asupra cărora a făcut aprecieri care nu se susţin probator.

În procesul de evaluare a materialului probator administrat, instanţa de apel a stabilit în mod eronat situaţia de fapt, prin interpretarea mijloacelor de probă administrate pe baza unor raţionamente proprii, ignorând conţinutul acestora, aşa încât considerentele deciziei sunt contrare în mod evident cu probele administrate, relevând o vădită neconcordanţă între modul cum au fost percepute şi analizate, ceea ce a influenţat hotărâtor soluţia pronunţată, respectiv aceea de condamnare, în condiţiile în care acestea conduceau la soluţia de achitare a inculpatului C.G.l., ca urmare a imposibilităţii identificării, cu certitudine, a acestuia, ca autor al comiterii infracţiunii de tâlhărie, dubiul profitându-i conform principiului „in dubio pro reo".

În consecinţă, Înalta Curte consideră că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., cu privire la aprecierea probelor, constatând, pe de-o parte că prima instanţă, a avut în vedere numai anumite probe administrate în cursul cercetării judecătoreşti şi a ignorat pe cele din cursul urmăririi penale, iar pe de altă parte, în propriul examen probator a conferit o valoare probantă eronată în mod vădit şi esenţial mijloacelor de probă ce au fost administrate în mod direct, nemijlocit şi contradictoriu, potrivit art. 289 C. proc. pen., în faţa primei instanţe, cât şi instanţei de apel, respectiv a ceea ce chiar aceasta din urmă a administrat, în raport cu probele din faza urmăririi penale, în condiţiile în care instanţele sunt organe judiciare instituite de lege, independente şi imparţiale, atribute conferite prin lege organică, precum şi de art. 6 şi 1 din C.E.D.O.

Astfel, în declaraţia dată la 31 octombrie 2006, în primă instanţă, martorul R.M.D. a arătat că „Eu am fost solicitat de organul de poliţie pentru a da declaraţie în cauză, întrucât acesta cunoştea că eu deţin celulare la mâna a doua, lucru pe care îl recunosc. Cu aceste telefoane mă aprovizionam de la amici, cunoştinţe şi rude, nu şi de la inculpat. Nu este adevărat că aş fi cumpărat telefoane mobile de la inculpat, eu fiind forţat să declar acest lucru de către organul de poliţie. Nu îl cunosc pe inculpat. Eu am fost ameninţat de organele de poliţie cu pistolul."

În declaraţia dată la 31 octombrie 2006, în primă instanţă, martorul M.D. a menţionat că „Nu cunosc nimic despre inculpat, e prima oară când îl văd azi în boxă. Declaraţia pe care am dat-o la poliţie, am dat-o la constrângerea poliţiştilor. Organele de poliţie mi-au dictat declaraţia la postul de poliţie feroviar Gara Basarab, ameninţându-mă cu închisoarea. Astfel am dat declaraţia. Îl cunosc pe M., acesta este angajat la unitatea noastră la R.G."

În declaraţia dată la 31 octombrie 2006, în primă instanţă, martora N.L. a precizat că „Eu sunt consăteană cu inculpatul, astfel îl cunosc. Noi nu suntem prieteni, doar îl cunosc din sat, ştiu că lucrează ocazional pe şantier. Eu sunt aceea care a făcut pozele de la ziua inculpatului şi alte legături nu am cu el, nu cunosc nimic de prezenta cauză. Am făcut pozele aflate la dosarul de urmărire la rugămintea concubinei inculpatului, R. care mi-a spus că numai pe acestea le mai are şi vrea să mai facă alte poze de pe acelea pentru a-i rămâne ca amintire. Nu mi-a spus altceva privind scopul acestor poze."

