ICCJ. Decizia nr. 2020/2008. Penal

Decizii penale ICCJ 2008

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.2020/200.

Dosar nr. 5511/99/200.

Şedinţa publică din 5 iunie 2008

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 67 din 6 februarie 2007, Tribunalul laşi a dispus, în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. c) C. proc. pen., achitarea inculpatului N.M., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) şi alin. (2) lit. c) C. pen.

A fost respinsă acţiunea civilă promovată în cauză de partea vătămată L.L.A.

În conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, în cuantumul lor fiind inclus şi onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru partea vătămată, în sumă de 100 lei, ce a fost plătit către Baroul de Avocaţi laşi din fondurile speciale la Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul laşi dat în dosarul nr. 1122/P/2005, la data de 27 martie 2006, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului N.M. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) C. pen., reţinându-se în sarcina acestuia că în ziua de 20 septembrie 2005, în timp ce se afla în loc public, prin smulgere, a deposedat partea vătămată L.L.A. de un telefon mobil, marca „SONY" în valoare de 200 RON.

În partea expozitivă a rechizitoriului au fost reţinute următoarele:

„Partea vătămată L.L.A. are vârsta de 12 ani, domiciliază în satul Goruni, comuna Tomeşti, judeţul laşi şi este elevă în clasa a VII-a la Liceul „Pedagogic" laşi.

În ziua de 20 septembrie 2005, în jurul orelor 16,50, înainte de a merge la meditaţie la Liceul Pedagogic „V. Lupu" laşi, partea vătămată L.L.A., împreună cu colega şi prietena sa A.G.A. a mers la chioşcul alimentar - situat în faţa liceului - şi după ce a făcut unele cumpărături, s-a îndreptat spre liceu.

În acest timp, de partea vătămată s-a apropiat un tânăr necunoscut - identificat ulterior ca fiind învinuitul N.M. - care i-a smuls de la gât telefonul mobil marca „SONY", după care a fugit în direcţia Liceului Agricol.

Pe baza semnalmentelor indicate de către partea vătămată L.L.A. şi martora A.G.A., respectiv că autorul „era îmbrăcat cu o giacă de fâş de culoare portocalie, o pereche de pantaloni din fâş de culoare albastru deschis, cu o pată de culoare galbenă la nivelul pulpei piciorului şi încălţat cu adidaşi", la Liceul Agricol din laşi a fost identificată numita I.M. care a declarat că are un prieten pe nume N.M. şi a confirmat că în ziua de 20 septembrie 2005, în jurul orelor 16,10 acesta a fost în vizită la ea şi era îmbrăcat cu hainele descrise de către partea vătămată.

Fiind identificat şi audiat, învinuitul N.M. a negat săvârşirea faptei şi prezenţa sa în zonă la data şi ora indicate de partea vătămată, declarând că la data de 20 septembrie 2005, în jurul orelor 15,35-15,40 a fost în vizită la prietena sa I.M., iar în jurul orelor 17,00 se afla deja în satul Brătuleni, comuna Miroslava, judeţul laşi.

Susţinerea învinuitului a fost infirmată chiar de martora I.M. care a precizat că învinuitul N.M. a fost în vizită la ea în ziua de 20 septembrie 2005, în jurul orelor 16,10, au discutat timp de 10 minute, după care învinuitul a plecat.

Tot în apărarea sa, învinuitul N.M. a solicitat audierea numitelor A.R. şi V.A. din satul Brătuleni, comuna Miroslava, judeţul laşi, pentru acestea să confirme că la ora 17,00, deci la 10 minute de la comiterea faptei reclamate, acesta se afla în satul Brătuleni.

Cele două martore au fost audiate, dar nu au putut preciza ora la care învinuitul N.M. se afla în satul Brătuleni. Mai mult, numita A.R. a declarat că în ziua de 26 septembrie 2005, învinuitul N.M., însoţit de N.C. şi N.P. a mers la locuinţa acesteia şi i-a solicitat să declare că, în ziua de 20 septembrie 2005 s-a întâlnit cu acesta în sat în jurul orelor 17,00.

Cu ocazia cercetărilor efectuate, învinuitul N.M. a fost prezentat părţii vătămate L.L.A. şi martorei A.G.A. pentru recunoaştere din grup de persoane, acestea lndicându-l cu certitudine pe învinuitul N.M. ca fiind cel care a smuls telefonul părţii vătămate."

Mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală au constat în: procesul-verbal de consemnare a plângerii; declaraţia părţii vătămate L.L.A.; procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi planşa foto; procesele-verbale de recunoaştere după fotografie a învinuitului N.M., de către partea vătămată L.L.A. şi martora A.G.A.; declaraţiile martorilor A.G.A., I.M., A.R., V.A., S.M. şi B.N.D.; procesele-verbale de recunoaştere din grup a învinuitului N.M. de către partea vătămată L.L.A. şi martora A.G.A.; declaraţiile martorilor asistenţi S.C. şi G.C.; declaraţiile învinuitului N.M.; procesul-vernal de prezentare a materialului de urmărire penală.

În cursul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi partea vătămată L.L.A., inculpatul N.M. şi toţi martorii din lucrări (A.G.A., I.M., A.R., V.A., S.M., B.N.D., S.C. şi G.C.).

Evaluând mijloacele de probă administrate în cauză, instanţa de fond a constatat că acestea nu se coroborează între ele şi nu sunt de natură să confirme învinuirea adusă inculpatului N.M. şi să justifice tragerea la răspundere penală pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie reţinută în sarcina sa, din următoarele motive:

Infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) şi alin. (2) lit. c) C. pen. constă în furtul săvârşit, într-un loc public, prin întrebuinţare de violenţe sau ameninţări ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea.

Raportat la modalităţile şi mijloacele alternative de realizare a acestei infracţiuni, prima instanţă a constatat că probatoriul administrat în cauză nu demonstrează în mod indubitabil că inculpatul a efectuat vreo activitate de natură să se circumscrie laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 211 alin. (1) şi alin. (2) lit. c) C. pen., pentru a putea fi reţinută vinovăţia sa cu privire la acest aspect.

Prezumţia de nevinovăţia instituită de normele constituţionale şi procesual penale nu poate fi răsturnată decât de probe certe care să dovedească faptul că inculpatul N.M. a săvârşit fapta ce i-a fost imputată. în lipsa acestei certitudini, prezumţia este susţinută de principiul potrivit căruia „îndoiala profită întotdeauna inculpatului".

