ICCJ. Decizia nr. 768/2008. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Fond

Decizii penale ICCJ 2008


R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Sentinţa nr. 768/2008

Dosar nr. 745/1/2007

Şedinţa publică din 16 aprilie 2008

Asupra cauzei penale de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., secţia de combatere a corupţiei, emis la 25 ianuarie 2007, în dosarul nr. 122/P/2006, ce a fost înregistrat prin Registratura Generală a instanţei supreme sub nr. 520 la 25 ianuarie 2007 şi pe rolul Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 745/1/2007 la 25 ianuarie 2007 au fost trimişi în judecată, inculpatul C.I. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi inculpata I.M. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

Prin acelaşi act de sesizare, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de I.A. sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen., în legătură cu menţiunile efectuate pe mandatul on-line nr. B04160001121, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, în privinţa laturii obiective a acesteia.

De asemenea, a mai fost dispusă şi neînceperea urmăririi penale faţă de D.L. sub aspectul complicităţii la infracţiunea de dare de mită săvârşită de inculpata I.M. prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 în legătură cu facilitarea transmiterii sumei de 1.000 euro, către inculpatul C.I. şi cu privire la asigurarea folosinţei unui autoturism, din dispoziţia inculpatei, deoarece fapta acestuia nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii susmenţionate, în privinţa laturii subiective, întrucât din materialul probator administrat în cauză nu rezultă cu certitudine că acesta a cunoscut înţelegerea existentă între inculpaţi, referitoare la scopul remiterii foloaselor susmenţionate.

Tot prin acelaşi rechizitoriu, s-a menţinut măsura asiguratorie luată în cursul urmăririi penale prin ordonanţa din 20 octombrie 2006 cu privire la terenul în suprafaţă de 1.755 m.p., din care 1.405 m.p. la categoria teren arabil, situat în Iaşi, Magistrala Bârnova nr. 100 F, judeţul Iaşi, aparţinând inculpatului C.I..

În actul de sesizare s-a reţinut, în esenţă, ca situaţie de fapt, că în perioada mai-august 2006, inculpatul C.I., în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, pe fondul desfăşurării cercetărilor în dosarul nr. 402/P/2006, a pretins şi primit eşalonat de la inculpata I.M., foloase în sumă totală de aproximativ 10.000 euro, în scopul instrumentării dosarului anterior menţionat (aflat în anchetă proprie), beneficiul urmărit de inculpată fiind iniţial, punerea sub învinuire a omului de afaceri P.A. pentru săvârşirea unor infracţiuni de natură economică, iar ulterior, adoptarea soluţiei de declinare a competenţei în favoarea D.N.A.

Suma de 10.000 euro anterior menţionată se compune din: sumele de 5.500 euro şi 4.000 RON în numerar, suma de 377 euro pentru cumpărarea, la 2 mai 2006, a unui bilet de avion pe numele C.E., cu destinaţia Londra, suma de 1.480 euro, pentru cumpărarea, la 10 iulie 2006, a două bilete de avion pe numele C.E. şi C.R.E., cu destinaţia China, suma de 130 RON pentru plata asigurărilor medicale necesare efectuării acestei deplasări, sumele de 745 euro şi 70 RON pentru cumpărarea la 12 iulie 2006, a două bilete de avion pe numele aceloraşi două persoane, cu destinaţia Budapesta şi, respectiv, pentru plata asigurărilor medicale, precum şi beneficierea, în perioada 13-14 iulie 2006, de un telefon mobil având activat serviciu de roaming, plata traducerii unor acte medicale şi asigurarea folosinţei unui autoturism.

În rechizitoriu s-a reţinut că, la data de 26 iunie 2006, denunţătorul N.D. a sesizat D.N.A. cu privire la faptul că procurorul C.I. de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, instrumentează părtinitor un dosar penal împotriva omului de afaceri P.A., fiind motivat în acest scop de inculpata I.M., care i-ar fi remis diferite sume de bani şi alte foloase pentru a-l ajuta să suporte o parte din cheltuielile necesare pentru ca soţia sa, C.E., să beneficieze de un tratament de specialitate în ţară şi străinătate.

Astfel, începând cu luna mai 2005, după ce a fost evacuat dintr-un apartament aparţinând SC A. SA Bârlad (societate în care acţionar este şi martorul P.A.), a fost contactat de inculpata I.M., care personale i-a pus la dispoziţie o serie de documente privind privatizarea societăţii anterior menţionate cu scopul de a fi prezentate unor jurnalişti de la Cotidianul „A.” şi de asemenea, pentru a fi folosite de acesta în cadrul unei emisiuni televizate.

După prezentarea documentelor jurnaliştilor de la cotidianul susmenţionat şi participarea la o emisiune la postul de televiziune O.T.V., în luna septembrie 2005, denunţătorul N.D. a fost chemat în Bucureşti de inculpata I.M. care i-a prezentat o sesizare redactată la calculator care conţinea, de asemenea, date despre modul în care s-a realizat privatizarea SC A. SA Bârlad.

Inculpata I.M. i-a solicitat denunţătorului N.D. să semneze acea sesizare şi să o depună la Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, în vederea efectuării unor verificări. Ulterior, ca urmare a faptului că a primit de la minister o comunicare din care a rezultat faptul că sesizarea pe care o semnase fusese trimisă la D.N.A. pentru efectuarea de cercetări, a făcut alte demersuri în baza cărora a aflat că dosarul a ajuns la D.N.A. - Serviciul Teritorial Iaşi.

În cursul lunii februarie 2006, denunţătorul N.D. l-a văzut pentru prima dată pe inculpatul C.I., întrucât inculpata I.M. l-a rugat să o însoţească la Gara de Nord unde aceasta trebuia să se întâlnească cu inculpatul, despre care i-a spus că este procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

S-a precizat că martorul l-a văzut pe inculpatul C.I. de la distanţă, datorită măsurilor de precauţie luate de inculpata I.M., care i-a indicat că, în măsura în care va pleca cu autoturismul său împreună cu inculpatul, martorul să se deplaseze cu un alt mijloc de transport la sediul firmei inculpatei, situat în str. Maximilian Popper Bucureşti.

Insistând în demersurile sale de a se constitui un dosar penal în care să fie cercetat martorul P.A., în luna februarie 2006, inculpata I.M. l-a pus în legătură pe denunţătorul N.D. cu martorul B.D., ofiţer superior în cadrul Direcţiei de siguranţă militară a Ministerului Apărării care urma să-i faciliteze o audienţă la prim-adjunctul procurorului general al României, în cadrul căreia să depună şi o sesizare care să stea la baza demarării cercetărilor.

Martorul B.D. s-a întâlnit cu martorul denunţător N.D. în baza unei promisiuni făcute anterior inculpatei I.M., care i-a spus, în repetate rânduri, că deţine date despre implicarea martorului P.A. într-o serie de afaceri care ar fi condus la diminuarea rezervei de stat la grâu, precum şi cu privire la efectuarea unor schimburi de terenuri cu autorităţile locale din Vaslui ş.a.

Inculpata I.M. şi-a exprimat temerea faţă de martorul B.D. cu privire la faptul că P.A. ar fi putut influenţa în favoarea sa cercetările pe plan local şi chiar la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a susţinut că, din acest motiv, nu are încredere decât în procurorul C.I. care nu ar fi putut fi influenţat în măsura în care dosarul ar fi ajuns să fie instrumentat de acesta.

Inculpata i-a precizat martorului că nu dorea să formuleze sesizarea în nume personal, întrucât se temea de eventualele repercusiuni care ar fi putut veni din partea lui P.A., fapt pentru care aceasta urma să fie semnată de o cunoştinţă de a sa, respectiv denunţătorul N.D.

În baza acestei înţelegeri, la data de 23 februarie 2006, martorul B.D. s-a întâlnit cu denunţătorul N.D. şi inculpata I.M. în parcarea situată în faţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după care a intrat în clădirea parchetului, fiind însoţit numai de denunţător.

Martorul B.D. a intrat singur în cabinetul prim-adjunctului procurorului general al României, M.S., căruia i-a expus situaţia, întrebându-l, inclusiv, dacă ar exista posibilitatea instrumentării dosarului de procurorul C.I.; după ce a oferit iniţial un răspuns evaziv magistratul M.S. i-a precizat martorului B.D. (conform susţinerilor acestuia) că există posibilitatea ca dosarul să ajungă în lucru la procurorul C.I.

După discuţia dintre cei doi, denunţătorul N.D. a intrat în biroul procurorului general adjunct, unde a expus pe scurt situaţia de fapt şi a lăsat sesizarea la care erau anexate mai multe documente pe care i le încredinţase anterior inculpata I.M.

Denunţătorul N.D. a susţinut că, după primirea sesizării, procurorul general adjunct ar fi făcut o menţiune, sub forma unei rezoluţii pentru repartizarea cauzei procurorului C.I.

Martorul M.S. a confirmat faptul că, într-adevăr, l-a primit în audienţă pe N.D., la rugămintea martorului B.D., pe care îl cunoştea de mult timp, că a primit sesizarea şi documentele anexate pe care le-a trimis însă, prin intermediul secretariatului la Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu rezoluţie pentru procurorul şef adjunct al secţiei, martora I.E., fără a face vreo menţiune expresă ca dosarul să fie repartizat procurorului C.I.

În acelaşi sens sunt şi declaraţiile martorei I.E., care la acea dată îndeplinea funcţia de procuror şef adjunct al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică şi exercita în fapt şi atribuţiile funcţiei de procuror şef secţie.

Martora a precizat că a repartizat sesizarea procurorului C.I. fără ca acest lucru să-i fie sugerat de şeful său ierarhic.

Faptul că, în realitate, sesizările aparţineau inculpatei I.M. a rezultat din înregistrările convorbirilor ambientale efectuate între aceasta şi denunţătorul N.D. şi din declaraţiile altor persoane audiate în cauză, care au confirmat preocuparea inculpatei de a se înregistra un dosar penal pe numele martorului P.A., atât la organele de poliţie, cât şi la parchet.

Astfel, martorul G.G., ofiţer superior în cadrul Ministerului Apărării a declarat că inculpata I.M. i-a relatat în mai multe rânduri faptul că se afla într-un conflict de interese, ireconciliabil cu omul de afaceri P.A.

La începutul anului 2006, inculpata i-a solicitat sprijinul pentru a depune o serie de înscrisuri, pe care le deţinea la organele de poliţie în vederea efectuării de cercetări penale împotriva susnumitului.

Întrucât ştia că martorul C.A., general de brigadă în cadrul Ministerului Apărării, îl cunoştea pe ministrul Administraţiei şi Internelor, i-a dat inculpatei I.M. numărul de telefon al acestuia, fără ca ulterior să cunoască ce s-a mai întâmplat.

La scurt timp, inculpata I.M. l-a rugat pe martorul G.G. să o ajute să depună o sesizare similară şi la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, explicându-i că nu dorea să se ştie că, în realitate, ea era iniţiatoarea demarării cercetărilor împotriva martorului P.A.

Martorul G.G. a pus-o în legătură pe inculpata I.M. cu martorul B.D., despre care cunoştea faptul că este prieten cu procurorul general adjunct al României de la acea dată, martorul M.S.

Ulterior, martorul a perceput, din discuţiile pe care le-a avut cu inculpata I.M., faptul că aceasta era la curent cu stadiul cercetărilor, în cursul lunilor august-septembrie 2006, inculpata I.M. fiind preocupată ca dosarul format la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică să nu ajungă la parchetele din judeţul Vaslui.

Martorul nu a intervenit în acest sens, dar a luat legătură cu martorul B.D., care era la curent cu solicitarea inculpatei.

Martorul G.G. a mai precizat că în convorbirile telefonice pe care le-a avut cu inculpata I.M. au folosit, de comun cord, un limbaj codificat, respectiv termeni precum „reţetă” ori „medicamente” pentru a se referi la dosarul care se afla la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi termenul 2doctor” pentru a-l indica pe procurorul general adjunct M.S.

Din probele administrate în cauză a rezultat cu certitudine că inculpata I.M. a făcut demersuri pe lângă martorii B.D., G.G. (în mod direct) şi faţă de martorii S.M. şi I.E. (în mod indirect, prin intermediul martorului B.D.) în vederea formării dosarului nr. 402/P/2006 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, însă demersurile inculpatei nu au fost concretizate şi în oferirea unor avantaje materiale către aceştia.

Distinct de demersurile făcute de inculpata I.M. pentru constituirea dosarului penal la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aceasta a făcut demersuri şi pentru înregistrarea unui dosar la organele de poliţie, prin intermediul martorilor G.G. şi C.A.