Martorul l.V. în declaraţia dată, în faza cercetării judecătoreşti, la tribunal a arătat că „Nu îl cunosc pe inculpat, nu l-am văzut în viaţa mea. Eu lucrez la Revizia de vagoane Bucureşti - Griviţa şi în ziua respectivă a venit la mine un locotenent de poliţie care mi-a cerut să dau o declaraţie în sensul că inculpatul ar veni cu telefoane de vânzare în zona Gării de Nord şi dacă am cumpărat de la el. Am cumpărat un telefon mai de mult dar nu de la inculpat ci de la o altă persoană. Deşi l-am indicat pe inculpat de pe planşele foto la poliţie, eu totuşi nu îl cunosc, probabil că l-am confundat cu o altă persoană de la care am cumpărat telefonul. Acum în sală, văzându-l pe inculpat îmi dau seama că l-am confundat. Telefonul l-am cumpărat de mai bine de un an şi jumătate în condiţiile în care oferta mi-a fost făcută de persoana care a venit cu telefonul, alta decât inculpatul. Persoana de la care am luat telefonul arăta exact ca inculpatul şi de aceea l-am confundat. Doar statura diferă, inculpatul este puţin mai înalt. M. este colegul meu de muncă de la revizie. Eu am cumpărat de la M. un telefon Samsung pentru soţia mea dar nu are obiceiul de a vinde telefoane în unitate, a fost un caz izolat. M. este de etnie rromă."

Martorul l.F.E., în declaraţia dată la 23 ianuarie 2007, în faza cercetării judecătoreşti a menţionat că „Nu cunosc absolut nimic despre inculpatul C.G.l. Nu l-am văzut pe inculpat. Nu cunosc cu ce anume se ocupă acesta. Menţin declaraţiile date la urmărirea penală în sensul că l-am zărit pe inculpat doar în partea de mijloc a feţei, deoarece avea în cap un fes şi nu am putut observa fruntea şi părul însă am remarcat că era neras şi părul de pe faţă era mai intens în dreptul mustăţii. Inculpatul din boxă este acelaşi cu individul pe care l-am văzut atunci, doar că acum e mai slab faţă de individul pe care l-am văzut atunci. La momentul faptei inculpatul se afla aproape lipit de mine ca şi cum m-ar ţine de braţ. Nu pot să-mi amintesc cum era îmbrăcat inculpatul. Îmi amintesc exact că am văzut din faţă inculpatul nasul şi mustaţa precum şi aspectul de neras. Nu am pretenţii civile în cauză. M-am speriat foarte tare când am fost victima acelei tâlhări. Şi vărul meu de asemenea. Ceilalţi doi indivizi care erau cu inculpatul erau mai înalţi ca el. Altceva nu îmi amintesc. Nu am mai trecut de atunci prin zonă şi nu mai ştiu nimic despre ce s-a întâmplat cu telefoanele noastre mobile. La recunoaşterea din grup am spus că din profil l-am văzut pe inculpat şi că cel din fotografie ar semăna cu el. Niciodată nu am afirmat cu certitudine că l-am recunoscut pe inculpatul din boxă ca fiind persoana care m-a deposedat pe mine şi pe vărul meu."

Martora S.N., în declaraţia dată la 23 ianuarie 2007, în primă instanţă a precizat că „Menţin declaraţiile date la urmărirea penală. Eu lucrez la bar în comuna Costeştii din Vale şi, în data de 25 februarie 2006, inculpatul împreună cu alţi doi indivizi, l.V. şi l.F. au venit la bar ca să bea câte o bere în jurul orelor 11,30. Deoarece inculpatul şi cei doi s-au întins la băutură, am rămas după terminarea programului meu, respectiv după orele 13,00 ca să îi servesc respectiv până la orele 21,00. Pentru că barul era deschis au mai venit şi alţi clienţi, nu am mai închis şi am stat până la orele 21,00. Nu a lipsit nicio perioadă semnificativă inculpatul din bar, doar ducându-se la toaletă şi înapoi."

