ICCJ. Decizia nr. 3798/2008. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3798/2008

Dosar nr. 7017/110/200.

Şedinţa publică din 20 noiembrie 2008

Asupra recursului de faţă;

Examinând actele dosarului, instanţa constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 14 D din 15 ianuarie 2008 pronunţată în dosarul nr. 7017/110/2007 Tribunalul Bacău a condamnat pe inculpatul M.V. la pedeapsa principală de 16 ani închisoare şi cea complementară de 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Pe durata executării pedepsei principale s-a interzis inculpatului conform art. 71 C. pen., drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 350 C. proc . pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a menţinut starea de arest a inculpatului, deducându-se durata reţinerii şi arestului preventiv executat de la 4 octombrie 2007 la zi.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a stabilit în raport de probele strânse la urmărirea penală şi administrate în cursul cercetării judecătoreşti următoarea situaţie de fapt.

Inculpatul M.V. a locuit împreună cu fratele său M.C. şi mama sa M.A. în acelaşi imobil în comuna Bereşti Tazlău, judeţul Bacău fiind cunoscuţi ca persoane care consumă frecvent alcool şi fac scandaluri ce degenerau adesea - finalizându-se cu lovituri.

În seara zilei de 3 octombrie 2007, inculpatul a ajuns acasă sub influenţa băuturilor alcoolice, şi sub pretextul că victima, fratele său vânduse un cal şi nu a împărţit banii cu el, i-a aplicat acestuia lovituri repetate cu pumnii şi picioarele, peste tot corpul, şi cu o buturugă în zona capului şi toracelui.

Urmare leziunilor suferite, victima a decedat, fiind găsită de organele de urmărire penală în albia unui pârâu din spatele locuinţei, unde fusese târât de inculpat.

Raportul de constatare medico-legală nr. 76/C/2007 întocmit de L.M.L. Moineşti, stabileşte că moartea victimei a fost violentă, s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute survenite consecutiv unui traumatism cranio-cerebral, cu fracturi de calotă şi bază de craniu, dilacerare cerebrală şi traumatism toracic cu fracturi costale şi hemopneumotorax drept.

Acelaşi act stabileşte că leziunile cranio-cerebrale sunt cele mai grave şi direct mortale, şi s-au putut produce prin loviri repetate cu un corp dur. Leziunile toracice s-au putut produce prin loviri repetate cu un corp dur alungit din lateral dreapta şi posterior.

Între leziunile traumatice şi deces există o legătură directă de cauzalitate, moartea survenind imediat. La momentul decesului, victima avea o alcoolemie de 2,05 gr.%o.

Fapta descrisă a fost dovedită cu actele medico-legale, declaraţiile martorilor D.V., F.G., M.V., E.I., F.C., cum şi cele prin care inculpatul a recunoscut săvârşirea infracţiunii.

În drept, activitatea materială desfăşurată de inculpat, constând în lovirea repetată a victimei cu pumnii, picioarele peste corp şi cu un corp contondent (o buturugă) în cap şi torace cu consecinţa decesului acestuia, a fost apreciata, sub aspect obiectiv şi subiectiv, ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 174, art. 175 lit. c) C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei instanţa a avut în vedere pericolul social al infracţiunii dovedit de consecinţele acestuia, circumstanţele în care s-a consumat, cum şi datele care caracterizează pozitiv persoana inculpatului, lipsit de antecedente penale, cu o conduită procesuală sinceră.

În termen legal, împotriva sentinţei, inculpatul a declarat apel, solicitând reducerea pedepsei considerată prea severă.

Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, prin Decizia penală nr. 113 din 30 septembrie 2008 a admis apelul inculpatului, a desfiinţat sentinţa reducând pedeapsa principală cum şi cea complementară la 15 ani închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. proc . pen.

În temeiul art. 113 C. pen., inculpatul a fost obligat la tratament medical - pe durata executării pedepsei principale.

În motivarea hotărârii, instanţa de prim control judiciar, invocă atitudinea sinceră a inculpatului, regretul exprimat faţă de fapta săvârşită dar şi starea sănătăţii psihice confirmată de expertiza medico-legală psihiatrică efectuată în apel.

Astfel prin acest mijloc de probă s-a stabilit că inculpatul prezintă diagnosticul „retardare mentală medie cu imaturitate psiho-emoţională, dificultăţi de inserţie socio-familiale fapta fiind comisă cu discernământ critic diminuat - de natură a reduce autocontrolul.

În termen legal, inculpatul a declarat recurs, invocând netemeinicia deciziei iar ca temei juridic cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc . pen.

Trecând la soluţionarea recursului prin prisma cazului de casare arătat, Înalta Curte constată că nu este fondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Pedeapsa principală şi cea complementară stabilită de instanţa de apel la limita minimului prevăzut de dispoziţiile art. 174, art. 175 lit. c) C. pen. a fost dimensionată prin valorificarea tuturor criteriilor legale de individualizare, aşa cum sunt enunţate de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Atitudinea procesuală sinceră a inculpatului, starea sănătăţii psihice a acestuia cum şi regretul exprimat faţă de infracţiunea săvârşită au motivat reducerea pedepsei principale la minimul prevăzut de lege, aşa încât nu se poate da acestora, în actuala fază procesuală, semnificaţia juridică a unor circumstanţe atenuante care să justifice coborârea pedepsei principale sub limita minimă prevăzută de textul incriminator.

Întrucât la examinarea din oficiu nu se constată existenţa unor cazuri de casare care să conducă la reformarea hotărârii, recursul inculpatului va fi respins ca nefondat conform art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc . pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.V. împotriva deciziei penale nr. 113 din 30 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.

Deduce din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestării preventive de la 4 octombrie 2007 la 20 noiembrie 2008.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 noiembrie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3798/2008. Penal