Examinând sub aspectul valorii lor probante declaraţiile părţii vătămate L.L.A. şi depoziţiile martorilor audiaţi în cauză, date, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, prima instanţă a constatat că se contrazic între ele, neavând acelaşi conţinut de la un stadiu procesual la altul şi nici nu se coroborează cu alte mijloace de probă; mai mult, martorii fac referiri cu caracter general, fără a oferi elemente certe, precise, concludente cu privire la împrejurările şi condiţiile în care s-au desfăşurat evenimentele relatate şi fără a releva existenţa vreunei contribuţii concrete a inculpatului N.M. la sustragerea bunului aparţinând părţii vătămate.

Astfel, în procesul-verbal de consemnarea plângerii întocmite de organele de poliţie la data de 23 septembrie 2005 - la trei zile de la comiterea faptei prevăzute de legea penală - s-a menţionat că partea vătămată L.L.A. încunoştinţează organele judiciare despre faptul că în ziua de 20 septembrie 2005, în jurul orelor 16,50, în timp ce se afla în faţa chioşcului alimentar de la Liceul Pedagogic „V. Lupu" laşi, un tânăr necunoscut i-a smuls de la gât un telefon mobil.

În declaraţia din aceeaşi zi - 23 septembrie 2005 - dată în prezenţa tatălui său, partea vătămată L.L.A., în vârstă de 12 ani, a arătat că în ziua de 20 septembrie 2005, în jurul orelor 16,50, a mers la chioşcul alimentar din faţa liceului, iar după ce a făcut nişte cumpărături, de ea s-a apropiat „un tânăr de aproximativ 20-22 ani, 1,75 metri înălţime, slăbuţ, ten brunet, ochi căprui, părul brunet tuns scurt, uşor ondulat, dat cu gel şi îmbrăcat cu o giacă de fâş de culoare portocalie, o pereche de pantaloni din fâş de culoare albastru deschis cu o bată de culoare galbenă la nivelul pulpei piciorului şi încălţat cu adidaşi", care i-a smuls telefonul de la gât şi după aceea a fugit spre Liceul Agricol.

Această declaraţie a fost ulterior completată la data de 27 septembrie 2005, partea vătămată arătând că i-a fost prezentată o planşă fotografică cu fotografiile unor obiecte de îmbrăcăminte, ocazie cu care a recunoscut cu certitudine geaca cu care era îmbrăcat tânărul ce se afla în data de 20 septembrie 2005, în jurul orelor 16,50 în faţa chioşcului alimentar de la Liceul Pedagogic, geaca fiind de culoare portocalie şi având pe umeri şi mâneci două dungi de culoare albă.

Ulterior, în faza cercetării judecătoreşti, partea vătămată L.L.A. a declarat că la data de 20 septembrie 2005 se afla în faţa unui magazin din curtea şcolii iar una dintre cele trei persoane pe care Ie-a văzut pe gărduţul de lângă chioşc i-a smuls telefonul de la gât şi a reţinut doar că persoana aceea purta o giacă portocalie, însă nu a putut preciza dacă persoana prezentă în sală - şi indicată de instanţă ca fiind inculpatul N.M. - este cea care i-a sustras telefonul, arătând, totodată că nu a văzut la faţă acea persoană, ci doar haina cu care era îmbrăcată.

A menţionat partea vătămată că i s-a cerut de către organele de poliţie să identifice persoana care i-a sustras telefonul după fotografiile dintr-un album ce i-a fost prezentat în maşina cu care a fost transportată de la cămin la secţia de poliţie, iar ea a recunoscut persoana respectivă după haină.

A mai arătat partea vătămată că vânzătoarea de la magazin a spus că cel care avea geaca portocalie era vopsit blond.

În cursul urmăririi penale, martorele A.G.A., născută la 17 martie 1993, A.R., născută la 03 iulie 1992 şi V.A.L., născută la 01 martie 1992 au fost audiate cu încălcarea de către organele judiciare a dispoziţiilor legale cu caracter imperativ ce reglementează ascultarea martorilor în procesul penal, respectiv a dispoziţiilor art. 81 C. proc. pen., în conformitate cu care până la vârsta de 14 ani, ascultarea martorului minor se face în prezenţa unuia dintre părinţi ori a tutorelui sau a persoanei căreia îi este încredinţat minorul spre creştere şi educare. în cauză martorele minore, deşi aveau la data audierii lor care s-a realizat în luna septembrie 2005, vârsta de 12 ani şi jumătate ( A.G.A. ), 13 ani şi două luni - A.R. - şi respectiv 13 ani şi jumătate (V.A.L.), au fost ascultate în absenţa părinţilor ori reprezentanţilor lor legali, astfel încât declaraţiile lor din cursul urmăririi penale sunt lipsite de orice valoare probatorie, urmând a fi înlăturate, deoarece constituie mijloace de probă obţinute cu nerespectarea normelor procesual penale.

În cursul judecăţii, martora A.G.A. a declarat în prezenţa tatălui său că la data de 20 septembrie 2005, în cursul după amiezii, a însoţit-o pe partea vătămată L.L.A. la chioşcul din curtea şcolii unde a făcut cumpărături, iar când au ieşit, colegei sale i-a fost smuls de la gât un telefon de către un băiat care era blond şi avea părul aranjat cu gel, lucru pe care l-a spus şi organelor de poliţie. A relatat martora că ulterior organele de poliţie au venit cu nişte fotografii alb-negru şi ea a indicat persoana fin fotografie ca fiind inculpatul pentru că cei de la poliţie au spus să pună mâna pe fotografie. A precizat martora că la acel moment mama sa era plecată în străinătate, iar tatăl său nu a asistat la luarea declaraţiei de către organele de poliţie. A arătat martora că atunci când ei şi părţii vătămate li s-au prezentat şi fotografiile color ale inculpatului şi hainele pe care le purta acesta, deoarece L. ( respectiv partea vătămată ) a spus că el este, a afirmat şi ea acelaşi lucru, deşi nu era sigură şi nu l-a văzut bine la faţă pe cel care a sustras telefonul, ci doar a observat că avea nişte pantaloni albaştri.

Martora a menţionat că cel care a sustras telefonul era însoţit şi de alţi tineri şi toţi erau foarte slabi, iar după aspectul lor nu aveau mai mult de 18 ani.

În cursul audierii, martorei A.G.A. i-au fost prezentate fotografiile de la filele 22 şi 23 din dosarul de urmărire penală - în care este înfăţişat inculpatul N.M. - şi a susţinut că nu persoana din aceste fotografii era cea care a sustras telefonul, adică nu a văzut acea persoană la faţă la acea dată.

