ICCJ. Decizia nr. 64/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Deczia nr. 1537/2009
Dosar nr. 1092/1/200.
Şedinţa publică din 27 aprilie 200.
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 59 din 14 martie 2008 Tribunalul Alba, l-a condamnat pe inculpatul T.G. la 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 74-76 C. pen.
În baza art. 861 C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 6 ani.
A interzis drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi c) C. pen. pe durata şi în condiţiile art. 71 C. pen., iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen. a suspendat executarea pedepselor accesorii.
Aceeaşi instanţă a obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile astfel: 10.000 lei, cu titlu de daune morale către partea civilă M.I., tatăl victimei şi 4.000 lei, cu titlu de despăgubiri materiale către partea civilă M.V., constatându-se, totodată, că inculpatul a achitat 4.000 lei din suma de 8000 lei, reprezentând cheltuieli de înmormântare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut ,în esenţă, că în ziua de 5 mai 2007, în jurul orelor 20,00, inculpatul s-a deplasat la Barul „Mia" din satul Gârbova de Jos, municipiul Aiud unde s-a întâlnit cu opt tineri, printre care şi victima M.D., cu toţii hotărând să se deplaseze cu un autoturism ARO la discoteca din satul Beldiu. Pe drum, şoferul a oprit şi toţi tinerii au coborât să-şi satisfacă necesităţile fiziologice, ocazie cu care, fără niciun motiv, probabil din cauza stării de ebrietate, inculpatul l-a lovit pe M.D. de două ori cu pumnul în obraz, ceea ce a determinat căderea victimei. Realizând că victima este inconştientă, inculpatul i-a aplicat câteva palme pentru ca aceasta să-şi revină, iar când victima şi-a revenit a fost ajutată să urce în autoturism. Ajunşi în dreptul casei victimei, aceasta i-a invitat pe toţi să intre să consume vin, dar şi-au continuat drumul şi, în satul Geomal, toţi tinerii, cu excepţia victimei au coborât şi au intrat la bar.
S-a reţinut că victimei i s-a făcut rău, a coborât şi s-a sprijinit de un gard, apoi s-a deplasat pe o stradă din apropierea barului şi căzând de câteva ori a ajuns în cele din urmă în livada martorei G.M., unde s-a aşezat pe iarbă şi la scurt timp a decedat.
Tribunalul Alba, în drept, a reţinut că fapta inculpatului de a aplica victimei două lovituri cu pumnul în zona feţei, ce a determinat căderea victimei, iar după scurt timp, decesul, constituie infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută şi pedepsită de art. 183 C. pen.
Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba şi partea civilă M.I.
Reprezentantul parchetului a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie arătând că: instanţa de fond nu a menţionat că urmează să fie înştiinţat organul de poliţie din localitatea de domiciliu despre suspendarea pedepsei; că în contextul cauzei, s-a dispus, greşit, interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen. şi că pedeapsa a fost greşit individualizată.
Apelanta parte civilă a criticat sentinţa atacată pentru netemeinicie şi a solicitat desfiinţarea ei şi schimbarea modalităţii de executare a pedepsei aplicată inculpatului, urmând ca aceasta să fie executată prin privare de libertate. De asemenea, a solicitat majorarea daunelor morale, apreciate ca insuficiente pentru a acoperi prejudiciul moral suferit ca urmare a decesului fiului său.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, prin Decizia penală nr. 64/A din 26 iunie 2008, a constatat fondate ambele apeluri, pe care le-a admis ca atare, a desfiinţat, în parte, sentinţa atacată şi a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen., precum şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. e) C. pen.
De asemenea, instanţa de prim control judiciar a majorat cuantumul daunelor morale de la 10.000 lei la 25.000 lei şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacată.
În termen legal, inculpatul T.G. a formulat, recurs, criticând Decizia mai sus-menţionată pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, casarea acesteia şi menţinerea hotărârii primei instanţe. S-a reţinut de către instanţa de ultim control judiciar că inculpatul, deşi a fost prezent la primul termen din 7 octombrie 2008, când a solicitat amânarea judecării cauzei pentru a-şi angaja apărător, nu s-a mai prezentat nici la cel de-al doilea termen acordat la 18 noiembrie 2008 pentru pregătirea apărării şi pentru depunerea motivelor de recurs şi nici ulterior, la termenul din 20 ianuarie 2009, când acesta a lipsit şi nu a depus motivele de recurs la care făcuse referire la termenul anterior, instanţa de recurs acordând cuvântul la dezbateri.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin Decizia penală nr. 120 din 20 ianuarie 2009 a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.G. împotriva deciziei penale nr. 64/A din 26 iunie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, obligându-l pe recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, dispunând ca suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu să se avanseze din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a decide astfel, Înalta Curte a constatat că prin cuantumul redus al pedepsei şi prin executarea acesteia în regim de detenţie s-a făcut o justă individualizare a pedepsei conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), apreciind că nu au existat motive care să justifice reducerea acesteia sau modificarea modalităţii de executare.