Martorul C.A. a cunoscut-o pe inculpata I.M. în cursul anului 2005, ocazie cu care a luat cunoştinţă despre faptul că inculpata deţinea documente referitoare la faptul că martorul P.A. era implicat într-o serie de afaceri prin care se diminuase rezerva de stat la grâu şi că acesta ar fi câştigat mai multe licitaţii în mod nelegal.

După mai multe discuţii pe această temă, martorul a acceptat să o ajute pe inculpata I.M. să obţină o audienţă la unul dintre factorii de decizie din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, fapt pentru care s-a întâlnit, în cursul lunii februarie 2006 cu inculpata în scopul de a o conduce la şeful I.G.P.R., generalul F.

Potrivit depoziţiei aceluiaşi martor inculpata I.M. a fost însoţită de o altă persoană de sex masculin (denunţătorul N.D.), care urma să formuleze sesizarea împotriva omului de afaceri P.A.

După o scurtă discuţie pe care martorul a avut-o cu generalul F., denunţătorul N.D. a rămas în sediul I.G.P.R. pentru a-l aştepta pe ofiţerul de poliţie desemnat să discute cu acesta şi să primească sesizarea.

În continuare, denunţătorul N.D. a discutat cu ofiţerul de poliţie S.P., care i-a primit documentele şi a consemnat un denunţ; după câteva zile ofiţerul de poliţie i-a comunicat că sesizarea pe care formulase a fost trimisă la Serviciul de Investigarea Fraudelor din cadrul I.G.P.R.

Şi martora E.C.D., care şi-a desfăşurat activitatea în calitate de secretară la SC P.I. SA, societate aparţinând inculpatei I.M., a confirmat faptul că aceasta era în realitate autoarea sesizărilor formulate de N.D. împotriva martorului P.A.

După înregistrarea sesizării la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică şi repartizarea acesteia la data de 23 februarie 2006, procurorului C.I., inculpata I.M. a ţinut permanent legătura, atât cu acest magistrat, cât şi cu denunţătorul N.D. căruia i-a furnizat datele pe care trebuia să le pună la dispoziţia inculpatului şi care să îi permită efectuarea unor investigaţii de natură a avea ca rezultat punerea sub acuzare a omului de afaceri P.A.

Astfel, din înregistrarea dialogului ambiental purtat la data de 4 iulie 2006, începând cu ora 10:45, între N.D. şi inculpata I.M., aceasta îi dă detalii denunţătorului despre activitatea de cercetare penală desfăşurată în dosarul nr. 402/p/2006, menţionând aspecte reale, respectiv faptul că ofiţerii de poliţie desemnaţi de procurorul C.I. s-au prezentat la firmele martorului P.A., care a refuzat să le pună la dispoziţie actele solicitate.

În contextul aceleiaşi discuţii, inculpata I.M., referindu-se la demersurile făcute pentru constituirea respectivului dosar penal şi efectuarea cercetărilor faţă de martorul P.A., s-a arătat nemulţumită că „a trebuit să dea bani”, fapt pentru care „aştepta rezultate”.

De asemenea, în dialogul ambiental înregistrat la data de 18 iulie 2006, începând cu ora 14:39, între aceleaşi persoane, inculpata I.M. face referire expresă la faptul că procurorul „are nevoie de documente făcute de celelalte instituţii de control, că nu poate face controlul financiar-fiscal”, fapt pentru care ar trebui să discute la A.N.A.F. şi cu factorii de decizie din I.G.P.R. în acest scop.

În convorbirea telefonică purtată la 11 septembrie 2006, ora 13:49, inculpatul C.I. îi dă detalii inculpatei I.M. despre faptul că martorul P.A. a făcut plângere împotriva modului în care a efectuat ancheta şi că dosarul 2a plecat” de la acesta, fiind vorba evident despre soluţia de declinare a competenţei în favoarea D.N.A.

Inculpatul C.I. a luat legătura, în scopul urgentării investigaţiilor, cu directorii D.I.F. şi D.C.P. din cadrul I.G.P.R., cărora le-a solicitat să-şi dea acordul în vederea delegării unor ofiţeri de poliţie pentru efectuarea unor acte de cercetare penală.

În acest sens, inculpatul C.I. a dispus, în perioada iulie-august 2006 delegarea unor ofiţeri de poliţie pentru ridicarea de documente de la firmele administrate de martorul P.A. situate în municipiul Bârlad şi pentru audierea unor martori; de asemenea, inculpatul C.I., pe fondul intensificării activităţii de cercetare penală în dosarul nr. 402/P/2006 a luat legătura cu directorul A.N.A.F. şi cu şeful Gărzii Financiare Centrale, cărora le-a solicitat să efectueze o serie de verificări specifice obiectului de activitate al celor două instituţii.

Din materialul probator administrat în cauză (declaraţiile martorilor B.D., C.A., a ofiţerilor de poliţie implicaţi în soluţionarea dosarului nr. 402/p/2006, coroborate şi cu volumul de activitate al inculpatului) a rezultat preocuparea deosebită a inculpatului C.I. pentru soluţionarea dosarului susmenţionat, într-un termen scurt, prin punerea sub învinuire a martorului P.A.

Obiectivul urmărit de inculpata I.M. în dosarul nr. 402/P/2006 s-a schimbat în timp, astfel că, la data de 5 septembrie 2006, datorită modificării codului de procedură penală, inculpatul C.I. a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea D.N.A., această soluţie fiind adoptată ca urmare a consultării cu învinuita, care a insistat permanent ca dosarul să rămână, în vederea efectuării cercetărilor care se impuneau la un alt parchet din municipiul Bucureşti.

Convorbirile telefonice înregistrate au relevat sub acest aspect, atât demersurile făcute de inculpata I.M. în scopul emiterii soluţiei de declinare a competenţei de către inculpatul C.I., cât şi acte materiale de determinare a martorilor G.G. şi B.D., pentru a interveni pe lângă şefii ierarhici ai inculpatului C.I., în vederea menţinerii soluţiei dispuse.

În ceea ce priveşte foloasele materiale primite de inculpatul C.I. de la inculpata I.M., pe parcursul efectuării cercetărilor în dosarul nr. 402/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, în rechizitorul emis au fost arătate în detaliu, cu referire la mijloacele de probă, însă în continuare toate vor fi evidenţiate, în esenţă şi anume:

1. La 12 iulie 2006, inculpata I.M. i-a remis inculpatului C.I. suma de 1.000 euro necesară pentru suportarea cheltuielilor ocazionate de plecarea soţiei şi fiicei inculpatului la Budapesta;

2. La data de 29 august 2006, inculpatul C.I. a primit de la inculpata I.M. suma de 4.000 RON, prin intermediul martorului I.A. şi a fiului său, C.V.;

3. La data de 31 iulie 2006, inculpata I.M. i-a dat inculpatului C.I. suma de 2.500 euro, pentru suportarea cheltuielilor legate de plecarea în China a soţiei şi fiicei inculpatului;

4. În cursul lunii august 2006, inculpata I.M. i-a dat inculpatului C.I. suma de 2.000 euro, pentru suportarea unor cheltuieli efectuate de soţia şi fiica inculpatului, în China;

5. La data de 12 iulie 2006 inculpata I.M. a plătit, în beneficiul inculpatului C.I. suma de 745 euro, reprezentând contravaloarea a două bilete de avion cu destinaţia Budapesta, pentru soţia şi fiica inculpatului şi suma de 70 RON reprezentând asigurarea medicală pentru două persoane în perioada 13-14 iulie 2006;

6. La data de 10 iulie 2006, inculpata I.M. a plătit, în beneficiul inculpatului C.I. suma de 1.480 euro, reprezentând contravaloarea a două bilete de avion cu destinaţia China pentru soţia şi fiica inculpatului şi suma de 130 RON reprezentând asigurarea medicală pentru două persoane, în perioada 31 iulie - 4 septembrie 2006;

7. La data de 2 mai 2006, inculpata I.M. a plătit, în beneficiul inculpatului C.I. suma de 377 euro, reprezentând contravaloarea unui bilet de avion cu destinaţia Londra pentru soţia inculpatului, C.E.;

8. Alte foloase remise de către inculpata I.M. inculpatului C.I., pentru sine ori în beneficiul soţiei sale.

Din cele ce preced a rezultat că I.M. i-a pus la dispoziţie inculpatului C.I., pentru folosinţa soţiei şi fiicei sale, în perioada 13-14 iulie 2006, cât acestea s-au aflat în Budapesta, un telefon mobil având activat serviciul de roaming.

Un alt gen de folos remis de către inculpata I.M., cu titlu de mită, inculpatului C.I. a constat în plata traducerii unor acte medicale privind pe C.E.

În actul de sesizare, s-a reţinut în drept că fapta inculpatului C.I., constând în aceea că, în calitate de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, pe fondul desfăşurării cercetărilor penale în dosarul nr. 402/P/2006, a pretins şi primit de la inculpata I.M., în perioada mai-august 2006, foloase în sumă totală de aproximativ 10.000 euro (reprezentând 5.500 euro şi 4.000 RON în numerar, suma de 377 euro pentru cumpărarea, la 2 mai 2006, a unui bilet de avion pe numele C.E., cu destinaţia Londra, suma de 1.480 euro, pentru cumpărarea, la 10 iulie 2006, a două bilete de avion pe numele C.E. şi C.R.E., cu destinaţia China, suma de 130 RON pentru plata asigurărilor medicale necesare efectuării acestei deplasări, sumele de 745 euro şi 70 RON pentru cumpărarea la 12 iulie 2006, a două bilete de avion pe numele aceloraşi două persoane, cu destinaţia Budapesta şi, respectiv, pentru plata asigurărilor medicale, precum şi beneficierea, în perioada 13-14 iulie 2006, de un telefon mobil având activat serviciul de roaming, plata traducerii unor acte medicale şi asigurarea folosinţei unui autoturism), în scopul instrumentării dosarului anterior menţionat, beneficiul urmărit de inculpată, fiind, iniţial, punerea sub învinuire a omului de afaceri P.A. pentru săvârşirea unor infracţiuni de natură economică, iar, ulterior, adoptarea soluţiei de declinare a competenţei respectivei cauze în favoarea D.N.A., întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni unice de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce priveşte pe inculpata I.M., în acelaşi rechizitoriu, s-a reţinut, în drept, că fapta inculpatei de a remite inculpatului C.I., în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, pe fondul desfăşurării cercetărilor penale în dosarul nr. 402/p/2006, în perioada mai-august 2006, foloase în sumă totală de aproximativ 10.000 euro (reprezentând 5.500 euro şi 4.000 RON în numerar, suma de 377 euro pentru cumpărarea, la 2 mai 2006, a unui bilet de avion pe numele C.E., cu destinaţia Londra, suma de 1.480 euro, pentru cumpărarea, la 10 iulie 2006, a două bilete de avion pe numele C.E. şi C.R.E., cu destinaţia China, suma de 130 RON pentru plata asigurărilor medicale necesare efectuării acestei deplasări, sumele de 745 euro şi 70 RON pentru cumpărarea la 12 iulie 2006, a două bilete e avion pe numele aceloraşi două persoane, cu destinaţia Budapesta şi, respectiv, pentru plata asigurărilor medicale, precum şi beneficierea, în perioada 13-14 iulie 2006, de un telefon mobil având activat serviciul de roaming, plata traducerii unor acte medicale şi asigurarea folosinţei unui autoturism), în scopul instrumentării dosarului anterior menţionat, beneficiul urmărit de inculpată fiind, iniţial, punerea sub învinuire a omului de afaceri P.A. pentru săvârşirea unor infracţiuni de natură economică, iar, ulterior, adoptarea soluţiei de declinare a competenţei respectivei cauze în favoarea D.N.A., întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni unice de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

La termenul de judecată de la 1 februarie 2007, după discuţiile asupra cererii formulate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A., aşa cum a fost precizată în sensul ca instanţa să dispună măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara faţă de ambii inculpaţi, aprecierea instanţei în senul că se impune ascultarea acestora, potrivit art. 145 1 cu referire la art. 145 şi 143 alin. (1), art. 323, art. 70 alin. (1) şi (2) şi art. 72 C. proc. pen., ascultarea inculpaţilor numai cu privire la măsura solicitată (declaraţii inculpaţilor) şi concluziile părţilor consemnate în încheierea de şedinţă, Înalta Curte a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie – D.N.A. şi în baza art. 136 alin. (4) C. proc. pen. şi art. 1451 cu referire la art. 145 alin. (1) C. proc. pen., a dispus luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara faţă de inculpaţii C.I. şi I.M.