Martorul l.V., în declaraţia dată la 23 ianuarie 2007 în primă instanţă, a arătat că „în ziua de 25 februarie 2006, inculpatul m-a rugat să îl duc cu maşina mea la Bucureşti ca să cumpere diverse produse din piaţă, întrucât urma să-şi aniverseze ziua de maştere. Am plecat împreună cu el şi cu l.F. respectiv cu soţia inculpatului la piaţa din oraşul Titu şi de la orele 9,00 până la 11,00 am făcut cumpărături după care ne-am întors acasă. Văzând inculpatul că eu nu vreau să iau banii de benzină a insistat să-mi dea ceva de băut astfel că am mers la bar unde am stat de la orele 11,30 până la orele 21,00. în acest interval de timp inculpatul nu a plecat nicăieri. Au mai fost şi alte persoane în bar pe care le cunosc din vedere, fiind din localitate dar nu pot să le identific cu numele."

Martorul l.F., în declaraţia dată la 23 ianuarie 2007 în primă instanţă, a menţionat că „în ziua de 25 februarie 2006 am plecat pe post de şofer împreună cu inculpatul, soţia acestuia şi l.V. în oraşul Titu ca să facem cumpărături pentru ziua acestuia. Ziua inculpatului urma să fie sărbătorită pe data de 27. Am plecat împreună, deoarece eu eram şofer, l.V. era proprietarul maşinii, iar cei doi soţi doreau să facă cumpărături. Nu sunt prieten nici eu şi nici l.V. cu inculpatul ci doar consăteni dar am vrut să-l ajut. Nu am vrut să iau bani pentru deranjul meu care nu era mare lucru şi am acceptat să merg împreună cu ceilalţi, la bar pentru deranjul meu care nu era mare lucru şi am acceptat să merg împreună cu ceilalţi, la bar pentru a bea o bere. Am stat la bar între orele 11,30 şi până pe la 20,30 - 21,00. în acest interval nimeni nu a părăsit incinta barului. Au fost şi alţi consumatori prezenţi în bar, diverşi consăteni printre care un băiat A.D. şi V.E. Aceştia au stat puţin şi au plecat, şi-au cumpărat doar ţigări."

În declaraţia dată în faţa instanţei de apel la 19 noiembrie 2007, martorul I.A.C. a arătat că „Am suferit o pagubă de pe urma, telefonul mobil, dar în acest cadru procesual nu am pretenţie de nicio natură. În data de 25 februarie 2006 întorcându-mă de la înmormântarea bunicii mele, însoţit de vărul meu l.E. am fost acostaţi în zona Pasarela Griviţa - Giuleşti de trei necunoscuţi dintre care unul sub ameninţarea cuţitului m-a deposedat de telefonul mobil pe mine şi pe vărul meu. La faţa locului am reuşit să îmi imprim în memorie figura a doi dintre cei trei, mai ales că fiind şi iarnă, erau înfofoliţi, cel care m-a atacat cu cuţitul având gulerul ridicat şi un fes de culoare albastru cu o dungă gri, îndesată pe urechi. Am reclamat la poliţie şi pe baza semnalmentelor s-a realizat un portret robot la doi dintre ei, adică cei pe care îi reţinusem eu mai bine. După o perioadă de timp m-am dus la poliţie şi mi-au arătat fotografii fiind întru-un oarecare fel influenţat să declar în momentul în care am văzut fotografia inculpatului că este el. Eu iniţial am spus că nu este el, dar pe urmă mi-a fost sugerat să spun că el este mai ales că făcuse un portret robot, aşa că până la urmă am zis că el, e, dar aveam dubii. în cea mai mare parte excludeam cu desăvârşire să fie el, cu alte cuvinte aveam dubii mari că ar putea să fie el.