Împotriva deciziei mai sus-menţionate, contestatorul, prin apărător, a formulat contestaţie în anulare, invocând drept motive dispoziţiile art. 386 lit. a) şi e) C. proc. pen. În cuprinsul memoriului depus la dosar (filele 1-5 dosar nr. 1092/1/2009) contestatorul a mai invocat în scris şi faptul că instanţa de recurs nu l-a ascultat, deşi era obligatoriu, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, solicitând, totodată şi suspendarea executării pedepsei.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 1092/1/2008, fixându-se prim termen pentru discutarea admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare la 16 martie 2009, dosarul amânându-se la data 27 aprilie 2009, în vederea ataşării dosarului în care s-a pronunţat decizie contestată.
La termenul fixat, Înalta Curte, constatând că în cauză s-a ataşat dosarul în care s-a pronunţat Decizia contestată şi că apărătorul ales al acestuia, avocat C.V., deşi avea cunoştinţă de termen nu a depus nici împuternicire avocaţială şi nici vreo altă cerere care să justifice lipsa sa, a acordat cuvântul părţilor atât cu privire la admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare cât şi pe fondul acesteia, susţinerile acestora fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, pentru susţinerea intereselor contestatorului condamnat formulând concluzii apărătorul desemnat din oficiu.
Înalta Curte constată că deşi în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a se aprecia admisibilă în principiu contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat T.G. ( este introdusă de una din părţile prevăzute de art. 387 C. proc. pen., cu respectarea termenului prevăzut de dispoziţiile art. 388 C. proc. pen., iar motivele invocate se încadrează între cele limitativ prevăzute de disp. art. 386 din acelaşi cod), contestaţia în anulare este nefondată pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare .
În conformitate cu dispoziţiile art. 386 alin. (1) lit. a) şi e) C. proc. pen. împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii şi respectiv, când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie, potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1).
Aşa cum rezultă din actele existente la dosarul nr. 2514/107/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recurentul inculpat T.G. fost citat, pentru termenul din 7 octombrie 2008, la adresa din Alba Iulia, judeţul Alba, la fila 7 dosar recurs fiind ataşată dovada de citare a acestuia, termen la care s-a şi prezentat, personal, în faţa instanţei de recurs şi a solicitat amânarea judecării cauzei în vederea angajării unui apărător, primind astfel termen în cunoştinţă.
Ulterior, la termenul din 18 noiembrie 2008, apărătorul ales al recurentului inculpat a solicitat din nou amânarea judecării cauzei pentru a-şi pregăti apărarea şi pentru a depune motivele de recurs, cerere încuviinţată de instanţa de recurs, fiind evident faptul că recurentul inculpat a rămas cu termen în cunoştinţă de la termenul anterior, aşa cum rezultă, în mod cert din cuprinsul încheierii de şedinţă din 18 noiembrie 2008 ( fila 18 dosar recurs).
Aşadar contestatorul condamnat T.G. (recurentul inculpat), deşi cunoştea termenul nou fixat în vederea soluţionării recursului, nu s-a mai prezentat nici el şi nici apărătorul ales al acestuia la data de 20 ianuarie 2009 (termen la care s-a acordat cuvântul la dezbateri, cauza rămânând în pronunţare) şi nici nu a depus la dosar motivele de recurs sau vreun alt înscris care să justifice absenţa lor ori eventuala imposibilitate de prezentare, astfel că inculpatul nu a fost ascultat de către instanţa de recurs, dar din motive ce nu pot fi imputate instanţei, întrucât a lipsit nejustificat la termenul acordat.
Având în vedere cele mai sus relevate şi constatând că în cauză contestatorul condamnat nu a depus la dosar înscrisuri doveditoare în susţinerea cererii formulate, nefiind deci, întrunite condiţiile impuse de textul de lege invocat în susţinerea cererii, art. 386 lit. a) şi e) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat T.G. împotriva deciziei penale nr. 120 din 20 ianuarie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 2514/107/2007.
Totodată, Înalta Curte va obliga contestatorul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat, incluzând şi onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat T.G. împotriva deciziei penale nr.120 din 20 ianuarie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr.2514/107/2007.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 400 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 851/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2020/2008. Penal → |
|---|