În temeiul art. 1451 alin. (2) cu referire la art. 145 alin. (11) şi alin. (12) C. proc. pen., inculpaţii C.I. şi I.M. au fost obligaţi să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea de organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura; să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme, precum şi cea de la lit. c), în sensul că cei doi inculpaţi, pe durata măsurii, să nu se apropie şi să nu comunice direct sau indirect cu denunţătorul şi cu martorii din cauză.

S-a făcut aplicarea art. 1451 cu referire la art. 145 alin. (12), (2) şi (3) ale art. 145 C. proc. pen., aşa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 60/2006.

Împotriva măsurii dispuse din încheierea de şedinţă menţionată, au declarat recursuri inculpaţii C.I. şi I.M., recursuri ce au fost soluţionate prin decizia nr. 58 de la 12 februarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători, în dosarul nr. 1035/1/2007, în sensul, respingerii, ca nefondate, a recursurilor declarate de inculpaţii C.I. şi I.M. împotriva încheierii din 1 februarie 2007, pronunţată de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 745/1/2007, fiind obligaţi recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

La termenul de judecată de la 8 martie 2007, Înalta Curte, constatând ca întemeiată cererea de amânare a judecării cauzei formulată în scris şi susţinută oral de inculpatul C.I., în sensul angajării unui apărător ales, în raport cu prevederile art. 6 şi art. 171 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., precum şi ale art. 6 din C.E.D.O. privitoare la asigurarea dreptului la apărare şi la un proces echitabil, acordând termen la 3 aprilie 2007, punând în vedere ambilor inculpaţi şi apărătorilor acestora, potrivit art. 320 alin. (2) C. proc. pen., ca în cazul în care au de formulat cereri sau excepţii referitor la actul de sesizare, să fie formulate în scris şi să fie depuse într-un termen rezonabil la dosarul cauzei, pentru a se asigura respectarea principiului egalităţii armelor şi în vederea formulării de apărări pentru părţile din cauză.

La termenul de judecată de la 3 aprilie 2007 după punerea în discuţia părţilor a cererilor formulate în cauză şi ale căror ample concluzii au fost consemnate, Înalta Curte s-a pronunţat asupra acestora, în sensul că a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a cererii formulate de inculpata I.M., de interzicere a accesului reprezentanţilor mass-media de a studia şi a solicita copii a actelor dosarului; a admis cererea formulată de inculpata I.M. de încuviinţare a schimbării locuinţei, pe care a indicat-o în mod concret; a prorogat discutarea cererilor referitoare la nulităţile relative invocate, în condiţiile art. 64 alin. (2) C. proc. pen., odată cu discutarea regularităţii actului de sesizare, în conformitate cu art. 300 C. proc. pen.; a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1451 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 145 alin. (11) C. proc. pen., aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006 şi O.U.G. nr. 60/2006 formulată de apărătorul inculpatei I.M., în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată şi art. 303 alin. (6) C. proc. pen., a suspendat judecarea cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

Împotriva dispoziţiei referitoare la admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată din încheierea mai sus arătată a declarat recurs Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A.

Prin decizia nr. 266 de la 16 aprilie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători, în dosarul nr. 3507/1/2007 a fost admis recursul declarat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. împotriva încheierii din 3 aprilie 2007 pronunţată de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 745/1/2007 privind pe inculpaţii C.I. şi I.M., s-a casat încheierea în partea referitoare la admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1451 alin. (2) raportat la art. 145 alin. (11) C. proc. pen., aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 356/2006 şi O.U.G. nr. 60/2006 formulată de apărătorul inculpatei I.M. S-a luat act de declaraţia intimatei inculpate I.M. de renunţare la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale privind excepţia invocată. S-a înlăturat dispoziţia de suspendare a judecării cauzei.

La termenul de judecată de la 22 mai 2007, Înalta Curte a apreciat ca fiind întemeiată cererea formulată de apărătorul ales al inculpatei I.M., în vederea pregătiri apărării, faţă de data angajamentului recent în cauză, a acordat un ultim termen în acest sens şi a acordat termen la 7 iunie 2007, punând în vedere apărătorilor să depună eventualele cereri cu 5 zile înainte de termenul fixat în cauză, aşa cum s-a consemnat în încheierea aflată la dosarul nr. 745/1/2007.

La termenul de judecată de la 7 iunie 2007, Înalta Curte a pus în discuţia părţilor cererile formulate, asupra cărora s-a pronunţat, acordând cuvântul privind cererea prorogată anterior, precum şi asupra regularităţii actului de sesizare, ulterior după reluarea şedinţei, care a fost suspendată, pronunţându-se în sensul că a prorogat discutarea cererilor referitoare la legalitatea interceptărilor ce au fost formulate în scris şi susţinute oral, la momentul formulării de probe.

Totodată, în conformitate cu art. 300 C. proc. pen., a constatat regularitatea actului de sesizare, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 263 şi 264 C. proc. pen., referitoare la elementele care stau la baza întocmirii actului de sesizare şi, respectiv, la verificarea legalităţii şi temeiniciei de procurorul şef secţie.

Înalta Curte a constatat începută cercetarea judecătorească şi conform art. 322 C. proc. pen., aşa cum a fost modificat prin dispoziţiile Legii nr. 356/2006 a dispus magistratului asistent să facă o prezentare succintă a actului de sesizare.

Apărătorul inculpatei I.M. a invocat incompatibilitatea completului de judecată, în raport cu prevederile art. 48 lit. d) C. proc. pen., deoarece acesta s-a pronunţat cu privire la prelungirea autorizării de interceptare, reiterând aspectele referitoare la legalitatea interceptărilor şi a învederat că va susţine o cerere de recuzare în funcţie de poziţia preşedintelui de complet, respectiv dacă acesta se abţine sau nu, depunând în scris cererea de recuzare, preşedintele completului menţionând expres că nu înţelege să se abţină în cauză, apreciind că nu se află în cazul de incompatibilitate invocat.

Ulterior apărătorul inculpatului C.I. a susţinut o cerere de recuzare a preşedintelui de complet însă întemeiată pe un alt caz, art. 47 alin. (2) C. proc. pen., apreciind că judecătorul care a prelungit autorizarea interceptării, s-a pronunţat deja cu privire la legalitatea acesteia, instanţa acordând cuvântul celorlalţi apărători, inculpaţilor şi reprezentantul Ministerului Public, ale căror concluzii au fost consemnate în încheierea de şedinţă.

Înalta Curte, faţă de cererea formulată în scris şi susţinută oral de apărătorul inculpatei I.M., cu privire la recuzarea preşedintelui de complet, întemeiată pe dispoziţiile art. 48 lit. d) C. proc. pen. şi cererea formulată oral de apărătorul inculpatului C.I., de recuzare a aceluiaşi preşedinte de complet, întemeiată pe dispoziţiile art. 47 alin. (2) C. proc. pen., a amânat cauza în vederea soluţionărilor cererilor formulate în conformitate cu prevederile legale, stabilind un termen de control, ce nu reprezintă o măsură procesuală ulterioară recuzării, care să vatăme interesele părţilor, respectiv la 21 iunie 2007.

Prin încheierea de şedinţă de cameră de consiliu de la 13 iunie 2007 au fost respinse, ca nefondate, cererile de recuzare formulate de inculpata I.M. prin apărător ales, avocat P.I. şi de inculpatul C.I., prin apărător ales, avocat S.G., în dosar nr. 745/1/2007, fiind obligaţi inculpaţii la plata sumei de câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

La termenul de judecată de la 21 iunie 2007, Înalta Curte faţă de împrejurarea lipsei de apărare a inculpatei I.M., în condiţiile în care a fost denunţat contractul de asistenţă cu apărătorul P.I., în raport cu precizările exprimate oral de către apărător şi inculpata I.M., precum şi faptul că asistenţa juridică a acesteia este obligatorie faţă de infracţiunea pentru care aceasta a fost trimisă în judecată, în conformitate cu dispoziţiile art. 171 C. proc. pen. şi ale art. 6 din C.E.D.O., dispunând efectuarea unei adrese la Baroul Bucureşti, în vederea asigurării asistenţei juridice, acordând termen la 4 septembrie 2007. De asemenea, a pus în vedere inculpatei I.M. că trebuie să se asigure nu numai exercitarea dreptului său la apărare, dar şi al coinculpatului C.I., în conformitate cu art. 6 din C.E.D.O., în sensul asigurării unui proces echitabil şi într-un termen rezonabil, având în vedere că ambii au calitatea de inculpaţi, bucurându-se de egalitate de tratament în cadrul procesului penal, în raport cu dispoziţiile legale. Totodată, Înalta Curte a pus în vedere ca eventualele cereri formulate de apărătorii inculpaţilor să fie depuse în scris cu 5 zile înaintea termenului de judecată şi a constatat că ultimul act procedural este ascultarea inculpaţilor, în conformitate cu prevederile art. 323 C. proc. pen., aşa cum rezultă din încheierea de la termenul menţionat, aflată la dosarul nr. 745/1/2007.

La termenul de judecată de la 4 septembrie 2007, Înalta Curte, faţă de cererea depusă la dosar de-al doilea apărător ales al inculpatului C.I., în vederea asigurării unei apărări complete şi depline în cauză, cu respectarea principiilor contradictorialităţii, oralităţii şi publicităţii şedinţei de judecată în cadrul cercetării judecătoreşti, aşa cum a fost stabilit prin limitele fixate de dispoziţiile legale şi încheierile de şedinţă anterioare, în sensul că ultimul act procedural îl constituia ascultarea inculpaţilor, precum şi în conformitate cu art. 6 § 1 şi 3 din C.E.D.O., a apreciat că se impune amânarea judecării cauzei, în vederea desfăşurării cercetării judecătoreşti cu respectarea prevederilor legale mai sus menţionate, a principiilor de drept şi pentru o bună înfăptuire a justiţiei. Înalta Curte a respins cererea de amendare a apărătorului inculpatului C.I., susţinută oral de apărătorul ales al inculpatei I.M., avându-se în vedere că există o delegaţie de substituire pentru termenul de judecată, nefiind incidente dispoziţiile art. 198 C. proc. pen.

Astfel, Înalta Curte a acordat termen la 26 septembrie 2007, punând în vedere apărătorului ales al inculpatului C.I., avocat C.G. să facă dovada imposibilităţii de prezentare pentru termenul de judecată la care a lipsit, aşa cum a invocat în cererea scrisă la dosar, la termenul ce va fi acordat în cauză. Totodată, Înalta Curte a pus în vedere ca eventualele cereri de fotocopiere ale unor înscrisuri, formulate de apărătorii inculpaţilor s fie depuse în scris cu 5 zile înaintea termenului de judecată şi a constatat că ultimul act procedural este ascultarea inculpaţilor, în conformitate cu prevederile art. 323 C. proc. pen.

La termenul de judecată de la 26 septembrie 2007, Înalta Curte a dat cuvântul apărătorilor inculpaţilor, reprezentantului Ministerului Public asupra discutării cererii depuse la dosar privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. (1) teza I C. proc. pen., anterior audierii inculpaţilor.

Înalta Curte, după deliberare asupra momentului discutării excepţiei invocate anterior ascultării inculpaţilor a constatat că cererea formulată de apărătorii inculpatului C.I. este neîntemeiată, în raport cu dispoziţiile art. 321 alin. (3) C. proc. pen., care prevăd în mod imperativ, cu caracter obligatoriu, că atunci când „inculpatul este prezent, schimbarea ordinii nu poate fi dispusă decât după ascultarea acesteia”, în condiţiile în care a fost declarată deschisă cercetarea judecătorească în cauză şi a fost citit actul de sesizare, în conformitate cu art. 322 C. proc. pen. De altfel, ultimul act procedural consemnat în succesiunea dispoziţiilor legale aplicabile în cauză, a fost, în mod expres, prin încheierile anterioare. Astfel, excepţia de neconstituţionalitate invocată va fi supusă discuţiei după momentul procesual al ascultării inculpaţilor.

Înalta Curte a trecut la ascultarea inculpaţilor, aducând acestora la cunoştinţă dispoziţiile art. 70 coroborat cu art. 322 şi 323 C. proc. pen., referitoare la dreptul la tăcere, în sensul că au dreptul de a nu face nicio declaraţie, atrăgându-le atenţia că ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva lor.

La întrebarea instanţei, acesta a arătat că, faţă de situaţia nou ivită, la termen, este nevoit să nu facă nicio declaraţie, deşi ar fi dorit acest lucru, întrucât are multe de precizat în instanţă.

Inculpata I.M., fiind întrebată de instanţă, a arătat că uzează de dreptul de a nu da declaraţii, întrucât se consideră nevinovată.

Faţă de precizările inculpaţilor, Înalta Curte a acordat cuvântul părţilor cu privire la excepţia invocată, fiind consemnate amplele concluzii ale părţilor.

