ICCJ. Decizia nr. 490/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 490/2009
Dosar nr. 486/45/2008
Şedinţa publică din 12 februarie 2009
Asupra recursurilor de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 128 din 23 octombrie 2008 a Curţii de Apel laşi, secţia penală, a fost admisă plângerea învinuitei B.G. împotriva ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ nr. 371/P/2007 din 4 aprilie 2008, ordonanţă pe care a desfiinţat-o în parte.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea învinuitei B.G. cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen. şi s-a înlăturat menţiunea vizând aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ în cuantum de 1000 lei, pentru această infracţiune.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale ordonanţei. S-au reţinut, în esenţă, următoarele: Prin plângerea formulată de petiţionarul B.Şt. la parchet, acesta a solicitat efectuarea de cercetări faţă de avocata B.G. pentru pretinsa săvârşire a infracţiunilor prevăzute de art. 249, 290 şi 288 C. pen., motivând că aceasta l-a apărat cu viclenie, că a semnat în fals contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului laşi, în locul lui, nu a depus la dosar contractul de asistenţă juridică şi i-a eliberat chitanţă doar pentru suma de 1500 000 lei, deşi a primit 3.000.000 lei cu titlu de onorariu.
Prin ordonanţa din 4 aprilie 2008, dată în dosarul nr. 371/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel laşi, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală faţă de avocata B.G., pentru infracţiunile reclamate şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ în cuantum de 1000 lei, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 290 C. pen.
Prin aceeaşi ordonanţă, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, în baza art. 2491 şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 249 şi art. 288 C. pen.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
Intimata B.G., în calitate de avocat în Baroul laşi, a încheiat cu petiţionarul B.Şt. un contract de asistenţă juridică, la data de 17 septembrie 2004, obiectul contractului fiind: redactare contestaţie, reprezentare şi asistare în litigiu de muncă.
S-a reţinut, din verificările efectuate, că avocata B.G. şi martora S.A.M. colaborau în privinţa acordării asistenţei juridice în sensul că, pentru fiecare client întocmeau amândouă contracte de asistenţă juridică, procedând astfel şi cu petiţionarul, onorariul fiecăreia fiind de 1.500.000 lei.
Cu privire la semnătura de pe contestaţie, deşi iniţial a declarat că avea dreptul să semneze în locul contestatorului, conform dispoziţiilor Legii nr. 51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat şi statutului acestuia, contestatorul având posibilitatea să nu îşi însuşească conţinutul ei de la primul termen, ulterior, a declarat că semnătura îi aparţine şi că a semnat în calitate de apărător ales.
Organul de urmărire penală a reţinut că avocata a semnat contestaţia fără acordul contestatorului B.Şt., fapta întrunind elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen. S-a apreciat că această faptă nu întruneşte gradul de pericol social al unei infracţiuni şi s-a dispus aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ de 1000 lei.
Împotriva acestei ordonanţe, intimata a formulat plângere, aceasta fiind respinsă prin rezoluţia nr. 481/11/2 din 5 iunie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel laşi.
Prin plângerea depusă la instanţă, petiţionara intimată a susţinut că în mod greşit organul de urmărire penală a reţinut vinovăţia sa în săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 290 C. pen., în condiţiile între care fusese încheiat un contract de asistenţă juridică cu B.Şt., care îi permitea să redacteze contestaţia în numele lui, să-l reprezinte şi să-i apere interesele. A mai arătat că după redactarea contestaţiei, l-a reprezentat în instanţă, manifestând interes faţă de cauza acestuia, obţinând anularea deciziei de suspendare a contractului de muncă şi obligarea unităţii la care lucrase, la plata drepturilor salariate de la data suspendării din activitate şi până la reluarea acesteia de către contestator. Drept urmare, nu a produs nici o vătămare părţii vătămate, ba dimpotrivă, i-a obţinut o soluţie favorabilă în cauza în care l-a reprezentat şi a solicitat achitare sa.