Martorele A.M.R. şi V.A.L. au declarat în faţa instanţei de judecată că la data de 20 septembrie 2005 se aflau împreună pe o toloacă de pe raza satului Brătuleni unde s-au întâlnit cu inculpatul N.M., declaraţiile fiind însă contradictorii sub aspectul momentului când a avut loc aceasta; astfel, în timp ce A.M.R. a susţinut că s-au întâlnit cu inculpatul în jurul orelor 17,30-18,00, V.A.L. a afirmat că a plecat de acasă la ora 17,10 - aspect pe care îl cunoaşte, deoarece s-a uitat la ceas la plecare, după care la depărtare de aproximativ patru case de locuinţa sa, s-au întâlnit cu inculpatul.

Martora S.M. - vânzătoare la chioşcul amplasat în curtea Liceului Pedagogic - a declarat în faţa organelor de poliţie că la data de 20 septembrie 2005, în jurul orelor 16,30, a observat la intrarea în magazin a unui grup de cinci tineri din care unul era îmbrăcat cu o giacă portocalie, iar acesta a intrat în magazin, a făcut cumpărături, după care a ieşit. A arătat martora că la un moment dat a auzit ţipete în faţa magazinului şi când s-a uitat pe fereastră, a observat unul din cei cinci tineri fugind în direcţia Liceului Agricol - ce purta o giacă gri cu dungi albe subţiri orizontale pe direcţia omoplaţilor - iar ceilalţi patru mergeau încet în aceeaşi direcţie.

A precizat martora că i-a fost prezentată de organele de poliţie o fotografie cu un tânăr şi l-a recunoscut ca făcând parte din grupul celor cinci tineri care au stat în faţa magazinului şi era îmbrăcat cu aceeaşi giacă portocalie şi pantaloni de culoare închisă.

În faza cercetării judecătoreşti, martora S.M. a declarat că menţine depoziţia din cursul urmăririi penale, cu excepţia pasajului referitor la recunoaşterea după fotografie, susţinând că nu a menţionat, atunci când i-a fost arătată fotografia, că inculpatul este persoana fotografiată.

A menţionat martora că grupul de tineri la care a făcut referire în declaraţia sa era format din nişte copii de până la 18 ani, iar în acest grup era şi o persoană îmbrăcată cu o giacă portocalie, care însă era vopsită blond şi cu părul ridicat, la ten roşcat şi cu pistrui, însă nu aceasta era persoana după care partea vătămată a fugit după ce i-a fost sustras telefonul.

Martora I.M. a declarat în mod constant pe parcursul procesului penal că la data de 20 septembrie 2005 se afla la Liceul Agricol, la pregătire, în jurul orelor 16,10 a fost vizitată de inculpatul N.M. cu care a stat de vorbă aproximativ cinci minute, după care acesta a plecat.

Atât în cursul urmăririi penale, cât şi în timpul judecăţii, martorii S.C. şi G.C. au declarat că au asistat la recunoaşterea din grup a inculpatului de către partea vătămată L.L.A. şi martora A.G.A., iar acestea nu au fost influenţate în niciun mod de organele de poliţie pentru a proceda într-un anume fel.

În ceea ce priveşte declaraţiile martorului B.N.D., acestea nu prezintă niciun fel de relevanţă în cauză, urmând a fi înlăturate, în condiţiile în care nu se referă ele vizează aspecte de natură să servească la aflarea adevărului.

În cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul N.M. şi-a menţinut poziţia procesuală adoptată în faza urmăririi penale, negând comiterea faptei ce i-a fost imputată; inculpatul a susţinut că la data de 20 septembrie 2005, după ce a lucrat la locuinţa numitului A.V., aflată în apropierea Liceului Agricol, a plecat în jurul orei 15,30-16,00 spre casă, trecând însă pe la vara sa I.M., elevă la Liceul Agricol unde a stat cam cinci minute, după care a luat din faţa liceului o maşină tip maxi-taxi spre satul Brătuleni, unde când a ajuns, s-a întâlnit cu V.L., V.M. şi A.R.

Procedând la aprecierea tuturor probelor administrate în cauză, prima instanţă a constatat că declaraţiile martorilor audiaţi în ambele faze ale procesului penal nu s-au coroborat între ele şi nici cu declaraţiile părţilor vătămate L.L.A., aflându-se în dezacord şi susţinând versiuni diferite cu privire la aceleaşi aspecte (detaliile privind vestimentaţia purtată de autorul sustragerii, aspectul fizic şi semnalmentele acestuia, contextul în care acesta a acţionat, reperele orare) evident că probele testimoniale nu converg spre a demonstra cu certitudine că, inculpatul a fost persoana care a sustras telefonul acesteia.

Raportat la mijloacele de probă existente în cauză, instanţa a reţinut că declaraţiile părţii vătămate L.L.A. din cursul urmăririi penale referitoare la faptul că inculpatul N.M. a deposedat-o de telefonul mobil au un caracter cu totul singular şi prin ele însele, nesprijinite de vreun alt element de ordin probator sau lipsite de orice forţă probantă, iar în conformitate cu exigenţele impuse de normele procesual penal, ele pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce au rezultat din ansamblul probelor existente în cauză, aspect nerealizat însă în speţă.

Faţă de cele expuse, având în vedere că probatoriul administrat în cauză nu a confirmat fără putinţă de tăgadă săvârşirea de către inculpatul N.M. a vreunei acţiuni ce a compus elementul material al infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) şi alin. (2) lit. c) C. pen., luând în considerare şi dispoziţiile art. 66 şi art. 51 C. proc. pen., precum şi dispoziţiile art. 23 alin. (11) din Constituţia României şi art. 6 alin. (2) din Convenţia europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, tribunalul a constatat că prezumţia legală de nevinovăţie a inculpatului nu a fost răsturnată, continuând să opereze în favoarea lui, astfel că a dispus achitarea inculpatului N.M. pentru această infracţiune, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.Consecinţă a acestei soluţii, nefiind întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii penale a inculpatului N.M., în cauză nu a existat niciun fundament pentru tragerea la răspundere civilă a acestuia, astfel încât a fost respinsă acţiunea civilă promovată de partea vătămată L.L.A.

În termen legal hotărârea primei instanţe a fost apelată de Parchetul de pe lângă Tribunalul laşi şi criticată ca nelegală.

Prin apelul declarat, s-a invocat faptul că instanţa de fond a pronunţat o soluţie greşită, prin ignorarea probelor certe existente în cauză ce au dovedit vinovăţia inculpatului N.M. în comiterea infracţiunii de tâlhărie.