Prin încheierea de şedinţă de la 26 septembrie 2007, Înalta Curte, în baza art. 29 alin. (6) cu referire la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 172 alin. (1) teza I C. proc. pen., cu referire la art. 21 alin. (3) şi (4), art. 16 şi art. 24 alin. (1) din Constituţia României şi art. 6 § 3 lit. b) şi d) din C.E.D.O., invocată de apărătorii inculpatului C.I., fiind amânată cauza la 10 octombrie 2007, aşa cum rezultă din încheierea aflată la dosarul nr. 745/1/2007.

Împotriva acestei încheieri de şedinţă a declarat recurs inculpatul C.I.

Prin decizia nr. 534 de la 3 octombrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători, pronunţată în dosarul nr. 8545/1/2007 a fost admis recursul declarat de inculpatul C.I. împotriva încheierii din 26 septembrie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 745/1/2007.

În baza art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., a extins efectele recursului şi cu privire la inculpata I.M.

S-a casat încheierea atacată şi rejudecând,

A fost admisă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. (1) teza l C. proc. pen., în raport cu prevederile art. 21 alin. (3) şi (4), art. 16 şi art. 24 alin. (1) din Constituţia României, precum şi cu prevederile art. 6 paragraf 3 lit. b) şi d) din C.E.D.O., invocată de inculpatul C.I., prin apărători.

S-a trimis dosarul Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei.

În baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu referire la art. 303 alin. (6) C. proc. pen., a suspendat judecata până la soluţionarea excepţiei de către Curtea Constituţională.

Prin decizia nr. 132 din 21 februarie 2008 a Curţii Constituţionale, pronunţată în dosarele nr. 1308D/2007, nr. 1321D/2007, nr. 1489D/2007 şi nr. 1507D/2007 a respins, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. (1) teza întâi C. proc. pen., excepţie ridicată de O.M.M. şi R.M., în dosarul nr. 1568/89/2007 al Tribunalului Vaslui, secţia penală, de G.C., G.B. şi C.D.Z. în dosarul nr. 34653/3/2006 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, de D.C., în dosarul nr. 7584/280/2004 al Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi de I.C. în dosarul nr. 8545/1/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători.

Prin aceeaşi decizie a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin (1) din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, excepţie ridicată de G.C., G.B. şi C.D.Z. în dosarul nr. 34653/3/2006 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.

La termenul de astăzi, Înalta Curte, faţă de excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor referitoare la drepturile apărătorului în cursul urmăririi penale ce a fost admisă de Curtea Constituţională, excepţie care a fost invocată şi în prezenta cauză, dar soluţionată ulterior pronunţării admiterii excepţiei, prin decizia aflată la dosar, prin care s-a respins, ca devenită inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. (1) teza l C. proc. pen., a acordat cuvântul părţilor asupra cererilor formulate la termenul din 26 septembrie 2007, în raport cu admiterea excepţiei şi consecinţele acesteia, respectiv posibilitatea trimiterii cauzei la parchet.

Amplele concluzii ale apărătorilor inculpaţilor, ale reprezentantului Ministerului Public, cuvântul în replică al acestora, precum şi ultimul cuvânt al inculpaţilor asupra celor puse în discuţie au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei sentinţe.

Examinând cauza, în raport cu cererile formulate de apărătorii inculpaţilor C.I. şi I.M. de restituire a cauzei la parchet, ca urmare a încălcării dreptului la apărare, în cursul urmăririi penale, Înalta Curte constată că acestea sunt fondate pentru considerentele ce se vor arăta.

Procesul penal român, atât în faza urmăririi penale, cât şi în faza judecăţii constituie o activitate complexă, reglementată de lege, în care autorităţile publice anume desemnate, cărora li se alătură în mod activ persoanele interesate, ca titulare de drepturi şi obligaţii se desfăşoară, în scopul constatării la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel că orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie sancţionată potrivit legii penale şi nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

Unul din principiile care guvernează procesul penal este asigurarea dreptului la apărare, care îşi are fundamentarea, în art. 24 din Constituţia României, prin prevederea acestui drept ca o garanţie, ce îşi găseşte concretizarea în asistenţa juridică a părţilor, din partea unui avocat, fi ales, fie din oficiu, în tot cursul procesului penal.

Legiuitorul român reglementează mult mai larg, în art. 6 C. proc. pen., conţinutul acestui drept, prin evidenţierea mijloacelor de apărare, respectiv, atât drepturile procesuale acordate părţilor, prin care acestea îşi susţin interesele legitime, cât şi garanţiile procesuale, prin care părţilor li se dă posibilitatea deplinei exercitări a drepturilor procesuale recunoscute.

Astfel, în cursul urmăririi penale, din categoria drepturilor procesuale pe care le au părţile în cadrul procesului penal se înscriu, dreptul învinuitului sau inculpatului de a cunoaşte, în cel mai scurt termen învinuirea ce i se aduce, dreptul a nu face nicio declaraţie şi de a avea un apărător [(art. 70 alin. (2) C. proc. pen.)], dreptul de a participa la efectuarea urmăririi penale, dreptul de a i se prezenta probele ce susţin învinuirea (art. 250 C. proc. pen., prezentarea materialului de urmărire penală).

Din cadrul celei de-a doua categorii de mijloace de apărare, respectiv a garanţiilor procesuale ale părţilor în cursul urmăririi penale se evidenţiază obligaţiile pe care le au organele de urmărire penală de a aduce la cunoştinţa părţilor drepturile procesuale pe care acestea le au şi totodată acelea de a le ajuta în exercitarea lor, întrucât dacă părţile nu au cunoştinţă de existenţa lor sau de modul cum trebuie să fie exercitate, nu pot beneficia de ele.

În acest sens, în art. 6 alin. (3) corelat cu art. 70 alin. (2) C. proc. pen., este prevăzută obligaţia organelor judiciare de a-l încunoştinţa, de îndată şi mai înainte de a-l audia, pe învinuit sau pe inculpat despre fapta pentru care este cercetat, încadrarea juridică a acesteia şi să-i asigure posibilitatea pregătirii şi exercitării apărării şi de a nu face nicio declaraţie, atrăgându-i totodată atenţia că ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva sa.

Totodată, garanţii procesuale le constituie şi obligaţiile prevăzute pentru organele judiciare de a administra probele în apărare în cazul în care părţile nu acţionează în acest sens, concretizate în cursul urmăririi penale în art. 202 C. proc. pen., referitoare la rolul activ al organului de urmărire penală (organul de urmărire penală este obligat să strângă probele necesare pentru aflarea adevărului şi pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, în vederea justei soluţionări a acesteia; adună probele, atât în favoarea, cât şi în defavoarea învinuitului sau inculpatului; îndatoririle prevăzute menţionate se îndeplinesc chiar dacă învinuitul sau inculpatul recunoaşte fapta; organul de urmărire penală este obligat să explice învinuitului sau inculpatului, precum şi celorlalte părţi drepturile lor procesuale) şi prin care se asigură cadrul necesar pentru exercitarea dreptului la apărare, în mod egal şi echitabil pentru toate părţile din proces.

Garantarea dreptului la apărare al părţilor în procesul penal este reglementată şi mai amănunţit în dispoziţiile art. 171 – art. 174 C. proc. pen., în care se prevede dreptul învinuitului sau inculpatului de a fi asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale şi al judecăţii, precum şi obligaţia organelor judiciare de a-i aduce la cunoştinţă acest drept, cazurile de asistenţă juridică obligatorie, drepturile apărătorului în cursul urmăririi penale şi în cursul judecăţii, asistenţa celorlalte părţi, reprezentarea învinuitului sau inculpatului, precum şi a celorlalte părţi.

Reglementarea de către legiuitorul român cu modificările survenite ale drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor privind dreptul la apărare al părţilor în cursul procesului penal reflectă şi garanţiile procesuale prevăzute de art. 6 din C.E.D.O., precum şi a jurisprudenţei Curţii Europene în materie.

Asigurarea dreptului la apărare al părţilor inclusiv al învinuitului în tot cursul procesului penal trebuie să fie realizată în mod efectiv şi nu formal, prin întocmirea actelor procedurale corespunzătoare unor obligaţii procesuale privind acest drept, însă fără să se realizeze în mod efectiv obiectul apărării, respectiv susţinerea interesului legitim în faţa organelor judiciare abilitate.

În contextul prezentei cauze, Înalta Curte constată că dreptul la apărare al inculpaţilor C.I. şi I.M. în cursul urmăririi penale a fost încălcat, atât cu ocazia dispunerii măsurilor procesuale specifice urmăririi penale şi anume cu aducerea la cunoştinţă a învinuirii, a asigurării dreptului la apărare al acestora, punerea în mişcare a acţiunii penale, prezentarea materialului de urmărire penală, cât şi ceea ce priveşte lipsa rolului activ al procurorului de a administra probe şi în apărarea inculpaţilor, în condiţiile art. 202 C. proc. pen., aşa încât nu s-a realizat o exercitare deplină, efectivă şi completă a dreptului la apărare al acestora, ceea ce a afectat în mod semnificativ urmărirea penală, printr-o disproporţie evidentă între acuzare şi apărare, încălcări sancţionate cu nulitatea absolută în condiţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., impunând refacerea urmăririi penale.

În sensul celor mai sus arătate, rezultă că prin rezoluţia din 2 octombrie 2006, ora 10,00 dată de procurori în dosarul nr. 122/P/2006, în temeiul art. 228 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de C.I. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi faţă de I.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, aflată dosar de urmărire penală.

Prin rezoluţia din 3 octombrie 2006 dată de procurori, în temeiul art. 183, art. 184 C. proc. pen. şi art. 10 din O.U.G. nr. 43/2002 raportat la art. 217 alin. ultim C. proc. pen., s-a dispus emiterea mandatelor de aducere faţă de învinuiţii I.M. şi C.I. şi delegarea ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul D.N.A., secţia de combatere a corupţiei şi din cadrul Serviciului Teritorial Iaşi pentru punerea în executare a mandatelor de aducere emise faţă de învinuiţii I.M. şi C., aflată la dosar de urmărire penală.

În considerentele rezoluţiei mai sus menţionate se constată că, întrucât din actele de urmărire penală efectuate în cauză au rezultat date, în sensul că învinuita I.M. şi-a rezervat bilete de avion, având intenţia de a pleca în Germania, având în vedere şi împrejurarea că, în raport cu activitatea infracţională desfăşurată de către învinuiţi, se impune audierea acestora la aceeaşi dată.

În procesul-verbal întocmit în data de 3 octombrie 2006 de către ofiţerii de poliţie judiciară rezultă că la orele 15,30 s-au prezentat la locuinţa numitului C.I. din Iaşi căruia i-au prezentat mandatul de aducere şi l-au invitat la sediul D.N.A. - Serviciul Teritorial Iaşi, acesta fiind de acord să-i însoţească la locul indicat. La sediul D.N.A. - Serviciul Teritorial Iaşi, procurorul I.S. aducându-i la cunoştinţă că urmează să fie însoţit de către ofiţerii de poliţie judiciară până la D.N.A. Bucureşti, unde urmează a fi ascultat în calitate de învinuit, procurorul aducându-i la cunoştinţă faptul că are dreptul la un apărător ales, în jurul orelor 16,15. Învinuitul a refuzat categoric să facă această deplasare, contestând legalitatea mandatului de aducere, invocând că nu este motivat şi faptul că cei doi ofiţeri de poliţie nu au dreptul să execute acest mandat, refuzând totodată, în mod expres, să-şi desemneze un avocat. I s-au adus la cunoştinţă prevederile art. 184 alin. (1) C. proc. pen., iar învinuitul a precizat că nu acceptă să fie condus la sediul D.N.A. Bucureşti, solicitând să se prezinte singur a doua zi. În aceste condiţii a fost solicitat sprijinul D.P.I.R. din cadrul I.P.J. Iaşi, la apariţia acestora, învinuitul fiind de acord să fie condus la sediul D.N.A. Bucureşti, în jurul orelor 17,40 plecând spre Bucureşti, ajungând la sediul D.N.A. la ora 22,30, unde a fost prezent procurorul de caz.

În procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii întocmit la 3 octombrie 2006, ora 22,30 de către procurori privind pe învinuitul C.I. se menţionează că în temeiul art. 6 şi art. 70 C. proc. pen., au procedat la aducerea la cunoştinţă învinuitului C.I. că, prin rezoluţia din 2 octombrie 2006, ora 10,00 s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva sa sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, fapta constând în aceea că sus-numitul, în calitate de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, pe fondul desfăşurării cercetărilor penale în dosarul nr. 402/p/2006 al acestei unităţi de parchet a pretins şi primit eşalonat de la numita I.M., în perioada mai-august 2006, foloase în sumă totală de aproximativ 10.000 euro (reprezentând 5.500 euro şi 4.000 RON în numerar, suma de 377 euro pentru cumpărarea, la 2 mai 2006, a unui bilet de avion pe numele C.E., cu destinaţia Londra, suma de 1.480 euro pentru cumpărarea, la 10 iulie 2006, a două bilete de avion pe numele C.E. şi C.R.E., cu destinaţia China, suma de 130 RON pentru plata asigurărilor medicale necesare efectuării acestei deplasări, sumele de 745 euro şi 70 RON pentru cumpărarea, la 12 iulie 2006, a două bilete de avion pe numele aceloraşi două persoane, cu destinaţia Budapesta şi, respectiv, pentru plata asigurărilor medicale, precum şi beneficierea, în perioada 13-14 iulie 2006, de un telefon mobil având activat serviciul de roaming, plata traducerii unor acte medicale şi asigurarea folosinţei unui autoturism), în scopul instrumentării dosarului anterior menţionat (aflat în anchetă proprie a procurorului C.I.), beneficiul urmărit de sus-numită fiind iniţial, punerea sub învinuire a omului de afaceri P.A. pentru săvârşirea unor infracţiuni de natură economică, iar, ulterior, adoptarea soluţiei de declinare a competenţei respectivei cauze în favoarea D.N.A. Totodată, i s-a adus la cunoştinţă învinuitului C.I. că pe tot parcursul urmăririi penale are dreptul să fie asistat de un apărător ales sau desemnat din oficiu, precum şi că are dreptul de a nu da nicio declaraţie, atrăgându-i atenţia că ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva sa. De asemenea, i s-a pus în vedere învinuitului C.I. că are obligaţia să anunţe în scris organele de urmărire penală, în termen de 3 zile, orice schimbare a locuinţei pe parcursul procesului penal.

În procesul-verbal întocmit de procurori la 3 octombrie 2006 s-a consemnat că „după ce învinuitului C.I. i-a fost adusă la cunoştinţă învinuirea formulată în prezenta cauză, precum şi drepturile procesuale prevăzute de art. 70 C. proc. pen., învinuitul a fost întrebat dacă înţelege să-şi angajeze un apărător ales, punându-i-se în vedere că, în caz contrar, se va proceda la desemnarea unui apărător din oficiu. Învinuitul a precizat că, în baza art. 6 C. proc. pen., solicită asigurarea posibilităţii pregătirii şi exercitării apărării şi anume acordarea unei perioade de câteva zile pentru a-şi angaja un avocat. De asemenea, învinuitul a mai arătat că nu are posibilitatea în acest moment să contacteze un avocat pentru a fi apărătorul său ales. I se pune în vedere învinuitului că se respinge solicitarea sa de acordare a unei perioade de timp pentru angajarea unui apărător ales, situaţie în care se va proceda la efectuarea demersurilor pentru desemnarea unui apărător din oficiu.”

În procesul-verbal întocmit la 4 octombrie 2006 întocmit de procurori se menţionează că la data arătată, ora 00,50, s-a prezentat la sediul D.N.A. doamna avocat C.C., în calitate de apărător desemnat din oficiu de către Baroul Bucureşti pentru învinuitul C.I. şi că i s-a permis apărătorului din oficiu să ia contact cu învinuitul.

În procesul-verbal întocmit la 4 octombrie 2006 întocmit de procurori la ora 01,10, după ce învinuitului C.I. i s-a adus la cunoştinţă învinuirea, precum şi drepturile procesuale prevăzute de art. 70 C. proc. pen. a fost întrebat, în prezenţa apărătorului desemnat din oficiu, avocat C.C., dacă doreşte să dea declaraţie în cauză, punându-i-se în vedere, totodată că, dacă înţelege să dea declaraţie, cele declarate pot fi folosite şi împotriva sa. Învinuitul C.I. a precizat că se află în imposibilitatea de a se concentra, că este foarte obosit fizic şi psihic, motive pentru care nu poate să dea o declaraţie în cauză. În raport cu aceste precizări, i s-a pus în vedere învinuitului că se ia act de exercitarea sa a dreptului de a nu da declaraţie.

În declaraţia de la 4 octombrie 2006 la orele 01,25-01,50, învinuitul C.I., a arătat „Cunosc învinuirea care mi se aduce şi anume săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. În prezenţa apărătorului desemnat din oficiu, av. C.C. mi s-a adus la cunoştinţă că, potrivit art. 70 C. proc. pen., am dreptul de a nu da declaraţii şi mi s-a pus în vedere că în situaţia în care voi da declaraţie, cele declarate pot fi folosite şi împotriva mea. Aşa cum am mai declarat, mă aflu în imposibilitate de a da declaraţie, din cauza stării fizice şi psihice, întrucât noaptea trecută nu am dormit pentru că soţia mea a avut probleme de sănătate, soţia fiind grav bolnavă; de asemenea, starea mea de oboseală se datorează deplasării de la Iaşi în Bucureşti seara trecută.”

Prin ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale dată de procurori la 3 octombrie 2006 s-a dispus în temeiul art. 235 C. proc. pen., punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva învinuitului C.I. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În considerentele ordonanţei au fost evidenţiate împrejurările faptice în esenţă, constatându-se că, întrucât la dosar există probe şi indicii temeinice privind săvârşirea de către I.M. a faptei reţinute ca învinuire în sarcina sa se dispune măsura menţionată.

În declaraţia de la 4 octombrie 2006 la orele 02,20 - 02,27, în calitate de inculpat C.I. a arătat că „Mi s-a adus la cunoştinţă, în prezenţa apărătorului desemnat din oficiu, av. C.C., că, prin ordonanţa din 04 octombrie 2006, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva mea, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. De asemenea, mi s-a adus la cunoştinţă că am dreptul să nu dau declaraţie şi mi s-a pus în vedere că, în situaţia în care dau declaraţie, cele declarate pot fi folosite şi împotriva mea. Aşa cum am mai arătat, mă aflu în imposibilitate de a da declaraţie, din aceleaşi motive pe care le-am învederat.”

În procesul-verbal întocmit de procurori la 3 octombrie 2006, s-a consemnat că în temeiul art. 6 şi art. 70 C. proc. pen., s-a procedat la aducerea la cunoştinţă învinuitei I.M. că, prin rezoluţia din 2 octombrie 2006, ora 10,00 s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva sa sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, fapta constând în ceea că, în perioada mai - august 2006, a dat numitului C.I., în calitate de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, pe fondul desfăşurării de către acesta a cercetărilor penale în dosarul nr. 402/p/2006 al acestei unităţi de parchet, foloase în sumă totală de aproximativ 10.000 euro (reprezentând 5.500 euro şi 4.000 RON în numerar, suma de 377 euro pentru cumpărarea, la 02 mai 2006, a unui bilet de avion pe numele C.E., cu destinaţia Londra, suma de 1.480 euro pentru cumpărarea, la 10 iulie 2006, a două bilete de avion pe numele C.E. şi C.R.E., cu destinaţia China, suma de 130 RON pentru plata asigurărilor medicale necesare efectuării acestei deplasări, sumele de 745 euro şi 70 RON pentru cumpărarea, la 12 iulie 2006, a două bilete de avion pe numele aceloraşi două persoane, cu destinaţia Budapesta şi, respectiv, pentru plata asigurărilor medicale, precum şi beneficierea, în perioada 13-14 iulie 2006, de un telefon mobil având activat serviciul de roaming, plata traducerii unor acte medicale şi asigurarea folosinţei unui autoturism ), în scopul instrumentării dosarului anterior menţionat (aflat în anchetă proprie a procurorului C.I.), beneficiul urmărit de sus-numită fiind, iniţial, punerea sub învinuire a omului de afaceri P.A. pentru săvârşirea unor infracţiuni de natură economică, iar, ulterior, adoptarea soluţiei de declinare a competenţei respectivei cauze în favoarea D.N.A. Totodată, i s-a adus la cunoştinţă învinuitei I.M. că pe tot parcursul urmăririi penale are dreptul să fie asistată de un apărător ales sau desemnat din oficiu, precum şi că are dreptul de a nu da nicio declaraţie, atrăgându-i atenţia că ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva sa. De asemenea, i s-a pus în vedere învinuitei I.M. că are obligaţia să anunţe în scris organele de urmărire penală, în termen de 3 zile, orice schimbare a locuinţei pe parcursul procesului penal, procesul-verbal nu a fost semnat de învinuita, aceasta refuzând să semneze, potrivit menţiunii în acest sens.

În procesul-verbal întocmit de procurori la 3 octombrie 2006 s-a consemnat că după ce i s-a adus la cunoştinţă învinuirea numitei I.M., precum şi drepturile procesuale prevăzute de art. 70 C. proc. pen., învinuita a refuzat să semneze procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii. După aceea, în exercitarea dreptului de a avea un apărător ales, învinuita I.M. a sunat, la ora 15,57, de la postul fix al D.N.A., pe fratele său D.L., la numărul de telefon menţionat şi i-a comunicat acestuia că se află la sediul D.N.A., solicitându-i totodată să-l încunoştinţeze pe avocatul S.M. să se prezinte la această unitate de parchet, în calitate de apărător ales al său. La solicitarea învinuitei I.M., i s-a încuviinţat acesteia să ia legătura telefonică, la ora 16,17, de la postul fix al D.N.A. cu fiica sa, I.A.I., la telefonul arătat. La ora 16,23, învinuita I.M. a luat din nou legătura telefonică, la acelaşi număr de telefon mobil, cu D.L., care i-a comunicat numerele de telefon mobil ale avocaţilor S.M. şi S.A. La ora 16,30, învinuita I.M., de la telefonul său mobil cu numărul menţionat, la contactat pe avocatul S.M., la numărul arătat şi, după terminarea conversaţiei telefonice a comunicat că acesta i-a spus că, în principiu, nu se poate prezenta astăzi la parchet, pentru a-i asigura învinuitei asistenţă juridică. La ora 16,38, învinuita I.M., de la telefonul său mobil cu numărul arătat, l-a contactat pe avocatul S.A., la numărul arătat, iar după terminarea convorbirii telefonice, a comunicat că, avocatul i-a spus că nu-i poate asigura asistenţa juridică, întrucât are calitatea de parlamentar. La ora 16,47, învinuita I.M. de la telefonul său mobil l-a contactat pe avocatul S.M. la telefonul menţionat, iar după terminarea convorbirii telefonice a comunicat că avocatul S.M. a acceptat să-i acorde asistenţă juridică şi se va prezenta în scurt timp la sediul D.N.A.”

În procesul-verbal întocmit la 3 octombrie 2006 de către procurori s-a consemnat că azi data de mai sus, ora 17,45, s-a prezentat la sediul D.N.A. domnul avocat S.A. care, după ce în prealabil a discutat cu învinuita I.M., a depus la dosar împuternicirea avocaţială nr. 432371 din 03 octombrie 2006, pe numele său şi al avocatului S.M., în calitate de apărători aleşi ai învinuitei. Domnul avocat S.A. a precizat că avocatul S.M. nu se va prezenta în această zi la sediul D.N.A., dar este mandatat de acesta să asigure singur asistenţa juridică necesară învinuitei. De asemenea, i s-a pus la dispoziţie avocatului S.A. procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii formulate în cauză faţă de I.M. şi, totodată, i s-a încuviinţat apărătorului ales să ia contact cu învinuita.

Învinuita I.M. a dat o declaraţie olografă la 3 octombrie 2006 între orele 18,40-19,15 în prezenţa procurorului şi apărătorului ales în care a arătat „După ce mi s-a adus la cunoştinţă învinuirea şi drepturile procesuale, precizez în prezenţa apărătorului meu ales A.S., înţeleg să nu dau declaraţie la acest moment, deoarece nu mă simt bine, având probleme de sănătate. Solicit să-mi fie acordat un nou termen pentru a da declaraţii în acest dosar. Mă oblig să mă prezint mâine dimineaţă la solicitarea procurorului.”

În declaraţia de la 3 octombrie 2006, orele 19,40-20,15, învinuita I.M. a arătat Cunosc învinuirea care mi se aduce, respectiv săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000. De asemenea, mi s-a adus la cunoştinţă că, potrivit art. 70 C. proc. pen., am dreptul de a nu da nicio declaraţie şi mi s-a atras atenţia că în situaţia care voi da declaraţie, cele declarate de mine pot fi folosite şi împotriva mea. La desfăşurarea acestei activităţi judiciare este prezent apărătorul ales al învinuitei, avocat S.A. Deşi învinuita a fost întrebată dacă în raport cu drepturile procesuale mai sus arătate, se înţelege sau nu să dea declaraţie, învinuita solicită să fie întrebat apărătorul său ales dacă în ziua de mâine se poate prezenta pentru a o asista la o eventuală audiere domnul avocat S. I se pune în vedere învinuitei că se respinge această solicitare şi este din nou întrebată dacă înţelege să dea sau să nu dea declaraţie în prezenta cauză. Învinuita precizează că nu poate să de declaraţie în această seară întrucât se simte rău şi pentru că doreşte să fie prezent şi avocatul S. Învinuita este întrebată din nou dacă solicită prezenţa unui medic pentru a-i acorda asistenţă medicală, răspunsul dat de învinuită fiind că nu. Cu privire la precizarea învinuitei în sensul că doreşte să fie prezent la audiere avocatul M.S. I se pune în vedere învinuitei că acesta nu s-a prezentat la sediul parchetului, iar avocatul S.A. a precizat că domnul avocat S.M. nu se poate prezenta în această seară la sediul D.N.A. Învinuita doreşte să se consemneze că nu a semnat procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii formulate împotriva sa întrucât am dorit să fie prezent şi apărătorul meu ales. Învinuita este întrebată din nou dacă înţelege să dea sau să nu dea declaraţie în ceastă cauză iar la răspuns învinuita precizează că îşi menţine cele declarate mai sus şi nu doreşte să mai adauge altceva. Faţă de cele precizate de învinuită, se ia act că aceasta a înţeles să-şi exercite dreptul de a nu da declaraţie în prezenta cauză”.

În procesul-verbal întocmit la 3 octombrie 2006 de către procurori s-a consemnat că având în vedere aspectele consemnate olograf de către I.M., i s-a pus în vedere că se ia act de exercitarea de către ea a dreptului de a nu declaraţie în cauză. Privitor la precizarea făcută de către învinuită în sensul că are probleme de sănătate şi nu se simte bine, a fost întrebată dacă solicită prezenţa unui medic care să-i asigure asistenţă medicală şi să constate eventual dacă, în raport de problemele de sănătate, îi este pusă în pericol viaţa pe timpul desfăşurării acestor procedură judiciare. La această întrebare, învinuita a răspuns că nu doreşte să fie consultată de către un medic. Referitor la solicitarea învinuitei de acordare a unui termen pentru a da declaraţii, i s-a pus în vedere învinuitei că a fost citată astăzi, prin emiterea unui mandat de aducere, pentru audiere ca învinuită, ocazie cu care s-a luat act de exercitare dreptului său de a nu da declaraţie, urmând ca, în funcţie de aprecierea organelor de urmărire penală pentru o nouă citare a sa, să se desfăşoare procedurile prevăzute de lege.

Prin rezoluţia dată la 3 octombrie 2006 de către procuror a dispus respingerea cererii formulate de învinuita I.M., ca neîntemeiată, întrucât, în raport cu prevederile procedurale privind ascultarea învinuitului, s-a luat act de exercitarea de către susnumită a dreptului de a nu da declaraţie.”

Prin procesul-verbal întocmit de procuror la 3 octombrie 2006, aflat la dosar de urmărire penală s-a consemnat că în data de mai sus, ora 19,30, i-a adus la cunoştinţă învinuitei I.M., în prezenţa apărătorului său ales S.A. că, prin rezoluţia din 3 octombrie 2006 s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a cererii sale de acordare a unui termen ulterior în vederea audierii sale.

Prin ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale de la 3 octombrie 2006 întocmită de procurori, în temeiul art. 235 C. proc. pen., s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva învinuitei I.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

În considerentele ordonanţei mai sus menţionate, procurorii au arătat în esenţă împrejurările faptice, constatând că întrucât la dosar există probe şi indicii temeinice privind săvârşirea de către I.M. a faptei reţinute ca învinuire în sarcina sa au dispus măsura procesuală precizată.

În declaraţia de la 3 octombrie 2006 de la orele 21,00-21,10 în calitate de inculpată, I.M. a arătat că „Am luat la cunoştinţă, în prezenţa apărătorului meu ales, avocat S.A., că, prin ordonanţa din 3 octombrie 2006, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva mea, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000. De asemenea, mi s-a adus la cunoştinţă că am dreptul să nu dau declaraţie şi, totodată, mi s-a pus în vedere că, în situaţia în care voi da declaraţie, cele declarate pot fi folosite împotriva mea. La această întrebare inculpata a răspuns că nu se simte în stare să dea declaraţie în această seară. În raport cu această precizare a inculpatei, se ia act că aceasta înţelege să-şi exercite dreptul de a nu da declaraţie.”

La dosarul de urmărire penală se găsesc depuse mai multe înscrisuri puse la dispoziţia organelor de urmărire penală de către martorul denunţător N.D.; un bon fiscal eliberat la 12 iulie 2006, ora 11,32 de SC C.E. SRL privind cumpărarea sumei de 750 euro de către I.M.; bilet de avion şi factură eliberate de S.I.A.L., la data de 2 mai 2006, pe numele C.E.; copiilor mai multor chitanţe, a unei facturi fiscale, aflate în acelaşi vol. I dosar de urmărire penală; relaţii şi înscrisuri puse la dispoziţie de către O.P.B. nr. 4, în legătură cu transferul la 29 august 2006, prin mandat on-line, a sumei de 4.000 RON, pe numele destinatarului C.V., precum şi înscrisuri privind primirea la aceeaşi dată a sumei de 4.180 RON pe numele I.A., copii de pe unele acte aflate la dosarul nr. 402/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, suporţii magnetici şi digitali ce conţin imagini şi înregistrările audio-video a dialogurilor purtate, procesele-verbale de interceptare şi redare a convorbirilor telefonice autorizate potrivit dispoziţiilor procedurale.

De asemenea, la dosarul de urmărire penală, în vol. I şi II. dosar de urmărire penală la filele indicate în rechizitoriu, se află declaraţiile martorilor P.M.E., I.I., I.A., E.C.D., S.A.P., B.I.J., M.P.I., C.B., D.A., E.C., B.D., C.A., G.G., S.M., I.E., B.D., C.A., precum şi alte precese-verbale de recunoaştere după fotografie şi planşe fotografice.

În cauză s-a luat măsura asiguratori a sechestrului, prin ordonanţa din 20 octombrie 2006 asupra terenului în suprafaţă de 1.755 m.p. din care 1.405 m.p. la categoria teren arabil, situat în Iaşi, Magistrala Bârnova, aparţinând inculpatului C.I.

La data de 11 ianuarie 2007 a avut loc prezentarea materialului de urmărire penală inculpatului C.I., în prezenţa apărătorilor aleşi S.G. şi C.I.

În procesul-verbal de la acea dată s-a consemnat aspectele declarate de inculpatul C.I. şi anume: „Am luat cunoştinţă de întreg materialul de urmărire penală existent la dosarul cauzei, inclusiv înregistrările convorbirilor telefonice şi ambientale efectuate în cauză, precum şi de încadrarea juridică dată faptei, respectiv, infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. Cu această ocazie precizez că sunt total nevinovat şi că învinuirea care mi se aduce este nedreaptă, menţionez că sunt nemulţumit de modul în care s-a efectuat urmărirea penală întrucât nu mi-au fost respectate drepturile procesual penale. Ca probe în apărarea mea să se dispună efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice a mea, întrucât sufăr de mai multe maladii psihice şi neurologice despre care am făcut vorbire în actele medicale ataşate la cele 2 memorii pe care le-am adresat conducerii D.N.A. Solicit ca ambele memorii să fie ataşate la dosarul cauzei. Prin expertiza psihiatrică doresc să se stabilească starea sănătăţii mele; solicit efectuarea unei expertize privind autenticitatea înregistrărilor audio-video.

Prin ordonanţa de la 17 ianuarie 2007 dată de procurori, în temeiul art. 252 şi art. 67 C. proc. pen., s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a cererii de probe formulate, la data de 11 ianuarie 2007, de către inculpatul C.I., cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, întrucât mijloacele de probă solicitate pentru a fi administrate nu sunt concludente şi utile cauzei, precum şi comunicarea soluţiei inculpatului C.I.

În considerentele ordonanţei mai sus arătate, în esenţă, procurorii au constatat că referitor la cererea inculpatului C.I. de efectuare a unei expertize psihiatrice asupra sa că în conformitate cu prevederile art. 117 alin. (1) C. proc. pen., efectuarea expertizei psihiatrice este obligatori în cazul infracţiunii de omor deosebit de grav, precum şi atunci când organul de urmărire penală sau instanţa de judecată are îndoială asupra stării psihice a învinuitului sau inculpatului.

Raportând textul citat la obiectul cauzei, în care inculpatul C.I. este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită s-a reţinut că administrarea ca mijloc de probă a expertizei psihiatrice este obligatorie numai în situaţia în care, din actele medicale depuse la dosar de persoana în cauză ori din alte împrejurări rezultate din probatoriul administrat, s-ar contura elemente de natură a determina o îndoială asupra stării psihice a inculpatului. Din această perspectivă, numai existenţa unor temeiuri care pun semnul echivocului discernământul inculpatului ar putea constitui un argument rezonabil care să susţină concludenţa şi utilitatea administrării expertizei psihiatrice ca mijloc de probă. S-a mai menţionat că în baza aceluiaşi raţionament, dar folosind interpretarea per a contrario, solicitarea expertizei psihiatrice nu satisface condiţiile prevăzute de art. 67 C. proc. pen. şi, prin urmare, nu este admisibilă ca având potenţialul de a constata eventualele circumstanţe de fapt ce ar putea servi ca probă, dacă actele aflate la dosarul cauzei nu relevă elemente verosimile cu privire la existenţa unor împrejurări care să conducă la o suspiciune în legătură cu starea psihică a inculpatului. Numai în raport cu o asemenea situaţie organul judiciar ar putea fi abilitat să aprecieze că se impune efectuarea unei expertize psihiatrice care să stabilească dacă sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii penale a inculpatului sau dacă este incidentă cauza de înlăturare a caracterului penal al faptei, prevăzută de art. 48 C. pen.

Procurorii au mai menţionat că din probaţiunea aflată la dosar, nu au rezultat niciun fel de date care să pună sub semnul îndoielii integritatea stării psihice a inculpatului C.I., cu atât mai mult cu cât acesta şi-a desfăşurat activitatea, în calitate de procuror, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică şi, ulterior la Parchetul de pe lângă Curtea e Apel Iaşi, până la data de 4 octombrie 2006, când Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori, a dispus suspendarea sa din această funcţie, ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale în prezenta cauza. Pe parcursul urmăririi penale desfăşurate în acest dosar, inculpatul C.I. a prezentat mai multe acte medicale din care a rezultat că, în perioada 2001 - 2006 a suferit două accidente vasculare cerebrale şi că s-a aflat în evidenţa unor instituţii medicale pentru diferite afecţiuni, însă natura diagnosticelor menţionate nu indică în vreun fel alterarea stării sale psihice. De altfel, în motivarea solicitării de a fi supus unei expertize psihiatrice, inculpatul C.I. a precizat că, prin administrarea acestui mijloc de probă, doreşte să se stabilească starea sănătăţii sale, fără a menţiona în concret existenţa unui diagnostic care să privească starea sa psihică sau alte date de natură a constituie temeiuri pentru a fi pusă la îndoială integritatea sa psihică.

În ceea ce priveşte cererea inculpatului C.I. de efectuare a unei expertize criminalistice pentru stabilirea autenticităţii înregistrărilor audio şi video administrate ca mijloace de probă în cauză, procurorii au făcut referire la art. 63 alin. (2) C. proc. pen., art. 67 alin. (2) din acelaşi cod, reţinând că înregistrările efectuate în baza procedurii prevăzute de art. 911 şi următoarele C. proc. pen., nu au valoare mai dinainte stabilită şi nu constituie, numai prin ele însele, mijloace de probă, ci, potrivit art. 63 C. proc. pen., este necesar ca elementele de fapt sau împrejurările rezultate din conţinutul lor să se coroboreze cu alte probe aflate la dosar.

Pe de altă parte, relativ la modalitatea de efectuare a înregistrărilor, dispoziţiile procedurale conferă garanţii în sensul prezumării caracterului autentic al înregistrărilor şi, totodată, stabileşte obligaţia organului judiciar de a atesta nemijlocit autenticitate înregistrărilor realizate. Din punct de vedere tehnic, înregistrările convorbirilor telefonice se produc prin sistemul informatic unic aflat în administrarea S.R.I. (cu acordare dreptului de utilizare către Serviciul Tehnic al D.N.A.), iar înregistrările convorbirilor purtate în mediul ambiental se efectuează cu tehnica aflată în dotarea aceluiaşi serviciu tehnic. De asemenea, potrivit art. 913 alin. (2) C. proc. pen., procurorul trebuie să certifice autenticitatea înregistrărilor efectuate, astfel că integritatea conţinutului acestora este atestată prin prerogativele conferite de lege organului judiciar. Realizarea acestor condiţii impuse de normele procedurale sunt de natură a conferi garanţiile necesare pentru prezumarea înregistrărilor ca fiind autentice, iar verificarea acestui aspect pe calea unei expertize criminalistice se poate face numai în măsura în care sunt relevate elemente care sunt de natură să pună sub semnul îndoielii integritatea conţinutului înregistrărilor.

Or, în cazul de faţă inculpatul C.I. a solicitat efectuarea unei expertize criminalistice care să verifice autenticitatea înregistrărilor fără a menţiona vreun argument sau motiv care să conducă la suspiciunea în sensul existenţei unei alterări a conţinutului înregistrărilor şi, prin urmare, fără a invoca un temei rezonabil care să justifice că nu mai subzistă certificarea pentru autenticitate atestată de către procuror.

La data de 15 decembrie 2006 a avut loc prezentarea materialului de urmărire penală inculpatei I.M., în prezenţa apărătorului său ales S.A.

Prin procesul-verbal încheiat cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală la data mai sus menţionat a fost consemnată poziţia inculpatei în sensul că „Am luat la cunoştinţă de întreg materialul de urmărire penală aflat la dosarul cauzei, inclusiv înregistrările şi notele de redare a conţinutului acestora, precum şi de încadrarea juridică dată faptei reţinute în sarcina mea. Precizeze că, inclusiv cu ocazia desfăşurării acestei activităţi judiciare, înţeleg să îmi exercit dreptul de a nu da declaraţie şi, implicit, nu am de făcut declaraţii suplimentare, Doresc să fie administrate în apărarea mea probele şi mijloacele de probă menţionate de către mine în cererea de probe pe care o depun cu ocazia desfăşurării acestei activităţi judiciare.”

La dosar urmărire penală se află depusă cererea de probe formulată de inculpata I.M. în care se solicită efectuarea unei expertize criminalistice de către I.N.E.C., potrivit art. 916 C. proc. pen., „Mijloacele de probă prevăzute în prezenta secţiune pot fi supuse expertizei tehnice la cererea procurorului, a părţilor sau din oficiu.”

Au fost indicate ca obiective ale expertizei: analizarea tuturor înregistrărilor audio care se află la D.N.A. în legătură cu această cauză şi transcrierea lor integrală; stabilirea modului în care s-a realizat interceptarea convorbirilor, precum şi a modului de transcriere a acestora; indicarea exactă a tehnicii folosite la înregistrarea pe suportul magnetic şi analizarea echipamentului tehnic cu care s-a realizat înregistrarea; înregistrarea pe bandă magnetică a vocii inculpaţilor şi a celorlalte persoane despre care se afirmă că au fost înregistrate, în vederea determinării caracteristicilor vocilor acestora, pentru a se stabili dacă aceasta corespunde cu cea aflată pe casetele care fac obiectul expertizei; experţii să stabilească dacă înregistrarea a fost realizată simultan cu evenimentele acustice pe care le conţine şi dacă nu reprezintă o copie; experţii să stabilească dacă înregistrările nu conţin eventuale intervenţii (ştersături, înserări, intercalări de cuvinte, fraze sau alte elemente de contrafacere); experţii să stabilească dac înregistrările au fost realizate cu echipamentul tehnic prezentat de organul de urmărire penală; audierea martorilor D.C.V., D.M., R.G., indicând adresele unde locuiesc, pe care inculpata i-a ajutat umanitar; audierea şi a altor martori, înscrisuri care să confirme ajutorul dat altor persoane; audierea martorului T.B.; refacerea tuturor înscrisurilor care conţin sublinierile organului de urmărire penală, aceasta întrucât, având în vedere faptul că aceste sublinieri sunt făcute cu carioca sau cu pix colorat, pot atrage atenţia judecătorului sau altor persoane care vor citi actele din dosar, fiind vorba tocmai de pasajele care sunt nefavorabile inculpatei.

Prin ordonanţa de la 19 decembrie 2006 dată de procurori şi aflată la dosar de urmărire penală, în temeiul art. 252 şi art. 67 C. proc. pen., s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a cererii de probe formulate, la data de 15 decembrie 2006 de către inculpata I.M., cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, întrucât mijloacele de probă solicitate pentru a fi administrate nu sunt concludente şi utile cauzei, soluţia comunicându-se inculpatei.

În considerentele ordonanţei, procurorii, în esenţă, au reţinut în legătură cu cererea inculpatei I.M. privind efectuarea unei expertize criminalistice a înregistrărilor convorbirilor telefonice şi purtate în mediul ambiental reţinute că mijloace de probă la dosarul cauzei că absenţa redării unor cuvinte sau sintagme din conţinutul unor convorbiri a fost determinată de imposibilitatea organului de urmărire penală, în raport cu stare tehnică a înregistrării (aşa cum a fost obţinută în formă autentică), de a determina, dincolo de orice îndoială, folosind exclusiv abilităţile fizice personale (fără preluarea informatică a înregistrării autentice), înţelesul unora dintre termenii utilizaţi de interlocutori.

Deosebit de acest aspect, activitatea de redare a conţinutului convorbirilor înregistrate nu constituie, prin ea însăşi, o modalitate de administrare a unui mijloc de probă, ci doar o condiţie de procedibilitate (prevăzută de art. 913 C. proc. pen.), în acest caz mijlocul de probă fiind suportul pe care au fost stocate respectivele convorbiri, în urma interceptării şi înregistrării lor. Din această perspectivă, redarea convorbirilor este o activitate distinctă şi ulterioară momentului propriu-zis al interceptării şi înregistrării, iar eventualele critici ale părţilor în legătură cu existenţa unor neconcordanţe între înregistrarea aflată pe suport şi conţinutul redat pot fi verificate de către procuror sau, după caz, de judecător, prin ascultarea înregistrării în cauză. Pe de altă parte, nu este de competenţa I.N.E.C. să efectueze sau să verifice acurateţea acestora, întrucât pentru desfăşurarea unor asemenea activităţi nu sunt necesare cunoştinţele unui expert.

Pentru obiectivele cuprinse la pct. 2, 3 şi 7 din cererea de probe formulată de inculpată, datele la care se referă aceasta sunt menţionate, în fiecare caz în parte, în cuprinsul proceselor-verbale de efectuare a interceptării şi înregistrării convorbirilor, cu semnătura de certificare a procurorului.

De altfel, dispoziţiile prevăzute în art. 911 şi următoarele din C. proc. pen., nu stipulează obligativitatea menţionării datelor tehnice privind modalitatea efectuării înregistrărilor ori indicarea echipamentului sau a caracteristicilor tehnicii utilizate pentru realizarea interceptării, însă în practica D.N.A. sunt consemnate, pentru asigurarea unei transparenţe şi credibilităţii sporite în legătură cu desfăşurarea acestui gen de activităţi judiciare.

Procurorii au mai arătat că referitor la obiectivul menţionat la pct. 5, instanţa căreia i se trimite o copie care conţine înregistrarea convorbirii [(conform prevederilor art. 913 alin. (3) C. proc. pen.)] are posibilitatea, în caz de incertitudine asupra autenticităţii înregistrării, să solicite organului de urmărire penală suportul original.

În legătură cu stabilirea concordanţei dintre înregistrarea şi evenimentele acustice pe care le conţine solicitare inserată la pct. 5 al cererii inculpatei), precum şi privitor la obiectivele arătate la pct. 4 şi 6 (identificarea vocilor interlocutorilor şi, respectiv, verificarea autenticităţii înregistrărilor), s-a reţinut că efectuarea unei expertize criminalistice nu este concludentă şi utilă cauzei.

În legătură cu cererea inculpatei I.M. privind audierea martorilor D.C.V., D.M. şi R.G., procurorii au mai menţionat că împrejurarea confirmării de către aceşti martori a faptului că au beneficiat din partea inculpatei I.M., fără a li se cere nimic în schimb, de ajutor umanitar nu are nicio legătură cu faptele cercetate în prezenta cauză şi, în consecinţă, administrarea ca mijloace de probă a declaraţiilor sus-numiţilor nu este concludentă şi utilă.

În legătură cu audierea martorului T.B., procurorii au reţinut că acelaşi raţionament ca cel prezentat la punctul anterior este valabil şi în privinţa administrării acestui mijloc de probă, la care au adăugat că învinuirea adusă inculpatei I.M. se referă la cumpărarea, ca obiect al infracţiunii de dare de mită, a biletelor de avion pentru numita C.E. şi nu la oferirea sau darea unor foloase pe timpul cât aceasta s-a aflat în Anglia.

Mai mult, inculpata nu a pus la dispoziţia organului de urmărire penală adresa acestui martor, deşi a luat la cunoştinţă învinuirea de peste 2 luni, iar apărătorilor săi li s-a pus la dispoziţie dosarul cauzei, pentru studiere, încă din data de 23 noiembrie 2006.

În legătură cu refacerea unor înscrisuri, conţinând sublinieri efectuate de către organul de urmărire penală s-a reţinut că această solicitare a inculpatei I.M. nu are ca obiect propunerea unei probe sau mijloace de probă pentru administrare, în sensul prevederilor art. 67 alin. (1) C. proc. pen. şi în consecinţă a fost respinsă, ca neîntemeiată.

În raport cu cele mai sus arătate, în detaliu, Înalta Curte constată că în ceea ce priveşte dispunerea aducerii la cunoştinţă a învinuirilor lui C.I. şi I.M., precum şi asigurării dreptului la apărare a acestora, în condiţiile impuse de art. 6 şi 70 C. proc. pen., deşi procurorii, prin obligaţia impusă de normele mai sus arătate au făcut cunoscut conţinutul prevederilor, întocmind procedural actele menţionate, au încălcat, în mod efectiv asigurarea dreptului la apărare al învinuiţilor de la acel moment.

Astfel, dreptul la apărare este un drept complex ce presupune nu numai realizarea obligaţiei organului judiciar de a face cunoscut învinuiţilor posibilitatea de a avea un apărător pe care acestea înţeleg să-l aleagă, ci realizarea efectivă a acesteia, în scopul pregătirii şi exercitării unei apărări efective, reale.

În condiţiile concrete ale cauzei, deşi ambii învinuiţi au invocat motive care ţineau de starea în care aceştia se aflau la acel moment, respectiv o stare fizică şi psihică afectată în ceea cel priveşte pe C.I., ca urmare a deplasării cu întârziere de la Iaşi la Bucureşti, aducerea la cunoştinţă a învinuirii, având loc la ora 22,30, iar la solicitarea acestuia învinuitului de a i se acorda o perioadă de câteva zile pentru a-şi angaja avocat, neavând posibilitatea angajării în acel moment să contacteze un avocat pentru a fi apărătorul său ales, cerere care i-a fost respinsă fără nicio motivare (procesul-verbal întocmit la 3 octombrie 2006), asigurându-i-se un apărător oficiu, iar învinuita I.M., la rândul său a invocat că se simte rău, evidenţiind că a refuzat să semneze procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii şi doreşte să fie prezent un alt avocat ales pe care l-a indicat, consemnându-se că aceasta nu doreşte să dea declaraţie, acestea constituiau motive justificate de amânare, în vederea ascultării învinuiţilor şi exercitării dreptului real la apărare, însă organul de urmărire penală a încălcat dreptul acestora, prin continuarea activităţii de cercetare, prin încercarea de audiere a învinuiţilor, iar ulterior, în intervalul orar, imediat, în condiţiile arătate, a pus în mişcare acţiunea penală împotriva învinuiţilor, încercând ascultarea acestora în calitate de inculpaţi.

Înalta Curte apreciază că nu s-ar putea susţine în ceea cel priveşte pe inculpatul C.I. că acestuia i s-a adus la cunoştinţă că are calitatea de învinuit şi dreptul a avea apărător ales, încă de la orele 16,15 în timp ce se afla la sediul D.N.A. – Serviciul Teritorial Iaşi, aşa cum rezultă din procesul-verbal întocmit la 3 octombrie 2006, deoarece aducerea la cunoştinţă a învinuirii este o obligaţie complexă ce presupune încunoştinţarea despre fapta pentru care este cercetat, încadrarea juridică a acesteia, or din conţinutul actului menţionat nu rezultă că ar fi avut loc obligaţia arătată cu toate componentele menţionate.

De altfel, aducerea învinuiţilor cu mandate de aducere, în scopul încunoştinţării acestora cu privire la învinuirile ce au fost reţinute în sarcina lor şi respectiv audierii acestora, nu a fost motivată, în raport cu un interes justificat ce ţinea de buna desfăşurare a urmăririi penale, deoarece împrejurarea că învinuita I.M. şi-a rezervat bilete de avion cu intenţia de a pleca în Germania, nu echivala cu o eventuală sustragere de la urmărire penală, care ar fi justificat urgenţa desfăşurării urmăririi penale, în condiţiile în care ar fi existat indicii sau probe că s-ar fi încercat o astfel de modalitate de împiedicare a urmăririi penale. Or, simpla evidenţiere a unei împrejurări de părăsire a ţării nu justifica măsura dispusă.

De asemenea, Înalta Curte consideră că dreptul la apărare al învinuiţilor C.I. şi I.M. a fost încălcat şi prin modul în care procurorii au conferit semnificaţie refuzului acestora de a da declaraţii, asimilându-l cu dreptul la tăcere, concretizat în dreptul de a nu face nicio declaraţie, precum şi atragerea atenţiei că ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva lor.

Astfel, refuzul învinuiţilor aşa cum s-a arătat în detaliu în conţinutul proceselor-verbale, cât şi declaraţiilor de la 3 octombrie 2006, la care s-a făcut referire era justificat printr-o stare fizică, psihică, de sănătate şi mai ales de neasigurarea efectivă a dreptului la apărare, în condiţiile în care ambii învinuiţi au solicitat amânarea pentru a-şi angaja apărători aleşi, în vederea exercitării dreptului real la apărare, aceştia oferind garanţia prezentării, deci motive de cu totul altă natură decât dreptul la tăcere, concretizat în dreptul de a nu da declaraţii, fundamentat pe principiului dreptului la nevinovăţie.

De asemenea, procurorii au încălcat dreptul la apărare al celor doi învinuiţi prin succesiunea măsurilor procesuale dispuse, respectiv aducerea la cunoştinţă a învinuirilor în condiţiile art. 6 şi 70 C. proc. pen. şi punerea în mişcare a acţiunii penale la aceeaşi dată de 3 octombrie 2006, fără să existe nicio motivare concretă, deoarece aşa cum s-a arătat în ordonanţele prin care s-a dispus această din urmă măsură se recurge la o motivare generică în sensul că „întrucât la dosar există probe şi indicii temeinice privind săvârşirea de către I.M. a faptei reţinute ca învinuire în sarcina sa” (ordonanţa privind măsura faţă de învinuitul C.I.) şi respectiv „întrucât la dosar există probe şi indicii temeinice privind săvârşirea de către I.M. a faptei reţinute ca învinuire în sarcina sa” (ordonanţa privind măsura faţă de învinuita I.M.), în condiţiile în care între cele două momente a trecut o singură zi, respectiv de la începerea urmăririi penale ce a avut loc la 2 octombrie 2006 şi punerea în mişcare a acţiunii penale de la 3 octombrie 2006, neadministrându-se probe care să justifice măsura punerii în mişcare a acţiunii penale şi schimbarea calităţilor de învinuiţi în acelea de inculpaţi, care condiţionează asigurarea unor garanţii procesuale mai largi acestora din urmă.

Astfel, în conţinutul art. 234 alin. (1) C. proc. pen., legiuitorul prevede că pentru punerea în mişcare a acţiunii penale sunt necesare temeiuri a căror semnificaţie constă în existenţa probelor care să stabilească săvârşirea de către învinuit a infracţiunii ce i s-a adus la cunoştinţă şi să nu existe vreunul din cazurile prevăzute în art. 10 C. proc. pen. În scopul dispunerii acestei măsuri procesuale nu este necesară epuizarea probaţiunii, în sensul lămuririi cauzei sub toate aspectele, urmând ca aceasta să continue a fi administrată şi după inculpare, prin continuarea cercetării.

Or, în condiţiile concrete ale cauzei anterior începerii urmăririi penale au fost efectuate acte premergătoare, în sensul efectuării de interceptări audio - video, ambientale, au fost ascultate mai multe persoane, au fost depuse înscrisuri, aşa cum rezultă din lucrările dosarului de urmărire penală, însă în intervalul cuprins între 2 octombrie 2006 şi 3 octombrie 2006 nu au fost administrate probe, care să justifice punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de cei doi învinuiţi.

Mai mult, după dispunerea măsurii punerii în mişcare a acţiunii penale faţă de cei doi învinuiţi, aceştia nu au fost ascultaţi, invocând aceleaşi motive privind starea sănătăţii şi lipsa reală a exercitării apărării prin intermediul unui avocat ales sau a celui în a cărei prezenţă s-a insistat, aşa cum rezultă din declaraţiile al căror conţinut a fost prezentat în integralitate, luate la 4 octombrie 2006 (noaptea la orele 02,20 - 02,27 privind pe inculpatul C.I. şi la 3 octombrie 2006, orele 21,00 - 21,10 privind pe inculpata I.M.

Ulterior datei de 3 octombrie 2006, organul de urmărire penală a administrat proba testimonială, prin declaraţiile martorilor indicaţi în rechizitoriu.

Totodată, Înalta Curte constată că încălcarea dreptului la apărare al celor doi inculpaţi, s-a concretizat şi prin lipsa rolului activ al procurorului, aşa cum este prevăzut în art. 202 C. proc. pen., în sensul că acesta adună probele, atât în favoarea, cât şi în defavoarea învinuitului sau inculpatului, este obligat să explice acestora, precum şi a celorlalte părţi a drepturilor lor procesuale, să strângă orice alte date de natură să servească la soluţionarea cauzei, deoarece în contextul cauzei, organul de urmărire penală nu a făcut decât să administreze probe în defavoarea inculpaţilor, nu a înţeles să-i mai citeze în calităţile de inculpaţi şi să se lămurească dacă aceştia doresc sau nu să dea declaraţii şi formulează probe pe care să le aprecieze sub aspectul utilităţii şi concludenţei lor, în condiţiile art. 67 C. proc. pen.

În contextul cauzei, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală a celor doi învinuiţi aşa cum s-a arătat au fost formulate probe de către apărare, asupra cărora s-au pronunţat motivat procurorii prin ordonanţele menţionate, însă le-au respins, aşa încât dreptul la apărare nu s-a exercitat nici cu privire la această măsură procesuală.

În consecinţă, Înalta Curte consideră că urmărirea penală în cauză a fost semnificativ afectată, prin neasigurarea reală şi efectivă a unui drept la apărare al celor doi inculpaţi, administrându-se, totodată, numai probe în acuzare, fiind respinse probele apărării, aşa încât actele administrate, în condiţiile arătate sunt lovite de nulitate absolută.

Înalta Curte apreciază că nu s-ar putea susţine că încălcările ar putea fi sancţionate cu nulitate relativă şi ar putea fi acoperite prin administrarea probatoriului, în mod direct, oral şi nemijlocit de către instanţă, ca organ instituit de lege, imparţial şi independent şi în accepţiunea conferită de art. 6 din C.E.D.O., deoarece chiar dacă controlul probatoriului administrat, în cursul urmăririi penale revine instanţei, însă acesta trebuie să îndeplinească toate garanţiile procesuale conferite de legiuitor fazei menţionate.

În consecinţă, nu s-ar putea admite că verificarea probatoriului din cursul urmăririi penale, care conţine încălcări, ar fi complinită, prin readministrarea sa în faza judecăţii, deoarece aceasta din urmă ar dobândi un caracter exclusiv, iar procesul de apreciere al probelor, aşa cum este reglementat în art. 63 alin. (2) C. proc. pen., ar fi afectat, în condiţiile în care se prevede în mod expres că probele nu au valoare mai dinainte stabilită, iar aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului şi s-ar aduce şi atingere principiului egalităţii armelor.

Faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că în contextul cauzei criticile formulate de apărătorii inculpaţilor C.I. şi I.M. cu privire la încălcarea dreptului la apărare în cursul urmăririi penale sunt întemeiate nu numai pentru argumentele prezentate, existând un dubiu şi cu privire la nerespectarea dreptului la apărare invocat, în sensul existenţei unor cereri pe care aceştia le-ar fi formulat în apărare şi care nu se regăsesc la dosarul de urmărire penală înaintate instanţei, ci s-ar găsi la dosarul de casă care se păstrează la parchet, împrejurare ce se impune a fi lămurită, aşa încât sunt incidente dispoziţiile art. 332 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., cu privire la restituirea cauzei la parchet, în vederea refacerii urmăririi penale cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de art. 172 alin. (1) C. proc. pen., aşa cum au fost modificate de legiuitor, precum şi a consecinţelor ce decurg din acestea, respectiv dispunerea măsurilor procesuale şi administrarea tuturor mijloacelor de probă, cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale specifice dreptului la apărare, în complexitatea sa.

Înalta Curte consideră că la refacerea urmăririi penale în contextul cauzei, se vor avea în vedere şi asigurarea garanţiilor procesuale ce decurg din modificarea dispoziţiilor art. 172 alin. (1) C. proc. pen., urmare a admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor aceleiaşi norme, din reglementarea anterioară, de către Curtea Constituţională prin decizia nr. 1.086 din 20 noiembrie 2007 (M. Of. nr. 866/18.12.2007), în raport cu care legiuitorul a procedat la modificarea dispoziţiilor arătate prin Legea nr. 57/2008. De altfel, în contextul cauzei, aşa cum s-a arătat a fost invocată aceeaşi excepţie şi de către apărătorii inculpaţilor, care a fost soluţionată, în sensul respingerii excepţiei, ca devenită inadmisibilă.

Astfel, Înalta Curte apreciază că efectele pentru viitor ale deciziei Curţii Constituţionale prin care a fost admisă excepţia mai sus arătată, aşa cum se prevăd în dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţia României şi care a condus la modificarea normei respective, ce se produc în contextul prezentei cauze, sunt aplicabile numai cu ocazia refacerii urmăririi penale dispusă, în prezent, de către instanţă şi în ipoteza rămânerii definitive a soluţiei, ceea ce ar atrage incidenţa textului modificat în reluarea urmăririi penale.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 332 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., va dispune restituirea cauzei privind pe inculpaţii C.I. şi I.M. la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A., în vederea refacerii urmăririi penale cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de art. 172 alin. (1) C. proc. pen.

În temeiul art. 332 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte va revoca măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara faţă de inculpaţii C.I. şi I.M., măsură luată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin încheierea din 1 februarie 2007 şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 58 din 12 februarie 2007 a Completului de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul nr. 1035/1/2007, deoarece pe de-o parte, măsura nu se mai justifică, faţă de constatările încălcării dreptului la apărare, în cursul urmăririi penale, aşa cum s-a arătat, iar, pe de altă parte, nu mai subzistă condiţiile care au fost avute în vedere la luarea măsurii ei, inculpaţii prezentându-se de fiecare dată când au fost citaţi, neexistând, în prezent, indicii că aceştia nu şi-ar respecta obligaţiile procesuale pe care le-ar avea în cursul unui proces penal.

În baza art. 332 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte va dispune ridicarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra terenului în suprafaţă de 1755 mp, din care 1405 mp la categoria teren arabil, situat la adresa din Iaşi, Magistrala Bârnova judeţul Iaşi, aflat în proprietatea inculpatului C.I. şi a soţiei sale C.E., instituită prin ordonanţa de la 20 octombrie 2006 în dosarul nr. 122/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A., secţia de combatere a corupţiei, deoarece aceasta nu se mai justifică faţă de încălcările constatate, sancţionate cu nulitatea absolută şi dispunerea refacerii urmăririi penale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Admite cererile formulate de inculpaţii C.I. şi I.M., prin apărători.

În baza art. 332 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., dispune restituirea cauzei privind pe inculpaţii C.I. şi I.M. la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A., în vederea refacerii urmăririi penale cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de art. 172 alin. (1) C. proc. pen.

În temeiul art. 332 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte revocă măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara faţă de inculpaţii C.I. şi I.M., măsură luată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin încheierea din 1 februarie 2007 şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 58 din 12 februarie 2007 a Completului de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul nr. 1035/1/2007.

În baza art. 332 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte dispune ridicarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra terenului în suprafaţă de 1755 mp, din care 1405 mp la categoria teren arabil, situat la adresa din Iaşi, Magistrala Bârnova judeţul Iaşi, aflat în proprietatea inculpatului C.I. şi a soţiei sale C.E., instituită prin ordonanţa de la 20 octombrie 2006 în dosarul nr. 122/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A., secţia de combatere a corupţiei.

Cu recurs.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 aprilie 2008.

← ICCJ. Decizia nr. 722/2008. Penal. Abuz în serviciu contra...  ICCJ. Decizia nr. 93/2008. Penal. Plângere împotriva... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 768/2008. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Fond