Am declarat totuşi că el este într-un final, în mare parte din cauza influenţelor poliţiei şi într-o mică măsură şi pentru că mi s-a părut că totuşi semăna un pic. Acum însă, văzându-l pe inculpat în sala de judecată nu mai pot să precizez dacă seamănă cu cel pe care l-am văzut în realitate sau cu fotografia lui. Persoana care m-a agresat era îmbrăcată cu o pufoaică, albastru închis, cu gulerul ridicat. Precizez că gulerul îl avea ridicat până aproape de bărbie dar era în aşa fel încât să pot să observ dacă era bărbierit sau nu sau dacă avea barbă sau nu. Arăt că, era nebărbierit de câteva zile. Nu mai ştiu dacă mi-a ieşit în evidenţă faptul că ar fi purtat cioc sau mustaţă. Am primit pe timpul anchetei penale un telefon de la o persoană de sex feminin, care mi-a spus că atunci când merg la parchet să declar că inculpatul este nevinovat şi are copii. Nu mai ştiu dac am văzut fotografii, la cercetări, în care inculpatul să fie prezentat cu barbă sau cioc. Persoana care m-a agresat era mai scundă decât mine, venindu-mi cu totul până la nivelul nasului şi era mai gras. Precizez că la recunoaşterea din grup s-au exercitat presiuni asupra mea din partea poliţiei în sensul că mi s-au prezentat fotografiile înainte şi mi-au spus că el este cel din poze."

Martorul l.V., în declaraţia dată la 19 noiembrie 2007 la instanţa de apel, a declarat că „în data de 25 februarie 2006 am mers împreună cu C.G.l., soţia sa şi l.F. la piaţă Titu gară să facă cumpărături. Ne-am întors pe la 11,30 şi fiindcă C.G.l., zis G. a vrut că îmi plătească cursa, iar eu am refuzat a insistat să ne facă cinste cu o bere. Am mers la bar, unde am stat din vorbă în vorbă până pe la orele 21. Fiind întrebat de instanţă cu privire la amănunte legate de aceste împrejurări arată următoarele: Nu îmi mai amintesc cu ce era îmbrăcat, sau ce avea pe cap. La barul din comună vindea N. La bar am băut bere U., la sticle de ¹/4, am băut multe nu îmi aduc aminte câte. Nu am mâncat nimic la masă. Eu am luat un pachet de cipsuri. Am fumat ţigări Kent 8."

În declaraţia dată la instanţa de apel la 19 noiembrie 2007, martorul l.F. a menţionat că „Pe data de 25 februarie 2006, m-am deplasat la Titu împreună cu C.G.l, soţia lui şi l.V., să facem cumpărături. Ne-am întors pe la 11,30 şi pentru că C.G.l. a vrut să ne dea bani pentru transport şi am refuzat, am fost de acord să mergem la bar să ne cinstească unde am stat până la ora 21 şi am băut bere. întrebat de instanţă în legătură cu anumite amănunte arată că: Nu îmi aduc aminte că ar fi purtat ceva pe cap, în schimb avea cioc, aşa cum se lasă în mod normal. Am stat şi am băut multe beri, nu ştiu exact, bere U., în valoare de 20 lei bucata. Timp cât am sta la bar a plecat, puţin, la toaletă C.G.l."

În declaraţia dată la instanţa de apel la 18 februarie 2008, martora S.N. a precizat că „Declaraţiile pe care le-am dat la organele de urmărire penală reflectă adevărul şi mi le reamintesc. În urmă cu cea. un an jumătate sau doi, în luna februarie, nu mai reţin ziua, eram de serviciu la barul din comună şi a venit inculpatul cu încă 2 prieteni, i-am servit cu bere, iar la un moment dat, vroiam să închid, însă aceştia mi-au cerut să-i servesc în continuare, astfel că i-am servit. Au plecat pe înserat. Nu îmi amintesc dacă inculpatul purta barbă."