În scopul soluţionării cauzei, pentru a-şi forma propria convingere cu privire la vinovăţia ori nevinovăţia inculpatului, instanţa de apel a procedat la reaudierea inculpatului, a părţii vătămate L.L.A. şi a martorilor A.M.R., V.A.L. şi A.G.A.

Prin Decizia penală nr. 83 din 13 decembrie 2007 a Curţii de Apel laşi, secţia minori şi familie, pronunţată în dosarul nr. 5511/99/2006 a fost respins, ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul laşi împotriva sentinţei penele nr. 67 din 6 februarie 2007 pronunţată de Tribunalul laşi, sentinţă pe care a menţinut-o.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu inculpatului în sumă de 100 lei a fost avansat din fondul special al Ministerului Justiţiei.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a constatat că fiind investită cu soluţionarea cauzei, instanţa de fond a administrat toate probele necesare aflării adevărului şi a făcut o analiză amănunţită a întregului probatoriu, expunând elementele de fapt şi de drept pe care şi-a întemeiat soluţia de achitare dispusă.

În baza analizei probelor administrate în cursul urmăririi penale, dar şi a celor administrate în mod nemijlocit în faza cercetării judecătoreşti, prima instanţă a constatat că elementele de fapt probate sunt contradictorii şi insuficiente, dubiile existente în cauză trebuind a fi interpretate în favoarea inculpatului, în virtutea principiilor fundamentale ce guvernează desfăşurarea procesului penal şi pe cale de consecinţă a dispus achitarea inculpatului N.M. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.

Soluţia pronunţată de instanţa de fond este corectă.

Prezumţia de nevinovăţie reprezintă una dintre regulile de bază ale procesului penal, prin art. 52 C. proc. pen., prevăzându-se că „orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă."

Potrivit acestui principiu, vinovăţia se stabileşte în cadrul unui proces, sarcina probei revine organelor judiciare la adoptarea unei hotărâri de condamnare, inculpatul are statutul de persoană nevinovată, iar, hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăţie, iar, în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunţe o soluţie de achitare.

Or, în cauză, probatoriul administrat nu a putut conduce la formarea convingerii că inculpatul N.M. este autorul faptei deduse judecăţii, certitudinea asupra vinovăţiei sale trebuind să se bazeze pe probe decisive, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă.

Astfel, examinându-se declaraţiile date de partea vătămată L.L.A., s-a constatat că iniţial, prin plângerea formulată la data de 23 septembrie 2005, aceasta a reclamat faptul că în ziua de 20 septembrie 2005, în jurul orelor 15,50, în timp ce se afla în faţa chioşcului alimentar de la Liceul Pedagogic „V.Lupu" laşi, un tânăr necunoscut i-a smuls de la gât un telefon mobil.

Ulterior, prin declaraţia dată în aceeaşi zi, partea vătămată a descris semnalmentele persoanei care i-a smuls telefonul mobil: „un tânăr de aproximativ 20-22 ani, 1,75 metri înălţime, slăbuţ, ten brunet, ochi căprui, păr brunet tuns scurt, uşor ondulat, dat cu gel şi îmbrăcat cu o giacă de fâş de culoare portocalie, o pereche de pantaloni din fâş de culoare albastru deschis cu o bată de culoare galbenă la nivelul pulpei piciorului şi încălţat cu adidaşi".

La data de 27 septembrie, fiindu-i prezentate fotografii de către organele de poliţie, a recunoscut geaca cu care era îmbrăcat tânărul respectiv în ziua de 20 septembrie 2005.

În cursul urmăririi penale, s-a procedat şi la prezentarea părţii vătămate pentru recunoaştere după fotografii şi recunoaştere din grup şi aceasta I-a indicat pe inculpat ca fiind persoana ce i-a smuls telefonul de la gât.

În aceeaşi fază a procesului penal, au fost audiaţi şi martorii A.G.A., A.R., V.A.L., I.M., S.M., S.C., G.C. şi B.N.D.

Prima martoră, minora A.G.A., persoană ce o însoţea pe partea vătămată în ziua respectivă a declarat că persoana ce a sustras telefonul „era un tânăr de aproximativ 20-22 ani, 1,75 metri înălţime, slăbuţ, ten brunet, ochi căprui, părul brunet uns scurt, uşor ondulat, dat cu gel şi îmbrăcat cu o giacă de culoare portocalie şi o pereche de pantaloni din fâş de culoare albastru deschis şi încălţat cu adidaşi."

A recunoscut din planşele foto prezentate geaca şi pantalonii, iar ulterior cu ocazia prezentării pentru recunoaştere după fotografie şi din grup I-a indicat pe inculpat ca fiind autorul faptei.

Martorii asistenţi la recunoaşterile din grup efectuate de organele de poliţie - S.C. şi G.C. - au confirmat prin declaraţiile date participarea lor la aceste proceduri în cadrul cărora partea vătămată şi martora A.G.A. l-au recunoscut pe inculpat ca fiind persoana ce a smuls telefonul mobil de la gâtul părţii vătămate.

Martorele minore A.R., V.A.L. audiate la solicitarea inculpatului au declarat că în ziua de 20 septembrie 2005 s-au întâlnit cu inculpatul în satul Brătuleni - prima martoră a relatat faptul că nu poate preciza ora la care s-a întâlnit cu acesta şi că inculpatul i-a cerut să meargă la poliţie unde să declare că l-a văzut în jurul orelor 17,00, cea de-a doua martoră a declarat că a plecat de acasă la ora 16,50 şi pe drum s-a întâlnit cu inculpatul ce a rugat-o să transmită un mesaj telefonic fratelui acestuia.

La propunerea inculpatului a fost audiată şi martora I.M. din a cărei declaraţie rezultă că la data de 20 septembrie 2005, în jurul orelor 16,10 a fost vizitată la Liceul Agricol laşi, de inculpat şi după aproximativ 5 minute în care au stat de vorbă, inculpatul a plecat.

Organele de poliţie au audiat-o şi pe martora S.M. - vânzătoare la chioşcul din incinta Liceului Pedagogic - care a declarat că în ziua respectivă a observat un grup de cinci tineri din care unul era îmbrăcat într-o giacă portocalie şi în momentul în care a auzit ţipete în faţa magazinului a văzut pe unul din cei cinci tineri fugind, persoana respectivă fiind îmbrăcată cu o giacă gri cu dungi albe subţiri orizontale pe direcţia omoplaţilor.

