ICCJ. Decizia nr. 3814/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3814/2008
Dosar nr. 2369/2/2008
Şedinţa publică din 20 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia din 25 ianuarie 2008, dată în dosarul nr. 1516/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în temeiul art. 228 alin. (1) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii L.G.V. şi U.G., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 288 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
În fapt, s-a reţinut că, la data de 20 septembrie 2007, petiţionara SC P.C.L.L. SRL a solicitat cercetarea penală a magistraţilor L.G.V. - judecător în cadrul Judecătoriei Sector 1 Bucureşti şi U.G. - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 Bucureşti, criticând măsurile şi concluziile puse în dosarul civil nr. 7139/299/2007, la termenele din 11 mai şi 22 iunie 2007, având ca obiect o contestaţie la executare, intimată fiind Agenţia Naţională de Administrare Fiscală -Administraţia Finanţelor Publice a Sectorului 1 Bucureşti.
Astfel, la termenul din 11 mai 2007, petiţionara a solicitat să fie introduşi în cauză Statul Român prin Guvernul României prin Primul Ministru, Statul Român prin Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 Bucureşti şi Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Cererea a fost pusă în discuţia părţilor, procurorul de şedinţă a solicitat să se constate că aceste instituţii nu au calitatea de intimat, iar instanţa s-a pronunţat în sensul că instituţiile de mai sus nu au calitatea de intimat.
La termenul din 22 iunie 2007, petiţionara a invocat mai multe excepţii de neconstituţionalitate. Procurorul de şedinţă a solicitat respingerea excepţiilor, pe motiv că nu au legătură cu cauza.
Prin încheierea de şedinţă din 22 iunie 2007, instanţa a constatat că este lipsă de procedură cu intimata Administraţia Finanţelor Publice Eforie Sud, astfel că a amânat pentru termenul următor discutarea excepţiilor de neconstituţionalitate.
Pentru a se dispune neînceperea urmăririi penale, s-a reţinut că petiţionara consideră drept infracţiune tocmai latitudinea pe care legea o dă judecătorului ca la judecarea cauzelor să se bazeze doar pe lege şi pe propria convingere, asupra relevanţei probelor administrate, însă actul deliberării nu poate face obiectul urmăririi penale, atâta vreme cât nu există vreun indiciu că a fost urmarea comiterii vreunei fapte penale.
În ceea cea ce îl priveşte pe procuror, în calitate de reprezentant al Ministerului Public, s-a reţinut că acesta este îndreptăţit de lege să formuleze concluzii - având la bază legea şi propria sa convingere, izvorâtă din probele administrate în cauză - iar aceste concluzii nu pot forma obiect al urmăririi penale, atâta vreme cât nu există indicii că au fost urmarea comiterii vreunei fapte penale.
Împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale, în baza art. 278 C. proc. pen., petiţionara a formulat plângere, care a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluţia nr. 437/11-2/2008 din 25 martie 2008 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
În conformitate cu prevederile art. 2781 C. proc. pen., petiţionara a formulat plângere împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, pe care a adresat-o Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin sentinţa penală nr. 135 din 14 mai 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a respins, ca inadmisibilă, excepţia invocată de petiţionară.
S-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara SC P.C.L.L. SRL împotriva rezoluţiei nr. 437/II-2/2008 din 25 martie 2008 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că excepţia de nelegalitate, prevăzută de art. 463 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., invocată de petiţionară la termenul din 14 mai 2008, este inadmisibilă, întrucât nu este prevăzută de dispoziţiile legale în materie.
De asemenea, s-a constatat că soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror, faţă de intimatele L.G.V. şi U.G., este temeinică şi legală, deoarece faptele acestora nu sunt prevăzute de legea penală.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, în termen legal, a formulat recurs petiţionara, solicitând admiterea recursului, reluarea cercetării penale şi trimiterea dosarului la parchet.
În motivarea recursului, petiţionara a susţinut, în esenţă, că rezoluţiile dispuse în cauză sunt nelegale şi netemeinice, deoarece au fost încălcate prevederile art. 62 şi art. 69 C. proc. pen., lipsind declaraţiile învinuiţilor.
Examinând hotărârea instanţei de fond, prin prisma motivelor de recurs invocate şi din oficiu, sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Critica referitoare la o insuficientă cercetare a cauzei, de către procuror, este neîntemeiată, deoarece, în faza actelor premergătoare, procurorul este singurul în măsură să aprecieze asupra necesităţii efectuării acestora, sub aspectul felului lor, în funcţie de natura infracţiunii, în vederea dispunerii unei soluţii legale şi temeinice.
Astfel, în cauză, procurorul a efectuat acte premergătoare suficiente, pentru legala soluţionare a plângerii penale şi nefiind începută urmărirea penală, în mod corect nu s-a dispus administrarea mijloacelor de probă, invocate de recurenta petiţionară.
Din analiza actelor premergătoare efectuate în cauza ce formează obiectul dosarului nr. 1516/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, nu s-au identificat indicii din care să rezulte că intimaţii magistraţi L.G.V. şi U.G. ar fi săvârşit vreo faptă de natură a antrena răspunderea penală a acestora, astfel că soluţia de neîncepere a urmăririi penale, dispusă în baza art. 10 lit. b) C. proc. pen., este temeinică şi legală.
Conform Constituţiei şi dispoziţiilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, magistraţii judecătorii sunt suverani în a aprecia atât probatoriul administrat într-o cauză, cât şi textele de lege aplicabile, dându-le interpretarea pe care o consideră corespunzătoare.
De asemenea, nici concluziile procurorului de şedinţă nu pot face obiectul unei plângeri penale, întrucât, conform Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în şedinţele de judecată, procurorul este liber să prezinte concluziile pe care le consideră întemeiate, ţinând seama de probele administrate în cauză.
Chiar dacă măsurile şi soluţiile dispuse într-o cauză nemulţumesc anumite părţi, această situaţie nu este de natură să atragă răspunderea penală a respectivilor magistraţi, în lipsa existenţei unor indicii clare, în sensul săvârşirii unei infracţiuni.
În prezenta cauză, recurenta petiţionară nu a indicat existenţa unor elemente de rea-credinţă şi a unor acţiuni specifice elementelor constitutive a infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 288 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), ci doar a învederat propria nemulţumire cu privire la măsurile dispuse, susţinând că s-au săvârşit infracţiunile sesizate.
În consecinţă, respingând plângerea şi menţinând rezoluţia atacată, prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara SC P.C.L.L. SRL prin reprezentant legal D.P. împotriva sentinţei penale nr. 135 din 14 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara SC P.C.L.L. SRL prin reprezentant legal D.P. împotriva sentinţei penale nr. 135 din 14 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3798/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3835/2008. Penal → |
|---|
