ICCJ. Decizia nr. 1270/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1270/2009

Dosar nr. 693/46/2008

Şedinţa publică din 6 aprilie 2009

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 137/F din 11 decembrie 2008, Curtea de Apel Piteşti a respins ca nefondată plângerea formulată de petiţionara C.V. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale dispusă în Dosarul nr. 327/P/2007 din 10 iulie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.

Curtea de apel a reţinut următoarele:

La 20 iulie 2007, petiţionara a solicitat efectuarea urmăririi penale cu privire la notarul public B.G. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, neglijenţă în serviciu şi fals intelectual, comisă cu ocazia întocmirii Testamentului autentificat sub nr. 1349 din 3 noiembrie 2007 al numitei C.M.

De asemenea, a solicitat efectuarea urmăririi penale şi cu privire la notarul public M.M. pentru aceleaşi infracţiuni, susţinând că a încheiat Certificatul de moştenitor nr. 78 din 14 mai 2003 în lipsa sa, excluzând-o de la moştenire.

Prin Rezoluţia nr. 327/P/2007 din 10 iulie 2008, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) întrucât există autoritate de lucru judecat, în cauză plângerea petiţionarei cu privire la aceleaşi persoane şi aceleaşi fapte fiind respinsă definitiv prin Decizia penală nr. 3288 din 23 mai 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

S-a constatat de procuror că faptele reclamate nu întrunesc nici elementele constitutive ale infracţiunii de neglijenţă în serviciu.

Plângerea petiţionarei, formulată în condiţiile art. 275 - 278 C. proc. pen., a fost respinsă de procuror ierarhic superior prin Rezoluţia nr. 719/II/2 din 14 august 2008.

Curtea de Apel Piteşti, învestită cu plângere contra soluţiei procurorului formulată în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., a respins-o ca nefondată, constatând că există activitate de lucru judecat, iar faptele sunt toate prescrise, conform dispoziţiilor art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen.

Recursul declarat de petiţionară este nefondat.

S-a motivat că instanţa a respins nelegal cererea de ataşare a dosarului notarial care a stat la baza emiterii Certificatului de moştenitor nr. 78 din 14 mai 2003 de către notarul public M.M. şi dosarul notarial care a stat la baza emiterii Testamentului autentificat sub nr. 1349/2001 de notarul public B.G., urmare aflării adevărului.

Din examinarea acesteia, s-ar fi observat că au fost încheiate cu nerespectarea dispoziţiilor legale, încălcându-se dispoziţiile Legii nr. 36/1995 privind activitatea notarială, astfel că faptele comise de notari constituie infracţiunea de abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu.

A criticat sentinţa cu privire la faptul că, printr-o apreciere greşită a probelor, a dat o soluţie nelegală şi netemeinică, faptele notarilor cauzându-i un prejudiciu ce nu a fost acoperit.

Din examinarea dosarului, rezultă că există o cauză de împiedicare a exercitării acţiunii penale- autoritatea de lucru judecat- întrucât cu privire la aceleaşi fapte şi aceleaşi persoane, s-a pronunţat Sentinţa penală nr. 16/F din 22 februarie 2006 definitivă prin Decizia penală nr. 3288 din 23 mai 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

S-a stabilit, cu caracter definitiv, că cei doi notari nu au încălcat cu ştiinţă, în mod abuziv, dispoziţiile legale, cu privire la actele întocmite, neconstatându-se de fapt nici o încălcare a dispoziţiilor legale.

Cu privire la infracţiunea de neglijenţă în serviciu, pretins comisă de notarii B.G. şi M.M., soluţia este legală, împrejurare că petiţionara reclamând aceleaşi fapte le dă o altă încadrare juridică, nu are relevanţă, faptele în materialitatea lor neconstituind elementele infracţiunilor, aşa cum a stabilit decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

De altfel, în cauză a intervenit prescripţia răspunderii penale, conform dispoziţiilor art. 122 lit. d) C. proc. pen., împrejurare ce împiedică exercitarea acţiunii penale.

Faţă de aceste considerente, recursul declarat de petiţionara C.V. va fi respins ca nefondat, conform dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând şi dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul C.V. împotriva Sentinţei penale nr. 137/F din 11 decembrie 2008 a Curţii de Apel Piteşti - secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 aprilie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1270/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs