ICCJ. Decizia nr. 3504/2008. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3504/200.
Dosar nr. 8727/1/200.
Şedinţa publică din 31 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea din 15 octombrie 2008, pronunţată în dosarul nr. 32819/3/2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondată, cererea de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara formulată de apelantul inculpat C.F.
S-a acordat termen la 5 noiembrie 2008 pentru citarea intimatelor părţi vătămate.
Împotriva încheierii, a declarat recurs inculpatul C.F. solicitând revocarea măsurii preventive, întrucât nu se mai menţin temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri preventive şi deplasarea sa în Italia este necesară pentru rezolvarea litigiilor penale şi civile pe care le are în Italia.
Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpat este nefondat pentru următoarele argumente:
Prin încheierea din 28 aprilie 2006 a Tribunalului Bucureşti, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului C.F., măsură executată prin mandatul nr. 162/UP/2006.
Inculpatul a fost extrădat din Italia, iar arestarea efectivă s-a executat la 18 august 2006.
Prin sentinţa penală nr. 1320 din 28 septembrie 2007, s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi ţara.
Inculpatul a fost judecat în cauză pentru infracţiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 şi a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare prin sentinţa menţionată.
Împotriva acestei hotărâri, inculpatul a declarat apel, aflat în curs de soluţionare.
Prin cererea formulată în apel, inculpatul a solicitat revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, susţinând că are afaceri judiciare în Italia, iar prezenţa sa este necesară în Italia, întrucât i s-au confiscat bunuri.
Cererea de revocare a fost respinsă prin încheierea din 15 octombrie 2008, atacată prin prezentul recurs.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că în mod legal şi justificat i-a fost respinsă cererea inculpatului, pentru că temeiurile luării măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara se menţin.
Astfel, procesul este în curs de desfăşurare şi se impune menţinerea măsurii atât pentru asigurarea bunei desfăşurări a procesului, cât şi pentru împiedicarea sustragerii inculpatului de la judecată.
Totodată, prezenţa inculpatului este necesară în România pentru soluţionarea definitivă a procesului penal din prezenta cauză, inculpatul având posibilitatea de a angaja apărător în Italia pentru a fi apărat, de a trimite memorii, a propune probe, neexistând o prioritate de a fi prezent în Italia. Prezenţa sa în ţară este necesară, ea vizând căi de atac împotriva unei sentinţe de condamnare, în timp ce în Italia sunt chestiuni legate de confiscarea unor bunuri. Inculpatul este cetăţean român, motiv pentru care a şi fost dispusă extrădarea sa din Italia.
In consecinţă, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 200 lei din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.F. împotriva încheierii din 15 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 32819/3/2007.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 octombrie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 3463/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3516/2008. Penal → |
---|