Instanţa de fond, prin sentinţa penală sus-menţionată, a admis, plângerea petiţionarei intimate, reţinând, în esenţă, următoarele:
Intimata şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contractul de asistenţă juridică din data de 17 septembrie 2004, încheiat cu clientul B.Şt., astfel că nu este îndeplinită cerinţa laturii obiective a infracţiunii prevăzută de art. 290 C. pen., respectiv întocmirea unui act sub semnătură privată fără nici un drept şi nici sub aspectul laturii subiective, deoarece forma de vinovăţie cu care se săvârşeşte infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată este intenţia directă, întrucât subiectul acţionează în toate cazurile cu un anumit scop: producerea unei consecinţe juridice.
Or, în cauză, pretinsul subiect activ al infracţiunii a acţionat în baza contractului de asistenţă juridică din data de 17 septembrie 2004 şi care avea ca obiect redactarea contestaţiei, reprezentarea contestatorului în instanţă şi acordarea asistenţei juridice.
Aşa fiind, s-a reţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor reclamate şi s-a dispus admiterea plângerii, desfiinţarea, în parte, a ordonanţei şi achitarea intimatei, cu înlăturarea sancţiunii cu caracter administrativ.
Împotriva sentinţei au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel laşi şi recurentul intimat B.Şt., care s-a motivat la dosar.
Recursurile declarate împotriva sentinţei sunt fondate, însă pentru alte motive decât cele invocate de recurenţi.
Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că hotărârea instanţei de fond este nelegală, sub aspectul greşitei soluţiei de achitare a intimatei petiţionare.
Din economia dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. b) şi c) C. proc. pen., rezultă că judecătorul soluţionează plângerea împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată ale procurorului, iar, în situaţia în care constată că rezoluţia sau ordonanţa atacată este nelegală şi netemeinică, pronunţă una dintre următoarele soluţii:
- admite plângerea, prin sentinţă, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi trimite cauza procurorului, în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, după caz;
- admite plângerea, prin încheiere, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi, când probele existente la dosar sunt suficiente, reţine cauza spre rejudecare, în complet legal constituit, dispoziţiile privind judecata în primă instanţă şi căile de atac aplicându-se în mod corespunzător.
În cauză, instanţa, investită cu soluţionarea plângerii, a admis-o, prin sentinţă, a desfiinţat ordonanţa atacată şi aceeaşi instanţă a trecut la soluţionarea pe fond a cauzei, pronunţând o soluţie neprevăzută de lege în cadrul procedurii reglementate de art. 2781 C. proc. pen.
Or, în calea de atac a plângerii prin care se exercită controlul judecătoresc asupra soluţiilor de neurmărire date de procuror în temeiul dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., judecătorul este investit numai cu verificarea legalităţii şi temeiniciei soluţiei de netrimitere în judecată dispusă de procuror, iar nu cu soluţionarea, pe fond, a unei cauze.
A admite că judecătorul investit cu verificarea legalităţii şi temeiniciei soluţiei de netrimitere în judecată are, tot el, şi competenţa ca după desfiinţarea soluţiei de neurmărire, să judece aceeaşi cauză şi să pronunţe o soluţie dintre cele prevăzute de lege în faza de judecată, ar însemna să admitem încălcarea principiului separării funcţiilor judiciare în procesul penal, potrivit căruia judecătorul care exercită în cursul urmăririi penale funcţia de verificare a soluţiilor de netrimitere în judecată date de procuror este incompatibil să exercite, ulterior, în aceeaşi cauză, funcţia de judecată.
Aşadar, în calea de atac a plângerii prevăzută de dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., judecătorul exercită o funcţie specifică urmăririi penale, distinctă şi independentă de cea de judecată, iar drept urmare, în temeiul principiului sus-menţionat, el este incompatibil să judece şi să soluţioneze o cauză în exercitarea funcţiei de judecată.
Aşa fiind, se constată că în cauză a fost încălcat principiul separării funcţiilor judiciare şi, drept urmare, sentinţa pronunţată de instanţa de fond este nelegală şi netemeinică, urmând a se admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel laşi şi de recurentul intimat B.Şt., a fi casată sentinţa penală atacată şi trimisă cauza spre rejudecare la prima instanţă, Curtea de Apel laşi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel laşi şi de recurentul intimat B.Şt. împotriva sentinţei penale nr. 128 din 23 octombrie 2008 a Curţii de Apel laşi, secţia penală.
Casează sentinţa penală atacată şi trimite cauza spre rejudecare la prima instanţă, Curtea de Apel laşi.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 48/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1270/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
