ICCJ. Decizia nr. 959/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 959/2008
Dosar nr. 1272/59/2007
Şedinţa publică din 17 martie 2008
Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 172/PI din 19 noiembrie 2007, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara C.M. împotriva rezoluţiilor nr. 251/P/2007 din 21 mai 2007 şi nr. 525/II/2/2007 din 22 iunie 2007 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, pe care le-a menţinut ca fiind temeinice şi legale.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiţionara a fost obligată la plata sumei de 50 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia din 21 mai 2007 dispusă în dosarul nr. 251/P/2007al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimata I.A. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În motivarea rezoluţiei, procurorul a reţinut că petiţionara a solicitat tragerea la răspundere penală a procurorului I.A., de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Motivul sesizării a fost acela că procurorul, la data de 6 octombrie 1999, soluţionând dosarul nr. 2782/P/1999, a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc P.H., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), deşi vinovăţia acestuia era evidentă.
Soluţionând această plângere penală, procurorul, fără a intra în examinarea fondului plângerii, a constatat împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale, pentru infracţiunea prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), la data de 6 octombrie 2004, fiind incidente dispoziţiile art. 10 lit. g) C. proc. pen.
Împotriva acestei rezoluţii, în temeiul art. 275 - 278 C. proc. pen., a formulat plângere petiţionara C.M., care a fost soluţionată prin rezoluţia din 22 iunie, dispusă în dosarul nr. 525/II/2/2007a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, prin respingerea ca neîntemeiată.
Şi în această rezoluţie a fost reţinută motivarea arătată mai sus, în sensul că a intervenit prescripţia răspunderii penale pentru infracţiunea reclamată.
Împotriva acestor două rezoluţii a formulat plângere petiţionara C.M., arătând că acestea sunt nelegale şi solicitând infirmarea rezoluţiilor atacate.
În motivarea hotărârii, instanţa de fond a reţinut că prin cele două rezoluţii, în mod just s-a constatat că în speţa de faţă a intervenit prescripţia răspunderii penale, fiind incidente dispoziţiile art. 10 lit. g) C. proc. pen., astfel încât nu se mai impunea analizarea pe fond a plângerii penale formulate de petiţionară .
Împotriva hotărârii instanţei de fond, în termen legal, a formulat recurs petiţionara C.M.
În susţinerea recursului, recurenta petiţionară a depus la dosarul cauzei un memoriu şi motive de recurs, în care a reiterat în amănunt motivele invocate în plângerea penală formulată împotriva făptuitoarei I.A., fără însă a indica care sunt criticile cu privire la hotărârea instanţei de fond.
Examinând hotărârea pronunţată în cauză sub aspectele invocate de petiţionară, cât şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat de petiţionară este nefondat, soluţia primei instanţe fiind legală şi temeinică.
Se reţine că prin plângerea penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 7 mai 2007, petiţionara C.M. a solicitat tragerea la răspundere penală a procurorului I.A., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, deoarece, soluţionând dosarul nr. 2782/P/1999 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, la data de 6 octombrie 1999, a dispus neînceperea urmării penale faţă de executorul judecătoresc P.H. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), deşi vinovăţia acestuia era evidentă.
Plângerea a fost trimisă spre competentă soluţionare Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, fiind soluţionată prin rezoluţia nr. 251/P/2007 din 21 mai 2007 prin care, în temeiul art. 209 alin. (2) şi art. 228 în referire la art. 10 lit. g) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitoarea I.A. întrucât s-a împlinit termenul de prescripţie al răspunderii penale.
Plângerea formulată de petiţionară împotriva acestei rezoluţii, în temeiul art. 278 C. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, cu aceeaşi motivare.
Potrivit dispoziţiilor legale, se impune ca începerea urmăririi penale să fie legată de existenţa unor date suficiente că s-a săvârşit o infracţiune.
Conform art. 228 C. proc. pen., organul de urmărire penală sesizat în vreunul din modurile prevăzute de art. 221C. proc. pen., respectiv plângere sau denunţ, dispune prin rezoluţie începerea urmăririi penale când, din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate, nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute de art. 10 C. proc. pen.
Din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă că fapta pretins a fi fost săvârşită de intimata I.A. s-a desfăşurat la 6 octombrie 1999, dată la care magistratul a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc P.H. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), deşi, aşa cum afirmă recurenta petiţionară, vinovăţia acestuia era evidentă.
Având în vedere momentul pretins săvârşitei fapte şi limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), Înalta Curte constată că în mod corect organele de urmărire penală, respectiv instanţa de fond au reţinut că în cauză a intervenit prescripţia răspunderii penale a intimatei făptuitoare, conform art. 122 lit. 2 raportat la art. 121 alin. (1) C. pen.
Prescripţia răspunderii penale este o cauză care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale, conform art. 10 lit. g) C. proc. pen.
Faţă de această situaţie, organele de urmărire penală, în mod corect au dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimata I.A., în baza art. 10 lit. g) C. proc. pen.
În consecinţă, Înalta Curte, constatând că prima instanţă a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara C.M., în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarar C.M. împotriva sentinţei penale nr. 172/PI din 19 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5706/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2032/2008. Penal → |
|---|
