ICCJ. Decizia nr. 1500/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1500/2009
Dosar nr. 10798/1/2008
Şedinţa publică din 23 aprilie 2009
Asupra contestaţiei în anulare de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin Decizia penală nr. 4183 din 17 decembrie 2008, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a respins, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul B.(fost D.)S. împotriva Deciziei penale nr. 137 din 26 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Împotriva acestei decizii, revizuientul a formulat contestaţie în anulare, înregistrată pe rolul instanţei la 30 decembrie 2008 şi motivată în scris, la filele 1-4 din dosar, prin care a invocat temeiul art. 386 lit. d) C. proc. pen., susţinând că s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă materială şi aceeaşi persoană. în sensul arătat, a susţinut că este incident principiul autorităţii de lucru judecat, care presupune îndeplinirea a trei condiţii cumulative: existenta unei hotărâri definitive de achitare, condamnare sau încetare, legea nedistingând referitor la soluţia dispusă prin hotărâre definitivă, aceeaşi faptă materială şi aceeaşi persoană. În concluzie, a solicitat admiterea contestaţiei în anulare şi desfiinţarea hotărârii atacate.
Contestaţia în anulare formulată este nefondată.
Cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 386 lit. d) C. proc. pen. se referă la situaţia când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceiaşi faptă, adică atunci când se constată încălcarea principiului de drept „non bis in idem".
Din săvârşirea unei infracţiuni rezultă numai dreptul la exercitarea unei singure acţiuni penale împotriva autorului acesteia. Odată soluţionată de instanţă printr-o hotărâre judecătorească definitivă această acţiune se stinge şi drept urmare nu mai poate fi exercitată din nou pentru aceeaşi faptă împotriva aceleiaşi persoane pentru că referitor la această faptă a intervenit autoritatea de lucru definitiv judecat.
Această autoritate de lucru judecat devine un caz de împiedicare a punerii din nou în mişcare şi de exercitare din nou a acţiunii penale, ceea ce se exprimă prin regula „non bis in idem".
Dar, pentru a opera autoritatea de lucru judecat în sensul la care referă cazul prevăzut de art. 386 lit. d) C. proc. pen., se cer îndeplinite trei condiţii şi anume :
- să se pună în mişcare şi să se fi exercitat o acţiune penală soluţionată printr-o hotărâre judecătorească definitivă;
- persoana faţă de care s-a exercitat şi soluţionat acţiunea penală prin hotărâre judecătorească definitivă să fie aceeaşi (identitate de persoană);
- fapta pentru care s-a exercitat şi s-a pronunţat hotărârea judecătorească definitivă să fie aceeaşi (identitate de obiect).
Or, în prezenta cauză aceste condiţii cumulative nu sunt îndeplinite.
Astfel, iniţial, Dosarul nr. 350/2006 al Judecătoriei Călăraşi a avut ca obiect o plângere prealabilă a părţii vătămate M.M.I. formulată la 26 iulie 2005 împotriva inculpatului B.S. pentru infracţiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. pretins comisă prin aceea că la 4 iulie 2005 sus numitul, lovit cu un cuţit în zona feţei şi gâtului, a suferit leziuni ce au necesitat îngrijiri medicale de 20 zile.
Ulterior, persoana vătămată nu s-a prezentat în instanţă la două termene consecutive, ceea ce a condus la încetarea procesului penal, pentru infracţiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., în temeiul art. 10 lit. h) raportat la art. 284 C. proc. pen., prin sentinţa penală nr. 218 din 20 martie 2006 a Judecătoriei Olteniţa.
Ulterior, aceeaşi persoană vătămată a formulat o altă plângere la Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi, prin care s-a imputat aceleiaşi persoane că aceeaşi faptă constituie infracţiune de tentativă de omor şi port ilegal de armă albă.
Urmare cercetărilor, Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi a pus în mişcare şi exercitat acţiunea penală împotriva inculpatului B.S. pentru infracţiunile de tentativă de omor şi port ilegal de armă albă, iar în urma judecăţii, prin sentinţa penală nr. 226 din 11 decembrie 2007, Tribunalul Călăraşi a soluţionat pe fond acţiunea penală exercitată de parchet prin condamnarea inculpatului B.S. la 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pentru tentativă la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen. şi la 2 luni închisoare pentru infracţiunea de port ilegal de armă albă prevăzută de art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 pentru ambele cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen.
În urma contopirii celor două pedepse aplicate pentru cele două infracţiuni s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Or, aşa fiind, apare în mod evident că în cazul primei hotărâri judecătoreşti, sentinţa penală nr. 218 din 20 martie 2006 a Judecătoriei Olteniţa, nu ne găsim în prezenţa unei exercitări a unei acţiuni penale şi respectiv a unei soluţionări printr-o hotărâre definitivă a fondului unei asemenea acţiuni, ci într-o situaţie de excepţie, în care persoana vătămată după ce a formulat o plângere prealabilă pentru lovire, a renunţat să exercite acţiunea penală, printr-o absenţă la două termene consecutive, ceea ce a condus la nesoluţionarea pe fond a acţiunii penale, prin constatarea existenţei unui impediment în exercitarea ei.
Aşa fiind, în realitate neavând loc o exercitare şi respectiv o soluţionare pe fond a acţiunii penale, sentinţa de încetare a procesului penal pronunţată de Judecătoria Olteniţa, nu reprezintă un impediment pentru punerea în mişcare şi exercitarea ulterioară a acţiunii penale de către parchet pentru aceeaşi faptă, care, s-a dovedit ulterior, cu autoritate de lucru definitiv judecat, că nu era o faptă unică, de lovire, ci o pluralitate de fapte, respectiv o tentativă de omor şi o infracţiune de port ilegal de armă albă.
Pentru aceste considerente, urmează a fi respinsă, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul B.(fost D.)S. împotriva Deciziei penale nr. 4183 din 17 decembrie2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul B.(fost D.)S. împotriva Deciziei penale nr. 4183 din 17 decembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosar nr. 671/116/2007.
Obligă contestatorul la plata sumei de 600 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1477/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1515/2009. Penal. Lovirile sau vătămările... → |
|---|