Fiindu-i prezentată o fotografie a inculpatului l-a recunoscut ca fiind unul din cei cinci tineri, îmbrăcat cu o giacă portocalie şi pantaloni de culoare închisă.

Martorul B.N.D. este persoana care s-a întâlnit cu inculpatul în ziua de 21 septembrie 2005, ulterior datei în care a fost sustras telefonul părţii vătămate.

Inculpatul N.M. a negat comiterea faptei şi a declarat că în ziua de 20 septembrie 2005 a plecat în jurul orelor 15,30-16,00 spre casă, a trecut pe la martora I.M., ce învăţa la Liceul Agricol unde a stat aproximativ cinci minute şi apoi a luat un maxi-taxi spre domiciliu - satul Brătuleni - unde s-a întâlnit cu cele două martore V.L. şi A.R.

În scopul verificării probelor strânse în cursul urmăririi penale ce au servit ca temei pentru trimiterea în judecată a inculpatului, prima instanţă a readministrat toate aceste probe şi a audiat partea vătămată, inculpatul şi toţi martorii indicaţi în acuzare şi propuşi de apărare.

În faţa primei instanţe, partea vătămată a revenit asupra declaraţiilor date şi a arătat că a văzut doar haina cu care era îmbrăcată persoana ce i-a sustras bunul - o geacă portocalie, însă, nu a recunoscut semnalmentele acesteia pentru că nu a văzut-o la faţă, astfel că nu poate preciza dacă inculpatul este autorul faptei.

A relatat şi faptul că a aflat de la martora S.M. - că tânărul îmbrăcat cu geaca portocalie era vopsit blond.

Aceeaşi poziţie a fost adoptată şi de martora A.G.A. ce a relatat instanţei că persoana ce a smuls telefonul părţii vătămate era blondă şi „avea ţepi, adică avea părul aranjat cu gel", că a spus acest lucru lucrătorilor de poliţie şi când i s-au prezentat planşele foto l-a indicat pe inculpat pentru că „au spus cei de la poliţie să punem mâna pe fotografie".

Martora minoră a declarat că în faza urmăririi penale a fost audiată în lipsa părinţilor şi că, deşi nu l-a văzut bine la faţă pe cel ce a sustras telefonul şi nu era sigură în privinţa acestuia, l-a indicat totuşi pe inculpat pentru că partea vătămată spusese că el este autorul.

Prin declaraţia sa, martora a precizat şi faptul că persoana ce a smuls telefonul şi ceilalţi care o însoţeau erau tineri, cu vârsta până în 18 ani.

Martorei i-au fost prezentate în şedinţă publică fotografii ale inculpatului şi a susţinut că nu este cel care a sustras telefonul.

Martorele minore A.M.R. şi V.A.L. au relatat că s-au întâlnit cu inculpatul în satul Brătuleni, însă, au indicat ore diferite ale întâlnirii cu inculpatul în jurul orelor 17,30-18,00, respectiv în jurul orei 17,10.

Martora I.M. şi-a menţinut declaraţiile date anterior prin care a arătat că a fost vizitată de inculpat în jurul orelor 16,10 şi a stat de vorbă cu acesta aproximativ cinci minute.

Relatările făcute în faza urmăririi penale au fost menţinute parţial de martora S.M. care, în faţa instanţei de fond a precizat că nu corespunde adevărului menţiunea din declaraţia sa potrivit căreia l-ar fi recunoscut pe inculpat din fotografia prezentată.

Ea a confirmat susţinerile martorei A.G.A. că tinerii din grupul respectiv nu aveau mai mult de 18 ani, iar persoana îmbrăcată cu o giacă portocalie era vopsită blond şi cu părul ridicat, în plus, a precizat că avea ten roşcat şi cu pistrui şi nu este tânărul după care a fugit partea vătămată.

Martorii S.C. şi G.C. au declarat şi în faţa instanţei că au asistat la recunoaşterea din grup a inculpatului, procedură în cadrul căreia partea vătămată şi martora A.G.A. l-au indicat pe inculpat ca autor al faptei.

Inculpatul N.M. şi-a menţinut declaraţiile date anterior şi a negat orice implicare în săvârşirea faptei.

Atitudinea părţii vătămate şi a martorei A.G.A. de revenire asupra declaraţiilor iniţiale, precum şi poziţia inculpatului de negare constantă a acuzaţiei aduse, s-au menţinut şi în faţa instanţei de apel, când partea vătămată a declarat că nu l-a văzut pe autor, nu a reţinut semnalmentele acestuia, a văzut că purta o giacă portocalie, iar, martora a indicat ca autor al faptei un tânăr şaten cu ţepi de culoare blondă şi a precizat că a fost influenţată de partea vătămată şi l-a indicat pe inculpat pentru că fusese arătat şi de partea vătămată.

În raport cu cele expuse mai sus, curtea de apel a constatat că materialul probator administrat în cauză nu furnizează date certe, sigure privind vinovăţia inculpatului N.M. în săvârşirea faptei.

În contextul în care partea vătămată a dat declaraţii contradictorii, iniţial a furnizat în detaliu semnalmentele autorului, indicându-l pe inculpat, ulterior, a revenit, susţinând că nu l-a văzut, că ar fi fost şaten şi ar fi aflat că, de fapt, era vopsit blond, martorii audiaţi şi-au schimbat declaraţiile ori au revenit cu amănunte care au lipsit de valoare probatorie declaraţiile iniţiale (martorele A.G.A., S.M.) ori aceste declaraţii au fost luate cu nerespectare condiţiilor legale, nelegalitatea constatată corect de prima instanţă şi sancţionată prin înlăturarea lor din procesul evaluării (declaraţiile martorilor A.G.A., V.A.L. şi A.R. din cursul urmăririi penale), versiunile prezentate cu privire la aspectele esenţiale ale cauzei, aspectul fizic, semnalmentele şi, vestimentaţia autorului sustragerii, modul în care a acţionat, reperele orare - nu concordă, ci se contrazic, curtea de apel a constatat că în cauză dovezile administrate conţin informaţii îndoielnice cu privire la vinovăţia inculpatului, ce nu au condus la formarea convingerii instanţei care să se constituie într-o certitudine necesar a fi dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure.

Existând îndoieli în privinţa vinovăţiei inculpatului s-a impus a se da eficienţă regulii potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea inculpatului", soluţia de achitare dispusă de prima instanţă fiind corectă.