Martorul Ş.P., în declaraţia dată la instanţa de apel la 31 martie 2008, a arătat că „Menţin declaraţia extrajudiciară dată în cauză. Nu îl cunosc pe inculpat. Precizez că incidentul la care am asistat s-a petrecut pe la începutul lunii martie 2006, în jurul orelor 16,30 - 17,00. Incidentul s-a petrecut pe pasarela de la Griviţei, ce făcea legătura cu Calea Griviţei, unde am văzut când 3 indivizi au agresat pe cineva. Era vorba despre 2 indivizi mai tineri, în jur de 16,00 – 17,00, ani şi unul mai în vârstă, de peste 30 de ani. Cei tineri erau mai mici decât mine de statură, eu având în jur de 1,74 m şi celălalt era mai înalt cam cu vreo 10 cm decât mine. Toţi 3 erau mai slăbuţi decât inculpatul prezent în sală. Pe cel care l-am recunoscut îl văzusem pentru prima oară cu câteva momente înaintea acelui incident, acesta s-a luat de mine, întrebându-mă ce am prin buzunare, cerându-mi să îi dau o ţigară. Refuzându-I, am început să ne adresăm injurii reciproc, iar numitul P.L.C. a venit din spate şi i-a dat o palmă. Am plecat, noi spre Calea Griviţei şi cei 3 indivizi spre pasarela, în partea cealaltă. Depărtându-ne ne mai adresam injurii şi atunci am văzut că cei 3 s-au luat de doi tineri."

Martorul P.L.C., în declaraţia dată la instanţa de apel la 31 martie 2008, a menţionat că „Cunosc jurământul pe dinafară pentru că s-a întâmplat în trecut să am calitatea de inculpat în mai multe dosare pentru nişte copilării, furturi. Nu îl cunosc pe inculpatul prezent în sală. Menţin declaraţiile extrajudiciare date în cauză. Era înainte de mărţişor, 2006, în jurul orelor 18,00 – 19,00 căci se înnopta mai devreme, când am asistat la acest incident. Cei trei indivizi erau cam de statura mea, eu am înălţimea de 1,74 - 1,75 m. Doi dintre ei erau mai copilăroşi, avea cam în jur de 16 - 17 ani şi avea o constituţie atletică medie, iar celălalt avea cam statura mea, avea în jur de 28 - 30 ani. Acesta din urmă avea un fular la gură şi un fes de culoare închisă în cap. Cu acesta din urmă am avut şi discuţii şi l-am recunoscut din grup. Mersesem împreună să luăm mărţişoare pentru verişoara lui Ş.P., care a fost prietena mea."

Inculpatul C.G.l. în declaraţia dată la 19 septembrie 2006 în primă instanţă a arătat că „Cunosc pentru ce sunt trimis în judecată dar nu recunosc săvârşirea faptei. La data şi momentul faptei mă aflam într-un bar în satul Periş şi precizez că am martori în acest sens. Precizez că în acea zi am fost la piaţă în oraşul Titu cu aceleaşi persoane care am fost la bar."

Inculpatul C.G., în declaraţia dată la 19 noiembrie 2007 la instanţa de apel, a menţionat că „Mi s-a adus la cunoştinţă acuzaţia şi fiind întrebat în legătură cu aceasta arăt că sunt nevinovat în primul rând că datorită firii mele nu mi-ar fi trecut niciodată prin cap să săvârşesc aşa ceva. În jurul datei de 25 februarie 2006 fiind de fel din Costeştii Vale locuiam în această localitate împreună cu soţia mea şi cei doi copii. Eu eram implicat în activitate de construcţii împreună cu un prieten al meu, I.C., din localitatea Dâmboviţa şi eram un fel de şef echipă luând oameni pentru diferite lucrări în construcţii. La vremea respectivă ştiu că avea echipă care făcea nişte lucrări prin Bucureşti, dar nu îmi aduc aminte unde. Fiindcă şi eu eram subordonat unei alte persoane, de prin Româneşti, primeam cam un milion cinci sute lei. Făceam naveta zilnic de la Costeşti la Bucureşti, fie cu maşina mea, o dubită, fie cu maşina şefului. în săptămâna premergătoare presupusei faptei veneam la Bucureşti zilnic. Aveam un telefon mobil cu cartelă al cărui număr nu mi-l amintesc. În dimineaţa de 25 februarie 2006, într-o sâmbătă, am plecat de la locuinţa din Costeşti cu soţia mea, cu martorii l.V. şi l.F. unul dintre ei conducând maşina, respectiv l.F. Am ajuns la Titu, care este cam la 7 km, eu cu soţia am făcut cumpărături iar cei doi m-au aşteptat afară. Am stat vreo câteva ore şi pe la ora 11,00 ne-am întors la locuinţa mea lăsând-o pe soţie cu cumpărături, fripturi de tot felul ş.a.m.d. ce era necesar pentru aniversarea zilei de naştere de a doua zi. După aceea am plecat împreună cu F. şi V.l. la un bar din comună aflat la cea. 5 minute distanţă pe jos, unde servea martora S.N. Am stat în bar de pe la 12 până la 21 şi am consumat mai multe rânduri de beri, însemnând prin aceasta rânduri fiecare câte o bere, 8 - 10 rânduri de bere la sticlă de 1-2 litru U.. Am băut între 4-5 litri de bere fiecare. Ştiu că nu am mâncat nimic niciunul dintre noi şi din câte îmi aduc aminte parcă doar V.I. fuma. În bar s-a mai perindat lume dar nu ştiu cine erau. După ora 21,00 am plecat despărţindu-mă de cei doi. Nu m-am ocupat niciodată de vânzarea de telefoane mobile iar de la Titu la Bucureşti am venit doar de puţine ori."

Înalta Curte consideră că prima instanţă a făcut o evaluare corectă a tuturor mijloacelor administrate în cauză, făcând referiri, atât la conţinutul declaraţiilor martorilor R.M.D., M.D., N.L. şi l.V., N.G.D., l.F.E., S.N., l.V. şi l.F., cât şi la adresa nr. 1809676 din 26 decembrie 2006 privind lucrarea nr. 1808032 din 31 august 2006 referitoare la o sesizare a numiţilor P.L.C. şi Ş.P., persoane care au fost martorii unui incident petrecut pe pasarela C.F.R. ce face legătura între Calea Giuleşti şi Calea Griviţei la o dată pe care nu au putut-o preciza şi din cercetări rezulta că nu s-au conturat indicii cu privire la inculpatul C.G.l., în sensul că acesta ar fi fost autorul tâlhăriei despre care s-a făcut respectiva sesizare, la planşe foto cu recunoaşteri din grup făcute de cei doi martori, din care a rezultat că a fost recunoscut ca autor al unei tâlhării numitul N.M., care se afla la poziţia 5 în planşa foto, iar deasupra la poziţia 2 se afla inculpatul C.G.l., la declaraţia martorei asistente Z.F.l. dată în lucrarea aflată la poliţie, evidenţiind mai multe aspecte contradictorii.

De asemenea, prima instanţă a menţionat şi rezultatul testului poligraf făcut inculpatului C.G.l., din concluziile căruia a rezultat că acesta nu a prezentat modificări psihofiziologice semnificative care să fie interpretate ca indicii ai comportamentului simulat.

Astfel, constatând existenţa unor reveniri în declaraţiile date, refuzul martorului l.F.E. care a fost tâlhărit în aceeaşi împrejurare, de a participa la proces în calitate de parte vătămată, a unor aspecte contradictorii în probele administrate în cursul urmăririi penale, dar mai ales la cercetarea judecătorească, care au conferit un dubiu cu privire la autorul săvârşirii infracţiunii, prima instanţă a dat eficienţă principiului in dubio pro reo, având drept consecinţă achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Totodată, Înalta Curte apreciază că, deşi instanţa de apel a readministrat o parte din proba testimonială, reascultând unii din martori şi ascultând alţi martori, aşa cum s-a arătat în detaliu mai sus, în baza propriei evaluări asupra ansamblului materialului probator în cursul întregului proces penal, a făcut aprecieri asupra mijloacelor de probă pe care Ie-a indicat, pe baza unor raţionamente, fără a avea suport probator, aşa încât Ie-a apreciat ca nefiind credibile, fie prin omisiunea unor aspecte, fie prin natura raporturilor cu inculpatul C.G.l., fie că nu reprezintă un mijloc de probă, ca în cazul testului poligraf, dând o relevanţă mai mare mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, respectiv recunoaşterii din planşa foto a inculpatului C.G.l., de către partea vătămată, la data de 8 iunie 2006 la circa trei luni de la data presupusei fapte la 25 februarie 2006, recunoaşterii din grup ce a avut loc la data de 25 iunie 2006, declaraţiilor martorilor M.D., l.V., R.M.D. şi M.G., învederând consecinţele unor fotografii depuse de martora L.N. care iniţial a făcut nişte afirmaţii cu privire la acestea în declaraţia dată, asupra căreia a revenit.