Pentru aceste motive, s-a constatat ca neîntemeiate criticile formulate de parchet prin apelul promovat în cauză, neexistând vreun temei de fapt sau de drept care să impună desfiinţarea hotărârii apelate, astfel că în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat, apelul promovat de Parchetul de pe lângă Tribunalul laşi împotriva sentinţei penale nr. 67 din 6 februarie 2007 pronunţată de Tribunalul laşi, ce a fost menţinută.

Potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului de faţă au rămas în sarcina statului, onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, a fost avansat din fondul special al Ministerului Justiţiei.

Împotriva cestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel laşi, criticând-o pentru nelegalitate cu privire la injusta achitare a inculpatului, invocând cazul de casare prevăzut la art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen.

În dezvoltarea motivului de recurs invocat, parchetul a făcut referire la sentinţa pronunţată de prima instanţă, la situaţia de fapt reţinută, evidenţiind faptul că partea vătămată şi martora A.G.A., conform semnalmentelor prezentate de acestea, au recunoscut inculpatul ca fiind autorul faptei de tâlhărie calificată.

În acelaşi context, s-au întocmit şi procesul-verbal de cercetare la faţa locului cu planşe foto, procesele-verbale de recunoaştere după fotografie şi din grup, în prezenţa martorilor asistenţi în persoana numiţilor S.C. şi G.C. (filele 32, 33-34 şi 35, 36 din dosarul de urmărire penală ).

Evaluând mijloacele de probă administrate, instanţa de fond a constatat că, ele nu se coroborează şi nu sunt de natură să confirme învinuirea adusă inculpatului N.M., sens în care a hotărât achitarea acestuia.

În termenul legal prevăzut de lege, hotărârea a fost apelată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul laşi, critica adusă vizând nelegalitatea ei.

Prin Decizia penală nr. 83 de la 13 decembrie 2007 Curtea de Apel laşi, constatând că, materialul probator administrat în cauză nu furnizează date certe, sigure privind vinovăţia inculpatului N.M., a respins, ca nefondat apelul declarat de parchet.

Pe această cale fiind menţinut punctul de vedere privind injusta achitare a inculpatului N.M., parchetul a solicitat a se revedea şi analiza probele administrate în cursul urmăririi penale cu „nuanţările" intervenite în cursul cercetării judecătoreşti şi care interpretate judicios au confirmat situaţia de fapt descrisă în actul de inculpare întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul laşi sub nr. 1122/P/2005.

Astfel şi cum au susţinut constant martorii asistenţi S.C. şi G.C. prezenţi la recunoaşterea din grup, fără vreun dubiu ori influenţă expresă, partea vătămată L.L.A. l-a indicat pe inculpat ca fiind persoana care prin violenţă a deposedat-o de bunul descris în declaraţiile date.

În aceeaşi împrejurare, partea vătămată şi martora A.G.A. au descris în amănunt semnalmentele, cât şi vestimentaţia purtată de inculpat în după-amiaza zilei de 20 septembrie 2005 sens, în care, revelatoare şi de neînlăturat sunt procesele-verbale şi planşele foto, aflate la filele 14-16, 19-28 şi respectiv, filele 29-32.

Mai mult, martora I.M., prietena inculpatului care i-a confirmat versiunea în sensul că la data presupusei infracţiuni se găseau într-un alt loc, descrie, însă, că inculpatul N.M. era îmbrăcat cu o giacă din fâş de culoare portocalie, purta pantaloni de culoare albastru deschis.

În sfârşit, pentru a-i susţine alibiul după săvârşirea infracţiunii, inculpatul s-a deplasat la locuinţa martorei A.R., rugând-o să declare, că anterior s-au întâlnit în satul Brătuleni, comuna Miroslava unde îşi au domiciliul, respectiv, în jurul orei 17, ceea ce făcea imposibilă prezenţa şi implicarea lui la deposedarea părţii vătămate aflate în faţa unui liceu din municipiul laşi.

În virtutea evidenţei faptul că, inculpatul N.M. nu a recunoscut în nicio fază procesuală comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată, denotă doar reaua-credinţă şi încercarea nereuşită de a scăpa de răspunderea penală.

De aceea, examinând datele cauzei şi care susţin vinovăţia inculpatului N.M., parchetul a solicitat admiterea recursului formulat.

La termenul de judecată de la 24 aprilie 2008, Înalta Curte, apreciind că, în raport de conţinutul dispoziţiilor art. 38514 C. proc. pen., procedura de citare nu este legal îndeplinită, în cauză, impunându-se ascultarea inculpatului faţă de soluţia de achitare pronunţată în cauză, a amânat cauza la 5 iunie 2008, cu citarea inculpatului cu menţiunea „prezenţa obligatorie în vederea ascultării" şi menţinerea delegaţiei apărătorului desemnat din oficiu, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la data arătată, aflată la fila 13 dosarul Înaltei Curţi.

La termenul de astăzi, s-a prezentat intimatul inculpat N.M., aflat în stare de libertate, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat M.A., lipsind intimata parte civilă L.L.A. şi intimatul reprezentant al părţii civile L.O., procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Înalta Curte a apreciat că se impune ascultarea intimatului inculpat, în conformitate cu dispoziţiile 38514 alin. (1)1 C. proc. pen. şi în raport cu motivele formulate de parchet, aducând, totodată, la cunoştinţa inculpatului prevederile art. 70 alin. (2) C. proc. pen.

Intimatul inculpat a arătat că nu doreşte să dea declaraţie în această faza procesuală, uzând de dreptul la tăcere.

Reprezentantul Ministerului Public, în dezbateri, având cuvântul cu privire la recursul declarat, a susţinut oral motivele scrise de recurs, de la filele 3-5, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei şi rejudecând, în principal, condamnarea inculpatului pentru infracţiunea dedusă judecăţii, arătând că vinovăţia acestuia rezultă indubitabil din coroborarea declaraţiei părţii vătămate cu cele ale martorelor audiate, procesul-verbal de recunoaştere din grup şi din planşele foto, iar, în subsidiar, în baza aceluiaşi temei de casare, în măsura în care se va aprecia că probele nu fac dovada vinovăţiei inculpatului, casarea ambelor hotărâri şi trimiterea spre rejudecare la Judecătoria laşi, în vederea readministrării probelor.

Concluziile apărătorului intimatului inculpat, asupra recursului declarat de parchet, precum şi poziţia intimatului inculpat, din ultimul cuvânt, au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel laşi împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele de recurs invocate, ce se va analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul parchetului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că instanţa de apel nu numai că şi-a însuşit argumentele primei instanţe, dar la rândul său, în baza propriului examen, atât asupra mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, în primă instanţă, cât şi asupra celor pe care Ie-a administrat în apel, în mod nemijlocit, oral şi contradictoriu, în mod judicios şi temeinic motivat, a stabilit nevinovăţia inculpatului N.M. în săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, în raport cu situaţia de fapt reţinută.

Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că materialul probator administrat în cauză nu a furnizat date certe, privind participarea inculpatului N.M. la săvârşirea faptei de la 20 septembrie 2005, din jurul orelor 16,40, care ar fi deposedat-o prin violenţă, respectiv smulgerea de la gât a telefonului mobil marca „SONY", pe partea vătămată L.L.A., ce era însoţită de colega şi prietena sa A.G.A., şi care se îndreptau spre Liceul Pedagogic „V.Lupu" după ce au făcut cumpărături de la chioşcul alimentar situat în faţa liceului.

Astfel, atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel, aceasta din urmă, ca primă instanţă de control judiciar, în limita efectului devolutiv prevăzut de art. 371 C. proc. pen. şi a posibilităţii administrării de probe în condiţiile art. 378 alin. (1) din acelaşi cod, potrivit principiilor oralităţii, nemijlocirii şi contradictorialităţii prevăzute de art. 289 C. proc. pen., fie a efectuat în mod complet cercetarea judecătorească, ca în cazul primei instanţe, fie numai parţial a readministrat probe, în situaţia instanţei de apel, în sensul că au fost reaudiaţi inculpatul N.M., partea vătămată L.L.A. şi martorii A.M.R., V.A.L. şi A.G.A., au respectat, în mod efectiv, toate garanţiile procesuale ale inculpatului şi anume prezumţia de nevinovăţie, dreptul la apărare, dând dovadă de rol activ în scopul aflării adevărului.

Totodată, ambele instanţe au evaluat în mod complet mijloacele de probă administrate, analizându-le în mod efectiv, prin indicarea mijloacelor de probă, pe care Ie-a supus procesului de interpretare, înlăturând motivat declaraţiile date în cursul urmăririi penale de către martorele minore A.G.A., (12 ani şi jumătate), A.R. (13 ani şi două luni), V.A.L. (13 ani şi jumătate), întrucât declaraţiile au fost luate cu încălcarea dispoziţiilor art. 81 C. proc. pen., respectiv în lipsa părinţilor, aşa încât nu aveau forţă probantă, iar declaraţiile martorului B.N.D., nu prezentau relevanţă, nevizând aspecte de natură care să stabilească aflarea adevărului.

De asemenea, ambele instanţe au evidenţiat neconcordanţe, sub mai multe aspecte şi anume a autorului comiterii faptei, a semnalmentelor acestuia, a vestimentaţiei, a reperelor orare, când s-a pretins săvârşirea faptei, fie, chiar în conţinutul declaraţiilor părţii vătămate şi ale martorilor date în fazele urmăririi penale şi judecăţii, în primă instanţă şi în apel, fie între declaraţiile părţilor vătămate şi ale martorilor date în cursul urmăririi penale, cu cele din etapa cercetării judecătoreşti şi în apel, aşa încât acestea nu se puteau corobora între ele, arătând că, în mod constant, inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei, în declaraţiile date, aşa încât acest proces de examinare, în mod corect, a condus la concluzia că prezumţia de nevinovăţie a inculpatului nu a fost răsturnată prin probele administrate, dându-se relevanţă regulii „in dubio pro reo" şi anume că orice îndoială este în favoarea inculpatului N.M.

Înalta Curte, la rândul său, în baza propriei evaluări asupra materialului probator administrat în cursul procesului penal, în ansamblul său, în raport şi cu motivul de recurs invocat, constată că mijloacele de probă administrate, respectiv declaraţiile părţii vătămate L.L.A., al căror conţinut este contradictoriu cu privire la persoana care a deposedat-o prin violenţă de telefonul mobil în ziua de 20 septembrie 2005, în jurul orelor 16,40, sub aspectul persoanei, a semnalmentelor, a vestimentaţiei, declaraţiile martorelor A.G.A., A.M.R., V.A.L., numai cele care au fost luate cu respectarea dispoziţiilor legale, declaraţiile martorelor S.M., I.M., care la rândul lor, au elemente discordante, precum şi declaraţiile inculpatului N.M., în care a negat comiterea faptei de tâlhărie pentru care a fost trimis în judecată, nu conduc în mod cert la stabilirea vinovăţiei inculpatului în comiterea infracţiunii de tâlhărie.

În sensul celor mai sus menţionate, în conţinutul declaraţiei sale, dată în faţa instanţei de apel, inculpatul N.M. a arătat că „Ştiu pentru ce sunt cercetat, menţin declaraţiile date în cauza. Nu recunosc săvârşirea faptei. în jurul orelor 15,30-15,40 în drum spre casă, am plecat de la Aroma Viilor şi am mers la Liceul Agricol, pentru a mă întâlni cu verişoara mea I.M. Am stat cu ea vreo 5-10 minute. Eram îmbrăcat cu o giacă portocalie, un pulover portocaliu, o pereche de pantaloni verzi şi cu adidaşi. Am mers în staţia de maxi taxi de la Liceul Agricol. Am coborât în Tg. Culcuzui şi de acolo, am coborât spre casă spre Brătuleni. Nu este adevărat că m-aş fi întâlnit cu partea vătămată şi aş fi deposedat-o d telefon. După ce au fost demarate cercetările poliţiei am mers pentru prima dată la Liceul Pedagogic. în jurul orelor 17,00 am ajuns în Brătuleni unde m-am întâlnit cu A.R. şi V.A. Este adevărat că am mers la locuinţa lui A.R. pentru a-i spune că urmează a fi audiată în cauză în care eram eu implicat ca inculpat şi nu pentru a o determina să declare în alt fel. Nu-mi explic de ce am fost indicat de partea vătămată ca fiind autorul sustragerii, deoarece eu nu am fost la liceu, nu am săvârşit fapta. De la vânzătoarea de la chioşcul de la Liceul Pedagogic, audiată ca martoră, am aflat că la locul faptei mai erau şi alţi copii."

Partea vătămată L.L., audiată de către instanţa de apel ( declaraţia de la fila 30 dosarul curţii de apel ), a menţionat că „Mă aflam în curtea liceului în ziua respectivă, eram însoţită de martora A.G., în faţa unui magazin din curtea şcolii, când mi-a fost sustras telefonul. Nu am văzut persoana la faţă, dar am reţinut hainele cu care era îmbrăcat, cu o giacă portocalie. Mi s-a prezentat şi în cursul urmăririi penale, planşe foto. Este adevărat că în cursul urmăririi penale l-am indicat pe inculpat ca fiind autorul sustragerii, mi s-a prezentat poze foto. Nu ştiu cum arată, dar mi s-a spus la poliţie că el era cel care purtase geaca portocalie. Telefonul îl aveam la gât cu un şnur. Mai erau şi alte persoane, atât în magazin, cât şi în afara magazinului. Mă aflam la aproximativ 2 metri de magazin în momentul când mi s-a sustras telefonul. După ce mi-a fost sustras telefonul eu am ţipat şi atunci a ieşit vânzătoarea în magazin. Autorul sustragerii era însoţi de încă 2 băieţi. Fapta s-a întâmplat în jurul orelor 16,40. Nu pot preciza dacă inculpatul este autorul sustragerii. Iniţial mi s-a arătat poze alb negru şi color, reprezentând giacă portocalie. Ulterior la poliţie mi s-a cerut să îl identific pe autor dintr-un grup de 3 persoane. Am indicat pe inculpat, întrucât în momentul când a fugit avea părul şaten, iar el purta geaca portocalie. După ce mi-a fost sustras telefonul, autorul a fugit împreună cu ceilalţi 2 băieţi. Nu am reţinut dacă era înalt, slab sau gras. Mi s-a părut că era şaten şi am văzut culoarea gecii. Precizez că l-am indicat pe inculpat ca fiind autorul sustragerii, bazându-mă pe faptul că avea aceeaşi culoare de păr şi pe baza hainelor care le purta. Este adevărat că vânzătoarea de la magazin mi-a spus că ori autorul, ori ceilalţi 2 aveau părul blond. Mie mi s-a părut că autorul era şaten, respectiv tânărul care mi-a sustras telefonul".

Martora A.G.A. în declaraţia dată în apel, (declaraţie aflată la fila 37 dosarul curţii de apel) a precizat că „în ziua de 20 septembrie 2005, eram împreună cu partea vătămată în curtea liceului, în jurul orelor 16,30-17,00. Am mers la un chioşc alimentar, iar în momentul în care ne întorceam părţii vătămate i-a fost sustras telefonul mobil pe care îl avea prins la gât. Am observat că persoana care a sustras telefonul, avea o înălţime de aproximativ 1,70 m, era şaten şi avea ţepi de culoare blondă. în momentul în care a fugit persoana respectivă era însoţită de mai mulţi băieţi care au fugit împreună cu acesta. Am mers la poliţie, mi s-a prezentat o fotografie, tip buletin, al negru şi mi-am dat seama că seamănă foarte bine cu persoana care a sustras telefonul, după fizionomia feţei. Când mi-au fost prezentate fotografii tip buletin, au fost de fapt fotografii aparţinând a patru persoane şi am indicat persoana care după fizionomie ar fi semănat cu cel care a sustras telefonul. Ulterior poliţiştii ne-au prezentat şi fotografii color, reprezentau o singură persoană, iar în momentul în care am identificat dintr-un grup de 3 persoane, la poliţie, noi ne-am oprit asupra persoanei care ne-a fost prezentată în fotografia color. Eu am indicat această persoană fiind influenţată de partea vătămată, care a precizat că acea persoană i-a sustras telefonul de la gât. Precizeze că persoana ce mi-a fost prezentată de lucrătorul de poliţie în fotografia color nu semăna cu cea din fotografia alb-negru, tip buletin, pe care am indicat-o eu."

Martora V.A.L. în declaraţia dată în apel ( declaraţie aflată la fila 21 dosarul curţii de apel ) a arătat că „Menţin declaraţiile date în cauză până în prezent. Eu eram împreună cu martora A. ne îndreptam spre imaş pentru a aduce animalele acasă, când ne­am întâlnit cu inculpatul. Inculpatul a rugat-o pe R. să îi dea voie să trimită un mesaj fratelui său. Era în jurul orei 17,00."

De asemenea, Înalta Curte consideră că declaraţiile părţii vătămate date iniţial în cursul urmăririi penale, în care aceasta a relatat modalitatea în care a fost deposedată, prin violenţă de telefonul mobil de inculpat, precum şi declaraţiile martorilor asistenţi la recunoaşterea din grup a inculpatului de către partea vătămată, S.C. şi G.C., care în mod constant au menţionat modul în care a avut loc recunoaşterea, în sensul că partea vătămată l-a identificat fără dubiu pe acesta, ca fiind persoana care a tâlhărit-o, nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cursul judecăţii, în primă instanţă şi în apel, aşa încât prin caracterul lor exclusiv, face ca valoarea lor probantă să nu poate fi valorificată.

În raport cu cele menţionate, Înalta Curte constată că între percepţiile judecătorilor asupra materialului probator administrat şi soluţiile dispuse nu există vădite şi esenţiale neconcordanţe, aşa încât nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. referitor la eroarea gravă de fapt.

De asemenea, nu poate fi avută în vedere nici solicitarea formulată, în subsidiar, de către parchet, în baza aceluiaşi temei de casare, în măsura în care se va aprecia că probele nu fac dovada vinovăţiei inculpatului, respectiv admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri şi trimiterea spre rejudecare la Judecătoria laşi, în vederea readministrării probelor, deoarece pe de-o parte, sub aspectul temeiului de casare acesta nu este incident, în raport cu motivul invocat, în cazul în care s-ar fi considerat cu necesitate suplimentarea probatoriului, ar fi fost aplicabil cazul de casare prevăzut la art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., ceea ce nu este cazul, iar pe de altă parte, ambele instanţe au administrat şi readministrat mijloacele de probă, în condiţiile arătate, asigurând respectarea tuturor principiilor ce guvernează procesul penal, în scopul aflării adevărului.

Astfel, Decizia instanţei de apel este legală şi temeinică sub toate aspectele, iar criticile formulate de parchet nu sunt fondate.

Înalta Curte, verificând hotărârea atacată nu a constatat existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel laşi împotriva deciziei penale nr. 83 din 13 decembrie 2007 a Curţii de Apel laşi, secţia minori şi familie, privind pe intimatul inculpat N.M.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei pentru intimatul inculpat, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel laşi împotriva deciziei penale nr. 83 din 13 decembrie 2007 a Curţii de Apel laşi, secţia minori şi familie, privind pe intimatul inculpat N.M.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei pentru intimatul inculpat, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 5 iunie 2008.

← ICCJ. Decizia nr. 64/2008. Penal  ICCJ. Decizia nr. 2024/2008. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2020/2008. Penal