Astfel, instanţa de apel a stabilit în mod eronat situaţia de fapt, prin aprecierile făcute la modul de evaluare a materialului probator de către prima instanţă, la ignorarea unor aspecte prezentate de martorii reascultaţi şi ascultaţi, în calea ordinară a apelului, în condiţiile menţionate, precum şi în baza unui proces de evaluare disproporţionat, prin acordarea unei preeminenţe mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, în raport cu ansamblul probei testimoniale administrate de către instanţe, ceea ce afectat în mod vădit şi esenţial propria percepţie a probatoriului, conducând la o soluţie de condamnare a inculpatului C.G.l., contrară celei care reieşea din acesta şi anume imposibilitatea stabilirii autorului faptei de tâlhărie în persoana inculpatului, ceea ce impunea aplicarea principiului in dubio pro reo, dubiul profitându-i, aşa cum corect a făcut prima instanţă, dispunând achitarea inculpatului.

Înalta Curte, în baza propriului examen asupra întregului material probator administrat în cursul procesului penal, respectiv urmărire penală, faza cercetării judecătoreşti, în primă instanţă, cât şi în apel, în condiţiile mai sus menţionate, prin referiri la detaliu la conţinutul probei testimoniale, dar şi a modului cum au fost analizate de către instanţe, faţă de criticile formulate în recurs, constată existenţa unor aspecte care au rămas contradictorii sau nelămurite, însă în mod evident şi constant, în faţa instanţelor în mod direct, nemijlocit şi contradictoriu s-a relevat faptul că există un dubiu asupra persoanei inculpatului C.G.l., că ar fi autorul infracţiunii de tâlhărie pentru care a fost trimis în judecată, atât cu privire la fizionomia acestuia, a prezenţei sale în acea zi, la locul săvârşirii faptei, acest dubiu, profitându-i, aşa încât soluţia de achitare dispusă de prima instanţă în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (2¹) lit. a) C. pen., este legală şi temeinică, fiind incident cazul de casare invocat în recurs prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., cu privire la Decizia instanţei de apel.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385¹⁵ pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite recursul declarat de recurentul inculpat C.G.l. împotriva deciziei penale nr. 99/ A din 14 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Se va casa Decizia atacată şi se va menţine sentinţa penală nr. 265 din 20 februarie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală.

Înalta Curte va admite, în parte, cererea formulată de apărătorul desemnat din oficiu, avocat C.N.

Astfel, onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 50 lei, stabilit potrivit Protocolului încheiat între Ministerul Justiţiei şi U.N.B. din România, cuvenit pentru studiul dosarului şi prezentarea la termenele de judecată de la 19 iunie şi 18 septembrie 2008, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurentul inculpat C.G.L. împotriva deciziei penale nr. 99/ A din 14 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează Decizia atacată şi menţine sentinţa penală nr. 265 din 20 februarie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală.

Admite, în parte, cererea formulată de apărătorul desemnat din oficiu, avocat C.N.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 septembrie 2008.

← ICCJ. Decizia nr. 1325/2008. Penal. Plângere împotriva...		ICCJ. Decizia nr. 2868/2008. Penal. Plângere împotriva... →

ICCJ. Decizia nr. 2862/2008. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2862/2008. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs